"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

miercuri, 18 aprilie 2018

Ce sunt, de fapt, emoțiile (explicația științifică)

"Străvechea poveste a emotiei sună așa: cu totii ne naștem având aceste emotii, ele fac parte din zestrea noastră genetică, sunt fenomene distincte si recognoscibile care există în noi. Atunci când se întîmplă ceva în lume, fie că este vorba despre un atac armat ori doar despre o privire seducătoare, emoțiile apar rapid și automat, ca si cum cineva ar apăsa un buton. Chipul nostru transmite emoțiile prin zâmbete, prin încrețirea frunții, priviri încruntate și alte expresii caracteristice pe care oricine le recunoaste cu ugurință. Vocea transmite emoția prin râsete, strigăte și plânsete. Postura corporală ne trădează sentimentele de fiecare dată când facem un gest, chiar și atunci cind lăsăm pur și simplu umerii în jos.

Știința modernă are o explicație care este în consonanță cu această poveste. Este vorba despre ceea ce eu numesc perspectiva clasică asupra emoției. Potrivit acesteia, tremurul vocii cuiva a provocat o reacție în lanț care s-a declanșat în creierul meu. Un anumit set de neuroni - să-i spunem "circuitul tristeții" - s-a activat și a determinat chipul și trupul meu să reacționeze într-un anumit mod. Sprâncenele s-au apropiat, m-am încruntat, am lăsat umerii în jos și am plâns. Acest presupus circuit a declanșat și schimbările fizice din corpul meu, ducând la creșterea frecvenței ritmului cardiac și a respirației, la activarea glandelor sudoripare și la constrictia vaselor de sânge. Complexul acesta de mișcări în interiorul și exteriorul corpului este considerat a fi asemenea unei "amprente" după care identificăm în mod distinct tristețea, exact asa cum amprentele digitale vă identifică doar pe dumneavoastră.

Perspectiva clasică asupra emoției susține faptul că în creierul nostru există mai multe astfel de circuite ale emoției și că fiecare ar produce un set distinct de schimbări, adici o amprentă. Poate un coleg de serviciu care vă agasează vă declanșează "neuronii furiei" și atunci vă crește tensiunea arterială vă încruntați, urlați, simțiți cum clocotește furia. Sau poate o știre alarmantă vă declanșează "neuronii fricii" și atunci inima începe să bată cu putere, înghețați de frică și simțiți fiori de groază. Deoarece resimțim furia, bucuria, surpriza și alte emotii ca stări clare și ugor de identificat, ideea că fiecare emoție ar avea un tipar subiacent care o definește la nivelul creierului și al corpului nostru pare rezonabilă.

Conform tezei clasice, emoțiile sunt rezultate ale evoluției; cu mult timp in urmă, ele ne-au ajutat să supraviețuim, iar acum sunt o componentă statornică a structurii noastre biologice." - fragment din cartea "Cum iau naștere emoțiile. Viața secretă a creierului" scrisă de Lisa Feldman Barrett.


Dar iată că, după ce ultimele descoperiri au fost puse cap la cap, acestea demonstrează că emoțiile nu sunt ce par a fi. În ultimii 25 de ani, Lisa Feldman Barrett - profesor de psihologie la Universitatea Northeastern, cercetător în neuroștiințe - a descris expresii faciale, a scanat creiere și a analizat sute de studii de fiziologie pentru a înțelege ce sunt, de fapt, emoțiile. În discursul său pe care l-am ales pentru astăzi, ea împărtășește rezultatele cercetărilor sale și explică de ce am putea avea mai mult control decât credem asupra propriilor emoții.

Mă bucur că aceste descoperiri aduc motive în plus care demonstrează de ce nu e deloc indicat să ne luăm după prima impresie atunci când cunoaștem pe cineva. Vizionare plăcută și cu folos.. (*reamintesc că subtitrarea apare doar pe laptop/desktop, nefiind accesibilă de pe majoritatea telefoanelor)


* Dacă vrei să-ți înțelegi mai bine emoțiile sau dacă treci printr-o experiență dificilă și ai nevoie de sprijin în găsirea unor noi perspective și clarificări - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***

Cărți pe care le reomand cu încredere (transport gratuit oriunde în țară):
- "Cum iau naștere emoțiile. Viața secretă a creierului" -Lisa Feldman Barrett- comandă online aici-link;
- "Agilitatea emoțională" -Susan David- comandă online aici-link;
- "Inteligența emoțională" -Daniel Goleman- comandă online aici-link;
- "Creierul și inteligența emoțională" -Daniel Goleman- comandă online aici-link;
- "Emoții vindecătoare" -Daniel Goleman, Dalai Lama- comandă online aici-link;
- "Emoții distructive" -Daniel Goleman, Dalai Lama- comandă online aici-link;
- "Emoții date pe față. Cum să citim sentimentele de pe chipul uman" -Paul Ekman- comandă online aici-link;
- "Cartea gesturilor" (ce trădează emoțiile) -Peter Collett- comandă online aici-link;
- "Cum sa-ti controlezi furia înainte de a te controla ea pe tine" -Albert Ellis, Raymond Chip Tafrate- comandă online aici-link;
- "Emoțiile, cum ne putem elibera de mânie, gelozie și teamă" -Osho- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau materiale video ce aduc bucurie pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗



joi, 12 aprilie 2018

Creierul și conștiința - informații esențiale pentru sănătate

Legătura care există între creier și conștiință este încă un mister pe care oamenii de știință nu au reușit să-l deslușească deși sunt multe teorii în această privință. Chiar dacă mulți oameni nu văd la ce ne-ar folosi să știm cum se naște sentimentul de A FI, subiectul are o foarte mare importanță și multe consecințe a căror cunoaștere va schimba cu siguranță viața noastră de zi cu zi. De aceea, cu cât mai multe puncte de vedere cunoaștem, cu atât putem să ne formăm o viziune mai clară asupra modului în care putem schimba și simplifica experiențele pe care le trăim în vederea îmbunătățirii sănătății noastre și a calității vieții.

