"Copiii sunt ca bureții. Absorb tot ce facem, tot ce spunem, învață in fiecare clipă de la noi, indiferent dacă suntem sau nu
conștienți de asta. Daci adoptăm o atitudine critică - plângându-ne de ei, de alții ori de lumea care ne înconjoară, le arătăm cum să-i condamne pe alții, sau, și mai rău, cum să se condamne pe ei înșiși. Îi învățăm să vadă mai curând ce este rău în lume decât ce este bun.
Putem critica în nenumărate feluri - prin cuvinte, prin tonul vocii, prin comportament sau chiar printr-o privire. Toți știm să condamnăm din priviri ori să dăm o tentă critică vorbelor noastre. Copiii mici sunt foarte sensibili la felul în care sunt spuse lucrurile și le pun la inimă.
Cicăleală, cicăleală și iar cicăleală. Poate că nu ne dăm seama, dar cicăleala și lamentația cronică sunt forme subtile de critică. Mesajul implicit al cicălelii este "Nu am încredere că îți vei aminti să faci un anumit lucru sau să te comporți cum trebuie". Nu ne ajutăm copiii așteptând de la ei tot ce este mai rău și pe deasupra suntem ineficienți. Oricât ar fi de mici, copiii învață foarte repede să facă abstracție de frazele repetate la nesfărșit. Cât despre adolescenți, este bine cunoscută capacitatea lor de a fi "surzi" la vorbele noastre,
indiferent dacă au sau nu căștile pe urechi." - fragment din cartea "Copiii învață ceea ce trăiesc" scrisă de Dorothy Law Nolte și Rachel Harris.
La cât de faină e cartea mi-aș fi dorit să o redau pe blog toată din cauza unei experiențe triste la care am fost martoră alaltăieri într-o școală pe care am vizitat-o. Am s-o povestesc altă dată deoarece deja știu că prea puțini oameni citesc textele mai lungi de 5 rânduri pe care le scriu 😁.
Astăzi vreau să dau mai departe esența cărții din care am extras fragmentul de mai sus - carte care a fost scrisă în urma succesului pe care l-a avut poemul scris de coautoarea Dorothy Law Nolte. E tare frumos și, deși par lucruri simple și de bun simț, sunt aplicate de mai puțin de 10%
dintre părinți (știu deoarece am lucrat mulți ani în învățământ și am văzut rezultatele parentingului actual). Iată poemul
"Dacă trăiesc în critică şi cicăleală, copiii învaţă să condamne;
Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învaţă să fie agresivi;
Dacă trăiesc în teamă, copiii învaţă să fie anxioşi;
Dacă trăiesc înconjuraţi de milă, copiii învaţă autocompătimirea;
Dacă trăiesc înconjuraţi de ridicol, copiii învaţă să fie timizi;
Dacă trăiesc în gelozie, copiii învaţă să simtă invidia;
Dacă trăiesc în ruşine, copiii învaţă să se simtă vinovaţi;
Dacă trăiesc în încurajare, copiii învaţă să fie încrezători;
Dacă trăiesc în toleranţă, copiii învaţă răbdarea;
Dacă trăiesc în laudă, copiii învaţă preţuirea;
Dacă trăiesc în acceptare, copiii învaţă să iubească;
Dacă trăiesc în aprobare, copiii învaţă să se placă pe sine;
Dacă trăiesc înconjuraţi de recunoaştere, copiii învaţă că este bine să ai un ţel;
Dacă trăiesc împărţind cu ceilalţi, copiii învaţă să fie generoşi;
Dacă trăiesc în onestitate, copiii învaţă respectul pentru adevăr;
Dacă trăiesc în corectitudine, copiii învaţă să fie drepţi;
Dacă trăiesc în bunăvoinţă şi consideraţie, copiii învaţă respectul;
Dacă trăiesc în siguranţă, copiii învaţă să aibă încredere în ei şi în ceilalţi;
Dacă trăiesc în prietenie, copiii învaţă că e plăcut să trăieşti pe lume."
Trăim într-o lume care nu ne place cum arată dar așteptăm mereu ca schimbarea să înceapă de la ceilalți. Copiii reprezintă viitorul și totuși educația lor este lăsată pe ultimul plan chiar și de către părinți care preferă mai degrabă să plece în străinătate "să le asigure un trai decent" (tradus în iPhone X și alte "daruri" de top materiale, evident) decât să trăiască alături de ei și să le fie alături în dificila călătorie de la copilărie către maturitate. Comportamentele actuale nu fac decât să perpetueze generații imature emoțional și uneori psihic care vor repeta greșelile părinților fără să schimbe nimic. Seamănă a critică dar sunt doar constatările făcute explorând realitatea acestor vremuri.
