"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

joi, 19 septembrie 2013

Ființele nevăzute (1)

Mi-am amintit astăzi de o discuție cu o prietenă care îmi spunea că fetița ei are din când în când premoniții și vede/simte diverse "lucruri" nevăzute de ceilalți. Asta m-a dus cu gândul la copiii care spun astfel de lucruri și la modul în care părinții tratează acest subiect.

Probabil majoritatea oamenilor în copilărie au văzut "lucruri" pe care cei "mari" nu le vedeau. Dacă ar fi să cred că aceștia există, aș spune că: elfii, zânele, trolii, piticii au alte entități s-ar putea lăsa văzuți de copii deoarece copiii îi pot accepta fară prejudecăți și, uneori, îi pot chiar iubi necondiționat.


Am văzut mai demult un film despre Islanda care are altfel de tradiții decât ale noastre, iar una dintre ele o consider foarte prețioasă, anume aceea de a-și încuraja copiii să-și păstreze credința în ceea ce văd/simt. Pentru că mi-a plăcut foarte mult acest film, m-am gândit să-l dau aici mai departe, poate, inspiră pe cineva în educația copiilor.

Documentarul se numește "Enquête sur le monde invisible" (Studiu asupra lumii invizibile) și a fost realizat de Jean-Michel Roux în 2002. Vizionare plăcută!

Notă: Nu avem de unde ști care este natura acestor viziuni ale copiilor și nu am o certitudine că ceea ce ei văd chiar există. Dar, dată fiind incertitudinea în care trăim, posibil să fie și o sămânță de adevăr pe-acolo 😄.


Referitor la abilitățile oamenilor (numite "paranormale") propun în continuare materialul Despre normal, anormal și paranormalCreierul, percepțiile și realitatea (1) și Creierul, percepțiile și realitatea (2). Despre importanța percepției noastre asupra lumii înconjurătoare și cum determină aceasta biochimia ființei noastre merită văzut documentarul de aici (link).
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor și căutărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt o mulțime de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege :)) Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


4 comentarii:

cristina stan spunea...

Ai atacat un subiect foarte vast. Se pot scrie atat de multe pe tema aceasta...Daca privim in urma, cu multi ani in urma, cand eram copii, este imposibil sa nu gasim macar o amintire despre cum ne jucam si vorbeam cu un "prieten imaginar". V-ati uitat vreodata la flacara unei lumanari dintr-o camera bine inchisa cum arde? Exista pentru cei interesati doua carti absolut remarcabile despre fiintele elementale scise de Sebastian Stanculescu.

Anonim spunea...

Buna Adina!
Multumesc pentru propunere, interesant. Sa auzim de bine! (E.A.)

Adina Amironesei spunea...

@ Cristina Stan:
Așa este, subiectul este foarte vast. Filmul cuprinde doar câteva dintre ființele care trăiesc în alte planuri dar alături de noi.
Știam de cărțile domnului Sebastian Stăculescu, însă deoarece nu am reușit să le citesc încă nu le-am recomandat. Mulțumesc pentru această completare. >:D<
@ E.A.:
Mulțumesc pentru comentarii. >:D<

ion adrian spunea...

Adina,
Revenit dupa cateva zile de absenta in Bucuresti am reinceput sa-ti rasfoiesc blogul gasind in continuare multe care mi-au captat atentia si pe care le voi semnala dar in filmuletul de aici m-a contrariat ceva respectiv spusele acelui psihiatru de la min 67, respectiv Johann Loftsson, cu acel triunghi care sunt reluari ale unor lucruri care se gasesc in mai toate cartile de teozofie de la Blavatzki la Rudolf Steiner. Insa referirea la Isus ca la un alt profet putea sa lipseasca ca totusi nu se trage de sireturi cu Fiul lui Dumnezeu. Adica sa-l amesteci pe Isus cu puzderia de elementali(cei de sub linie) nu mi se pare in regula mai ales ca referitor la adevarul celor spuse, sta chiar marturia dlui care sustine pe buna dreptate ca ne este imposibil sa mergem "dincolo" sau in alte universuri. Si atunci pe ce se bazeaza cand este asa sigur de schema sa si cand stie si marimea unui grup de calatori(1000-1500 de suflete. Desigur fiecare poate spune ce doreste, dar cred ca nu putem prelua orice fara rezerve.
PS. Desigur ref la min 71 se poate afirma ca acel corp eteric caruia i se spune aura, exista cu adevarat si filmul demonstreaza asta. De asemeni probabil ca cele 7 chakre exista obiectiv, dar sunt fenomene de natura energetica poate spirituala, nu prea cunoscute azi.