"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta Oprah_Winfrey. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Oprah_Winfrey. Afișați toate postările

marți, 4 martie 2014

Despre identificare și apocalipsa personală

Suntem creatori în toate sensurile cuvântului. Și ne place să construim. Ne place să lăsăm ceva în urmă cât mai semnificativ cu putință. Se întâmplă uneori ca lucrurile pe care le construim să fie plăcute de ceilalți sau chiar să fie admirate. Se întâmplă să căpătăm din ce în ce mai multă încredere în noi și în ceea ce construim pe măsură ce numărul celor care admiră munca noastră crește.

Și pe măsură ce timpul trece se poate întâmpla ca aprecierile celorlalți să înceapă să ne placă. Este firesc. Cui nu-i place să fie apreciat? Și se întâmplă să ne placă atât de mult încât să depunem din ce în ce mai mult suflet, timp și energie pentru ca acel lucru pe care l-am construit să crească și să devină din ce în ce mai apreciat. Se poate întâmpla ca în acest scop să renunțăm la alte preocupări și să ne dedicăm total acelei activități de creație. Chiar se poate să se întâmple asta și este un lucru care într-un fel sau altul (nu doar în cazul creațiilor de lucruri ci și situații, relații, experiențe) s-a întâmplat fiecăruia dintre noi.

Dacă este vorba despre o pasiune care ne face să uităm de timp, de tot ce există în jur și chiar de noi înșine, atunci avem toate șansele să nici nu observăm când am ajuns să devenim creația noastră, adică să ne identificăm cu ceea ce am construit. Pentru că nu a mai rămas nici o parte din noi neimplicată în acest proces.

Dacă ar exista vreun lucru, vreo situație, vreo relație sau vreo experiență care să rămână exact așa cum am construit-o, dacă ar exista ceva în acest Univers care să rămână fix și neschimbat, atunci faptul că ne-am identificat cu acel lucru nu ne-ar aduce nici un neajuns, nici o suferință (link1+link2).

Însă cum totul este într-o continuă curgere, vine o vreme când castelele noastre de nisip se risipesc. Și-atunci este momentul când simți cum te risipești odată cu ceea ce ai construit. Este dureros și foarte tulburător. Parcă fiecare celulă și fiecare gram de viață din tine se risipește odată cu "lucrarea" ta. Am numit acest moment "apocalipsă personală". E ceva prin care toți trecem măcar o dată în viață, unii chiar de mai multe ori. Iar cine a trecut știe că nu am folosit cuvinte prea mari.


M-am întrebat de multe ori unde trebuie să punem frână pe tot parcursul de mai sus? Care este punctul în care să tragem linia între noi și creația noastră, nu pentru a ne delimita de ea ci pentru a nu cădea în capcana identificării totale cu aceasta. Pentru a nu uita cine suntem de fapt (link).

Răspunsul este scurt dar nu chiar simplu de pus în practică: conștiență (link1+link2). Să fim observatorii propriei ființe și ai procesului descris mai sus. Nu este doar o teorie, o spun știind că unii oameni s-au săturat de teorii. E adevărat, observarea în sine nu rezolvă lucrurile, dar (prin exercițiu) ne ajută să găsim cu precizie punctul în care suntem tentați să ne identificăm. Iar asta este foarte important pentru că în acel punct putem alege conștient direcția pe care dorim să o urmăm și mai ales să ne asumăm consecințele alegerii noastre. Conștiența este singura soluție sigură și definitivă, cel puțin eu așa o consider.

Există multă confuzie când vine vorba despre identificare și despre ego (care are o conexiune profundă cu acest proces). De aceea m-am gândit că este util să aduc în completare un material video din seria interviurilor lui Oprah Winfrey cu Eckhart Tolle – autor recunoscut pe plan mondial, ale cărui cărți au ajuns bestseller în foarte multe țări din lume. Prima parte a interviului - în care s-a discutat despre prezență și momentul acum - este postată AICI (link). Vizionare plăcută! (* îmi pare rău pentru reclame, aparțin site-ului ce găzduiește materialul video)


Cărțile lui Eckhart Tolle pot fi cumpărate online după cum urmează (transport gratuit oriunde în țară pentru orice comandă):
- "Puterea prezentului" - comandă online aici-link;
- "Puterea prezentului - ghid practic" - comandă online aici-link;
- "Liniștea vorbește" - comandă online aici-link;
- "Un Pământ nou" - comandă online aici-link.
Un webcast realizat de Oprah Winfrey împreună cu Eckhart Tolle - unde acesta răspunde nu doar întrebărilor lui Oprah ci și la ale celor aflați online prin intermediul programului Skype - găsiți aici (link).


Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Este un blog ce oferă informații din sfera dezvoltării personale și alte materiale ce ne ajută să înțelegem mai bine natura umană și realitatea. Poți căuta un subiect care să-ți placă folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


marți, 3 decembrie 2013

Despre conștiență și momentul prezent

Drumul autocunoașterii nu este unul simplu ci conține și multe capcane. Una dintre acestea este cea în care credem că dacă vom înțelege ce și cum atunci ne vom găsi pacea interioară. Suntem cu toți fani ai sensurilor lucrurilor și desigur suntem recunoscători minții noastre pentru faptul că le găsește făcând conexiunile necesare în acest sens. Însă este bine să recunoaștem și faptul că de foarte multe ori mintea ne sabotează ființa prin gândurile "fără număr" care împreună dau zgomotul de fond ce ne îndepărtează de esența pe care o căutăm.

Mi-am amintit de aceste lucruri citind zilele trecute o mărturisire în care cineva ajunsese într-un punct al vieții sale în care simțea o stare de gol și de tristețe deși înțelesese foarte multe lucruri în sensul lor profund. Era punctul în care s-a convins că toți cei din jurul său au și ei aceleași capacități și avea senzația că nimeni nu mai are nevoie de ajutorul său. Se afla într-un punct de liniște în care simțea că a aflat deja totul și că nu mai are nimic de căutat sau de făcut. Simțea că viața a devenit plată cu atâta liniște dar spunea că acesta este un lucru trist.

Deoarece am trecut printr-o stare similară am reușit să recunosc că aceasta este o capcană a minții. O minte "harnică" intră în panică în momentele în care nu mai are de găsit sensuri (chiar dacă asta este ceva aparent). În momentul când am trăit starea respectivă mi-am dat seama că este o capcană din faptul că lipsea bucuria acelei liniști. Iar dacă înțelegerea însemna apropierea de esența ființei bucuria sigur nu putea lipsi. Concluzia pe care am tras-o din experiența mea este faptul că simpla înțelegere a sensurilor nu este suficientă pentru obținerea păcii interioare și că există un prag dincolo de care e nevoie să pășim pe vârfuri...în adevărata Liniște. Fără așteptări.

Multe înțelesuri profunde despre linștea minții și despre capcanele pe care le putem întâlni pe drumul autocunoașterii și cunoașterii am găsit în webcast-ul de mai jos în care Oprah Winfrey îl are invitat pe Eckhart Tolle. Este o discuție în care Eckhart Tolle răspunde nu doar la întrebările lui Oprah Winfrey ci și la ale celor aflați online prin intermediul programului Skype, întrebări pe care aproape sigur le-ați avut în minte măcar o dată în viață. Vizionare plăcută și cu folos..



Cărțile lui Eckhart Tolle pot fi cumpărate online după cum urmează (transport gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
- "Puterea prezentului" - comandă online aici-link;
- "Puterea prezentului - ghid practic" - comandă online aici-link;
- "Liniștea vorbește" - comandă online aici-link;
- "Un Pământ nou" - comandă online aici-link.


Dacă ai ajuns aici pentru prima oară, îți spun bine ai venit! M-aș bucura să-ți placă ceva din ce vei găsi aici și să te întorci din când în când. Poți alege subiectul dorit din lista "Articole recomandate" sau din tabelul cuvintelor cheie, ambele fiind situate în coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


sâmbătă, 13 iulie 2013

Eckhart Tolle - Despre prezență și momentul "acum"

De multă vreme doresc să aduc în acest spațiu virtual un OM care mie mi-a marcat viața într-un fel minunat. Este vorba despre Eckhart Tolle - autor al cărților "Puterea Prezentului", "Un Pământ nou" și "Liniștea vorbește" care pot fi cumpărate de aici (link). În 2008 New York Times l-a descris drept "cel mai popular autor spiritual în Statele Unite" iar în 2011 Watkins Review l-a numit drept "autorul cu cea mai mare influență în spiritualitate din lume".

M-am gândit să încep seria de articole dedicate acestuia cu un interviu de suflet pe care l-a acordat cunoscutei realizatoare TV Oprah Winfrey, interviu în care vorbește și despre viața lui și despre felul în care a ajuns la concluziile pe care le dăruiește astăzi lumii prin cărțile publicate și prin conferințele pe care le susține.

Vă doresc ca liniștea cuvintelor lui să ajungă la sufletul vostru la fel cum a ajuns și la al meu. Și l-am "adus" pe Jim Carrey să-l prezinte - se poate mai frumos de atât...? *;;) flutură genele *Activați subtitrarea din butonul "rotiță" după ce dați play, vizionare plăcută!



Un extras din cartea sa "Puterea prezentului" se găsește aici (link).
Cărțile lui Eckhart Tolle pot fi cumpărate online după cum urmează (transport gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
- "Puterea prezentului" - comandă online aici-link;
- "Puterea prezentului - ghid practic" - comandă online aici-link;
- "Liniștea vorbește" - comandă online aici-link;
- "Un Pământ nou" - comandă online aici-link.


Dacă este pentru prima dată când ai ajuns aici îți urez bun venit! Poți găsi subiectul care te interesează cu ajutorul listei "Articole recomandate" sau a tabelului cu cuvinte cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare