"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

joi, 28 martie 2013

Rolul și importanța autodezvoltării. 7 porți către împlinire.


Se spune că oamenii care au gustat din abundența financiară nu sunt preocupați de autodezvoltare. Desigur aceasta este o idee preconcepută, un clișeu mental eronat, numai că este unul foarte răspândit deoarece exemplele conforme acestuia s-au tot repetat. Mă bucur mult când găsesc exemple care demontează acest mit.

Pe de altă parte mă pasionează să ascult oamenii care știu să spună lucrurile foarte simplu, atât de simplu încât orice om poate să înțeleagă ceea ce spun oricare ar fi subiectul abordat. Dacă această calitate este dublată de autenticitate și de o armonie interioară evidentă, atunci a asculta un astfel de om devine o relaxare iar transferul de informație devine maxim (conform legii rezonanței -link).

Unul dintre oamenii care îndeplinește caracteristicile de mai sus, care emană împlinire fără să fie nevoie să vorbească despre ea, este Cristian Onețiu. În cazul în care nu ați urmărit ediția emisiunii "Codul lui Oreste" la care a fost invitat, iată acum ocazia.

Ne vorbește pe parcursul emisiunii despre rolul, importanța și avantajele autodezvoltării, despre modul în care putem alege ce ni se potrivește din "marea" de oferte de cursuri existente și despre ideile preconcepute (miturile) cele mai vehiculate privind dezvoltarea personală. Vizionare plăcută!


Cărți pe care le recomand cu încredere (transport gratuit oriunde în țară pentru orice comandă):
- "Ridică-te din propria ta cenușă mai puternic ca oricând" -Brené Brown- comandă online aici-link;
- "Trezește uriașul din tine" -Anthony Robbins- comandă online aici-link;
- "Putere nemărginită" (carte audio)-Anthony Robbins- comandă online aici-link;
- "Prezența. Arta păcii și a fericirii" (vol.I+vol.II) -Rupert Spira- comandă online aici-link;
- "Puterea prezentului" - Eckhart Tolle - comandă online aici (link);


În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista "Articole recomandate" sau cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare


marți, 26 martie 2013

Provocarea schimbării [documentar]

Este multă vreme de când îmi doresc să aduc în atenție o filozofie de viață din care am învățat mult și căreia nu i-am găsit "fisuri" sau argumente care să poată contrazice vreo parte a acesteia.

Deși începutul fiecărui paragraf din această filozofie poate naște în mintea cititorului/ascultătorului revoltă și dorința de a demonstra contrariul, la finalizarea și analiza atentă a respectivului paragraf se poate constata că fiecare idee cuprinsă în el conține adevăruri tulburătoare care ne trezește din somnul rațiunii și jocurile cotidiene ale minții făcând-o cu precizia laserului, lăsându-ne fără replici sau scuze. Sau cel puțin mie așa mi s-a întâmplat. Iată doar două mostre ale ideilor autorului despre care vorbesc:
***
"Cui îi pasă de necazurile celorlalți? Avem fiecare atât de multe probleme încât ne lipsește răgazul pentru problemele altora. Ca să faci pe cineva sa te asculte trebuie sa plătești cumva: în bani, în rugăciuni, sau în credință. Ascultătorul de profesie își va face meseria, dar asta nu înseamnă nicidecum descătușare durabilă. Noi dorim să ne destăinuim în mod liber, spontan, fără nici un fel de remușcare ulterioară.

Purificarea prin spovedanie nu depinde de cel care ascultă, ci de cel care dorește să-și deschidă inima. A avea inima deschisă înseamnă a asculta, nu doar la tine însuți, ci la fiecare influență, la fiecare mișcare din jurul tău. Că va fi sau nu va fi posibil sa facem ceva tangibil cu ceea ce auzim, rămâne de văzut, dar simplul fapt de a fi deschiși aduce cu sine propria acțiune. O asemenea ascultare purifică inima, curățind-o de toate lucrurile minții. Ascultarea cu mintea este simplă flecăreală, în ea nu există eliberare nici pentru noi nici pentru ceilalți; ea este doar o continuare a suferinței."

