Misterul stărilor de neputință

Stările de neputință există. Cu toții le avem, chiar dacă diferă adâncimea și durata lor. Când apar, cu toții fugim de ele și nu vreau să fac o comparație relativ la felul în care fugim deoarece bănuiți care ar fi aceea.

Pentru oamenii care merg la serviciu fără pasiune, pentru cei care au o familie, rate la bancă și griji cât să nu le rămână timp pentru nimic altceva, rutina zilnică acoperă ca o ceață realitatea dar funcționează și ca o carapace protectoare care nu lasă vizibilitate prea mare asupra adâncimii stărilor de neputință. Ceva în genul "ce nu ai timp să observi nu te macină". Sau ca o anestezie.

Alți oameni observă stările "negative" dar le neagă rapid existența luând din dezvoltarea personală doar ideea "gândește pozitiv și totul va fi bine" considerând că asta este de ajuns. Posibil să funcționeze pentru o vreme.

Însă pentru persoanele preocupate de autocunoaștere și de propria dezvoltare (care din fericire sunt tot mai multe), stările de neputință pot să dărâme lucruri construite cu greu în luni sau chiar ani de muncă interioară. Aici lucrurile se complică.

Oricărui om din ultima categorie îi place să spună că totul e ok, că munca de dezvoltare a dat rezultate și că stările de tristețe, de pesimism, de negativitate (sau căderile în general) au dispărut. Dar asta ar însemna să privim doar suprafața stărilor prin care trecem. Mii de articole s-au scris și se scriu în fiecare zi pe hârtia reală sau virtuală despre cum au reușit oamenii să iasă din astfel de stări. Fiecare dintre aceste articole oferă tehnici și numeroase metode în 3 puncte, 7 pași sau "n" etape prin care promit garanții în ceea ce privește depășirea stărilor de neputință oricare ar fi natura acestora. Sunt sigură că ați citit astfel de titluri, internetul abundă. Dar oare se rezolvă lucrurile în profunzime în oricare caz?

De asemenea, articolele motivaționale și video-urile din aceeași gamă funcționează pentru o vreme dar probabil știți că impulsul lor nu ne poate ține la infinit departe de propriile stări.

Astfel, dezamăgirea apare din nou în numeroase cazuri când stările revin parcă mai în forță. Și atunci e posibil să ne întrebăm unde am greșit, de nu reușim să atingem starea mult dorită de echilibru sau de ce aceasta durează mult mai puțin decât ne-am așteptat. 

Experiențele mele și ale celor pe care îi cunosc mi-au arătat că dezamăgirea pe care o produce neputința de a depăși starea de neputință și autoînvinuirea că greșim undeva este mult mai aspră decât neputința inițială în sine. Sper că nu sună chiar atât de complicat (și nu, nu e o greșeală în fraza precedentă, expresia unde se repetă cuvântul neputință am scris-o intenționat), vorbesc aici despre gândul din spatele gândului inițial. Adică vreau să spun: e mai simplu să încerci să ieși dintr-o stare când mintea nu complică lucrurile și e mult mai greu când o lași să facă asta.

Când omul este pe un drum al cunoașterii de sine, adică după ce și-a dat silința să observe și să accepte sau să transforme diversele sale aspecte (link), am observat că o stare de neputință funcționează ca un buldozer care mătură totul în cale. Și nu vorbesc aici de stările de lipsă de voință cu care s-ar putea confunda. Mă refer la starea în care omul simte că a făcut tot ce i-a stat în puteri și totuși simte că ceva îl oprește asemeni unui zid - ceva a cărei semnificație logică lipsește. În astfel de cazuri ne apar în minte expresii de genul "însemnă că nu am învățat/nu cunosc destul", "nu am acceptat destul", "nu-s în stare de fapt de nimic", "poate că așa mi-e scris", "unde mi-e curajul pe care am crezut că îl am?", etc.

Am ajuns la concluzia că ceva ne scapă când ne luptăm să îndepărtăm cu orice preț (!) astfel de stări. Că acest tip de abordare face parte din negarea unei părți din firescul lucrurilor. Nu am neapărat un fir logic (rațional) să argumentez ceea ce simt și ce am spus aici. Dar...dacă stările de neputință sunt "pauzele" de care ființa în întregul ei are nevoie pentru a se reseta? Dacă aceste pauze neplăcute sunt suportul indispensabil al stărilor de bucurie ce se vor naște? Dacă aceste stări au un rost (fac parte din firesc) exact în aceeași măsură în care stările de bucurie au? Dacă mintea noastră nu este încă în măsură să cuprindă întregul mister al stărilor de neputință? 

