Dacă ultimele lucruri pe care
le-am adus pe blog au fost ca să ne mulțumească mai mult gândurile și mintea, poate
că astăzi ar fi un moment potrivit să-i dăm și sufletului atenția cuvenită.
Un video pe care l-am văzut zilele trecute mi-a reamintit cât
de...nebănuite sunt drumurile vieții și cum ne poartă aceasta pe cărări pe
care nu ni le-am imaginat. Deși plecăm în timpul copilăriei cu niște vise,
ajungem în adolescență să avem altele, iar pe măsură ce înaintăm în timpul
nostru atât de relativ ajungem să găsim alte și alte lucruri care ne pasionează
și ne împlinesc.
Așa s-a întâmplat și cu Eric Whitacre a cărui poveste de viață a început asemeni poveștii multor adolescenți
cu visul de a deveni vedetă (în cazul lui vedetă rock) dar a continuat cu ceva cu totul neașteptat.
Nu vă dezvălui nimic mai mult decât faptul că ceea ce a realizat ne poartă
inimile în locuri unde mai greu putem ajunge singuri și ne demonstrează încă o
dată că vibrația diversității (în toate sensurile acestui cuvânt) depășește în
mod uluitor vibrația unicității.
* Efectul este maxim dacă părăsim
orice ne-ar putea distrage pentru acest puțin timp și ar fi minunat ca din momentul în care începe muzica să ne ascultăm și emoțiile și felul în care acestea ne învăluie.
Pentru că fiecare dintre ele ne spune ceva specific fiecăruia în parte.
Vizionare plăcută prin ochii sufletului!
Dacă ți-a plăcut video-ul de mai sus, posibil să-ți placă și ce găsești aici (link), aici (link) sau un articol în care am povestit despre...a fi împreună, articol care poate fi găsit aici (link). În cazul când îți plac poveștile de viață găsești mai multe aici (link).
Dacă ești pentru prima dată aici, îți urez bun venit! Sper să găsești subiecte care să-ți placă în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie, ambele liste fiind situate în coloana din dreapta. Te mai aștept,
"Viaţa înseamnă să pui întrebări,
nu să afli răspunsuri.
Mergem înainte pentru că vrem să
ştim ce se află în spatele următoarei înălţimi.
Trebuie să continuăm să punem
întrebări, să vrem să înţelegem.
Chiar şi atunci când ştim că nu
vom găsi un răspuns, tebuie să ne punem în continuare întrebări."(Allie - Taken [2002] )
Mi-am amintit astăzi acest citat
din filmul Taken (al lui Spielberg pe care l-am recomandat aici (link)), pentru că știu că
foarte mulți oameni sunt urmăriți de întrebări în fiecare zi, în fiecare clipă,
chiar și în clipa aceasta, acum, și știu câtă energie pierdem cu toții când
mintea noastră își macină continuu întrebările.
Dintre toate întrebările pe care
ni le punem în fiecare zi, există unele care persistă în mintea noastră
deoarece răspunsurile lor sunt greu de dat, iar cele pe care le-au dat ceilalți
nu corespund lucrurilor pe care le simte inima noastră ca fiind adevărate.
Pentru că, după cum știm, liniștea nu se așterne în noi înșine până când ceea
ce simțim în interiorul nostru nu coincide cu ceea ce gândim.
Întrebările care spuneam că
persistă sunt cele patru întrebări fundamentale:
Cine sunt eu?
De unde am venit?
Ce ar trebui să fac cu viața mea?
Ce se întâmplă după moarte?
Pentru a găsi răspunsuri la aceste
întrebări căutările noastre se îndreptă în diverse direcții și suntem în stare
să dăruim ani din viața noastră doar pentru a găsi măcar o piesă din puzzle-ul
uriaș pe care îl reprezintă Răspunsul.
Mi-am amintit astăzi citatul de
mai sus și pentru faptul că astăzi mi-a reapărut în "vizor" un film pe care l-am
vizionat mai demult și consider că a venit vremea să-l recomand și aici.