Importanța deosebită a subiectului decurge și din faptul că înțelegerea neuroplasticiății (această proprietate extraordinară a creierului nostru) ne permite nu doar modificarea concretă a percepției asupra realității ci și a realității în sine - dacă e să luăm în considerare influența observatorului asupra realității demonstrată de fizica cuantică.

Din aceste motive dau astăzi mai departe un interviu extrem de interesant cu domnul prof. univ. dr. Dafin Mureșanu – director al Departamentului de Neuroștiințe al Facultății de Medicină și Farmacie "Iuliu Haţieganu" din Cluj Napoca, preşedintele Federaţiei Europene a Societăţilor de Neuroreabilitare, membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, Co-Preşedinte al Panel-ului Ştiinţific de Neurorecuperare al Academiei Europene de Neurologie, preşedinte al Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii.

Interviul conține informații științifice de o imensă valoare explicate cu multă răbdare astfel încât să poată fi înțelese de către cei care nu sunt familiarizați cu limbajul specific neuroștiințelor. Iată doar câteva extrase:


"Reconfigurarea stărilor cognitive și de conștiință duc la modificări structurale la nivelul structurii sistemului nervos. Și nu numai la nivelul structurii sistemului nervos, ci la nivelul întregului organism. Prin urmare, astăzi avem faptic demonstrat că există o relație directă și în sens invers: conștiința influențează materia și o poate influența independent. Acest lucru a fost demonstrat aproximativ în ultima decadă, există grupuri de cercetători în special la UCLA (University of California Los Angeles) care lucrează nemijlocit în domeniul științelor cuantice și au demonstrat acest lucru.

Clinicieni la Universitatea din Montreal împreună cu grupuri de studiu imagistic au demonstrat faptul că anumite programe de training mental, o anumită educație, o reconfigurare a modului de a gândi, o reconfigurare a modului de a-ți concentra atenția asupra unor elemente duc la schimbări drastice la nivelul sistemului nervos capabile de a influența stări patologice (boli) și astfel de a ne comuta dintr-o stare patologică într-o stare normală (de sănătate)."

"(...) Când unele structuri neuronale sunt lezate, alte structuri se pot reconfigura și pot prelua funcția zonelor afectate. Nu numai făcând neapărat ceva fizic (kinetoterapie, training cognitiv, mișcând mâinile într-un anumit fel, etc.) vom determina un efect asupra zonei lezate și o recuperare. Nu. Aceasta era filozofia clasică a unei terapii bine conduse (...). Este mai mult de atât. Astăzi știm că anumite deficite se pot recupera nu neapărat prin exercițiu fizic real ci și prin exercițiul imaginativ. Ajunge ca pacientul să-și imagineze că face o anumită activitate."

Atât de mult mi-a plăcut interviul că mi-a fost greu să mă abțin să nu-l transcriu tot.😁

Ultimul extras de mai sus explică foarte bine de ce în multe articole am pus accentul pe exercițiile de exercițiile de imaginație, pe fitness-ul fitness-ul emoțional și de ce am spus că empatia (în sens extins) poate fi o metodă de cunoaștere universală, de investigare și de extindere a conștiinței.

Merită fiecare minut investit. Felicitări domnului prof.univ.dr. Dafin Mureșanu pentru bunăvoința de a oferi publicului larg informații de o asemenea valoare și importanță și, bineînțeles, felicitări domnului Cristian Mureșanu pentru realizarea unor interviuri atât de interesante pentru TVR Cluj. (*Imaginile din fragmentul min 9-12 sunt blurate în mod intenționat de realizator din motive privind drepturile de autor.) Vizionare plăcută!


În completarea subiectului găsiți informații interesante și în articolul: Secretele creierului și efectele vindecătoare ale... cunoașterii.

Pentru cei interesați să înțeleagă cum funcționează și să-și dezvolte creierul și capacitățile sale, iată câteva cărți care merită toată atenția:
- "Creierul. Povestea noastră" -David Eagleman- comandă online aici-link;
- "Incognito. Viețile secrete ale creierului" -David Eagleman- comandă online aici-link;
- "Creierul se transformă" -Norman Doige- comandă online aici-link;
- "Creierul vindecător. Miracolul neuroplasticității" -Norman Doige- comandă online aici-link;
- "Mintea. O călătorie spre centrul ființei umane" -Daniel Siegel- comandă online aici-link;
- "Antrenament pentru creier" -James Harrison, Mike Hobbs- comandă online aici-link (200 de exerciții pentru creșterea puterii minții);
- "Ce ne spune creierul" -V.S. Ramachandran- comandă online aici-link;
- "Manual de utilizare a creierului" -B. G. Bodenhamer, M. L. Hall- comandă online aici-link (1+2);
- "Creierul activ pentru viata si profesie" -Scott G. Halford- comandă online aici-link;
- "Creierul lui Buddha" -Rick Hanson, Richard Mendius- comandă online aici-link;
- "Antrenează-ți creierul" -Joel Levy- comandă online aici-link;
- "Creierul de Homo Sapiens" -Dragoș Cîrneci- comandă online aici-link;
- "Creierul și inteligența emoțională" -Daniel Goleman- comandă online aici-link;
- "Creierul și inteligența emoțională" -Richard J. Davidson, Sharon Begley- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima oară aici, îți urez bun venit! Sper să găsești subiecte care îți plac în lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


joi, 5 aprilie 2018

Pericolul unei singure păreri (despre credință și prejudecăți)

Când suntem copii, privim părinții ca pe o autoritate și le preluăm părerile de-a gata, din mers. E cumva o lege a firii. Apoi, în clasele mici și chiar mai departe, îi privim la fel pe profesori preluându-le fără discernământ concepțiile și, uneori, dacă se întâmplă să-i simpatizăm, chiar și felul de-a fi.

