"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

vineri, 22 aprilie 2016

Despre încredere, vulnerabilitate și conexiune. Cel mai tulburător discurs TED pe care l-am văzut vreodată

Este foarte greu de făcut o introducere pentru o poveste care-ți taie respirația. De fapt, nu neapărat povestea ei, ci Omul Marina Abramović este o ființă a căreia apariție îți taie respirația.

De aceea mă voi rezuma la a spune că este o prezență ce impresionează dincolo de cuvinte, de fapt te lasă fără cuvinte, un om care transformă oamenii care îi urmăresc reprezentațiile, un om care va rămâne în istoria artei prin acte artistice irepetabile și inimitabile. Detalii biografice aici-link.

Cea mai tulburătoare reprezentație a sa (nu că celelalte nu ar fi) este considerată cea susținută în 2010 la Museum of Modern Art din New York, unde aceasta a stat în tăcere pe scaun timp de trei luni - 7 ore pe zi, 10 ore în zilele de vineri - iar în fața sa s-au așezat rând pe rând oamenii care doreau - doar pentru a o privi în tăcere.

Doar pentru a o privi - e un fel de-a spune, deoarece experiența pe care a trăit-o fiecare om (1545 în total) a fost profund emoționantă și transformatoare. Privirea ei atât de vie și de caldă a topit măşti, a atins suflete, lăsăndu-i pe cei din fața ei să o foloseacă drept oglindă pentru a scoate la suprafață toată durerea pe care aceștia o purtaseră adânc ascunsă în ei. "Lucrarea" sa (în engleză performance) s-a numit "The Artist Is Present" ("Artistul este prezent") și a avut rezultate neașteptate...


Astăzi recomand cu căldură discursul său TED care, dacă îl veți lăsa să pătrundă în cele mai subtile straturi ale ființei, are efect profund terapeutic (traducerea este activată). Vizionare plăcută prin ochii sufletului..💗


În materialul următor puteți viziona un fragment din actul artistic al Marinei Abramović din 2010 în care este inclusă și reîntâlnirea cu partenerul ei de viață și reprezentații - Ulay (Frank Uwe Laysiepen)...


Am găsit și documentarul "Marina Abramović: The Artist Is Present", îmi pare rău că nu are subtitrare în limba română. ***Filmul NU este recomandat persoanelor sub 18 ani. Vizionare plăcută.. aici-link.

După "The Artist is Present", Marina Abramović a realizat un alt documentar foarte fain cu titlul "Dincolo de zona de confort – Marina Abramović în Brazilia", care descrie călătoria mistică a artistei prin Brazilia, în căutarea vindecării spirituale, explorând granițele dintre artă și spiritualitate. Dacă citești acest articol, te rog dă sfoară-n țară poate îi face cineva o subtitrare..
***
Alte lucruri despre conexiunea umană și relații armonioase găsiți în aarticolele: 3 pași importanți pentru relații armonioase și IERTAREA - aspecte esențiale și o schimbare de perspectivă.

Cărți recomandate:
- "Curajul de a fi tu însuți" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Dacă m-aș asculta, m-aș înțelege" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Vorbește-mi, am atâtea să-ți spun" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Trăind cu cei apropiați în fiecare zi...viața!" -Jacques Salomé- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Trăind cu ceilalți în fiecare zi...viața!" -Jacques Salomé- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Toți comunicăm, dar puțini stabilim și relații" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Jocurile noastre de toate zilele. Psihologia relațiilor umane" -Eric Berne- comandă online aici-link.
Pentru părinții care doresc să-și îmbunătățească relațiile cu copiii recomand:
- "Empatia în parenting" -Shauna Shapiro, Chris White- comandă online aici-link;
- "Comunicarea relațională pe înțelesul celor mici" -Jacques Salomé- (pentru părinți) comandă online aici-link sau aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau materiale video ce aduc bucurie pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista "Articole recomandate" sau cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


marți, 19 aprilie 2016

Aspecte ale căutarii spirituale (1)