Nu îl recomand pentru ca cineva să preia răspunsuri prefabricate ci pentru că știu că fiecare poveste a căutărilor
cuiva stimulează în noi formulări proprii ale unor răspunsuri, iar valoarea
răspunsurilor proprii nu se compară cu nimic altceva. Altfel spus doar viziunea proprie formată
de acestea așterne în fiecare dintre noi liniștea minții și a sufletului.
Filmul pe care l-am regăsit azi - "Universul Hamburger" - este realizat de Miceal Ledwith - profesor de teologie și președinte de colegiu
teologic pentru mai mult de 25 de ani (Irlanda), fost membru distins al
Comisiei Teologice Internaţionale timp de 17 ani. În cazul când ați vizionat
documentarul documentarul "What the Bleep Do We Know" (pe care l-am
recomandat aici-link) vă veți aminti de prezența lui acolo. Dacă acum este pentru
prima dată când auziți de Miceal Ledwith vă pot spune că, chiar și în cazul când
nu sunteți de acord cu nici una din părererile acestuia, filmul constituie măcar
un generator de întrebări, ceea ce cred că este foarte important. Vizionare
plăcută!
Recomand cu căldură cartea:
- "Proiectul Sfera" - autori Miceal Ledwith, Klaus Heinemann - comandă online aici-link - transport gratuit.
Dacă ați văzut deja filmul de mai sus, merită să vizionați și materilele care se găsesc aici-link și aici-link.
Dacă ești pentru prima dată pe această pagină, mă bucur să-ți urez bun venit! Sper să găsești subiecte care să-ți placă în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie, ambele liste fiind situate în coloana din dreapta.
Deși unele lucruri par de la sine
înțelese, experiențele pe care le-am trăit în ultima vreme și acelea prin care
am văzut că trec cei din preajma mea mi-au demonstrat că nu e chiar așa cum
pare. Există încă o ceață care învăluie subiectul libertate, mai exact granițele
ei și drepturile și responsabilitățile pe care le avem când conviețuim în
societate.
Declarația Universală a Drepturilor Omului este un act care a fost proclamat de către Adunarea Generală
a Organizației Națiunilor Unite la 10 decembrie 1948. Acest act constituie "un ideal
comun spre care trebuie să tindă toate popoarele și toate națiunile, pentru ca
toate persoanele și toate organele societății să se străduiascã, având această
declarație permanent în minte, ca prin învățătură și educație să dezvolte
respectul pentru aceste drepturi și libertăți" (citat din actul respectiv).
Deși aș da un copy-paste aici
întregului document pentru că îl consider foarte important (dar insuficientcunoscut și respectat), nu doresc să ocup spațiul articolului - îl puteți găsi aici (link important). Aici mă voi opri doar la trei articole
cuprinse în declarație, articole care consider că prezintă o importanță majoră pentru o mai bună relaționare în realitate și în mediul virtual:
Articolul 1
Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și
în drepturi. Ele sunt înzestrate cu rațiune și conștiință și trebuie să se
comporte unele față de altele în spiritul fraternității.
Cum spuneam, deși pare de la sine
înțeles că (în esență) suntem egali, că avem fiecare rațiune și conștiință, privind
în jurul nostru observăm fără efort cum destui oameni încearcă asiduu să-i
convingă pe ceilalți că sunt mai "speciali", că au găsit adevărul suprem (unic), că sigur
au "dreptate" și că, în virtutea acestor "calități", trebuie "urmați" în ceea ce spun. Atât
de multe discuții care respectă acest tipar am văzut și am citit (în realitate și în mediul
virtual) și desigur cunoașteți, încât consider că este strict necesar să ne reamintim câteva dintre drepturile noastre de bază. Cu siguranță, dacă am avea în minte măcar
5 minute pe zi acest articol 1 din declarație, am regăsi o bună parte din
liniștea vieților noastre plus că nu s-ar mai consuma inutil atâta energie pe contraziceri și discuții fără "învingători".