Dacă avem șansa să avem părinți deschiși la inimă și minte și profesori asemenea, atunci parcursul nostru în viață este lin și ne formăm o personalitate tolerantă și deschisă către ceilalți. Dar dacă se întâmplă să creștem într-un mediu mai puțin tolerant și/sau plin de idei preconcepute despre semenii noștri, atunci e mai puțin probabil să devenim toleranți și plini de compasiune la maturitate. Iar dacă dorim să ne autoeducăm în acest sens, simțim o puternică rezistență a tiparelor mentale și comportamentale.

Într-adevăr, ne mai pot salva pe parcurs lectura, cărțile și filmele (în cazul în care acestea sunt alese cu grijă). Însă asta această "salvare" este destul de rar întâlnită deoarece lectura este un obicei aproape dispărut pentru tânăra generație.

Atunci când privești viața prin prisma unei singure păreri/concepții preluată de la ceilalți fără discernământ e ca și cum ai avea în față un întreg peisaj dar ai putea vedea doar o "felie" din acesta, restul fiind obturat de credințele limitate. De ceea ce vrei tu să fie realitatea. E un fel de negare a tot ce nu se încadrează în acea părere/concepție despre lume și viață.

Nu mi-a ieșit încă din minte povestea omului de afaceri din Brașov care și-a omorât soția, fiul și fiica (ambii fiind adolescenți). Nu mi-a ieșit din minte din momentul în care am aflat de la tv și de pe net povestea care l-a condus spre săvârșirea acestei fapte și ceea ce a scris în jurnalul său. Faptul că l-a condus aici o singură părere, o singură viziune despre lume și viață. Din fragmentul de mai jos vă veți da seama la ce mă refer:

"Au plecat într-un loc mai bun decât unde ne aflăm noi, pe Pământul subjugat, şi noi sclavi pe el. Am înţeles că suntem fiinţe de lumină, dar am ajuns în Babilon, nimeni nu se mai înţelege cu nimeni, cuvintele aruncate sunt foarte des grele, chiar şi în familie. Familiile sunt dezbinate, fugiţi din ţară, ţara este sărăcită maxim, nimic nu mai are valoare, doar banii [...]" - de fapt, e un fel de amestec new age cu concepția despre păcat venită din religii. Probabil s-ar fi înțeles mai bine ce l-a determinat să facă asta dacă nu ar fi lipsit partea din jurnal în care descrie revelaţia care spune că a avut-o la mănăstirea Şinca Veche (sursa).

Nu am scris aceste rânduri ca să întristez pe cineva chiar în această săptămână dinaintea Sărbătorilor Pascale, ci pentru a atrage atenția asupra pericolului unei singure viziuni despre lume și viață. Pentru că, privind viața printr-o singură fantă este sigur că vom rămâne orbi la nevoile celor de lângă noi, ne vom permite să-i judecăm chiar dacă nu le cunoaștem povestea, uitând cel mai important lucru: faptul că și ei sunt.. la fel de oameni ca și noi.

E un motiv să dau mai departe și povestea emoționantă a lui Megan Phelps-Roper care s-a născut și a crescut în interiorul celei mai controversate biserici din America dar care a reușit să conștientizeze contradicțiile ideologice din cadrul viziunii acesteia și apoi a părăsit-o. Este un discurs extraordinar în care ea ne împărtășeşte experiența ei de radicalizare dar și patru pași eficienți pentru a ne dizolva ceața prejudecăților și a-i accepta pe cei care au păreri diferite de ale noastre. Vizionare plăcută..



Recomandările de astăzi pentru lectură sunt pe tema relaționării și prezintă puncte de vedere utile și mai ales aplicabile:
- "Arta de a cultiva relații durabile" - Gerard Apfeldorfer - comandă online aici-link;
- "Jocurile noastre de toate zilele. Psihologia relațiilor umane" - Eric Berne - comandă online aici-link;
- "Toți comunicăm, dar puțini stabilim și relații" - John C. Maxwell - comandă online aici-link.
- "Trăind cu cei apropiați în fiecare zi...viața!" - Jacques Salomé - comandă online aici-link;
- "Trăind cu ceilalți în fiecare zi...viața!" - Jacques Salomé - comandă online aici-link;
- "Comunicarea relațională pe înțelesul celor mici" - Jacques Salomé - foarte importantă pentru părinții care vor să aibă o relație armonioasă cu copiii lor - comandă online aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt peste 600 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege 😄 Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗

vineri, 30 martie 2018

Elimină fricile prin cea mai SIMPLĂ metodă!

Omul este maestrul gândurilor sale, creatorul propriului caracter, cel ce își proiectează și finisează condiția și destinul. E drept, până când află și mai ales până se convinge de asta, pot trece mulți ani.. sau chiar o viață. Sau poate chiar să moară fără să știe sau să înțeleagă/accepte acest fapt.

Cei mai mulți oameni nu reușesc în viață nu din cauză că nu ar fi suficient de inteligenți, că le-ar lipsi abilitățile sau determinarea ci din cauza fricilor care îi împiedică să facă pasul decisiv spre realizarea visului lor.

Experiențele de viață dificile, inclusiv cele dramatice precum moartea cuiva drag, un accident, divorțul, pierderea unei poziții sociale sau a locului de muncă, o situație de criză sau un cataclism natural, nu pot provoca în mod direct sentimente până când creierul nu interpretează și creează un scenariu despre aceste experiențe.