În contrast cu părinții care pleacă în străinătate lăsându-i pe copii să se crească/educe singuri, sunt părinții care își sufocă proprii copii crezând că aceștia trebuie să reflecte ceea ce ei (părinții) își doresc, ceea ce ei nu au putut realiza, etc. Pentru această situație am găsit foarte util discursul lui Julie Lythcott-Haims pe care-l dau mai departe cu speranța că va aduce inspirația necesară schimbării...
Articole conectate cu subiectul:
- Despre părinții toxici / De ce suntem o societate bolnavă,- Parentajul (in)conștient și implicațiile sale majore și
- Consecințele traumelor din copilărie asupra sănătății.
Am pregătit o listă cu cele mai bune 80 de cărți de parenting - astfel încât părinții/educatorii/profesorii pasionați și conștienți să găsească soluții pentru ORICE situație pe care vor să o rezolve:
- "100 de căi pentru a crește copii fericiți" -Rimothy Sharp- comandă online aici-link;
- "Cum să crești un copil inteligent și de succes" -Peg Dawson, Richard Guare- comandă online aici-link;
- "Copiii învață ceea ce trăiesc" -Dorothy Law Nolte, Rachel Harris- comandă online aici-link;
- "Copil fericit - adult fericit" -Edward M. Hallowell- comandă online aici-link;
- "Cum să crești un adult" -Julie Lythcott-Haims (* discursul de mai sus)- comandă online aici-link;
- "Putem crește copii buni într-o lume negativă! -Zig Ziglar- comandă online aici-link;
- "Cum devenim părinți mai buni" -Stanley Shapiro, Karen Skinulis, Richard Skinulis- comandă online aici-link;
- "Parenting conștient" -Susan Stiffelman- comandă online aici-link;
- "Inteligența parentală" -Daniel J. Siegel, Tina Payne Bryson- comandă online aici-link;
- "Parentaj sensibil și inteligent " - Daniel J. Siegel, Mary Hartzell - comandă online aici-link;
- "Părintele conștient" -Shefali Tsabary- comandă online aici-link;
- "Parenting cu calm" -Emma Jenner- comandă online aici-link;
- "Empatia în parenting" -Shauna Shapiro, Chris White- comandă online aici-link;
- "Părinți în pragul crizei de nervi" -Florence Le Bras- comandă online aici-link;
- "Părinți toxici. Vindecă rănile copilăriei și reia controlul asupra vieții tale" -Susan Forward- comandă online aici-link;
- "Copii bolnavi de părinți" -Anne Ancelin Schutzenberger- comandă online aici-link;
- "Educație fără pedepse" -Gilles-Marie Valet- comandă online aici-link;
- "Educație fără constrângeri" -Michael Thompson- comandă online aici-link;
- "Cum să formezi caracterul copiilor" -John G. Miller. Karen G. Miller- comandă online aici-link;
- "Puterea exemplului în formarea caracterului copiilor" -Christiane Kutik- comandă online aici-link;
- "Călătoria copilului tău spre autodisciplină" -T. Berry Brazelton, Joshua Sparrow- comandă online aici-link;
- "De ce copiii noștri se transformă în tirani?" -Michael Winterhoff- comandă online aici-link;
- "Adevărul despre adolescente" -Karen Zager, Alice Rubenstein- comandă online aici-link;
- "Adolescenți scăpați de sub control" -Scott P. Sells- comandă online aici-link;
- "Copilul meu (apropape) adolescent" -Evi Crotti, Alberto Magni- comandă online aici-link;
- "Anii hotărâtori ai copilăriei" -Christiane Kutik- comandă online aici-link;
- "Parenting fără stres în 12 pași" -Christiane Kutik- comandă online aici-link;
- "Vâltoarea minții" -Daniel J. Siegel- comandă online aici-link;
- "Copilul temperamental" -Ross W. Greene- comandă online aici-link;
- "Părinți consecvenți, copii fericiți" -Pilar Sanchez, Ester Lopez- comandă online aici-link;
- "Înapoi la normalitate" -Enrico Gnaulati- comandă online aici-link;
- "Cum să-ți ajuți copilul la teme cu calm și fără stres" -Noel Janis-Norton- comandă online aici-link;
- "Nu există copii răi" -Janet Lansbury- comandă online aici-link;
- "Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor" (*super!) -Gary Chapman, Ross Campbell- comandă online aici-link;
- "Dezvoltarea inteligenței emoționale a copiilor" -Linda Lantieri- comandă online aici-link;
- "Dăruiește iubirea care vindecă. Ghid pentru părinți" -H. Hendrix, H. L. Hunt- comandă online aici-link;
- "Cum să crești un copil extraordinar prin metoda Montesorri" -Tim Seldin- comandă online aici-link;
- "Copilul, familia și lumea exterioară" -D.W. Winnicott- comandă online aici-link;
- "Cum să ne comportăm cu copiii în funcție de comportamentul lor" -Nicole Bedard- comandă online aici-link;
- "Mitul copilului răsfățat" -Alfie Kohn- comandă online aici-link;
- "Puterea părinților. Succesul copilului tău depinde de tine" -Adriana Mitu- comandă online aici-link;
- "Mamă, sunt tachinat!" -Michael Thompson, Lawrence J. Cohen- comandă online aici-link;
- "Fenomenul bullying (abuz/umilire repetată)" -Signe Whitson- comandă online aici-link;
- "Bullies: Cum să faci față intimidării?" -Trevor Romain- comandă online aici-link;
- "Acesta sunt eu! Tu cine esti?" -Jesper Juul- comandă online aici-link;
- "Copilul tău competent" -Jesper Juul- comandă online aici-link;
- "Cum să fii prezent în viața copilului tău" -Lea Page- comandă online aici-link;
- "Ghidul tatălui de adolescenți" -Pierre Antilogus, Jean-Louis Festjens- comandă online aici-link;
- "Ajutați-vă copilul să fie fericit" -Gilles Diederichs- comandă online aici-link;
- "Cum să te descurci ca părinte singur" -Madeleine Deny- comandă online aici-link;
- "O noua autoritate, fără pedepse și fără bătaie" -Catherine Dumonteil-Kremer- comandă online aici-link;
- "Creștem împreună" -Naomi Aldort- comandă online aici-link;
- "Cum să-ți faci copilul fericit" -Lou Harvey-Zahra- comandă online aici-link;
- "Limbajul secret al copiilor" -Lawrence E. Shapiro- comandă online aici-link;
- "Copiii în epoca dependenței de tehnologie" -Luvy Jo Palladino- comandă online aici-link;
- "Cum să te dezvolți odată cu copiii tăi" -Seamus Carey- comandă online aici-link;
- "Părintele eficient" -Thomas Gordon- comandă online aici-link;
- "Pedagogia Montessori explicată parinților" -Charlotte Poussin- comandă online aici-link;
- "Cum să cultivăm creativitatea copiilor" -Julia Cameron- comandă online aici-link;
- "Învață-ți copilul să gândească singur" -Elisa Medhus- comandă online aici-link;
- "Copilul nostru este supradotat" -Franz J. Monks, Irene H. Ypenburg- comandă online aici-link;
- "Ce întrebări pun copiii și cum să le răspunzi" -Miriam Stoppard- comandă online aici-link;
- "Cuvinte pe care trebuie sa le audă copiii" -David Staal- comandă online aici-link;
- "De ce nu ascultă copiii" -Monika Kiel-Hinrichsen- comandă online aici-link;
- "Cum să-ți faci copilul să te asculte" -Madeleine Deny- comandă online aici-link;
- "Mindfulness pentru părinți" -Myla Si John KabaT-Zinn- comandă online aici-link;
- "Jocul atașamentului" -Aletha Solter- comandă online aici-link;
- "Lacrimi și crize de furie" -Aletha Solter- comandă online aici-link;
- "Cum să-ți ajuți copilul să treacă peste accesele de furie" -Madeleine Deny- comandă online aici-link;
- "Rețete împotriva îngrijorării (copiilor)" -Lawrence Cohen- comandă online aici-link;
- "Copilul și spiritualitatea" -Lisa Miller- comandă online aici-link;
- "Divorțul toxic. Educația copiilor când parinții se despart" -Richard A. Warshak- comandă online aici-link;
- "Copilul și divorțul" -Jacques Biolley- comandă online aici-link;
- "Cum să te porți cu copiii tăi deveniți adulți" -Gail Parent, Susan Ende- comandă online aici-link;
- "Creierul copilului tău" -Daniel J. Siegel, Tina P. Bryson- comandă online aici-link;
- "Părinți străluciți, profesori fascinanți" -Augusto Cury- comandă online aici-link;
- "Copii străluciți, elevi fascinanți" -Augusto Cury- comandă online aici-link;
- "Fascinanta construcție a Eu-lui" -Augusto Cury- comandă online aici-link;
- "Plante medicinale pentru sănătatea copilului tău" -- comandă online aici-link;
- "Îngrijirea copilului bolnav" -Bernard Valman- comandă online aici-link.
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Am pornit acum 10 ani această pagină ca un hobby, dar în timp, aceasta s-a transformat în pasiune și a ajuns să-mi schimbe viața. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