În privința motivelor pentru care
oamenii încearcă să-i convingă pe ceilalți de diverse lucruri, cel mai important
dintre ele consider că este nevoia de recunoaștere (publică) - o nevoie firească (de văzut piramida lui Maslow aici-link) însă care scapă de sub control multora. La o privire mai
atentă se poate constata că această nevoie de recunoștere provine dintr-un nivel
scăzut al stimei de sine, sau, mai simplu spus, provine din tipare de gândire (subtile) precum: "dacă ceilalți mă vor recunoaște ca fiind mai bun decât ei, atunci mă voi simți poate mai bine".
Nu vreau ca această
discuție să ia o turnură ce ține de spiritualitate pentru că aceste drepturi nu
țin de credințele noastre ci de un minim respect strict necesar tuturor pentru a conviețui
în societate. De aceea nici nu voi aplica principiile după care eu îmi conduc
viața ci mă voi opri la a spune că oamenii care încearcă să-i convingă pe
ceilalți că dețin "adevăruri universale" sunt abuzatori (vampiri psihici) și
că este în regulă să părăsim respectivul spațiu în care suntem agresați pentru credințele noastre. Că recunoașterea publică este o hrană pentru ego dar nu este una care să țină de "foame", aceasta este o cu
totul altă poveste.
Articolul 18
Orice om are dreptul la libertatea
gândirii, de conștiință și religie; acest drept include libertatea de a-și
schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia
sau convingerea, singur sau împreună cu alții, atât în mod public, cât și
privat, prin învățătură, practici religioase, cult și îndeplinirea riturilor.
Aceste drepturi mi se par foarte
importante mai ales acum când descoperirile privind câmpul conștiinței vin din
mai multe domenii (fizică, biologie, neuroștiințe, etc.) și când din ce în ce
mai mulți oameni acceptă existența acelui "ceva" ce există dincolo de materia
condensată.
În ceea ce privește exprimarea publică,
consider potrivit să fac o subliniere (sau să-i spunem update) declarației de
mai sus, anume una referitoare la exprimarea virtuală.
Consider că un blog (sau pagina de Facebook a unei persoane) este un spațiu
privat și public în același timp. Un spațiu în care autorul/administratorul
publică ceea ce consideră de cuviință, convingeri proprii sau idei cu care acesta rezonează. Părerile cititorilor sunt binevenite și utile, în ideea unei interacțiuni între cel care oferă informația și cel care beneficiază de ea. Libertatea acordată cititorilor este exprimată prin acordarea oportunității de a
posta comentarii și consider că, în mediul virtual, acceptarea comentariilor semnate "Anonim" reprezintă maxima deschidere.
Firesc ar fi ca, în virtutea articolului 18, aceste comentarii să se
oprească la sensul propriu al cuvântului "păreri" și să nu se transforme în prilej
de ironii, sarcasm (link) sau injurii la adresa autorului blogului/paginii Facebook. Dar, după
cum ați observat, atât pe bloguri și pe Facebook, acest lucru nu este respectat, iar limita
respectului reciproc este de multe ori depășită în mod abuziv.
Dincolo
de lucrurile reci precum "regulile", un blog (sau pagina de Facebook a unei
persoane) este asemeni casei celei/celui care scrie pe ea. Iar în acest context, a intra în casa cuiva și apoi să-i spui gazdei că are o casă aiurea și că mobila este de cel mai mare prost
gust este o atitudine pe care... nu doresc să o etichetez (bineînțeles, aceasta este o metaforă destul de blândă pentru
ceea ce se întâmplă în mediul virtual).
Mă întreb retoric: cui anume am
spune că are o casă urâtă dacă persoana (care scrie) nu ar deschide "ușa" prin care noi să
intrăm în casa lui? Altfel spus: dacă cineva deschide o ușă spre sufletul său - în realitate (sau pe o
pagină web publicând niște gânduri) cred că nu e firesc ca cei care ascultă (respectiv - citesc) să
profite de această ușă pentru pentru a intra cu bocancii și a-i strecura prin ea frustrările personale.
Finalizez
acest fragment subliniind că starea de bine oferită de ironii și
sarcasm (celui care practică le practică) este de foarte scurtă durată și nu îl poate vindeca de frustrările
proprii. Iar dacă este vorba despre părerile contrare, acestea pot fi exprimate într-o discuție într-un mod asertiv.
Articolul
19
Orice
om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include
libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a
căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și
independent de frontierele de stat.
Acest
articol din declarație aproape că nu necesită alte comentarii. Dar ca să fie și mai clare
lucrurile adaug aici drepturile asertive destul de cunoscute dar tot făcute
uitate atunci când vine vorba despre comentariile/părerile expuse în mediul real și virtual în
aceeași măsură. Aceste drepturi sunt:
dreptul de a decide care sunt scopurile şi priorităţile personale;
dreptul de a avea valori, convingeri, opinii proprii;
dreptul de a nu te justifica şi a nu da explicaţii privind viaţa ta;
dreptul de a spune celorlalţi cum ai dori să se comporte cu tine;
dreptul de a te exprima fără să-l răneşti pe celălalt;
dreptul de a spune NU, NU ȘTIU, NU ÎNȚELEG sau NU MĂ INTERESEAZĂ;
dreptul dea cere informații şi ajutor;
dreptul deface greșeli și de a te răzgândi;
dreptul de a fi acceptat ca imperfect;
dreptul dea avea uneori performanțe mai scăzute decât potențialul tău;
dreptul de a avea relații de prietenie cu persoanele pe care le consideri potrivite și de a-ţi schimba prietenii când nu te mai simți confortabil în preajma lor;
dreptul de a-ţi dezvolta viața așa cum îți dorești.
Dincolo
de toate acestea, în esență, cred că Viața noastră este despre Libertate - cu
precizarea importantă că este atât despre libertatea noastră (individuală) cât
și despre libertatea celorlați în aceeași măsură. Altfel spus, despre a
învăța să respectăm linia invizibilă care ne definește granițele
personalităților noastre. Nu avem cum să ajungem la acel UNU care suntem ca
esență la nivel global până nu învățăm să ne respectăm reciproc. Despre spiritualitate
nu aș îndrăzni să vorbesc până atunci.
***
E atât de mult loc în (pentru)
fiecare dintre noi...atât de mult loc, atâta libertate, iar acolo - în esența a ceea ce suntem - e atât de multă
pace. Nu e nevoie să abuzăm (link) pe nimeni pentru a o găsi.
Toți oamenii sunt în esență frumoși și buni. Dar numai respectându-ne reciproc spațiul personal putem scoate la iveală tot ce e mai bun în noi și în ceilalți. Cumva, într-un mod irațional, de un singur lucru sunt foarte sigură: anume acela că într-un final ne vom înțelege reciproc cu toții.
Dacă ești pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți urez bun venit! Sper să găsești subiecte care să-ți placă în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie, ambele liste fiind situate în coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
Poate că niciodată de-a lungul istoriei nu a fost mai intens studiată conștiința ca
în zilele noastre. Din ce în ce mai mulți oameni de știință din diverse ramuri
abordează acest subiect atât de complex adăugând noi și noi conexiuni și
semnificații spre a completa puzzle-ul uriaș pe care acesta îl reprezintă. Bucuria este cu atât mai mare cu cât aceste lucruri se petrec din ce în ce mai des și în țara noastră.
Dacă ați mai fost pe această pagină atunci vă este cunoscut faptul că sunt un "fan" al
conexiunilor între știință și...conștiință și că îmi place să urmăresc materiale
în care cercetători din diverse domenii fac astfel de conexiuni. Recunosc însă
că am o simpatie deosebită pentru creier și neuroștiințe, lucru destul de
trasparent 😁 având în vedere articolele care apar cu un click aici (link).
Așa am ajuns să descopăr zilele trecute o conferință foarte interesantă susținută
de un om deosebit pe care am bucuria să îl cunosc - domnul prof.dr. Leon
Zăgrean - șeful catedrei de fiziologie a Universității de Medicină și Farmacie
"Carol Davila" din București. Conferința are titlul "Conștiința, la răspântia dintre filozofie
și neuroștiințe" și a avut loc la Centrul de Studii Complexe, centru care urmăreste
dezvoltarea performanței umane, îmbunătățirea calității vieții și implementarea
societății cunoașterii.
Nu fac nici un comentariu introductiv deoarece nu vreau să influențez în nici un fel percepția
celor ce o vor viziona. Vă spun doar că pe parcursul acesteia vă veți bucura de
conexiuni importante între textele vechilor tradiții, curente de gândire
vechi și contemporane și mai ales descoperiri de ultimă oră din fizica cuantică și
neuroștiințe. Veți întâlni și idei din teoria lansată de dr. Stuart
Hameroff şi Sir Roger Penrose despre care am amintit săptămâna trecută aici (link). Ce poate fi mai frumos decât să fim martorii apropierii mult sperate a
momentului când toate lucrurile vor duce la o singură înțelegere a fluidității
multiversului.
Felicit
pe această cale pe domnul profesor univ. dr. Leon Zăgrean pentru deschiderea sa față
de acest subiect complex și pentru conexiunile atât de importante pe care le-a
dăruit în această conferință.
Felicitări și domnului dr. ing. Florin Munteanu - președintele Centrului de Studii
Complexe - pentru subiectele propuse în aceste conferințe, subiecte din ariile
interdisciplinare prin abordarea cărora se pot naște concepte și
tehnologii noi care să faciliteze transformarea societății în care trăim. Vizionare plăcută!
O emisiune interesantă la care domnul prof.dr. Leon Zăgrean a fost invitat găsiți și aici (link), iar un alt articol important despre conștiință puteți găsi aici (link).
Iată și câteva cărți foarte importante pe tema conștiinței (toate beneficiază de transport gratuit oriunde în țară):
Dacă ești pentru prima dată pe această pagină, bine ai venit! Poți alege un articol din lista "Articole recomandate" sau orice subiect din tabelul cuvintelor cheie, ambele liste fiind situate în coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
La prima vedere mulți oameni ar spune
că lumea noastră este un haos. Nici nu e de mirare o astfel de
părere mai ales dacă privim știrile la diversele programe tv sau dacă
răsfoim vreun ziar din domeniu.
Și totuși, Edward Lorenz (autorul
teoriei haosului) spunea în 1960 că "Un fenomen care pare a se desfășura
la întâmplare, are de fapt un element de regularitate ce ar putea fi descris
matematic" sau, mai simplu spus, există o ordine ascunsă în orice evoluție
aparent haotică a oricărui sistem complex, așa cum este și lumea în care trăim.
Sensibilitatea unui astfel de sistem față de condițiile ce îi caracterizează
starea mai este numită "efectul fluturelui". Motivul pentru care
acest efect a devenit destul de cunoscut este datorat cunoscutei vorbe: "Bătaia
aripilor unui fluture din Brazilia poate stârni o tornadă în Texas."
Că ne este greu să ajungem să
observăm ordinea din haos acesta este un alt subiect. În cazul când ne dorim, există
instrumente care ne ajută să ne antrenăm în acest scop (link). În gama acestor
instrumente intră și filmele. Ne putem lăsa purtați de povestea unui film și,
în cazul când reușim să intrăm suficient de "adânc" în ea, putem
considera că am și trăit respectiva poveste.
Dacă tot am adus vorba în
săptămâna care s-a încheiat despre universurile paralele și despre ce-ar putea
exista "dincolo"de această realitate, m-am gândit că e potrivit ca filmul de
astăzi să fie în ton cu acestea. Este vorba despre un film drag mie, unul cu
multiple semnificații. Are chiar titlul "Efectul fluture" și ne poartă într-o
călătorie în mai multe universuri paralele. Povestea pe mine m-a captivat, dar
e drept că asta s-a întâmplat mai ales deoarece practic transpunerea într-un
mod foarte eficient ..:))
Iată
filmul mai jos (l-am preluat de pe acest site (link)), însă pentru o calitate video
bună este recomandat să cumpărați dvd-ul. Filmul este regizat de Eric Bress, J. Mackye Gruber iar în rolurile principale joacă Ashton Kutcher și Amy Smart. Sper să vă placă. "Călătorie" și vizionare plăcută!
Dacă ești pentru prima în căsuța mea virtuală, îți urez bun venit! Poți găsi alte recomandări de filme (artistice) aici (link) sau documentare aici (link). Poți căuta un subiect care îți place folosind listele "Articole recomandate", cuvintele cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