"Întotdeauna am fost o femeie foarte rațională, concretă și practică. Și pe lângă asta eram complet absorbită de carieră mea promițătoare de viitor artist şi trăiam de peste 6 ani o minunată poveste de dragoste.
Așa că tot timpul meu era dedicat lucrurilor importante din viaţă. Nu aveam timp să mă opresc. Nu aveam timp să-mi pun întrebări despre Dumnezeu, Adevăr, Cunoaștere. Credeam că artă mea aborda deja marile întrebări ale vieții.
Aveam nevoie să fac mereu ceva. Eram tot timpul ocupată. Vroiam să fiu tot mai bună, să mă dezvolt, vroiam să devin cineva și să ajung undeva.
Dar apoi, treptat, povestea mea de dragoste a devenit un coșmar și am început să am și probleme de sănătate. Și în afară de a plânge nu prea aveam ce să fac pentru a mă trezi din toată durerea și suferința mea. Am început să-mi observ nefericirea, dezamăgirea, mania, gelozia, atașamentele, frustrarea de a mă simți atât de singură.
Am început să-mi studiez cu atenție toate lanțurile și a început să apară o dorința puternică de libertate, de adevărată libertate față de oricine și de orice. Am început să mă întreb:"Cine sunt eu?" - fragment din documentarul "Cine sunt eu?" (link).
*
*   *
Cam așa începe în cele mai multe cazuri drumul căutării: o criză de identitate care se transformă într-o criză spirituală. Cu cât mai mare adâncimea crizei cu atât mai mare setea de a găsi răspunsuri.

Trăim vremuri în care din ce în ce mai mulți oameni conștientizează că mai micile sau mai marile plăceri ale vieții, realizările, succesele în plan relațional, social, în carieră sau pe plan financiar nu umplu acel gol, acel dor, din inima noastră. Nevoia de a ști ce e dincolo de materie, nevoia de conexiune cu natura primordială, nevoia unui sens profund al Vieții - sunt lucruri care răsar la un moment dat în fiecare om. 

La finalul acestui an (2016) se împlinesc 10 ani de când am început Căutarea. Simt că s-a întâmplat ieri dar în același timp simt că au trecut sute de ani. Pentru că m-am schimbat atât de mult și trăiesc acum Viața într-un mod atât de diferit. Ceea ce îmi este foarte clar e faptul că au fost cei mai intenși ani din viața mea și cei mai importanți.

Pentru că am primit multe mesaje în care am fost întrebată despre diverse aspecte ale căutării spirituale, am abordat acest subiect (cu update-urile de rigoare 😁) într-o ediție a emisiunii Cafeneaua Spirituală realizată de domnul Constantin Luca. Urmărind emisiunea de mai jos puteți afla câteva lucruri despre masa critică, bypass-ul spiritual, distrageri, capcane și confuzii, negări și dificultăți în căutare, necesitatea analizei și clarificării experiențelor din trecut. Sper să fie de folos, vizionare plăcută 


* Drag suflet cititor și căutător, mi-ar face mare plăcere să-mi împărtășești într-un comentariu (poate fi și anonim) cum au început căutările tale, dacă ai întâmpinat dificultăți și/sau ce ți se pare cel mai important pe acest drum al evoluției spirituale. 
***UPDATE: Partea a doua a emisiunii poate fi vizionată AICI-LINK, iar a treia AICI-LINK..
***
Articole conectate: aici-link, aici-link și aici-link. Două documentare importante care nu ar trebui să lipsească din "portofoliul" niciunui căutător pot fi vizionate aici-link și aici-link.
Câteva cărți care oferă diverse fațete și clarificări în căutarea spirituală și pe care le recomand cu căldură (transport gratuit oriunde în țară pentru orice comandă):
"Realitatea, spiritualitatea și omul modern" -David R. Hawkins- comandă online aici-link;
"In cautarea sensului pierdut" -Dumitru Constantin Dulcan- 2 vol. comandă online aici-link;
"Calea mea, calea norilor albi" -Osho- comandă online aici-link;
"Călătoria devenirii umane" -Osho- comandă aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este Dezvoltarea Personală Integrală așa cum am definit-o aici-link. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate", cuvintele cheie și căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗 *>:D< îmbrăţişare



marți, 12 aprilie 2016

De ce cred oamenii lucruri ciudate

De multe ori în viață mi s-a întâmplat să iau de bune diverse lucruri doar pentru că mi le-a spus cineva de încredere, cineva despre care credeam că are competențe într-un domeniu anume sau pentru că pur și simplu mi se păreau logice la momentul respectiv. Odată cu trecerea timpului, informațiile noi le-au dizolvat pe cele vechi una câte una până când am observat că foarte puține lucruri sunt cu adevărat așa cum par la prima vedere. Sau chiar la a doua.. :))

Ajungem să credem în diverse lucruri fie pentru că ni le-a spus cineva care (credem că) știe, fie pentru că așa ne spune o voce din cap (pe care unii o confundă cu intuiția). Dar, atât oamenii cât și simțurile noastre se pot înșela. Uneori foarte mult...

