""Ce înseamnă să ai o viaţă bună?" este o întrebare care i‑a preocupat pe filosofi, începând cu grecii antici. Undeva pe drum însă, a fost abandonată şi atenţia a fost concentrată asupra modului prin care putem face mulţi bani, prin care ne putem cumpăra o casă mare şi prin care putem avansa cât mai mult în carieră.
Acestea sunt preocupări legitime mai ales într‑o perioadă în care femeile încă se mai străduiesc să devină egale bărbaţilor. Dar, după cum eu însămi am descoperit în mod dureros, nu sunt nici pe departe singurele preocupări importante pentru a‑ţi clădi o viaţă de succes.
În timp, în societatea noastră, noţiunea de succes s‑a redus la bani şi la putere. De fapt, în momentul de faţă, succesul, banii şi puterea au devenit, practic, sinonime în mintea multora.
Această definiţie a succesului poate funcţiona – sau cel puţin pare să funcţioneze – pe termen scurt. Pe termen lung însă,
doar banii şi puterea sunt ca un scăunel cu două picioare – poți să stai așezat o vreme, dar, în cele din urmă, te vei răsturna cu el. Şi din ce în ce mai mulţi oameni care au foarte mult succes se răstoarnă.
Pentru a trăi viaţa pe care ne‑o dorim şi pe care o merităm cu adevărat – şi nu mă refer la o viaţă cu care doar să fim împăcaţi –, avem nevoie de o a treia metrică, de o a treia unitate de măsură a succesului, care merge dincolo de cele două metrice deja existente, bani şi putere. Cea de‑a treia metrică este clădită pe patru fundamente – bună stare, înţelepciune, miracol şi dăruire." - fragment din cartea "Succesul redefinit" scrisă de Arianna Huffington.
Se spune că doar oamenii săraci spun că banii nu aduc fericirea, ascunzând în spatele acestei idei o scuză că nu au atins prosperitatea. Însă nu este cazul Ariannei Huffington. Ea este cu siguranță în măsură să vorbească despre aceste lucruri deoarece în 2005 a înființat renumitul site de știri The Huffington Post care s-a bucurat de un succes remarcabil, fapt care a propulsat-o în lista celor 100 cei mai influenți oameni din lume realizată de revista Time.
Mulți oameni care au atins succesul (cu sensul de bani+putere) realizează că acesta nu le-a adus fericirea. La aceeași concluzie a ajuns și cel mai îndelungat studiu despre fericire. Este vorba despre o cercetare care a durat 75 de ani și care a centralizat motivele care conduc oamenii la fericirea reală și la satisfacție.
Iată detaliile acestei cercetări într-un discurs emoționant și plin de căldură al lui Robert Waldinger - profesor de psihiatrie clinică la Harvard, director al Centrului de terapie psihodinamică al Massachusetts General Hospital și director al echipei de cercetare pentru dezvoltarea adulților din cadrul Universității Harvard. Cu siguranță o să vă placă, vizionare plăcută și cu folos..
! Dacă îți dorești să aduci mai multă fericire în viața ta sau ai nevoie de susținere sau ghidare în transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
Invitație: Hai în tabără, vino să regăsim Bucuria de A FI. În perioadele 20-24 iulie și 22-26 august - te invit într-un loc de basm, într-o atmosferă de la suflet la suflet, "de vară", să discutăm relaxat despre transformarea interioară autentică, viața în simplitate și bucurie și cum ajungem să facem pace cu noi înșine și cu lumea. Am pregătit o mulțime de instrumente utile, exerciții de conștientizare dar vor fi și seri de povești și multe surprize. Găsești toate detaliile AICI-LINK.
***
Filmul pe care îl recomand astăzi este ecranizarea unei povești tulburătoare care dezvăluie într-o nouă lumină valoarea conexiunii umane și a relațiilor autentice în momentele de cumpănă ale vieții. Pelicula a câștigat un Oscar, încă 26 de premii și a fost nominalizată pentru alte 31. Este vorba despre "Still Alice" - un film cu adevărate virtuți terapeutice care poate fi vizionat cumpărând DVD-ul sau online: aici-link.
***
Articole conectate într-un mod... fericit: Drumul de la eșec la succes, Vrei o viață NOUĂ? Nimic mai simplu.. și Cum să accelerăm transformarea interioară. Documentare importante care ating același subiect - căutarea fericirii- se găsesc aici-link și aici-link.
Iată și câteva cărți care dezvăluie noi perspective asupra fericirii (altele decât cele oferite de psihologia pozitivă):
- "Succesul redefinit" -Arianna Huffington- comandă online aici-link;- "Bucuriile înțelepciunii" -Yongey Mingyur Rinpoche- comandă online aici-link;
- "Bucuria. Fericirea care vine din interior" -Osho- comandă online aici-link;
- "Proiectul fericirii" -Gretchen Rubin- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Fericire Acum!" -Robert Holden- comandă online aici-link;
- "Antidotul. Fericire pentru oamenii care nu suportă gândirea pozitivă" -O. Burkeman- comandă online aici-link;
- "Dă sens vieții. Cum să alegi ceea ce contează" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Calea împlinirii personale" -Todd M. Duncan- comandă online aici-link;
- "De la bine la excelent. Fă-ți viața frumoasă" - comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este dezvoltarea personală și creșterea gradului de conștientizare în anumite aspecte ale vieții. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