Nu că ar interesa pe cineva 😃, dar doar așa ca idee, cercetătorii au dat publicității în 2009 un articol din "Journal of the Public Library of Science" în care spun că frica apare în zona creierului denumită "creier mammalian" - în cortextul cerebral în ariile de asociate lobului frontal temporal și parietal, în hipocamp și nucleul amigdalian, o arie corticală situată în zona mediană a lobilor temporali.

Conform studiului cercetatorilor de la Universitatea Washington, sentimentul primitiv și instinctiv de frică (util pentru supraviețuirea noastră) se naște din codificarea și decodificarea mesajelor senzoriale de către celulele nervoase din zona nucleului amigdalian din creier. 

Ca să n-o lungesc cu treaba asta cu știința, e important să reținem faptul că e sănătos să apară frica deoarece în lipsa ei nu ne-am feri de pericolele iminente (*oamenii ce au nucleul amigdalian afectat nu simt acest sentiment), însă e la fel de important să NU o amplificăm prin scenarii puse la punct de imaginația noastră atât de.. creativă când vine vorba de drobul de sare 😁.

Acestea fiind spuse, vreau să dau mai departe secretul pe care până acum l-am păstrat doar pentru mine și pentru cei care au participat la seminarii: cea mai simplă metodă de eliminare a fricilor provenite din scenariile mentale. O veți învăța în șase minute dar apoi o veți putea aplica aproape instantaneu. Fiți pe fază la video-ul de mai jos..


Articole conectate: Remedii împotriva Fricii și Iubire versus frică - pentru sănătate. Pentru că fricile sunt produsul senariilor minții noastre recomand cu încredere materialeleMintea - prieten sau dusman? și Funcționarea minții, programele mentale și gândirea distructivă.

Celor care s-au hotărât să renunțe la frici, recomand cu căldură și următoarele cărți (transport gratuit oriunde în țară):
- "Remediul împotriva Fricii" -Lissa Rankin- online aici-link sau aici-link;
- "Acceptă-ți teama dar nu te lăsa inhibat de ea" -Susan Jeffers- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Frica, prietena oamenilor deosebiți" -Geoff Thompson- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Curaj" -Debbie Ford- comandă online aici-link;
- "Rețete împotriva îngrijorării" -L. Cohen- comandă online aici-link sau aici-link (abordare prin joc a fricii copiilor);
- "Mindfulness pentru începători" -Jon Kabat-Zinn- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Mindfulness pe înțelesul tuturor" -Bhante Gunaratana- comandă online aici-link sau aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este dezvoltarea personală și tot ce ne ajută să avem o viață împlinită. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând lista cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


marți, 27 martie 2018

IERTAREA - aspecte esențiale și o schimbare de perspectivă

"Singura cale de a evita să fii tratat rău în această lume e să te ascunzi într-un colţ întunecat şi să rămâi mut. Dacă ieşi în lume sau dacă-i laşi pe alţii să intre în lumea ta, vei fi rănit de multe ori. Acelaşi lucru se întâmplă şi dacă ai crescut într-o familie cu fiinţe umane şi nu într-o haită de lupi. Unii oameni se vor purta urât şi nu-şi vor cere scuze, nu vor îndrepta răul făcut şi nici nu le va păsa de sentimentele altora." - "De ce nu vrem iertarea?" - Harriet Lerner

Există oameni care nu reușesc să se obișnuiască cu asta. Și dacă nu pot accepta că e nevoie să ne antrenăm în privința adaptării, ajung să se închidă într-o cochilie și rămân acolo pentru totdeauna. E păcat că se întâmplă asta deoarece, odată cu această închidere, rămân ascunse și mor pentru totdeauna și darurile pe care ei le-ar fi putut oferi lumii, acel ceva unic cu care fiecare s-a născut.

Deși se poate observa că resentimentele și ne-iertarea ne macină și ne consumă gândurile, timpul și energia, tocmai hotărârea de a nu-i ierta pe cei ce ne-au greșit întreține vie suferința în noi chiar dacă ei nu mai fac parte din viața noastră. Simpatic acest cerc vicios în care se învârt atât de mulți oameni 😁, nu-i așa?

S-au spus și s-au scris o mulțime de lucruri despre iertare și despre cum să ierți. Mărturisesc că majoritatea nu mi-au fost de nici un folos până nu am înțeles niște lucruri esențiale. Cel mai important fiind faptul că ura și neiertarea se nasc din ignoranță. Din necunoașterea Celuilalt și a poveștii lui de viață. Din necunoașterea experiențelor care l-au condus spre comportamentul care ne-a rănit.

Deoarece am primit multe mesaje de la persoane care s-au decis să facă curățenia de primăvară în domeniul psiho-emoțional, m-am gândit să abordez subiectul într-o nouă ediție a emisiunii "Orizontul Cunoașterii" realizată de Constantin Luca (căruia îi mulțumesc din nou pentru invitație). Vizionând emisiunea veți afla:

  • câteva clarificări utile asupra iertării,
  • cum pot copiii deveniți adulți să-și ierte părinții,
  • de ce unii oameni îi rănesc pe cei din preajma lor,
  • de ce e mai greu să fii bun decât să fii rău sau indiferent,
  • 7 conștientizări esențiale pentru a ierta mai ușor,
  • 2 exerciții utile în procesul iertării și..
  • bonus: o experiență personală care mi-a schimbat complet modul în care privesc iertarea și experiențele de viață în general.