Da, după muuulte, muuulte analize, am ajuns la concluzia că aceste stări sunt într-adevăr momentele (perioadele) în care e necesar să dăm drumul credințelor vechi pentru a ne adapta unor noi credințe ce corespund unei noi realități. Aceste stări sunt pe atât de grele (fix) pe cât de multă rezistență opunem schimbării. Dacă nu am opune rezistență schimbării, nu ar exista nici efort și nici suferință. Cu alte cuvinte, dacă am lăsa să plece tot ceea ce e necesar să plece, dacă am înțelege că schimbarea este singura constantă din Univers, atunci viața s-ar desfășura cu adevărat LIN.

Posibil să nu fiți de acord cu aceste explicații, e un lucru firesc. E mai puțin important să găsim aceleași răspunsuri. Ce este cu adevărat important e faptul că întrebările ne ajută să menținem clară flacăra lucidității în momentele de cumpănă ale vieții. Mie cel puțin, aceste întrebări mi-au dat o altă perspectivă asupra stărilor prin care am trecut și prin care mai trec câteodată în această realitate (link).

O altă perspectivă despre subiect se găsește aici (link).

***

Recomand cu încredere (măcar) una dintre cărțile lui Brené Brown (trei dintre ele au fost traduse în limba română (transport gratuit oriunde în țară pentru orice comandă):

- "Ridică-te din propria ta cenușă mai puternic ca oricând" - comandă online aici-link;

***

Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate", cuvintele cheie și căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept

cu drag  ♥ 

Informații care mi-au schimbat viața (6)

Mi s-a întâmplat în ultima vreme să vorbesc cu persoane care suferă de diverse boli grave sau mai puțin grave. În majoritatea cazurilor, medicii la care au fost le-au prescris liste lungi de medicamente și/sau le-au recomandat să se pregătească de operații.

În timpul discuțiilor pe care le-am avut am amintit că medicina a evoluat în numeroase direcții și că există informații noi care schimbă lucrurile mult față de ceea ce se știa pâna acum. Am dat și detaliile necesare pe scurt atât cât a fost posibil. Am primit răspunsuri care pleacă de la "Posibil, dar nu cred că se aplică în cazul meu", "Așa ceva nu cred", "Nu, nu are cum să fie chiar așa", până la "Nu știu eu, dar doctorii la care am fost mi-ar fi spus dacă ar fi fost așa"...

Adevărul este că nici 10% dintre doctori nu au timpul necesar pentru a se pune la punct cu ultimele noutăți din genetică sau din alte ramuri ale medicinei sau biologiei (link). Am spus 10% dar cred că procentul medicilor care reușesc să țină pasul cu descoperirile este mult mai mic așa cum se întâmplă și cu oamenii din domenii precum fizica (link) sau chimia.

Cred că oamenii au ajuns să își pună prea mult încrederea în medici și de aceea, prin diverse căi din mass-media, atâtea întâmplări din spitale vin spre noi să ne "îndrume" să schimbăm ceva în concepțiile noastre în ceea ce privește tratarea dezechilibrelor de orice natură din ființa noastră.

Informațiile există, dar depinde de noi dacă luăm în calcul sau nu faptul că lucrurile nu au cum să rămână așa cum s-a învățat la școală acum "n" ani, ci se schimbă mereu, lucruri noi descoperindu-se în fiecare zi, fără ca oamenii să reușească să țină pasul cu ele. Dacă am vorbi de lucruri care nu au aplicabilitate directă, ar mai fi cum ar mai fi, dar dacă vorbim despre sănătate cred că ar fi necesară o atenție mărită.

Din motivele de mai sus, nu am să fac o prezentare detaliată a conferinței lui Bruce Lipton (link) de mai jos, spun doar că pe mine m-a convins și că, dacă nici cei peste 30 de ani de cercetare nu sunt o dovadă că lucrurile pe care le spune sunt adevărate, atunci nu știu ce altceva ne-ar mai putea convinge. CV-ul lui Bruce Lipton poate fi citit aici (link) iar conferința se numește "Biologia percepției" și consider că este insuficient popularizată, de aceea îi dedic locul astăzi aici.

Precizez și faptul că Bruce Lipton este autorul următoarelor cărți bestseller:

- "Biologia credinței" - comandă online aici-link sau aici-link;
- "Evoluția spontană" - comandă online aici-link sau aici-link;
- "Efectul de lună de miere" - comandă online aici-link sau aici-link.

Mulțumiri și recunoștință domnului Marian Matei pentru traducere. Vă doresc vizionare plăcută și cu folos!

Dacă este prima dată când ai ajuns pe această pagină, poți găsi un documentar de excepție în care Bruce Lipton are o contribuție importantă aici (link), iar celelalte articole din seria "Informații care mi-au schimbat viața" sunt aici (link).

Există mai multe articole de aici s-ar încadra cu succes în această serie, dar știu că le vei găsi oricum dacă e important pentru tine. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept

cu drag 💗

Armonia dintr-un tipar al Universului - fractalii

Preocupările noastre cotidiene din dimensiunea fizică sau din cea mentală ne limitează mult percepția în ceea ce privește armonia construcției Universului ce există de la nivel de  microcosmos până la nivelul macrocosmosului. La prima vedere Universul pare a avea o structură haotică și este destul de greu de surprins dovezi ale design-ului său inteligent. Și totuși, de-a lungul istoriei,  mulți oameni au bănuit că nu poate fi chiar totul la întâmplare sau mai mult, că nu poate fi nimic la întâmplare.

Dintre aceștia, în 1975, matematicianul Benoît Mandelbrot a pus bazele geometriei fractale, deschizând astfel o poartă către o dimensiune minunată a Universului, dimensiune care de atunci este studiată intens pentru numeroasele aplicații ale acesteia în diverse domenii ale vieții.

Dacă ar fi să îi fac cea mai scurtă descriere aș spune despre dimensiunea fractală a Universului că este ordinea din aparenta dezordine pe care o vedem în jurul nostru dar cred că este mult mai mult de atât.

Un documentar care încântă nu doar privirea și mintea dar în aceeași măsură și sufletul și care ne întroduce în minunata lume a fractalilor este filmul cu titlul "Fractalii - Vânătoarea dimensiunii ascunse". Nu vă mai spun decât că veți fi uimiți de numeroasele aplicații ale acestora.

Vizionare plăcută!

Dacă este prima dată când ai ajuns pe această pagină, posibil să-ți placă și documentarul "La Răscruce de Drumuri - Durerile nașterii unei noiviziuni asupra Lumii" (click) sau celelalte documentare care se găsesc aici (click). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept

cu drag  💗

Un cadou special (nu doar pentru 8 martie)

Deși voiam să scriu despre altceva, mi-am amintit că astăzi este 8 martie - zi care merită sărbătorită, că doar nu cunosc pe nimeni căruia să nu-i placă să sărbătorească :))

Și cum să o sărbătorim mai bine decât printr-o pauză? Dar nu orice fel de pauză, ci una specială (nu pentru noi toți dar încă pentru mulți oameni).

Nu vreau să vă spun prea multe deoarece am găsit pe cineva care vorbește într-un fel anume despre acest gen de pauză specială. Este vorba despre Andy Puddicombe care la 22 de ani a decis să părăsească Marea Britanie și să devină călugăr. El a pornit astfel într-o frumoasă călătorie către sine însuși, aceasta culminând cu hirotonirea sa integrală la o mănăstire tibetană din Himalaya. Acum, Andy a revenit în Anglia pentru a explica cât mai multor oameni importanța meditației (nu neapărat în sensul ei clasic) și pentru a ne împărăși beneficiile acesteia asupra stării noastre fizice și psihice. Ca fost călugăr, Andy Puddicombe  vrea să dovedească lumii că pacea interioară poate fi realizată într-o sesiune de meditație mai scurtă decât o cursă medie de taxi. Și ne explică asta în doar 10 minute.

Acest gen de "pauză" este un cadou pe care ni-l putem face nouă înșine zilnic și este recomandat nu doar domnișoarelor și doamnelor ci în aceeași măsură și domnilor, indiferent de vârstă, de oră, zi sau anotimp :))

Și special pentru doamne și domnișoare un cadou video de suflet aici (click)

Post-editare: Ceva frumos găsiți și aici-link, sigur o să vă placă :D

Dacă e prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți ofer cadou toate articolele de până acum dar și pe cele viitoare pe care le poți citi cu ușurință prin conectare la pagina de Facebook dedicată blogului sau prin abonare pe mail, utilizând formularul din coloana din dreapta.  

Cu drag ♥ 

Dezvoltare personală cu bisturiul

Uneori viața ne încearcă în feluri cărora cu greu le putem face față. Experiențele prin care trecem ne învăluie într-o ceață care ne  împiedică să mai vedem clar lucrurile.

Ieri o bună prietenă îmi spunea că are prea multe probleme astfel încât nu mai are timp să se preocupe de propria persoană, deși știe că este bolnavă iar medicii la care a fost nu i-au găsit încă sursa dezechilibrelor fizice. Întradevăr, doi copii, mama și tatăl ambii bolnavi, soțul plecat la lucru la mulți kilometri distanță, serviciul și treburile casei, sunt lucruri care cu greu te mai lasă să-ți amintești că ești și tu om și că ai nevoie măcar de odihnă dacă nu și de alte lucruri care să-ți bucure sufletul. Povestea ei mi-a amintit de alte experiențe prin care am trecut și eu și alte persoane pe care le-am întâlnit, experiențe în care uităm de noi înșine, uităm că atunci când dezechilibrele se manifestă la nivel fizic este deja grav, aceste dezechilibre încercând să ne atragă atenția că este cazul să ne ocupăm serios de noi înșine pentru a fi mai apoi de folos celorlalți.

Astfel de situații, dar și altele în care confuzia pune stăpânire pe noi, cred că se pot rezolva cu exerciții extreme de imaginație dure dar necesare (!) pe care le-aș încadra într-un capitol pe care îl numesc "dezvoltare personală cu bisturiul" - deoarece cuprinde exerciții care ne trezesc din confuzie într-un mod cam violent și dureros. Când nu am mai avut ce aplica pe propria ființă, când scuzele pe care mintea mea le fabrica s-au terminat, aceste exerciții extreme, deși neplăcute, au dat rezultate remarcabile și nu doar în cazul meu ci și în cazul altor persoane pe care le cunosc.

Dintre aceste exerciții extreme de imaginație amintesc astăzi pe cel mai dur dintre ele, dar care m-a ajutat de fiecare dată să-mi (re)clarific sistemul de valori. Acest exercițiu oprește cu siguranță jocurile interminabile ale minții, dar asta, bineînțeles, în măsura în care este făcut cu toată sinceritatea față de noi înșine (*spun asta deoarece, după cum probabil știți, nu-i tocmai simplu să-ți privești toate aspectele/umbrele în față).

Am găsit exercițiul despre care vorbesc descris foarte clar de Anthony de Mello în cartea sa "Conștiența - Capcanele și oportunitățile realității" iar acesta l-a numit simplu "Moartea anticipată". Iată-l:

"Le-am spus adesea oamenilor că modalitatea de a trăi cu adevărat este să "mori". Paşaportul către viaţă este să vă imaginaţi pe voi înşivă în mormânt. Imaginaţi-vă întinşi în sicriu. În orice poziţie vreţi. În India, noi aşezăm morţii cu picioarele încrucişate. Uneori sunt transportaţi aşa, până la locul de incinerare, iar, alteori, sunt întinşi. Aşadar, imaginaţi-vă că aţi murit şi sunteţi întinşi. Acum, priviţi la problemele voastre, din acest unghi de vedere. Se schimbă totul, nu-i aşa?

Ce temă frumoasă de meditaţie (reflecție) - tare frumoasă. Repetaţi-o zilnic, dacă aveţi timp. Este incredibil, dar veţi învia. Într-una din cărţile mele, Wellsprings, prezint şi eu o meditaţie pe această temă. Îţi vezi corpul descompunându-se, apoi devenind oase, apoi ţărână. De fiecare dată când vorbesc despre asta, oamenii spun: "Ce dezgustător!"

Dar ce e atât de dezgustător aici? Este realitatea, pentru numele lui Dumnezeu! Dar mulţi dintre voi nu vor să vadă realitatea. Voi nu vreţi să vă gândiţi la moarte. Oamenii nu trăiesc; cei mai mulţi dintre voi nu trăiţi, doar vă menţineţi corpul în viaţă. Asta nu e viaţă. Nu trăiţi decât atunci când nu va conta câtuşi de puţin dacă sunteţi vii sau morţi. În acel punct, veţi fi în viaţă.

Când sunteți gata să vă pierdeți viața, atunci o trăiți. Dar dacă vă protejaţi viaţa, sunteţi de fapt morţi. Dacă stai sus în pod şi eu îţi spun: "Coboară!" şi tu spui: "O nu, am citit despre oameni care au coborât scările, au alunecat şi şi-au frânt gâtul; este prea periculos." Sau nu te pot convinge să traversezi strada, fiindcă spui: "Ştii câţi oameni sunt călcaţi de maşină, când traversează strada?" Dacă nu te pot face să traversezi strada, cum te pot face să traversezi un continent?

Dacă nu te pot face ca, din credinţele şi convingerile tale mici şi înguste, să tragi cu coada ochiului şi să vezi o altă lume, eşti mort, eşti mort de tot; viaţa a trecut pe lângă tine. Stai înfricoşat în mica ta închisoare; îl vei pierde pe Dumnezeu, îţi vei pierde religia, prietenii, tot felul de alte lucruri. Viaţa este făcută pentru cel care riscă şi joacă într-adevăr. Asta spunea Iisus. Eşti gata să rişti? Ştii când vei fi gata să-ţi rişti viaţa? Exact atunci când descoperi acest lucru, când ştii că lucrul pe care oamenii îl numesc viaţă, nu este viaţă cu adevărat. Oamenii cred în mod greşit că a trăi înseamnă să-ţi menţii corpul în viaţă.

Deci, iubiți gândul morții, iubiți-l. Întoarceți-vă la el, iar şi iar. Gândiți-vă la frumusețea acelui cadavru, acelui schelet, acelor oase care se descompun până rămâne doar o mână de țărână. Mai departe... ce ușurare, ce ușurare. Probabil că unii dintre voi nu știu despre ce vorbesc eu aici; sunteți prea speriați, pentru a vă gândi la asta. Dar e o asemenea ușurare, atunci când te poți uita înapoi la viață, din acea perspectivă.

Sau vizitați un cimitir. Este o experiență nemaipomenit de purificatoare şi frumoasă. Te uiţi la un nume şi spui: Doamne, el a trăit cu atât de mulți ani în urmă, cu două secole în urmă; trebuie să fi avut aceleaşi probleme pe care le am şi eu, trebuie să fi avut multe nopți nedormite. Ce nebunie, trăim atât de puţin timp!

Un poet italian a spus: "Noi trăim într-o licărire de lumină; vine seara şi se face noapte pentru vecie." Este doar un licăr, iar noi îl irosim. Îl irosim cu neliniștile, cu grijile, cu preocupările, cu poverile noastre." Acum, dacă faci această meditație, te poți alege doar cu cunoașterea; dar ai putea ajunge şi la conștiență

Şi, în acel moment al conștienței, tu eşti nou. Măcar cât ține acea clipă. Atunci vei afla diferența între acumularea de cunoștințe şi conștiență."

***

Ca să închei rotund un subiect atât de delicat și tulburător, dau mai departe și discursul lui Lux Narayan care a avut ideea de a face un studiu despre 2000 de necrologuri. În discursul său pe alocuri chiar amuzant, el ne povestește ce concluzii a obținut din acest studiu - anume: ce înseamnă o viață împlinită. Sper să vă placă și să vă inspire.. (*are subtitrare în română dar e posibil ca aceasta să nu apară pe anumite tipuri de telefoane)

Dacă mi se mai întâmplă din când în când (ce-i drept, în ultima vreme foarte rar) să pierd din vedere valoarea inestimabilă a VIEȚII obișnuiesc să mă întorc la cuvintele blânde a lui Neal Donald Walsch, cuvinte care sper să ajungă și la inima voastră...

Articole recomandate: Până la urmă, cât de conștienți putem fi?, Adevărații tăi dușmani, Puterea de a renaște și Suntem oare (i)recuperabili?

Cărți recomandate:

- "Conștiența - Capcanele și oportunitățile realității" -Anthony de Mello- (citatul de mai sus) comandă online aici-link;
- "Dă sens vieții" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Sensul vieții. Răspunsurile psihologiei pentru a da sens propriei vieți" -Frédéric Fanget- comandă online aici-link;
- "Omul în căutarea sensului vieții" -Viktor E. Frankl- comandă online aici-link;
- "Recunoștință" -Oliver Sacks- comandă online aici-link;
- "Pripeală și plictis. În căutarea sensului vieții" -Olaf Koob- comandă online aici-link;
- "Sensuri ale vieții" -Roy F. Baumeister- comandă online aici-link;
- "Sensul vieții" -Alfred Adler- comandă online aici-link.

***

Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și bucurie în plus. Lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta te poate ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept

cu drag 💗