"Tu, ca ființă umană îți dai seama că suntem toți unu? În esență. Nu ca idee ci ca o realitate! (...) Peste tot e la fel, înțelegeți? În primul rând pentru a realiza nu verbal ci în inima ta, în celulele tale, cu întreaga ta ființă (n. că suntem unu), este nevoie să devii conștient că toate ființele din întreaga lume, indiferent de religie sau de orice altceva, trec prin aceeași angoasă, aceeași singurătate, disperare, depresii, aceeași imensă incertitudine, insecuritate, fie că trăiesc la 10.000 de km sau la 2000 de km distanță sau aici. Toate ființele sunt cu adevărat unite psihologic. Dacă cineva conștientizează profund în celulele sale, în mintea și inima sa acest lucru atunci este responsabil."


Este vorba despre Jiddu Krishnamurti (link) - un autor despre care se vorbește prea puțin în România, deși câteva dintre cărțile lui au fost traduse și în limba română pot fi comandate online de aici (link).

Despre adevăr și realitate, divizare și unitate (la nivel individual și colectiv), despre limitări, libertate și necondiționare, despre relația cu noi înșine și cu ceilalți, despre autoeducare și educația pe care o primim de-a lungul vieții din exterior, și multe alte lucruri cu adevărat interesante și demne de atenție - într-un film documentar de excepție cu titlul "The Challenge of Change" ("Provocarea schimbării"). Filmul cuprinde și amănunte din viața lui Jiddu Krishnamurti care este una de asemenea tulburătoare.

Vă mai spun doar că pentru mine acest film a fost o călătorie cu adevărat fascinantă. Vizionare plăcută!



Recomand cu căldură cărțile lui Jiddu Krishnamurti:
- "Eliberarea de cunoscut" - comandă online aici-link;
- "Trezirea inteligenței" - comandă online aici-link;
- "Despre educație. Arta învățării și valoarea vieții" - comandă online aici-link;
- "Viață eliberată" - comandă online aici-link.


Dacă este pentru prima dată când ai ajuns pe acest blog, îți urez bun venit! Sper să găsești lucruri utile care să te facă să revii din când în când. Poți găsi alt subiect care să-ți placă folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


duminică, 24 martie 2013

Recomandare film - Cocoș cu vin

Ce-ar fi dacă ai fi un barbat într-una dintre acele perioade complicate ale vieții și într-o zi ai afla că ai o fiică de opt ani trezindu-te cu ea la ușă? Cum ai reacționa când l-ai întâlni pe soțul mamei acesteia (care a crescut-o cu drag)? Te-ai putea împrieteni cu el?
***
Chiar dacă a fost încadrat de IMDB la categoria "comedie", filmul pe care îl recomand astăzi - Cocoș cu vin - este un film care ne dezvăluie într-un mod amuzant evoluția potențialului minunat al acceptării, potențial ascuns în fiecare om dar care iese la iveală în situații de criză când nici nu te aștepți. Creșterea relației tată-fiică de la zero se desfășoară în film alături de transformarea relației lui Henry (personajul principal) cu Catherine - o fostă iubită care l-a părăsit în urmă cu ceva timp din cauza neseriozității lui.
Filmul poate constitui un excelent exercițiu de imaginație și de empatie (link) sau de fitness emoțional (link) în general.
Vă mai spun doar că...mi-a plăcut mult! Am preluat filmul de pe acest site (link), însă pentru o vizionare în condiții optime recomand cumpărarea dvd-ului. Vizionare plăcută! Partea I:


Partea a II-a poate fi vizionată AICI-LINK.
Link alternativ aici-link.

Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este Dezvoltarea Personală Integrală pe care am definit-o aici-link. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate", Resurse video, cuvintele cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Poți primi direct pe mail articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în formularul din dreapta. Te mai aștept
cu drag  *>:D< îmbrăţişare

vineri, 22 martie 2013

Informații care mi-au schimbat viața (7)

Există o mulțime de credințe adânc înrădăcinate în mintea noastră care ne împiedică să avem viața pe care ne-o dorim. Chiar și când suntem dispuși să facem însfârșit schimbări în credințele noastre descoperim în noi înșine alte credințe ascunse bine în subconștient care ne opresc să le schimbăm pe cele de care suntem conștienți.

Da. Mintea noastră este un instrument miraculos însă este în același timp unul foarte complex despre care știm prea puține lucruri chiar dacă este foarte atent și intens studiată de către psihologie.

Dacă acum o săptămână am postat conferința legată de biologia percepțiilor (link) susținută de prof.dr. Bruce Lipton, iată astăzi în cadrul seriei de informații insuficient popularizate partea a doua a conferinței respective - parte susținută de psihologul Robert M. Williams - filozof, absolvent al UCLA, doctor în Consiliere şi servicii personale la Universitatea din Colorado. Robert M. Williams este acum preşedinte al The Myrddin Corporation şi director al PSYCH-K Centre International.


Acesta vorbește pe parcursul conferinței despre felul în care credințele noastre ne afectează stima de sine, relațiile cu ceilalți, prosperitatea, performanța la locul de muncă, sănătatea și multe alte aspecte ale vieții noastre,

De asemenea, explică funcționarea subconștientului, comunicarea cu acesta, exercițiile pe care le putem face în acest sens, felul în care putem demonta miturile (credințele false) pe care le avem despre schimbări în general și multe, multe alte lucruri foarte interesante dar mai ales utile în cazul când vrem să începem schimbările și nu știm de unde. Vizionare plăcută!


Cartea lui Robert M. Williams - "Partea/ Pacea ce lipsește din viața ta" - a fost tradusă și în limba română și poate fi cumpărată online la doar 12 ron cu un click aici-link. Reamintesc și cărțile lui Bruce Lipton pe care le-am recomandat în articolul precedent al seriei (6): "Biologia credinței" - comandă online aici-link  și "Evoluția spontană" - comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima oară aici, îți urez bun venit! Este o pagină cu materiale care ne ajută să devenim mai buni și mai conștienți în alegerile noastre. Poți alege mai ușor un subiect cu ajutorul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag  💗



miercuri, 20 martie 2013

Ajutorul și nuanțele acestuia


            Cu toții știm că este minunat să îi ajutăm pe ceilalți însă acest ajutor are niște nuanțe pe care este necesar să le observăm dacă ne dorim o viață în armonie și relații de aceeași natură

            Asemeni tuturor am avut ocazia să cer sfaturile și suportul celorlalți dar și să le ofer la rândul meu. Dintre numeroasele experiențe care m-au condus la o anume concluzie legată de nuanțele ajutorului am ales să vă povestesc astăzi pe ultima dintre ele deoarece consider că reflectă cu claritate respectiva concluzie.


            Se întâmpla acum un an (o fi vreo coincidență că scriu despre ea acum 😁 când eram într-o stare deloc plăcută, una din gama celor descrise aici (link). Cum de o bucată de vreme bunicică am tolba plină cu sfaturi pe care să mi le dau singură la nevoie 😁, dar starea nu era una care să "treacă" cu acestea, m-am gândit să încerc o discuție cu o persoană specială care știam că nu are obiceiul să judece oamenii și știa și să asculte. Că doar de atât aveam nevoie, de ascultare.

Zis și făcut. Am început o discuție pe messenger, apoi la telefon, și părea că totul e ok. Și chiar a fost până la un punct. Însă la un moment dat persoana mi-a spus că mă pune în legătură cu altcineva spunându-mi că știe ea de ce. Deși am precizat că nu simt nevoia să vorbesc cu o persoană care nu mă cunoaște absolut deloc, mi-a spus să fac așa cum spune că sigur o să fie bine.
Fiind deschisă la părerile și percepțiile celorlați mi-am zis că merită să încerc să comunic și cu a doua persoană (cea pe care nu o cunoșteam), deși intuiția îmi tot spunea că nu e cazul.