Sunt multe lucruri care ar mai fi trebuit amintite, dar le voi introduce într-un seminar pe care-l pregătesc. Cred totuși că emisiunea e suficient de consistentă pentru a fi utilă. Vizionare plăcută și cu folos.. (*** Reamintesc celor care primesc pe mail articolul prin newsletter-ul automat al platformei blogger că, pentru a viziona emisiunea, e necesar să intre pe site, deoarece newsletter-ul nu preia materialele video).


* Dacă treci printr-o experiență dificilă și ai nevoie de cineva care să te susțină în găsirea unor noi perspective și clarificări - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
INVITAȚIE:
✅ Dacă ești un fan al dezvoltării personale și vrei să-ți transformi pasiunea într-o carieră în domeniu sau pur și simplu îți dorești să-ți faci ție viața mai frumoasă, hai la cursul de Consilier pentru Dezvoltare Personală! Când: 21, 22, 23 aprilie. Pentru reducerea lunii aprilie, beneficii, program și alte detalii ➜ click AICI-LINK. Vei putea participa online pe Zoom din confortul casei tale. La final vei primi un certificat recunoscut în UE, un suport de curs consistent* gratuit și un pachet consistent de tehnici de lucru, exemple concrete, studii de caz utile, fișe de lucru/exerciții. Te aștept cu drag și bucurie 💗.
***
Articole recomandate:
- Jumătate din înțelegerea lumii,
- 3 pași importanți pentru relații armonioase și
- Impactul nemulțumirilor și victimizării asupra sănătății.

Cărți care pot oferi diverse perspective utile asupra iertării:
- "De ce nu vrem iertarea?" -Harriet Lerner- comandă online aici-link;
- "Iertarea - cea mai mare putere vindecătoare" -Gerald G. Jampolsky- comandă online aici-link;
- "Iubirea înseamnă renunțarea la frică" -Gerald G. Jampolsky- comandă online aici-link;
- "De ce oamenii buni fac lucruri rele?" -Debbie Ford- comandă online aici-link sau la anticariate;
- "De ce îți face bine să faci BINE" -David R. Hamilton- comandă online aici-link (efectele bunătății asupra sănătății).


Dacă mai e cineva care nu știe povestioara despre care am vorbit în emisiune (apropo de faptul că binele și răul sunt relative), iat-o mai jos..

"Undeva, într-un sat uitat de lume, trăia un om. Singura lui avere era un cal alb, puternic, frumos. Puteai trece pe sub el, fără să-ți apleci capul. Omul abia își ținea zilele și familia. Își iubea calul asa cum își iubea lumina ochilor. Sărăcia creștea cu fiecare zi. Localnicii i-au cerut să le vânda lor calul oferindu-i mulți bani.
Omul s-a gândit, s-a uitat la copiii flămânzi, s-a uitat și la calul său și a refuzat oferta. Cumpărătorilor nu le venea să creadă. Și l-au întrebat de ce își condamna familia la sărăcie și chiar la moarte. Scărpinandu-se în cap, omul a zis mai mult pentru sine o fi bine, o fi rău.. Și iarăși au venit alți cumpărători oferindu-i și mai mulți bani și omul a răspuns la fel.
Într-o zi, cineva a lăsat ușa grajdului deschisă. Calul a fugit. Au venit sătenii și i-au spus: Ai vazut? Dumnezeu te-a pedepsit..trebuia să-l vinzi. Acum familia ta va muri de foame. Omul a privit către cer, zicând mai mult pentru sine: o fi bine, o fi rău.., și a intrat în casă.
Peste câteva zile, calul s-a întors. A adus încă trei cai sălbatici. Omul i-a îngrijit, erau mari și puternici. Și toata lumea îl pizmuia. Celor care îl intrebau dacă are un cal de vânzare le răspundea că nu se poate desparți de niciunul, o fi bine, o fi rău..
Într-o zi, fiul lui a plecat undeva în alt sat. Călare pe calul cel mai puternic. Undeva pe o costișă, a căzut rupându-și trei coaste. Oamenii îl învinuiau pe omul care nu și-a vandut calul că uite: Dumnezeu l-a pedepsit. El asculta și, uitându-se la cer, spuse din nou mai mult pentru sine: o fi bine, o fi rău..
Într-o zi a început războiul. Toți flăcăii din sat au primit chemare. Au plecat și nu s-au mai întors. Niciodată.
Feciorul lui rănit nu a fost luat de-acasă. Oamenii îl ocoleau privindu-l chiorâș.
Bătrânul se uită la cer, întrebându-se din nou: o fi bine, o fi rău..
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual ne ajută să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag💗

miercuri, 14 martie 2018

Cine ești când nu te vede nimeni?

Toți oamenii își doresc să fie perfecți. Chiar dacă perfecțiunea are definiții diferite în mintea fiecăruia, toți ne dorim să fim frumoși, inteligenți, carismatici, curajoși, amuzanți, etc. Și dacă simțim că nu suntem îndeajuns de... (oricare dintre atributele enumerate), obișnuim să "jucăm" ca și cum am fi.

Dintotdeauna a fost așa chiar dacă în măsuri diferite. Cărțile, filmele, poveștile - toate ne povestesc că de când e omul cât de cât conștient de sine a învățat să-și modeleze o imagine în fața celorlalți astfel încât să fie la adăpost de ironiile celorlați și să fie acceptat în societate.

Dar, de când au apărut internetul și rețelele de socializare, de când s-a născut ideea de "user" - poți să-ți permiți să fii oricine vrei să fii - de la Napoleon la Vlad Țepeș, de la Regina Internetului la Don Juan, de la Îngerașul Luminii până chiar la... Dumnezeu (desigur, cu poze și tot tacâmul necesar pentru un profil demn de luat în seamă).