Am aflat acum ceva vreme că tendința noastră de a crede lucruri este naturală deoarece suntem construiți în acest fel, am fost educați în acest sens (poate nu chiar toți dar majoritatea) și percepem drept nefiresc să ne îndoim de ele, să le supunem unei analize raționale (la rece). De aceea dezvoltarea personală, chestionarea lucrurilor, conștientizările și experimentarea conștientă a vieții necesită un efort susținut.

Ni se pare mai natural să credem decât să ne îndoim de lucruri deoarece avem în creier un... motor al credinței :)) Până și aceasta pare o glumă și totuși nu e.


Dr. Michael Shermer - scriitor american specializat în istoria științei și fondator al The Skeptics Society a pus cap la cap câteva studii care s-au făcut pe această temă și a transmis concluziile acestor cercetări în două discursuri TED. Cum aminteam într-un articol mai vechi, el este cunoscut pentru critica adusă pseudoștiinței și credinței în fenomene supranaturale și este autor a mai multe cărți recunoscute pe plan internațional. 

Dau mai departe materialul video de mai jos (care conține ambele sale discursuri) deoarece cred că un pic de scepticism ne poate scuti de multe capcane din cadrul curentului New Age și ne ajută să ne păstram flexibilitatea în gândire și adaptare. Iar această flexibilitate ne ajută să trecem mai ușor de la un stadiu de dezvoltare la următorul. Așadar, iată motivele pentru care oamenii cred lucruri ciudate și câteva informații importante despre acest motor al credinței aflat în creierele noastre..



Pentru cei care vor să afle mai multe, iată câteva cărți care merită toată atenția:
- "Cum poate determina știința valorile umane" -Sam Harris- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Trezirea. Ghid pentru o spiritualitate fără religie" -Sam Harris- comandă online aici-link sau aici-link;
- "De ce cred oamenii în bazaconii" -Michael Shermer- comandă online aici-link;
- "Believing Brain" (*engl.) -Michael Shermer- comandă online aici-link;
- "Prelucrari inconștiente de informații" -Daniel David- comandă online aici-link;
- "Spălarea creierului. Știința manipulării" -Kathleen Taylor- comandă online aici-link sau aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor și căutărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt câteva sute de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege :)) Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi listele "Articole recomandate" și cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



miercuri, 6 aprilie 2016

7 întrebări pe care să ți le pui înainte de a CREDE o informație

"6 miliarde de biți - un cod unic pentru fiecare ființă umană. Un cod cuprins în ADN-ul nostru - cel mai avansat procesor de mesaje la nivel celular. "Celulele organismului nostru sunt noduri într-o bogat întrețesută rețea de comunicații, care transmit și recepționează, codifică și decodifică. Evoluția însăși întruchipează un schimb constant de informații între organism și mediu." - James Gleick

Așadar suntem făcuți din informație și consumăm informație. 

Numai că în era digitală, în plină revoluție tehnologică și informațională, este din ce în ce mai greu să alegem care este informația valoroasă și care reprezintă în fapt speculații și fantezii sau "invenții" ale imaginației unora.

Acesta este motivul pentru care am formulat 7 întrebări care să fie de ajutor în această alegere. Am avut ocazia să le transmit într-o nouă ediție a emisiunii Cafeneaua Spirituală realizată de domnul Constantin Luca - căruia îi mulțumesc pentru invitație. Sper să fie de folos.., vizionare plăcută


Articole conectate prin "fire" vizibile sau mai puțin vizibile găsiți aici-link și aici-link, plus un documentar cel puțin interesant - aici-link.

Câteva cărți importante pentru cei care vor să înțeleagă mai bine cum funcționează mintea și de ce ajungem să credem anumite lucruri:
- "Gândire rapidă, gândire lentă" -Daniel Kahneman- comandă online aici-link;
- "Blink. Decizii bune în 2 secunde" -Malcolm Gladwell- comandă online aici-link;
- "Gândirea laterală" -Edward De Bono- comandă online aici-link;
- "Cum se construiește o minte. Secretul dezvăluit al gândirii umane" -Ray Kurzweil- comandă online aici-link.


Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și bucurie în plus. Listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



marți, 29 martie 2016

Remedii împotriva Fricii

"Chiar dacă nu realizezi încă, cele mai multe temeri false ale tale sunt cel mai probabil moștenite. Ele au fost descărcate cândva în subconștientul tău în primii ani de viață. Părinții și celelalte persoane care au avut grijă de tine te-au programat să îţi fie frică. Nu ar fi însă corect să dai vina pe ei. Marea majoritate a oamenilor transmit mai departe aceste temeri generaționale, ca pe un virus. Părinții tăi le-au moștenit de la propriii lor părinți, la fel cum tu le-ai moștenit de la ei.

Cei mai mulți dintre noi nu suntem conștienți de temerile care ne guvernează viața, așa că le transmitem inconștient copiilor noștri. Prin urmare, dacă vei face efortul (deloc ușor) de a-ţi vindeca temerile, nu te vei elibera numai pe tine, ci vei rupe acest lanț al slăbiciunilor, vei întrerupe tiparul temerilor generaționale, îți vei cruța copiii și vei vindeca astfel generațiile viitoare care îţi vor urma.

Atunci când ești purtătorul unei temeri generaționale, este foarte ușor să cazi în rolul de victimă. Acest rol este de înțeles. Teama nici măcar nu îți aparține ţie, ci ţi-a fost transmisă de altcineva. Este foarte important să înțelegi însă că nu ești o victimă, ci un supraviețuitor. Dacă te vei privi astfel, temerile generaţionale pe care le-ai purtat atâta vreme nu te vor mai schilodi, ci te vor întări." - fragment din "Remediul împotriva Fricii" - Lissa Rankin.


Dr. Lissa Rankin - este "doctor nu doar de corpuri ci și de suflete" - așa îi place să se definească. Este autoarea bestseller-ului "Vindecarea cu ajutorul minții", speaker internațional și artist plastic, iar în acest moment conduce proiectul "Pink Medicine Revolution" care ajută pacienții să se vindece singuri. Dacă urmăriți de mai mult timp acest blog, atunci o cunoașteți deja din discursurile sale TED pe care le-am postat aici-link și aici-link.

Ce mi-a plăcut foarte mult la această a doua carte a Lissei Rankin este faptul că prezintă o perspectivă revoluționară asupra fricii și efectelor acesteia și, în plus, oferă exerciții concrete ce permit construirea unei strategii proprii pentru restabilirea bunăstării în toate ariile vieții. Capitolele acesteia ne ajută să conștientizăm:
• cum se traduce un gând de teamă în schimbări fiziologice care ne predispun către boală;
• cum putem deosebi teama reală (care derivă dintr-o amenințare autentică) de cea falsă (care
declanșează reacții de stres care ne subminează starea de sănătate);
• cum ne putem pune la unison cu vocea curajului din interiorul nostru;
• cum ne putem restructura relația cu incertitudinea astfel încât să nu ne mai temem de
aceasta, ci să o considerăm o poartă către noi posibilități;
• ce ne pot învăța temerile noastre despre adevărata noastră esență.

Mie mi s-a părut mai clară decât un manual și cred că poate fi de un real ajutor celor care au decis că a venit vremea pentru dizolvarea fricilor. Cartea "Remediul împotriva Fricii" poate fi comandată online aici-link sau aici-link.
***
Tot despre frică și remedii mi s-a propus să vorbesc în cadrul emisiunii "Viața în culori" - realizată de Monica Pellegrini la Roman24.ro (*Monica, îți mulțumesc pentru invitație). Iată emisiunea, vă doresc vizionare plăcută și.. cu folos.💗


* Dacă ai nevoie de sprijin în procesarea fricilor, regăsirea echilibrului emoțional sau dorești anumite clarificări despre transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.

Pentru că frica rezultă din scenariile minții, recomand în completare articolele: Mintea - prieten sau dusman?, Funcționarea minții, programele mentale și gândirea distructivă și Iubire vs. frică pentru sănătate.

Numeroase instrumente pentru regăsirea stării de bine și relaxare se găsesc următoarele cărți pe care le recomand cu încredere:
- "Remediul împotriva Fricii" -Lissa Rankin- online aici-link sau aici-link;
- "Acceptă-ți teama dar nu te lăsa inhibat de ea" -Susan Jeffers- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Frica, prietena oamenilor deosebiți" -Geoff Thompson- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Cum să învingi grijile și stresul" -Dale Carnegie- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Rețete împotriva îngrijorării" -L. Cohen- comandă online aici-link sau aici-link (abordare prin joc a fricii copiilor);
- "Mindfulness pentru începători" -Jon Kabat-Zinn- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Mindfulness pe înțelesul tuturor" -Bhante Gunaratana- comandă online aici-link sau aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗



duminică, 27 martie 2016

Fiecare om de lângă noi are o poveste ce merită ascultată (+ recomandare film)