A doua discuție nu pot să o numesc nici măcar dialog și nici pe departe comunicare. Asta deoarece a fost (încă de la început) o înșiruire foarte rapidă de principii spirituale foarte cunoscute, de lemn aș putea spune, fără nici o urmă de vreo întrebare gen "ce ai nevoie?", "cu ce aș putea să te ajut?". Din când în când informațiile erau presărate cu exemple de succese personale, succese obținute prin aplicarea respectivelor principii.

Mă uitam la monitor și vedeam rândurile cum apar și curg cu rapiditate și nu reușeam să-mi dau seama cum aș putea să intervin pentru a opri valul de informații și mărturisiri de succes de care sigur nu aveam nici o nevoie. 😁


Până la urmă am reușit să opresc totul cât de blând am putut, explicând și motivul pentru care „discuția” nu are rost, pentru că nu se potrivește cu nevoile mele din acel moment. Dar am rămas cu un gust amar deoarece, chiar și după explicațiile mele, persoana respectivă nu a înțeles de ce ajutorul pe care ea l-a oferit nu a funcționat ca un ajutor ci l-am perceput exact în sens opus.
Există o opinie aproape unanim acceptată în dezvoltarea personală și anume faptul că poți motiva un om arătându-i cât de "sus" ai reușit tu să te ridici și eventual explicându-i pașii pe care tu i-ai urmat pentru a reuși.

Experiența pe care am povestit-o mai sus dar și multe altele pe care le-am trăit sau le-am urmărit în poveștile de viață ale celor din jur mi-au demonstrat cu claritate că:
1.      principiul de mai sus nu numai că nu este universal valabil ci mai mai mult de-atât, el poate funcționa chiar ca factor demotivant în anumite cazuri;
2.      ceea ce consider eu (de exemplu) că altcineva are nevoie nu se suprapune decât în rare cazuri cu ceea ce acel cineva are nevoie cu adevărat. Așa că mai bine îl/o întreb.

Ca o concluzie finală aș putea spune că ajutorul pe care îl oferim celorlalți (dacă ne dorim să constituie un ajutor real) trebuie să îndeplinească două condiții:
·         să fie cerut;
·         să fim atenți la nevoile celuilalt - având răbdarea ca acesta să le dezvăluie.

Poate părea suspect că am spus că ajutorul se oferă la cerere. Nu mă refer aici la a ridica un om care a căzut pe trotuar ci doar la a oferi sfaturi. Am spus că e nevoie să așteptăm să ni se ceară ajutorul deoarece sfaturile oferite (așa cum se spune) gratuit” au (în realitate) în spate un tip de aroganță - un fel de "îți arăt eu cum stă treaba, că eu știu mai bine"- iar astfel de acțiuni nu au nimic de-a face cu ajutorul ci cu superioritatea.


Adevărul este că nimeni nu e expert în viața altcuiva indiferent de experiențele prin care a trecut și doar persoana în cauză știe ce e mai bine pentru ea însăși. În plus, mulți oameni au nevoie doar să vorbească cuiva despre experiențele prin care trec, să fie ascultați, iar povestind reușesc să găsească singuri cheile rezolvării acestor situații.
Mai mult de atât, a fi pur și simplu alături de cineva care trece printr-o situație grea (doar ascultându-l) - situație prin care noi înșine am trecut sau ar fi fost posibil să trecem - ne poate ajuta să ne clarificăm atitudinile și viitoarele decizii iar pe celălalt să le găsească pe cele proprii simțind un suflet alături în mod necondiționat (că despre ajutorul gen "te ajut ca să mă ajuți când voi avea nevoie" nu cred că este cazul să vorbesc).

Pentru simplul motiv că împreună este întotdeauna mai ușor.

Mărturisesc că acest articol a fost inspirat de o întrebare pe care am primit-o într-o discuție pe Facebook: "care e cea mai bună modalitate de a ajuta o persoană care nu îți cere ajutorul?". Răspunsul: NU ajuta niciodată o persoană care NU cere ajutorul deoarece o astfel de acțiune este percepută drept superioritate/aroganță


Tot despre relații aici (link), aici (link) și aici (link).
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta sau punând un cuvânt în căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag