"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

vineri, 30 august 2013

Cele patru întrebări fundamentale

"Viaţa înseamnă să pui întrebări, nu să afli răspunsuri.
Mergem înainte pentru că vrem să ştim ce se află în spatele următoarei înălţimi.
Trebuie să continuăm să punem întrebări, să vrem să înţelegem.
Chiar şi atunci când ştim că nu vom găsi un răspuns, tebuie să ne punem în continuare întrebări."  (Allie - Taken [2002] )

Mi-am amintit astăzi acest citat din filmul Taken (al lui Spielberg pe care l-am recomandat aici (link)), pentru că știu că foarte mulți oameni sunt urmăriți de întrebări în fiecare zi, în fiecare clipă, chiar și în clipa aceasta, acum, și știu câtă energie pierdem cu toții când mintea noastră își macină continuu întrebările.
Dintre toate întrebările pe care ni le punem în fiecare zi, există unele care persistă în mintea noastră deoarece răspunsurile lor sunt greu de dat, iar cele pe care le-au dat ceilalți nu corespund lucrurilor pe care le simte inima noastră ca fiind adevărate. Pentru că, după cum știm, liniștea nu se așterne în noi înșine până când ceea ce simțim în interiorul nostru nu coincide cu ceea ce gândim.

Întrebările care spuneam că persistă sunt cele patru întrebări fundamentale:
Cine sunt eu?
De unde am venit?
Ce ar trebui să fac cu viața mea?
Ce se întâmplă după moarte?

Pentru a găsi răspunsuri la aceste întrebări căutările noastre se îndreptă în diverse direcții și suntem în stare să dăruim ani din viața noastră doar pentru a găsi măcar o piesă din puzzle-ul uriaș pe care îl reprezintă Răspunsul.
Mi-am amintit astăzi citatul de mai sus și pentru faptul că astăzi mi-a reapărut în "vizor" un film pe care l-am vizionat mai demult și consider că a venit vremea să-l recomand și aici.
Nu îl recomand pentru ca cineva să preia răspunsuri prefabricate ci pentru că știu că fiecare poveste a căutărilor cuiva stimulează în noi formulări proprii ale unor răspunsuri, iar valoarea răspunsurilor proprii nu se compară cu nimic altceva. Altfel spus doar viziunea proprie formată de acestea așterne în fiecare dintre noi liniștea minții și a sufletului.
Filmul pe care l-am regăsit azi - "Universul Hamburger" - este realizat de Miceal Ledwith - profesor de teologie și președinte de colegiu teologic pentru mai mult de 25 de ani (Irlanda), fost membru distins al Comisiei Teologice Internaţionale timp de 17 ani. În cazul când ați vizionat documentarul documentarul "What the Bleep Do We Know" (pe care l-am recomandat aici-link) vă veți aminti de prezența lui acolo. Dacă acum este pentru prima dată când auziți de Miceal Ledwith vă pot spune că, chiar și în cazul când nu sunteți de acord cu nici una din părererile acestuia, filmul constituie măcar un generator de întrebări, ceea ce cred că este foarte important. Vizionare plăcută!


Recomand cu căldură cartea:
- "Proiectul Sfera" - autori Miceal Ledwith, Klaus Heinemann - comandă online aici-link - transport gratuit.
Dacă ați văzut deja filmul de mai sus, merită să vizionați și materilele care se găsesc aici-link și aici-link.
Dacă ești pentru prima dată pe această pagină, mă bucur să-ți urez bun venit! Sper să găsești subiecte care să-ți placă în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie, ambele liste fiind situate în coloana din dreapta.
Cu drag  *>:D< îmbrăţişare

3 comentarii:

zerounu spunea...

1.Fiecare dintre noi suntem copi stelari (starchild) veniti din diferite sisteme solare.I AM.Made In Heaven.Made by GOD.GOD is Everything.I AM GOD.
2.Am venit aici pentru a ridica si schimba frecventa (constiinta) de pe Gaia (Påmånt)in frecventa galacticå care e Dragoste Infintå.
3.Poti face ce vrei,tu råmåi in ce realitate doresti aici pe Gaia dar cea mai bunå alegere e så faci ce ai venit aici så faci.Adicå så ridici frecventa in constiinta celor din jur si eventual a Planetei.
4.Moartea e un cuvånt inventat de oameni care de fapt nu au inteles ce se intåmplå de fapt.Ceea ce noi numim moarte e de fapt transformare adicå o trecere cåtre o altå realitate,loc,constiintå.

Anonim spunea...

Buna Adina!
Interesant, multumesc. Recomand si interviul dat de acelasi R.M. lui Cristi Muresanu in cadrul emisiunii Stiinta si Cunoastere de la TVR Cluj. Mi se pare a fi mai transant decat in filmul recomandat de tine.

https://www.youtube.com/watch?v=ojOBf4yq54M

Sa auzim numai de bine!(E.A.)

Anonim spunea...

sunt unele intrebari la care nu primim raspunsuri, pentru ca nu am ajuns la nivelul de intelegere a acelui raspuns! sunt unele intrebari la care nici nu trebuie sa primim raspunsuri pentru ca nu sunt pentru aceste vremuri! toate au un rost, toate le primim la vremea potrivita ..sa invatam sa ascultam si sa primim!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...