În cazul în care suntem destul de sinceri, purtăm la profil numele real și poza (aproximativ) reală 😁 Dar putem lucra la imaginea noastră prin ceea ce postăm/recomandăm, prin comentariile pe care le punem, prin Like-urile pe care le dăm. Este loc suficient de "jonglat" și aici 😃.

Și totuși.., până unde putem merge? Care sunt consecințele acestor acțiuni?

La prima vedere nici o astfel de acțiune nu rănește pe cei din jur. Ai putea spune: ce, dacă eu vreau să visez/să mă joc? Cui ar putea face rău treaba asta?


În mod direct posibil să nu facă rău nimănui deși și aici depinde de comportamentul "user"-ului respectiv. Dar așa, unul câte unul, participând fiecare cu părticica lui, am reușit să creăm o cultură în care nimeni nu mai are încredere în nimeni, în care oamenii care simt tristețe ajung să se creadă defecți sau nebuni, pentru că, deh, "uite, X e mereu cu gura la urechi de fericit și îi merge mereu bine."

Putem aminti și de cazurile mai grave ale unor tineri care, ajungând să creadă că în viață tot ce contează e imaginea (pe Facebook, Instagram, Youtube, etc.), au ajuns în pragul sinuciderii când Like-urile și comentariile pozitive au scăzut/s-au oprit..

Desigur, subiectul este unul vast. De exemplu, am putea merge dincolo de imaginea superficială, trecând la diferențele dintre principiile pe care le afișăm/predicăm și acelea pe care le respectâm când nu ne vede nimeni.

* Legat de acest aspect mi-amintesc o întâmplare pe care mi-a povestit-o o bună prietenă. Participase la o întâlnire legată de un proiect ce prevedea diverse acțiuni ecologice, de colectare a deșeurilor, etc. Și, la prima pauză, când un grup masiv a ieșit din clădire la fumat, majoritatea a aruncat mucurile de țigară la întâmplare, fără măcar să sesizeze inconsecvența dintre principiile pe care le susținuseră în discuții și acțiunile lor.

"Caracterul, spunea un înţelept, este ceea ce facem atunci când nu ne vede nimeni. Nu este acelaşi lucru cu reputaţia – ceea ce alţi oameni cred despre noi. Nu se confundă nici cu succesul sau cu realizările. Caracterul nu este ceea ce am realizat, ci ceea ce suntem." - Bill Hybels.

Sunt multe lucruri care se pot observa pe această temă, dar asta se întâmplă doar dacă-ți oferi timp să observi/analizezi imaginea de ansamblu.

Aceste lucruri m-au convins că e util să abordez subiectul într-una dintre edițiile emisiunii "Orizontul Cunoașterii" realizată de Costel Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație). Am vorbit despre motivele accentuării diferențelor dintre Eul public și Eul privat, povara promovării unei imagini publice false, despre măsura în care acest comportament distruge încrederea în oameni, despre formarea și efectele toxice ale generalizărilor și prejudecăților, cum reușim să depășim imaginea afișată de cineva pentru a-l cunoaște, exemple din viața cotidiană și un exercițiu util de autocunoaștere/cunoaștere în relații. Vizionare plăcută și cu folos..


! Dacă îți dorești să depășești o situație neplăcută sau ai nevoie de susținere sau ghidare în transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.


Cărțile pe care le recomand astăzi sunt bineînțeles pe tema de astăzi și consider că aduc clarificări utile cu efecte benefice asupra calității relațiilor noastre (*pe pagina fiecărei cărți găsiți descrierea transportul este gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
- "Jocurile noastre de toate zilele. Psihologia relațiilor umane" -Eric Berne- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Ghidul ipocriților" -Péter Demény- comandă online aici-link;
- "Minciunile adulților" -Paul Ekman- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Cum să ne purtăm cu personalitățile dificile" -F. Lelord, C. André- comandă online aici-link;
- "De ce oamenii buni fac lucruri rele?" -Debbie Ford- comandă online aici-link sau aici-link;
- "De ce oamenii buni săvârșesc fapte rele" -James Hollis- comandă online aici-link sau aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau materiale video ce aduc bucurie pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista  cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗



duminică, 11 martie 2018

Ai nevoie de un miracol? Iată-l! (+ recomandare film)

Se spune că oamenii nu pot trăi fără să creadă în miracole. De fapt, trăiesc, doar că trăiesc o viață gri. Așa se face că, chiar și în zilele noastre, în pofida evoluției fără precedent a științei și a exploziei dezvoltării tehnologice, aproape toate culturile lumii rușesc să transmită mai departe o mulțime de povești inventate de-a lungul vremii cu și despre miracole, tot felul de fantezii pe care unii oameni au ajuns să le considere adevăruri de necontestat.

Într-adevăr, mi-a fost foarte greu să renunț la credințele iraționale transmise de cultura în care m-am născut și poate și mai greu a celor din alte culturi pe care le preluasem deoarece păreau să dea mai mult sens experiențelor prin care am trecut. Dar apoi m-am gândit..: oare, fără aceste povești, ce mai rămâne care să dea magie vieții? Și am găsit 😁.

Dincolo de credințele iraționale (denumite în psihologia transpersonală tribale) există o mulțime de lucruri care dau vieții dimensiunea unui miracol. Astăzi m-am gândit că merită să dau mai departe unul anume pe care-l consider foarte important pentru fiecare dintre noi dar este conștientizat de foarte puțini. Iată-l:


A existat o șansă la 400.000.000.000 ca TU să te naști (cu zestrea ta genetică și caracteristicile specifice). Ce zici de asta? Nu e o glumă, e o cifră care reiese dintr-o mulțime de calcule statistice. Alte calcule spun că este vorba de o șansă la 700.000.000.000, dar cred că e mai important numărul de zerouri decât cifra din față 😃. Dacă faci împărțirea 1:400.000.000.000, rezultatul este foarte, foarte apropiat de zero - adică: este un miracol că te-ai născut.