Se spune că "viața bate filmul" și știm cu toții că asta nu e doar o vorbă. Dacă am ști toată povestea celui de lângă noi, cu toate durerile și bucuriile din ea, cu toate traumele pe care le-a depășit, am constata că fiecare comportament pe care-l manifestă are o explicație, și că, de fapt, din unghiul de vedere al poveștii sale, tot ceea ce face este justificat. Am mai descoperi și faptul că nu suntem chiar atât de diferiți, că funcționăm aproximativ pe baza acelorași tipare. Am fi mai blânzi unii cu ceilalți și mult mai toleranți. Dacă am ști toată povestea...
***
Dave Isay este un producător american de radio premiat cu numeroase premii de radiodifuziune, inclusiv cinci premii Peabody și MacArthur "Genius" Fellowship. Este autor/editor a mai multe cărți rezultate din munca de documentare a emisiunilor sale, două dintre acestea ajungând bestseller New York Times: "A asculta este un act de iubire" (2007) și "Mama - O celebrare a mamelor din StoryCorps" (2010).
Am ales să dau mai departe astăzi discursul său deoarece este fondatorul unui proiect impresionant - StoryCorps - al cărui impact nici el nu l-a bănuit de la început. I-a pus bazale în 2003 când a deschis prima cabină StoryCorps în Grand Central Station din New York, cu intenția de a crea un spațiu liniștit, în care orice persoană să poată onora oricare alta, ascultându-i povestea. A colecționat aceste scurte povești de viață, iar StoryCorps a devenit cea mai mare colecție de voci umane înregistrate vreodată.
În 2015 Dave Isay a fost premiat de către TED și a lansat StoryCorps App - o aplicație care va facilita dezvoltarea acestei arhive digitale de înțelepciune colectivă a umanității. Este un discurs emoționant care cuprinde și fragmente din interviurile colecționate. Vizionare plăcută


Filmul pe care îl propun astăzi este unul care explorează o idee interesantă: cum ar fi arătat viața noastră dacă am fi luat alte decizii...Este o poveste tulburătoare (cum altfel ar putea fi..?) și care lasă de înțeles că în fiecare om există potențiale minunate pe care nici el însuși nu le bănuiește. Îmi dau seama că știați deja :)). "O altă șansă" are în rolurile principale pe Nicolas Cage și Téa Leoni care dau o așa culoare acestei minunate povești încât pelicula a luat 4 premii și a fost nominalizată la alte 6. Poate fi vizionat online aici-link, aici-link sau aici-link (după închiderea reclamelor).
Alte povești de viață impresionante găsiți aici-linkaici-link și aici-link, dar și altele pe care le veți găsi din link în link.. :))
Recomand astăzi câteva cărți care inspiră curaj pentru a ne împăca cu propria poveste și pentru a o dărui din când în când mai departe (transport gratuit oriunde în țară pentru orice valoare a comenzii):
- "Iubirea care vindecă" -Gigi Ghinea- comandă online aici-link;
- "Respiră, iubește și taci" -Gigi Ghinea- comandă online aici-link;
- "Curaj" -Debbie Ford- comandă online aici-link;
- "Viața nu e mereu roz" -Mel Robbins- comandă online aici-link;
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau materiale video ce aduc bucurie pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind listele "Articole recomandate", cuvintele cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


miercuri, 23 martie 2016

Trezirea între psihoză și normalitate (I)

În viața fiecăruia vine un moment când lucrurile pe care le credeam "pentru totdeauna" dispar. Fie că este vorba de persoane dragi, de relații, statut social, credințe sau atitudini, dizolvarea lor lasă în urmă durere pe care fiecare o percepe în felul său. Durerea este întotdeauna direct proporțională cu "adâncimea" credinței că acele lucruri sunt singurele care ne definesc. După oricare tip de "pierdere" simțim că am pierdut o parte mai mică sau mai mare de "suflet", exprimare metaforică, desigur, pentru că nu ne pierdem ceea ce numim "suflet" ci părți din acel eu care credeam că suntem.

În anumite cazuri se poate întâmpla să pierdem totul deodată sau în foarte scurt timp, știți.., genul de experiență care a născut expresia "când vine una, vin toate". În astfel de situații destabilizarea mentală este atât de mare încât unii ar putea spune că ne "pierdem mințile". De fapt, nu e vorba despre "pierderea minților" ci de faptul că părăsim structura eu-lui care am fost și, până la formarea unei noi structuri, nu mai știm exact cine suntem, ce anume ne definește.

În situații de criză se pot întâmpla lucruri extraordinare. Lucruri pe care psihologia se străduiește demult să le definească, să le încadreze cât mai "corect" cu putință..😁 Vorbesc aici despre crizele psiho-spirituale. Pentru că granița dintre misticism și psihopatologie este foarte subțire și...sensibilă, acestea sunt încă greu încadrate și "tratate" de către psihologi și psihiatri.

Într-o situație și mai delicată se află membrii familiei celui care trece printr-o astfel de criză. Nu știu exact cu ce se confruntă acesta și de aceea nu știu în ce fel îl pot sprijini. În ultimii ani s-au produs schimbări majore în modul de abordare a crizele psiho-spirituale, astfel încât astăzi, oamenii care trec prin astfel de experiențe nu mai sunt tratați așa cum erau în vremurile trecute.


Dr. David Lukoff - profesor de psihologie şi decan al Facultății de Psihologie Saybrook din San Francisco, co-președinte al Asociației Americane de Psihologie Transpersonală și membru în Comitetul Director al Societății Internaționale de Sănătate Mentală - este unul dintre cei care au produs schimbarea de perspectivă.

Într-un interviu acordat domnului profesor Ovidiu Brazdău, Dr. David Lukoff spunea: "Urgențele spirituale sunt situații de criză în timpul cărora procesul evoluției și schimbării psiho-spirituale devine haotic și copleșitor. Persoanele care trăiesc astfel de momente intră dintr-odată și în mod dramatic pe noi tărâmuri de experiență mistică și spirituală.

Ei pot deveni temători și confuzi, având dificultăți în a se descurca în activitățile cotidiene, la serviciu și în relațiile interpersonale. În esență, trezirea spirituală este un proces tumultuos, dar nu este un semn de boală mentală. Experiențele spirituale au o mare putere de transformare. Am face un mare bine persoanelor care trec prin astfel de experiențe dacă le-am crea un mediu care să le inspire siguranță, pentru a le permite să traverseze mai ușor aceste trăiri."

Pentru o înțelegere cât mai bună a "urgențelor spirituale" propun o primă parte dintr-un documentar extrem de interesant - "Tulburare bipolara sau trezire spirituala" - realizat de Sean Blackwell (el însuși fiind diagnosticat cu tulburare afectiv bipolară în 1996). Recomand acest documentar cu speranța că aceste informații vor ajuta cât mai mulți oameni să-și înțeleagă mai bine propriile stări (și a celor dragi) și să le privească drept normalitate - parte integrantă din procesul complex de transformare interioară.
Vizionare plăcută și cu folos..


UPDATE: Partea a II-a AICI-LINK iar Partea a III-a AICI-LINK.


Cărțile pe care le recomand astăzi oferă numeroase clarificări în privința transformării interioare și sunt de un real ajutor celor care caută înțelegerea esenței noastre (toate beneficiază de transport gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
- "Realitatea, spiritualitatea si omul modern" -David R. Hawkins- comandă online aici-link;
- "Dizolvarea egoului. Realizarea sinelui" -David R. Hawkins- comandă online aici-link;
- "Sinele: realitate și subiectivitate" -David R. Hawkins- comandă online aici-link;
- "Liniștea vorbește" -Eckhart Tolle- comandă online aici-link;
- "Călătoria interioară" -Osho- comandă online aici-link;
- "Cartea despre ego" -Osho- comandă online aici-link.


Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este Dezvoltarea Personală Integrală așa cum am definit-o aici-link. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta.  Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag   *>:D< îmbrăţişare


miercuri, 9 martie 2016

Informații care mi-au schimbat viața (56)

Prinși în vârtejul vieții cotidiene, nu suntem neapărat conștienți de dimensiunea influenței pe care au ajuns să o aibă asupra noastră celelalte culturi. Așa am ajuns să sărbătorim Halloween-ul în școli sau grădinițe :(, să celebrăm iubirea de Valentine's Day, să ne aranjăm casele după principii Feng Shui sau să sărbătorim anul nou chinezesc. Nu spun că toate influențele sunt negative, spun doar că am preluat din alte culturi multe lucruri fără discernământ. Fără să ne gândim că am adoptat multe "povești" care pur și simplu nu ni se potrivesc, nu ne folosesc la nimic, nu ne fac mai fericiți sau mai împăcați cu noi înșine, cu ai noștri sau cu pământul pe care a fost să fie să ne naștem.

M-am gândit la aceste lucruri în ultima vreme, dar mai ales aseară. Pentru că 8 martie este ziua în care majoritatea moldovencelor fac sfințișori (mucenici). Sunt niște colăcei a căror formă ne (re)amintește că suntem parte din...infinit, ce se prepară în mod tradițional pentru Sărbătoarea Sfinților 40 de Mucenici (9 martie). Până anul trecut îi prepara mama, anul trecut atmosfera în casă era cum era, dar anul acesta m-am gândit să duc tradiția mai departe. Vedeți în poză ce a ieșit...
O emoție caldă și blândă m-a cuprins când frământam aluatul. O stare care a continuat când am atins prosopul mai vechi de jumătate de secol țesut de bunica. O emoție care semăna cumva cu cea pe care am avut-o vara trecută când am cules prima roșie pe care am plantat-o cu mâna mea (din semințe/răsaduri proprii). O stare pe care ar fi inutil să încerc s-o descriu și, oricum, nu găsesc cuvinte potrivite. Știu doar că are legătură cu fiecare cuantă de ADN și energie dăruită de strămoși astfel încât eu să fiu eu cea de astăzi și nu altcineva.
*
*    *
Mă bucur că simt că fac parte dintr-o familie cu aproape 7,5 miliarde de frați și surori, dar îmi respect și iubesc mica familie numită România și prețuiesc valorile acestui popor. E ceea ce numesc echilibru.
Ca să păstrăm acest echilibru e necesar să devenim conștienți de efectele negative ale globalizării și de necesitatea păstrării tradițiilor dar fără să cădem în latura extremă a naționalismului. Spun asta deoarece în ultimii ani, sub presiunea frustrărilor produse de efectele globalizării, partidele naționaliste și extremismul politic a luat amploare (de văzut ce se întâmplă în S.U.A. și Franța), iar acest gen de atitudine sigur nu va aduce pacea la nivel global.
În scopul conștientizării la scară cât mai mare, dau astăzi mai departe un film documentar de mare valoare realizat de Helena Norberg-Hodge - analist al impactului economiei globale asupra diverselor culturi de pe glob, pionier al mișcării de localizare (anti-globalizare). Au fost necesari șase ani pentru realizarea documentării și a interviurilor reunite în film deoarece acesta aduce împreună specialiști de pe șase continente pentru a reuni informații importante despre efectele globalizării și a haosului economic asupra stării noastre de...fericire. Pe lângă aceste informații, filmul "Economia fericirii" conține și câteva strategii ce pot conduce la o comuniune umană profundă și la minimalizarea stresului și depresiei la nivel individual.
Mulțumesc domnului Marian Matei pentru realizarea subtitrarii acestui documentar și a multor alte materiale de valoare. Vizionare plăcută 


Alte documentare care aduc împreună argumente și strategii pentru o dezvoltare durabilă și o viață armonioasă a societății se găsesc aici-link, aici-link, aici-link și aici-link
Iată și câteva cărți care vorbesc despre lucrurile care ne aduc împreună fără să renunțăm la unicitate (transport gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
"Închipuie-ți toți oamenii" (o conversație despre bani, politică și viață așa cum ar putea fi) -Dalai Lama, Fabien Ouaki- comandă aici-link.
"Să facem pace! Pentru un progres al spiritului" -Dalai Lama, Stephane Hessel- comandă aici-link;
"Ultimul avertisment" -Rebecca D. Costa- comandă aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor și căutărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Peste 530 de articole te așteaptă, așa că ai de unde alege :)) Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi listele "Articole recomandate", Resurse video, cuvintele cheie sau căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   


vineri, 26 februarie 2016

Liberul arbitru - descoperiri care dizolvă credințe de bază

"Este omul în gândirea și în acțiunea sa o ființă spirituală liberă, sau el stă sub constrângerea unei necesități implacabile, care se impune asemenea unei legi pure a naturii? Puține întrebări au fost examinate cu atâta agerime de spirit ca și aceasta. Ideea libertății voinței omenești a găsit numeroși adepți înfocați, cât și adversari înverșunați.

Există oameni care, în patosul lor moral, declară drept spirite mărginite pe toți aceia care pot să nege un fapt atât de evident ca libertatea. Alții, dimpotrivă, văd culmea lipsei de spirit științific în a crede întreruptă valabilitatea legilor naturii în sfera acțiunii și gândirii omenești. Unul și același lucru este considerat când bunul cel mai de preț al omenirii, când cea mai gravă iluzie." - fragment din "Filosofia libertății" - Rudolf Steiner.


Când lucrurile rămân la nivel filozofic mai e cum mai e. Dar oare cum ar fi reacționat Rudolf Steiner la aflarea veștii că s-a demonstrat experimental că liberul nostru arbitru nu este doar...discutabil, ci chiar e o iluzie? De fapt, nu știu câți oameni reacționează calm când află astfel de vești.

Mi-aduc aminte că acum câțiva ani, când am aflat pentru prima dată de rezultatele experimentului lui Benjamin Libet dintr-un video (detalii în materialele de mai jos), am avut o reacție cel puțin copilărească: l-am închis înainte de a-l termina de vizionat și am ieșit în grădină prefăcându-mă că nu am văzut nimic 😃. Abia după câteva zile mi-am strâns curajul de a-l relua, revenind cât de cât pregătită psihic să renunț la un sac de credințe (chiar mai mult..😃) care presupuneau existența liberului arbitru. Bineînțeles că renunțarea la respectivele credințe a durat mai mult 😁, dar asta e o cu totul altă poveste.

Vă amintiți ce ați simțit când ați aflat că nu există Moș Crăciun? Eu da. Cred că momentul de care spuneam a fost pentru mine mai grav de atât 😁. Pentru că nu-mi place să dau astfel de vești am tot amânat subiectul. Însă nu puteam să-l evit la nesfârșit. Pentru că, deși e ceva ce ne scoate din zona de confort psihic, e strict necesar pentru pasul următor în dezvoltarea personală. Și pentru că ignoranța ne costă nu doar timp prețios ci și bani investiți în diverse cursuri fără rezultate reale în viața cotidiană.

Primul material pe care îl recomand în acest sens este discursul TED al domnului prof.univ.dr. Daniel David - Şeful Catedrei de Psihologie Clinică și Psihoterapie, Universitatea "Babeş-Bolyai", un om cu o activitate științifică impresionantă (CV-aici). Este un discurs foarte bine structurat și argumentat ce cuprinde o analiză a conceptului de liber arbitru și a implicațiilor uriașe ce decurg din faptul că liberul arbitru este o iluzie:


Al doilea material video este o ediție a emisiunii "Mistere la granițele cunoașterii" din seria realizată de domnul Daniel Roxin, ediție în care îl are ca invitat pe domnul prof.univ.dr. Leon Zăgrean - cordonator al Departamentului de fiziologie și neouroștiințe fundamentale din cadrul Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" București. Domnia sa este Om deosebit preocupat nu doar de creier și neuroștiințe ci și de conștiință, este un bun prieten al meu și al blogului, iar dacă sunteți cititori mai vechi îl cunoașteți deja. Dacă nu, iată CV-ul aici-link.

Vizionând emisiunea veți afla detalii despre experimentele care au condus la concluzia că liberul arbitru este o iluzie, despre mecanismele care fac posibilă manipularea prin intermediul marketingului și multe alte lucruri extrem de interesante și importante.. Vizionare plăcută!


"Calitatea liberului arbitru depinde de calitatea și cantitatea informației acumulate și asimilate, adică de experiența acumulată anterior." - Leon Zăgrean. De aici importanța extraordinară a educației copiilor și adolescenților (a ceea ce se înregistrează în subconștientul lor) dar și a dezvoltării personale în cazul adulților - în sensul transformării tiparelor mentale din subconștient și a creșterii gradului de conștientizare.

Chiar dacă primele experimente ale lui Libet arată faptul că liberul arbitru este o iluzie, acesta a continuat cercetările, a făcut alte experimente, iar acestea din urmă au indicat faptul că oamenii au capacitatea de a acționa CONȘTIENT pentru a opri deciziile inconștiente ale creierului lor.

Această concluzie a lui Benjamin Libet este confirmată de psihologul Daniel Kahneman, care susține că primele decizii ale creierului sunt generate de sistemul inconștient al creierului, dar asupra acestora sistemul conștient poate aplica o "decizie de veto". Nu știu alții cum sunt, dar eu cred că avem acest "drept de veto", deoarece se vede clar că gradul de conștientizare al unui om poate fi crescut în mod conștient.

Ce știu sigur, este că în cazul în care mi-ar veni dintr-un impuls inconștient să fac o faptă gravă, acest "drept de veto" al conștientului mă oprește. Ce ne facem însă cu acei oameni care NU-și opresc aceste impulsuri inconștiente???? Nu-mi rămâne decât să mă bucur că există legi care să-i oprească măcar teoretic (prin intermediul fricii de a-și pierde libertatea) pe cei care nu au încă gradul de conștiență care implică acceptarea semenilor și a părerilor acestora 😁.
***
Alte materiale conectate cu informații foarte interesante: despre creier aici-link, despre "jocurile" minții  aici-link, despre funcționarea minții aici-link. Despre o altă descoperire care dizolvă credințe de bază am vorbit aici-link.

Cărțile pe care le recomand astăzi  abordează gândirea din perspective diferite aducând fiecare clarificări utile pentru viața cotidiană (*livrarea se face gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
- "Iluzia voinței conștiente" -Daniel M. Wegner- comandă online aici-link;
- "Iluzia utilizatorului" -Tor Nørretranders- comandă online aici-link;
- "Creierul. Povestea noastră" -David Eagleman- comandă online aici-link;
- "Incognito. Viețile secrete ale creierului" -David Eagleman- comandă online aici-link;
- "Mintea. O călătorie spre centrul ființei umane" -Daniel Siegel- comandă online aici-link;
- "Gândire rapidă, gândire lentă" -Daniel Kahneman- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