Dacă te întrebi de unde reiese cifra asta, îți pot spune că au fost luate în calcul: probabilitatea ca părinții și toți strămoșii tăi să se întâlnească (având în vedere dezastrele naturale, bolile vremii, războaiele, cataclismele, etc.), probabilitatea ca ei să poată face copii şi ca ovulul perfect să se combine cu spermatozoidul perfect pentru a TE crea.

Pe bune acuma: chiar nu crezi că acesta e un MIRACOL? Eu cred că acesta ar fi un motiv suficient pentru a avea grijă de noi, de deciziile pe care le luăm, de cultivarea încrederii în sine pentru a realiza acel ceva numit chemarea/cântecul inimii noastre dar pe care atâția oameni îl amână sau chiar îl părărsesc din lipsă de curaj..

Un miracol este un eveniment atât de puţin probabil, încât este aproape imposibil. Iată că fiecare dintre noi este un MIRACOL prin definiție. Dr. Ali Binazir (care a publicat aceste cifre) spune foarte fain: "Acum, mergi mai departe, simte-te şi acţionează ca MIRACOLUL care eşti".

Pentru cei care nu cred că acest miracol este suficient dau mai departe și un discurs care ne aduce mai multe motive de a crede că Viața este un miracol și atunci când scoatem din schemă credințele iraționale. În discursul său cu titlul "Știință versus minune?" Robin Ince ne povestește că știința nu distruge magia vieții ci mai degrabă o dezvăluie celui care caută cu mintea și inima deschise. E super amuzant, de aceea cred că o să vă placă, vizionare plăcută! (*reamintesc că pe anumite telefoane subtitrarea nu e vizibilă deși există)


Filmul pe care-l recomand astăzi se numește "Minunea" (asortat cu subiectul de mai sus) și este un adevărat balsam pentru suflet. Acesta ne poartă în povestea unui băiețel care are puterea de a merge mai departe în ciuda condiției sale deosebite, are puterea de a ierta și de a transforma pe cei din jurul său prin bunătatea și candoarea sa. Vă invit să vă încălziți sufletul aici-link, aici-link sau aici-link.
***
Cărți recomandate (transport gratuit oriunde în țară):
- "Miracolul constientizarii" -Thich Nhat Hanh- comandă online aici-link;
- "Pacea poate fi intalnita la fiecare pas" -Thich Nhat Hanh- comandă online aici-link;
- "Cum să te relaxezi" -Thich Nhat Hanh- comandă online aici-link;
- "Conştientizarea. Cheia pentru a trăi în armonie" -Osho- comandă online aici-link;
- "Experiența conștientizării" -Ovidiu Brazdău- comandă online aici-link;
- "Mindfulness pentru începători" -Jon Kabat-Zinn- comandă online aici-link;
și neapărat cărțile lui Eckhart Tolle care nu ar trebui să lipsească din lectura oricărui om - comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Sper să găsești aici lucruri suficient de faine și de utile care să te facă să revii din când în când. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


marți, 27 februarie 2018

Trezirea între psihoză și normalitate (III)

Cineva m-a întrebat la un moment dat dacă am observat vreo idee care poate ajuta oamenii ce trec printr-o criză existențială, un fel de cheie care ar putea fi aplicată ca prim ajutor într-o astfel de situație. Deși crizele prin care trec oamenii nu sunt la fel, există și trăsături comune, astfel încât am găsit nu o idee ci patru care pot ajuta în astfel de cazuri. Mă refer la faptul că pe toți oamenii îi ajută să știe că:
  • nu sunt singurii care trăiesc astfel de experiențe,
  • experiențele de transformare interioară sunt normale (fac parte din dezvoltarea umană firească chiar dacă unele sunt abrupte) și pot fi depășite,
  • există informații care îi pot ajuta să înțeleagă (pe cât posibil) aceste experiențe de transformare,
  • pentru a integra și depăși aceste experiențe este strict necesar să le acceptăm ca fiind parte integrantă din viață (să reducem rezistența la schimbare). 
Alison Crosthwait (The Good Therapists) spune că schimbările profunde implică chiar să acceptăm un proces pe care nu-l înțelegem, anumite aspecte venind din subconștient. Transformarea implică schimbarea de la o configurație fizică, emoțională și intelectuală la o altă configurație. Uneori se întâmplă treptat, tot timpul, fie că vrem, fie că nu, alteori se întâmplă brusc, criza fiind declanșată de diverse evenimente.

Cum se simte când suntem în schimbare, în cuvintele ei: "Uneori, mintea mea este confuză, alteori, dintr-o dată goală. Uneori, mă simt obosită. Și însetată. Ca și cum psihicului meu i s-ar fi făcut un masaj intens. Câteodată, mă simt maniacă. Alteori, simt fluturi în stomac. Uneori, rușinea mi se activează și apar regrete despre trecut, retrăiesc greșeli și vulnerabilitățile mă copleșesc cu o sete nemăsurată. Uneori, cineva spune ceva neașteptat și conștient îmi dau voie să integrez informația, să o las să-mi schimbe celulele. Câteodată, plâng legat de ceva, de un subiect, care nu m-a făcut niciodată să plâng. Uneori, am o fantezie despre ceva și înțelesul ei mă izbește și știu că asta e o nouă înțelegere. Uneori, iau un pahar de vin suplimentar, deși nu îl vreau și îmi dau seama după că aveam nevoie de el, paharul era doar un răspuns la emoții noi care păreau imposibil de manageriat, deși nu gândeam așa atunci. Unele schimbări sunt despre Eul meu, altele sunt despre procese inconștiente pe care nu le pot descrie. Și uneori nu e niciun semn de nimic".
inside

Dintre toate obstacolele care ne poate împiedica să depășim crizele transformării interioare (acum în era informației pe care o putem accesa aproape instantaneu), cele mai grave consider că sunt ignoranța și superficialitatea. Faptul că traversăm razant anumite informații considerând că nouă nu ni se poate întâmpla așa ceva sau că ceva sau cineva ne va scuti de experiențe abrupte și/sau traumatice.

Să știi ce să faci în caz de cutremur interior, atunci când totul se dărâmă înăuntru și-n afară, mi se pare chiar mai important decât pregătirea în caz de cutremur sau incendiu. De aceea filmul documentar pe care-l dau mai departe astăzi este extrem de important, acesta având proprietățile unui "ghid în caz de cutremur interior". Este vorba despre partea a III-a a documentarului pe care l-am re-intitulat "Trezirea între psihoză și normalitate" realizat de Sean Blackwell (diagnosticat cu Tulburare Afectiv Bipolară (TAB) în 1996).

Ca să știți ce pierdeți dacă nu-l vizionați, iată o scurtă descriere a secvențelor pe care le conține - în ordinea în care le-am dat mai departe aici pe blog, :

- secvența introductivă explică circumstanțele ce pot declanșa episoade din spectrul Tulburării Afectiv Bipolare (TAB) și coflictul care stă la baza declanșării acestui dezechilibru;
- în secvențele 2-3 sunt enumerate și explicate trăirile comune întâlnite atât în experiențele de trezire spirituală cât și în episoadele TAB, plus motivele ce stau la baza acestor manifestări în cadrul episodului maniacal bipolar;
- următoarea (4) este secvența ce conține modul în care se poate vindeca TAB fără medicație și/sau spitalizare;
- secvența 5 explică aspectele din viața noastră cotidiană ce conduc la declanșarea Tulburării Afectiv Bipolare.

- prima secvență a acestei părți cuprinde un inventar al comportamentelor posibile în timpul psihozelor (eliberarea traumelor, reprimărilor și a altor diverse energii) - considerate ca având potențial de purificare a sufletului;
- a doua conține mărturisiri legate de TAB și rolul eliberării de povara secretelor;
- secvența a treia din această parte aduce explicații utile în privința exploziilor de agresivitate și furie ce pot conduce uneori la sinucidere;
- a patra secvență cuprinde o descriere a nivelurilor de conștiință pe care se situează oamenii - un lucru pe care ar trebui să le știe oricine indiferent dacă este sau nu interesat de evoluția spirituală și sănătatea lui mentală;
- urmează secvența în care găsim explicații despre cât de mult contează nivelul de conștiință al persoanei în vindecarea psihozei prin care trece;
- ultima secvență a acestei părți descrie cum putem sprijini persoanele ce trec prin astfel de crize (= urgențe spirituale), care sunt manifestările dificile și cum e bine să reacționam în aceste momente.

Partea a III-a (cea de mai jos):
- în deschiderea acestei părți găsim o scurtă recapitulare a primelor două cu scopul de a conecta informațiile ca într-un puzzle în care să se observe mai ușor legtura dintre ele;
- a doua secvență ne descrie motivele pentru care este necesar și vital să ne deschidem iubirii din noi pentru a evolua spiritual și cum acestea pot conduce la vindecarea noastră spirituală profundă (individual și la nivelul societății);
- următoarea secvență explică modul în care putem trece de la un nivel de conștiință la următorul și cum o criză psihotică accelerează procesul de evoluție;
- a patra secvență descrie latura intunecată a nivelului de constiință tribal, modul de gândire la acest nivel si ce spune Ken Wilber despre această etapă de evoluție în cadrul teoriei sale numită Dinamica Spiralei;
- în încheierea acestei părți a documentarului găsiți explicații pentru cele opt iluzii cele mai întâlnite în cadrul trezirii, inclusiv pentru "De ce crezi că ești crezi Isus" 😃.

Acestea fiind spuse, nu-mi rămâne decât să reamintesc un lucru pe care l-am spus pe facebook: ignoranța ne afectează sănătatea și ne costă luni/ani din viața noastră prețioasă. Doar cei care nu-și prețuiesc viața sau nu cred că starea de pace interioară este posibilă își vor permite să ignore sau să frunzărească aceste informații. Vizionare plăcută și.. cu folos.


* Dacă treci printr-o astfel de experiență și ai nevoie de sprijin sau ghidare - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere.
***
Articole conectate: Aspecte ale căutarii spirituale (I), Aspecte ale căutarii spirituale (II), Renunțarea la căutarea spirituală NU e ceea ce pare și Călătoria mea către Cunoaștere și dincolo de aceasta. Documentare care nu ar trebui să lipsească din portofoliul niciunui căutător pot fi vizionate aici-link și aici-link.

Recomand cu căldură cărțile lui Eckhart Tolle (bestseller în întreaga lume), cărți pe înțelesul tuturor, aproape de sufletul omului:
- "Puterea prezentului" - comandă online aici-link;
- "Puterea prezentului - ghid practic" - comandă online aici-link;
- "Liniștea vorbește" - comandă online aici-link;
- "Un Pământ nou" - comandă online aici-link;
dar și câteva volume scrise de David R. Hawkins ce aduc clarificări și înțelegeri profunde în privința procesului de transformare interioară:
- "Realitatea, spiritualitatea si omul modern" -comandă online aici-link;
- "Dizolvarea egoului. Realizarea sinelui" -comandă online aici-link;
- "Letting Go. Calea renunțării" -comandă online aici-link;
- "Sinele: realitate și subiectivitate" -comandă online aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt peste 600 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege 😄 Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista "Articole recomandate" sau cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare