"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta autoinvestigatie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta autoinvestigatie. Afișați toate postările

miercuri, 25 mai 2016

Lași gândurile să te macine sau ești stăpânul lor?

"Mai mult sau mai puțin, vorbim permanent cu noi înșine. Creierele noastre sunt mereu active și o mare parte a activității lor se rezumă la a ne vorbi despre noi. Această "discuție cu sinele" se desfășoară silențios, desigur, în intimitatea minții noastre. Întocmai ca afirmațiile făcute de alți oameni, afirmațiile noastre interioare ne pot afecta semnificativ. Din păcate, numeroși oameni își fac viața grea vorbindu‑și cu asprime și răutate, poate din cauză că părinții critici, profesorii sau alții i‑au făcut să creadă despre sine multe lucruri negative. Tu te numeri printre oamenii aceștia care se critică singuri?
Discuțiile interioare, în cazul unui număr nefericit de mare de oameni, înseamnă a‑și spune ce nu e în regulă cu ei. Adesea, repetă afirmații de tipul "Sunt prost", "Sunt egoist", "Am zis o prostie", "Mereu reușesc să zic ce nu trebuie", "Sunt un ratat absolut" și alte fraze dăunătoare sieși. Iar lucrurile devin și mai rele. Am avut parte de clienți al căror principal mesaj pentru sine era „Ești atât de idiot, un incompetent desăvârșit, care nu merită să fie fericit deloc“.
Caracterul negativ al vorbirii cu sine însuși conduce, de obicei, la anxietate și depresie și poate avea și alte rezultate nefericite. Profețiile care se autoîmplinesc sunt destul de des întâlnite: începi să dai crezare propriei propagande și aduci asupra ta lucrurile de care te temi.
Din fericire, și situația inversă e valabilă. Discuțiile pozitive cu sine vor tinde către atingerea rezultatelor dorite și vor genera sentimente benefice. Atunci când se confruntă cu o situație dificilă, Harriet își spune "Nu am nicio șansă și nu suport asta!", în vreme ce Glenda își spune "Nu am niciun motiv să mă supăr. O iau încet, pas cu pas, și probabil că o să mă descurc". Diferența de atitudine e evidentă. Glenda are șanse mult mai mari de a reuși, grație perspectivei sale pozitive.
Te ajută dacă schimbi ce îți spui? Cu siguranță. Spune‑ți suficient de des că vei da greș și aproape sigur o vei face. Spune‑ți suficient de des că vei reuși și îți vei crește semnificativ șansele de reușită și satisfacție." - fragment din cartea "Un minut la psiholog. Strategii ca să rămâi sănătos într-o lume nebună" (link) - Arnold A. Lazarus, Dlifford N. Lazarus
*
*    *
După luuungi analize :)) am ajuns la concluzia că nu ceilalți ne judecă cel mai mult ci chiar noi înșine. Cel mai aspru critic se află chiar în interiorul fiecăruia dintre noi și este cel care ne împiedică să fim creativi, să ne exprimăm clar opiniile în fața celorlalți și mai mult de atât, ne împiedică să găsim pacea interioară și să ne atingem potențialul maxim.
Poate oricine să ajungă să stăpânească acest dialog interior? Sigur că DA. Dar această transformare interioară depinde de prioritățile și credințele fiecăruia. Cred că se poate ajunge la liniște doar dacă renunțăm să ne identificăm cu mintea și conținutul ei și dacă devenim conștienți de adevărata noastră natură.
Spuneam că liniștea unui om depinde de priorități deoarece, în mod paradoxal, deși foarte mulți oameni se plâng de suferință, nu toți sunt gata să renunțe la ea. Ba chiar foarte puțini ar face/fac ceva concret pentru a da jos de pe umeri bagajul de gânduri neproductive și emoții toxice care îi apasă. Și asta tot din cauza criticului care stă ascuns în fiecare, a vocii care spune: "nu cred că se poate să fii liniștit în lumea asta", "nu cred că eu sunt capabil să-mi găsesc liniștea", etc.
Pentru cei care sunt gata să renunțe la suferință am construit seminarul Evoluția Conștientă pas cu pas care pune accent pe conștientizarea tiparelor nu doar de gândire, ci și emoționale și socio-relaționale, și include instrumente și exerciții pentru rescrierea acestora. Beneficiile, programul și detaliile de participare se găsesc AICI-link. La BUCUREȘTI - 28, 29 mai; CLUJ-NAPOCA - 4, 5 iunie sau IAȘI - 11, 12 iunie, te aștept cu drag pentru o experiență transformatoare alături de alți oameni curajoși care au decis să-ți depășească limitele.
*
Și pentru că subiectul referitor la gândurile noastre și dialogul interior este atât de vast, consider binevenit următorul material video în care Mooji răspunde în stilul simplu binecunoscut întrebării firești: "și totuși ce pot face când gândurile mă presează?" Vizionare plăcută și cu folos.. 


Articole conectate aici-linkaici-linkaici-link și aici-link. Un film documentar revelator pentru acest subiect este aici-link
Câteva perspective asupra jocurilor minții și regăsirii liniștii interioare oferă și următoare cărți e care le recomand cu căldură:
- "Un minut la psiholog. Strategii ca să rămâi sănătos într-o lume nebună" -A.A. și D.N. Lazarus- comandă aici-link;
- "Doar rămâi tăcut" -H.W.L. Poonja (Papaji - maestrul lui Mooji)- comandă online aici-link;
- "Dizolvarea egoului. Realizarea sinelui" -David R. Hawkins- comandă aici-link;
- "Liniștea vorbește" -Eckhart Tolle- comandă aici-link;
- "Pune-ți gândirea sub semnul întrebării și schimbă lumea" -Byron Katie- comandă aici-link;
- "Eliberarea de cunoscut" - Jiddu Krishnamurti - comandă aici-link.


Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și bucurie în plus. Listele "Articole recomandate", cea a cuvintelor cheie și căsuța "caută" din coloana din dreapta te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



miercuri, 4 mai 2016

Despre "a fi un om mai bun"

Citeam zilele trecute o postare a unui prieten de pe Facebook în care acesta spunea că niciodată nu i-a plăcut expresia "să fii mai bun de sărbători" (mai darnic, mai politicos, mai empatic, mai tolerant, mai..). Observația lui era că această idee implică a fi mai bun într-un mod fals. Într-adevăr, e un formulare care parcă îndeamnă omul la a fi mai bun doar de sărbători și/sau, cumva, la a fi altfel decât cum îi vine să fie de fapt.

În toți acești ani de transformare, dar mai ales în ultimii, de când sunt foarte atentă la ce simt, ce spun și ce fac (nu doar eu ci și oamenii în general), mi-am dat seama că există mai multe moduri de "a fi mai bun":
- a fi mai bun decât ceilalți ca să vadă ceilalți;
- a fi mai bun decât ceilalți ca să te simți tu mai bine în interiorul tău,
- a fi mai bun decât erai tu însuți ieri sau mai demult pentru că așa crezi că e bine;
- a fi mai bun în mod natural - ca rezultat firesc al transformării interioare și conștientizării interconectării dintre tot și toate (când acest "a fi mai bun" nu mai reprezintă un scop ca în etapele precedente).

Este evident că e de preferat ca oamenii să fie mai buni în mod natural, nu doar de sărbători, nu pentru ca să vadă cineva asta, nu pentru a primi vreun premiu la final. Numai că acest mod de a fi mai bun nu se poate întâmpla peste noapte, nu se poate întâmpla oricum, oricând. Când oamenii nu pot fi mai buni nici cu ei înșiși nu au cum să fie mai buni cu ceilalți decât într-un mod ne-natural. Nu am cunoscut oameni care să fi "ars" etapele intermediare decât pentru intervale mici de timp, inspirați fiind de câte ceva specific fiecăruia. Apoi, oamenii s-au purtat natural.

Despre cum să depășim nevoile și interesele personale pentru a evolua - sunt multe de spus și nu ajunge sigur doar un articol 😁 Dar cred că lucrul cel mai important pentru transformarea interioară este să aflăm cum funcționăm din punct de vedere psiho-emoțional deoarece asta ne va permite detectarea tiparelor care ne determină comportamentele egoiste. După aceea va fi mult mai simplu să ne înțelegem pe noi înșine (și pe ceilalți) și să stabilim ceea ce dorim să schimbăm în propriile reacții. Aceste lucruri ocupă locuri importante în seminarul pe care il am în pregătire, deci.. țineți aproape :)

O idee despre cum putem fi oameni mai buni vine de la Mooji (biografie aici-link). Este o idee foarte simplă, așa cum ne-a obișnuit, deși aplicarea ei nu e la fel de simplă pentru toată lumea 😃. Vizionare plăcută.. 


Articole conectate găsiți aici-link, aici-link și aici-link.
Despre forța emoțiilor care determină comportamentele noastre și despre a fi mai buni - iată câteva cărți pe care le recomand cu încredere:
- "Emoții vindecătoare" -Daniel Goleman, Dalai Lama- comandă aici-link;
- "Emoții distructive" -Daniel Goleman, Dalai Lama- comandă aici-link;
- "Forța Binelui" -Daniel Goleman- comandă aici-link;
- "Despre bunătatea inimii" -Dalai Lama- comandă aici-link;
- "Activează-ți bunătatea" -Shari Arison- comandă aici-link;
- "Iertarea si compasiunea" -Alice Wheaton- comandă aici-link.


Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



marți, 5 ianuarie 2016

Despre Viață, lecții de viață și adevărata Libertate

Începutul fiecărui an seamănă cu o foaie albă de hârtie pe care oamenii își schițează visele. Unii mai timid, cu mai puțină încredere în viitor și/sau în potențialul lor, alții mai îndrăzneț, alții permițând imaginației să atingă cerul. Oricare ar fi situația, aceste schițe sunt utile deoarece claritatea dorințelor noastre asigură o bună concentrare a puterii interioare spre transformarea lor în realitate.
Dar definirea clară a dorințelor nu e suficientă. Atâta vreme cât nu învățăm lecțiile trecutului, calitatea experiențelor pe care le trăim nu va crește, ci ele se vor repeta la nesfârșit cu "actori" diferiți dar cu același final. Pentru că, așa cum spunea Albert Eistein: "Nu putem rezolva probleme folosind același tip de gândire cu care au fost create."
Pentru mine, 2015 a fost un an cu multe provocări. Am scris mai puțin și am reflectat mai mult, am privit mai puțin în afară și am plonjat mai mult în adâncimile ființei, am forțat deschideri spre colțurile întunecate și neexplorate ale acesteia. E un fel de...chirurgie, provoacă dureri de...ego :)), dar este atât de eficientă încât merită tot efortul.
S-au dărâmat multe lucruri în care credeam (chiar multe :))) - link) și foarte puține dintre ele au mai rămas în picioare (link). Treaba asta nu a fost foarte confortabilă :)) pentru că setul de credințe și valori pe care le avem la un moment dat formează fundația pe care ne sprijinim motivația și ne justifică acțiunile. Astfel, mi s-a confirmat din nou că adaptarea la incertitudini este una dintre cele mai importante chei ale transformării interioare. Mi-am dăruit mai mult timp să mă observ și să observ ce se întâmplă în jurul meu, am "locuit" mai mult pe pământ și am fost mai puțin cu capul în nori. Am observat că asta ajută mult la adaptarea în acest plan și nu numai.
2015 mi-a confirmat încă o dată că transformarea interioară din ultimii ani chiar m-a ajutat foarte mult să-mi schimb perspectiva asupra experiențelor de viață (link) și, chiar dacă drumul a fost dificil, a meritat fiecare strop de energie investit. Am realizat încă o dată că întrebările potrivite (autoinvestigația) ne conduc direct spre Adevăr și ne oferă cea mai scurtă și simplă cale către Conștiență, Libertate și Pacea interioară. Dar asta, desigur, se întâmplă cu ușurință doar dacă ne-am săturat să ne mințim pe noi înșine și să ne ascundem după măști și justificări fabricate de mintea noastră jucăușă :))
Da, a început un an nou nouț. Dar spre deosebire de alți ani în care obișnuiam să fac schițe și planuri, acum am lăsat foaia albă, imaculată. Doar am suflat peste ea cu... pasiunea sufletului meu. Pentru că, după toate lucrurile pe care le-am învățat, știu că Universul știe deja ce îmi doresc și mai știu că totul va fi bine :)
*
*    *
M-am gândit că primul dar video din acest an trebuie să fie neapărat unul de suflet. Așa că am "preparat" unul cu Gangaji - o prezență specială a timpului nostru ale cărei învățături deschide mințile și inimile tuturor celor care o ascultă. Mai jos este un fragment dintr-o conferință a sa în care ne vorbește despre Libertate - privită ca eliberare de povești, atașamente, compromisuri și minciuni pe care ni le spunem nouă înșine sau celorlalți. În cazul vizionării fără distrageri se poate constata un minunat efect terapeutic..♥  (*click pe HD pentru o calitate maximă a imaginii)


Celelalte materiale video cu Gangaji se găsesc sub formă de listă aici-link.
Recomandările de astăzi conțin diverse moduri de a privi lumea și viața dar au câteva lucruri foarte importante în comun - eliberează mințile de "povești", aduc simplitate, împăcare și pace sufletească (transport gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
"Doar rămâi tăcut" -H.W.L. Poonja (Papaji)- comandă online aici-link.
"Cine sunt eu?" -Ramana Maharshi- comandă online aici-link;
"Invățăturile lui Ramana Maharshi" -Arthur Osborne- comandă online aici link;
"Eliberarea de cunoscut" - Jiddu Krishnamurti - comandă online aici-link;
"Cine-ai fi tu fără povestea ta" -Byron Katie- comandă online aici-link;
"Pune-ți gândirea sub semnul întrebării și schimbă lumea" -Byron Katie- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este Dezvoltarea Personală Integrală pe care am definit-o aici-link. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate", Resurse video, cuvintele cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Poți primi direct pe mail articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în formularul din dreapta. 
Vă doresc tuturor un an cu multe împliniri și pace sufletească   *>:D< îmbrăţişare

vineri, 18 decembrie 2015

Intre iubirea de sine și egoism

"Încă din copilărie, foarte mulţi oameni au ajuns să creadă că sunt ființe nevrednice, păcătoase, ba chiar demne de dispreț. Lor li s-a spus din toate părțile că sunt pătaţi şi impuri, motiv pentru care nu merită să fie iubiți.

Oricare ar fi explicațiile culturale, religioase sau psihologice care stau la baza acestui mesaj, faptul că noi îl acceptăm derivă din tendința noastră de a căuta iubirea în exterior. Educația primită ne-a făcut să credem că noi suntem totuna cu egoul sau cu personalitatea noastră, care pur şi simplu nu este suficient de bună. Ni s-a spus deasemenea (parcă miliarde de oameni ne-au spus acest lucru de miliarde de ori) că dacă nu vom face ceea ce doresc ceilalți de la noi, nu merităm să fim iubiți… și nici nu vom fi.

Noi am fost îndoctrinați prin nenumărate metode să nu ne respectăm pe noi înșine şi să ne măsurăm propria valoare în funcție de capacitatea noastră de a obține aprobarea celor din jur. Dacă obținem această aprobare, ne simțim iubiți și demni de a fi iubiți. Dacă nu o obținem însă, ne simțim neiubiți și nedemni de a fi iubiți. Din păcate, nimeni nu poate obține aprobarea tuturor, simțindu-se astfel iubit pe întreaga durată a vieții sale. Aprobarea semenilor noștri este mult prea efemeră pentru a ne face să ne simțim în siguranță.

Căutarea iubirii din perspectiva egoului, adică în lumea exterioară, este un proiect sortit din start eșecului. Egoul nostru (care nu este totuna cu sinele nostru real) nu se poate simți niciodată suficient de iubit pentru a fi satisfăcut. Mai mult, nimeni nu poate controla într-un mod decisiv ceea ce se întâmplă în lumea exterioară. De aceea, căutarea iubirii în exterior nu poate avea vreodată succes." - fragment din "Răspunsul este simplu – Iubește-te pe tine însuți" - Sonia Choquette (link).
*
*    *
Foarte mulți oameni suferă la un moment dat pentru că nu sunt prețuiți de ceilalți la "adevărata valoare". De fapt am trecut cu toții măcar o dată prin faza asta 😄. Apoi, cumva, în viața fiecăruia apare conștientizarea faptului că felul în care ne văd ceilalți reflectă cu precizie felul în care ne privim noi pe noi înșine. Este momentul când învinovățirea celorlalți pentru diverse este înlocuită cu învinovățirea propriei persoane - de obicei nu doar pentru experiențele personale ci aproape pentru tot ce se întâmplă rău în lume 😁. Încetul cu încetul ne dăm seama că nici această atitudine nu e utilă deoarece ne consumă interior foarte mult și ne împiedică să ne exprimăm la adevăratul potențial. Pe "drum" devenim conștienți de necesitatea îmbunătățirii stimei de sine, de acceptarea de sine și, în final, de rolul și importanța iubirii de sine.

Mulți oameni confundă iubirea de sine cu egoismul. Asta deoarece între ele e o graniță foarte fină care nu e deloc simplu de detectat (de păstrat în mod conștient ce să mai zic 😁) Confuziile apar în principal din cauza credințelor de care vorbește Sonia Choquette în fragmentul de mai sus. De aceea am considerat necesar să vorbesc despre acest subiect într-o nouă ediție a emisiunii Cafeneaua Spirituală realizată de Constantin Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație). Chiar dacă în 20 de minute nu a fost timp decât pentru câteva aspecte, sper ca acestea să fie de folos.. Vizionare plăcută 


Articole conectate cu subiectul se găsesc aici-link, aici-link și aici-link. Documentare musai de (re)văzut sunt aici-link și aici-link. Două daruri speciale - aici-link și aici-link.
Cărțile pe care le recomand astăzi aduc zeci și zeci de argumente și clarificări privind iubirea de sine (transport gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
"Răspunsul este simplu – Iubește-te pe tine însuți" -Sonia Choquette- comandă online aici-link;
"Iubește-te pe tine însuți și vindecă-ți viața" -Louise L. Hay- comandă online aici-link;
"Poți să-ți vindeci viața" -Louise L. Hay- comandă online aici-link;
"Iubește-te pe tine însuți și lasă-i pe ceilalți să facă ce vrei tu" -L. Crane- comandă online aici-link;
"Adevărul suprem referitor la iubire și fericire" -Lester Levenson- comandă online aici-link;
"Cum să-ți îmblânzești rebelul interior" -Pauline Wallin- comandă online aici-link;
"Cum să te iubești pe tine pentru a te înțelege mai bine cu ceilalți" -C. Andre, F. Lelord- comandă online aici-link.


Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să restabilim armonia în viața cotidiană. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


vineri, 4 decembrie 2015

Mit și adevăr în Legea Atracției

"Ce nu înţeleg cei mai mulţi oameni este că fiecare gând are o anumită frecvenţă. Gândurile pot fi măsurate. Dacă te gândeşti la ceva iarăşi şi iarăși şi iarăși, dacă îți reprezinți în minte că ai mașina aceea nou-nouță, că ai banii de care ai nevoie, că înalți acea companie, că îți găsești sufletul pereche, atunci emiți acea frecvență în mod constant. Gândurile emit acel semnal electromagnetic care îndreaptă către tine ceea ce le seamănă.

Închipuiește-te trăind în abundență şi vei atrage abundența. Asta merge de fiecare dată, oricine ai fi. Problema este că cei mai mulţi oameni se gândesc la ceea ce nu vor și se tot întreabă de ce acel lucru intervine în viața lor mereu și mereu. Legea atracției nu ţine seama de faptul că ceea ce gândești este bun sau rău sau că îţi place ori nu. Lucrul acela răspunde gândurilor tale. Dacă stai și te gândești mereu la nenumăratele datorii pe care le ai, acesta este semnalul pe care îl transmiți în univers. "Ah, mă simt groaznic din cauza datoriilor", îţi tot spui iarăși și iarăși şi simți asta cu toată ființa ta. Atunci de asta vei avea parte mereu." - fragment din "Secretul" de Rhonda Byrne.


Mulți oameni au pornit pe calea cunoașterii după ce au citit cartea "Secretul" sau au văzut filmul cu același titlu. Deh, ideea împlinirii dorințelor e prea atrăgătoare, cine nu-și dorește o casă nouă, o mașină nouă sau o relație nouă :)) ori alte lucruri noi? :)) Într-adevăr, nu e puțin lucru faptul că această carte a trezit curiozitatea atâtor oameni și le-a deschis dorința de a-și pune întrebări. Părțile neplăcute au fost izul comercial și accentul pus doar pe ce e spectaculos. Ceea ce a și făcut ca mulți cititori să renunțe la această teorie după ce au văzut că legea "nu funcționează".

De fapt, nu e vorba că Legea atracției nu funcționează ci că există anumite lucruri despre care în film nu se vorbește sau se vorbește prea puțin. De exemplu, despre faptul că realitatea este modelată și de multe alte "forțe" de care suntem mai puțin conștienți sau deloc.

Despre motivele pentru care dorințele noastre se împlinesc foarte rar, despre condițiile în care acestea s-ar putea împlini și despre alte secrete ale "Secretului" am avut ocazia să vorbesc într-o nouă ediție a emisiunii "Cafeneaua spirituală" la care am fost invitată de realizatorul acesteia - domnul Constantin Luca (îi mulțumesc și pe această cale). Sper să găsiți idei utile și să o vizionați cu plăcere și folos..



Câteva cărți care aduc clarificări pe aceași temă:
"Secretul" -Rhonda Byrne- comandă online aici-link;
"Agendă Secretul: Cartea recunoștinței -Rhonda Byrne- comandă online aici-link;
"Legea atracției" - Esther și Jerry Hicks - comandă online aici-link;
"Dorințe îndeplinite." -Wayne W. Dyer- comandă online aici-link;
"Banii și legea atracției" - Esther și Jerry Hicks- comandă online aici-link;
"Relațiile și legea atracției" - Esther și Jerry Hicks- comandă online aici-link.
O colecție de cărți la prețuri până în 10 lei (transport gratuit) găsiți aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate" și cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


joi, 6 august 2015

Despre conștiență, automatisme și practicile spirituale

"A fi conștient este opusul funcționării pe automat. Studiile arată că oamenii funcționează pe pilot automat peste 70% din timp, perioadă în care nu își dau seama că și-au pierdut libertatea de a alege ce li se întâmplă și cum reacționează la ceea ce li se întâmplă. Trăim ca și cum am fi un fel de roboți, programați prin educație și auto-programați în baza experienței.

Automatizarea are un rol esențial în viața de zi cu zi, însă pe parcursul transformării interioare scoatem automatismele la lumină, le rescriem pentru a ne permite să avem libertate de alegere, și apoi le lăsăm din nou să funcționeze natural. Pentru persoanele aflate la începutul procesului de transformare interioară, această conștientizare permanentă pare a fi un fel de hiper-atenție constantă la tot ce li se întâmplă, un fel de super-vigilență.

Așa și este, însă după reorganizarea minții, viața se desfășoară fără efortul de a fi atenți, pentru că funcționarea psihică este diferită, și conștientizarea face parte din funcționarea de zi cu zi. Nu mai e nevoie să ne reamintim să fim conștienți, pentru că știm că suntem deja conștienți." - Ovidiu Brazdău
***
În cazul persoanelor care au pornit pe drumul dezvoltării personale, undeva mai la început, există o etapă ușor de sesizat, una plină de entuziasm, în care simțim că avem foarte multe de schimbat la noi înșine și am vrea să facem totul deodată 😃.

E o perioadă în care căutăm mult și întâlnim foarte multe informații noi și prezentate drept "foarte utile" pe care am vrea să le înglobăm instant în mintea noastră, dacă asta ar fi posibil. Intrăm așa într-un fel de "transă" în care devenim dependenți de informație, preluăm de peste tot ca atunci când suntem luați de val și... uităm să trăim. Știți despre ce vorbesc, așa-i? 😁

În cazul dezvoltării spirituale lucrurile stau și mai grav de atât 😁 pentru că intervin diferitele practici spirituale cu care intrăm în contact. Și sunt atât de muuuulte și toate ne sunt prezentate drept strict necesare "evoluției" pe care o dorim accelerată 😃.

Vorba românului: "râdem, glumim, dar.." este o perioadă cu multe capcane în care majoritatea oamenilor atrași de cunoaștere rămân pur și simplu blocați. Blocajul este în principal favorizat de conceptele foarte vehiculate ce conțin în esență ideea că "iluminarea" ar cere practică anume.

În cazul ambelor situații, ieșirea din acest blocaj are o rezolvare extrem de simplă: autoinvestigația. Să ne punem întrebări legate de toate acțiunile noastre este esențial. Desigur, la fel de important, este să fim atenți la răspunsurile pe care ni le dăm, la cât de sinceri suntem cu noi înșine.

Iată un scurt fragment de satsang al lui Mooji în care acesta aduce câteva clarificări despre conștiență și practica spirituală, sper să fie de folos:


INVITAȚIE:
✅ Dacă ești un fan al dezvoltării personale și vrei să-ți transformi pasiunea într-o carieră în domeniu sau pur și simplu îți dorești să-ți faci ție viața mai frumoasă, hai la cursul de Consilier pentru Dezvoltare Personală! Când: 1, 2, 3 septembrie. Pentru reducerea lunii septembrie, beneficii, program și alte detalii ➜ click AICI-LINK. Vei putea participa online pe Zoom din confortul casei tale. La final vei primi un certificat recunoscut în UE, un suport de curs consistent* gratuit și un pachet generos de tehnici de lucru, exemple concrete, studii de caz utile, fișe de lucru/exerciții. Te aștept cu drag și bucurie 💗.
***

Recomand astăzi câteva cărți foarte utile pe calea spre conștiență:
- "Experiența conștientizării" - Ovidiu Brazdău - (în anticariate);
- "Transcenderea nivelurilor conștiinței" -David R. Hawkins- comandă online aici-link;
- "Letting Go. Calea renunțării" -David R. Hawkins- comandă online aici-link;
- "Dizolvarea egoului. Realizarea sinelui" -David R. Hawkins- (în anticariate);
- "Calea Zen. Viața ca un paradox" -Osho- comandă online aici-link;
- "Iluminarea, singura revoluție" -Osho- comandă online aici-link;
- "Mintea liniștită și senină" -Dalai Lama- comandă online aici-link.

Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Acest loc e o bibliotecă în care găsești o mulțime de materiale utile transformării interioare dar și comentarii despre descoperiri științifice care au legătură cu percepțiile noastre. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗

vineri, 17 aprilie 2015

Despre comunicare și relații... altfel

Dintre toate lucrurile care ne consumă pe interior, încet dar sigur, tensiunile care există în relații ocupă un loc foarte important. Primul impuls pe care îl avem în momentele când ceva nu merge "conform așteptărilor" este acela de a da vina pe Celălalt. Pentru ceea ce nu merge, pentru ceea ce nu a mers încă de la început 😄, eventual pentru tot ce nu merge în viața noastră 😄. Sună cunoscut, nu-i așa?

Pentru oamenii care au pornit pe drumul dezvoltării personale (și spirituale, dar nu neapărat) este cunoscut faptul că relațiile pe care le avem, armonia sau lipsa armoniei din ele, spun foarte multe lucruri despre noi înșine.

Și asta pentru că lumea în care trăim, Universul întreg, reprezintă oglinda perfectă și "instrumentul de măsură" cel mai potrivit pentru "distanța" dintre noi și Cel mai bun Eu (din fiecare) care așteaptă cuminte să fie descoperit în interiorul nostru.


Deoarece mi-am spus părerea de multe ori în privința acestor lucruri, astăzi mă rezum la a da mai departe un material pe cât de util pe atât de amuzant despre cum poate relația cu partenerul să ne dezvăluie lucruri pe care nu le știam despre noi înșine.

Este vorba despre un exercițiu "marca" Byron Katie - a cărei poveste am descris-o pe scurt aici-link și ale cărei exerciții le-am adus pe blog și cu alte ocazii. Vă invit să o urmărim în această scurtă călătorie de suflet spre dezechilibrelor personale care reprezintă sursa dezechilibrelor din relații...💗


* Dacă ai nevoie de sprijin/ghidare pentru a rezolva o situație conflictuală sau îți dorești alte clarificări care să te-ajute să cultivi relații sănătoase - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.

Mai multe despre relații și comunicare - în articolele:
- 3 pași importanți pentru relații armonioase,
- Comunicarea conștientă - secretul relațiilor armonioase,
- Oameni toxici, relații toxice - soluții eficiente,
- IERTAREA - aspecte esențiale și o schimbare de perspectivă și
- Cum să-ți faci prieteni pe viață.

Recomand bineînțeles cărțile lui Byron Katie deoarece cuprind chei foarte utile în autoinvestigare și autocunoaștere:
- "Am nevoie de iubirea ta" - comandă online aici-link;
- "Cine ai fi tu, fără povestea ta?" - comandă online aici-link;
- "Pune-ți gândirea sub semnul întrebării și schimbă lumea" - comandă online aici-link;
dar și alte câteva cărți care aduc perspective noi privind comunicarea în relații:
- "Cum să te iubești pe tine pentru a te înțelege mai bine cu ceilalți" -C. Andre, F. Lelord- comandă online aici-link;
- "Dacă m-aș asculta, m-aș înțelege" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Vorbește-mi, am atâtea să-ți spun" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Cum sa îmbunătățim relațiile cu părinții" -Dmitry Semenik- comandă online aici-link;
- "Arta de a cultiva relații durabile" -Gerard Apfeldorfer- comandă online aici-link;
- "Toți comunicăm, dar puțini stabilim și relații" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Jocurile noastre de toate zilele. Psihologia relațiilor umane" -Eric Berne- comandă online aici-link;
- "Dragostea este suficientă...și alte minciuni despre viața în 2" -John W. Jacobs- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Sunt aici sute de articole ce cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și pentru relaxare și bucurie în suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗


miercuri, 11 februarie 2015

Despre iubire, promisiuni și fidelitate în relații

Dintr-un anume punct de vedere ne place să credem că suntem aceiași în fiecare zi și că vom rămâne aceiași până la sfârșitul zilelor noastre. E o plăcere ascunsă, desigur 😁, am fi tentați să nu recunoaștem asta deoarece, nu-i așa, "schimbarea", "dezvoltarea" și "evoluția" sunt cuvinte foarte la modă și ținem să arătăm celorlalți că suntem în trend.

Mi-am amintit o discuție de acum vreo trei ani, în care cineva a spus: "De fapt, dacă suntem foarte sinceri, putem recunoaște că ne schimbăm în fiecare clipă, suntem alții în fiecare zi.", iar o altă persoană a izbucnit pur și simplu: "Nu-i adevărat! Eu rămân același și așa voi fi mereu! N-o să mă schimb niciodată!"

Mărturisesc că m-a uimit energia pe care a pus-o în cuvinte, fapt care m-a făcut să arunc o privire peste..."problemă". 😁 Adică: ce anume i-ar face pe oameni să se agațe de a rămâne aceiași? Cred că doar o dorință de autoconservare ce maschează frumos o frică de trecerea timpului, poate de îmbătrânire.., cine știe. Mai e în "peisaj" și nevoia de stabilitate și cea siguranță. Mda, nu-i ușor să le depășim, dar nici nu-i imposibil.


Nevoia de stabilitate și cea de siguranță sunt acelea care împing oamenii spre sechestrarea partenerei/ului în angajamente și promisiuni. Desigur, dacă suntem foarte sinceri cu noi înșine, vom constata că toți am făcut măcar o dată asta 😃 Acum, că am făcut asta nu ar fi o mare problemă. Problema apare în cazul în care persistăm în această acțiune de sechestrare a partenerului, utilizând diverse instrumente subtile cum ar fi... șantajul emoțional. Sigur știți despre ce vorbesc, e treaba aceea cu: "Mi-ai promis că..."

Nu mă mir că cei care au pornit cu sinceritate și seriozitate pe drumul căutărilor și autocunoașterii fug de promisiuni ca de... Este evident că nu poți experimenta trăitul în Acum făcând promisiuni care se întind pe tot restul vieții 😃

Fiind cu gândul la acestea, vă imaginați cât m-am bucurat să găsesc materialul de mai jos în care dragul de Mooji (link biografie) ne reamintește niște lucruri de bun simț despre iubire, promisiuni și fidelitate în relații. Atât de simplu, atât de clar, atât de cald și atât de amuzant..., vizionare plăcută 💗


Am vorbit despre relații în materialele: 3 pași importanți pentru relații armonioase și IERTAREA - aspecte esențiale și o schimbare de perspectivăComunicarea conștientă - secretul relațiilor armonioase dar și în altele pe care le veți găsi ușor. Materialele video cu Mooji se găsesc aici-link (sub formă de listă).

Dintre toate cărțile despre relații pe care le-am studiat, am ales să recomand pe acelea care formează (după părerea mea) "crema cremelor" :
"Dragostea este suficientă...și alte minciuni despre viața în 2" -John W. Jacobs- comandă online aici-link;
"Iubirea nu este de ajuns" -Aaron T. Beck- comandă online aici-link sau aici-link;
"Dragoste sau dependență?" -Brenda Schaeffer- comandă online aici-link;
"Femei inteligente, relații sănătoase" -Augusto Cury- comandă online aici-link;
"Arta de a cultiva relații durabile" -Gerard Apfeldorfer- comandă online aici-link;
"Toți comunicăm, dar puțini stabilim și relații" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
"Jocurile noastre de toate zilele. Psihologia relațiilor umane" -Eric Berne- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să restabilim armonia în viața cotidiană. Poți căuta un subiect anume utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗



miercuri, 10 decembrie 2014

Despre iubire și lumea de dincolo

Dincolo de cuvinte, dincolo de teorii, dincolo de toate poveștile care s-au scris sau s-au spus vreodată se află o altă lume. Dincolo de toate lumile imaginate vreodată este Esența din care toate s-au născut. Unii o numesc iubire, alții: conștiință, vacuitate, Dumnezeu, Sursă, dar ce este sigur (cel puțin pentru mine) este faptul că mintea noastră nu poate defini acea Esență sau Sursă primordială a tuturor lucrurilor. De aceea, cuvintele pentru a vorbi despre asta se găsesc greu.

Despre acest subiect am încercat să vorbesc aici-link. Iată că am găsit o secvență dintr-un satsang cu Mooji (biografie aici-link) în care acesta a găsit niște cuvinte potrivite pentru a vorbi despre acest subiect atât de... imaculat (unul dintre cuvintele sale). De văzut dincolo de cuvinte și de simțit cu inima...


Articole conectate prin fire vizibile sau mai subtile se găsesc aici-link, aici-link și aici-link. Două documentare "conectate" care merită vizionate se găsește aici-link și aici-link. Alte articole care conțin materiale cu Mooji se găsesc aici-link, aici-link și aici-link.

Cărțile pe care le recomand astăzi au bineînțeles legătură cu subiectul de mai sus și merită toată atenția (vă reamintesc că la fiecare comandă online pe link-urile de mai jos în aceste zile primiți CADOU un CD cu cele mai frumoase colinde românești iar transportul este gratuit oriunde în țară indiferent de valoarea comenzii):
"Doar rămâi tăcut" - H.W.L. Poonja (Papaji - maestrul lui Mooji) - comandă online aici-link;
"Dizolvarea egoului. Realizarea sinelui" - David R. Hawkins - comandă online aici-link;
"Evanghelia lui Ramana Maharshi" - Ramana Maharshi - comandă online aici-link - 15%reducere;
"Eliberarea de cunoscut" - Jiddu Krishnamurti - comandă online aici-link;
"Experiența conștientizării" - Ovidiu Brazdău - comandă online aici-link;
"Puneți gândirea sub semnul întrebării" - Byron Katie - comandă online aici-link;


În cazul în care abia ai ajuns în acest spațiu virtual, îți urez bine ai venit! Te așteaptă 460 de articole cu informații și materiale special alese și/sau formulate astfel încât să ne ajute pe calea devenirii spre noi înșine și spre o viață armonioasă. Le poți "răsfoi" mai ușor folosind listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗



marți, 18 noiembrie 2014

Secretele concentrării

În multe mesaje pe care le-am primit apar întrebări de tipul: "Cum aș putea să-mi păstrez concentrarea asupra lucrurilor pe care doresc să le fac?", "Cum fac să nu mai fiu distras/ă de "zgomotul" gândurilor și/sau de vâltoarea evenimentelor din viața mea și din jurul meu?".

Deși aceste distrageri par că ne încurcă, eu cred că lucrurile sunt mai profunde de atât iar distragerile ascund mai degrabă o tergiversare a luării unor decizii, a unor alegeri personale, a stabilirii unor priorități, o lipsă de voință, și dincolo de toate acestea: niște frici pe care fie nu le-am identificat fie nu ne place să le privim în față.

Spun asta deoarece nu am văzut încă pe nimeni care să vrea cu adevărat să facă ceva și să fie distras de vreun "zgomot" mental sau de altă natură. Așa s-a născut "Dacă vrei, poți". Avem atâtea exemple de oameni care și-au depășit limitele în atât de multe moduri și în toate domeniile. Și, de multe ori, le-au depășit în condiții greu de imaginat pentru mulți dintre noi.

Există trei componente care asigură concentrarea pentru a realiza o anumită acțiune:
▶ voința,
▶ acea acțiune să fi atins stadiul de prioritate,
▶ sinceritatea față de noi înșine.

Am ajuns la aceste concluzii observând că ne pierdem concentrarea doar atunci:
⇨ când spunem că ne dorim ceva, dar, de fapt, într-un mod profund ne dorim altceva (autocunoaștere insuficientă),
⇨ când ceea ce ne dorim nu este încă o prioritate pentru noi (caz în care amânăm acțiunea și/sau găsim diverse scuze spunând, de exemplu, că ceva ne distrage 😁),
⇨ când nu suntem sinceri (nici față de noi înșine) și folosim motivul distragerilor doar pentru a juca rol de victimă spre a atrage atenția și compasiunea (=energia) celor din jur (devenind astfel niște vampiri energetici (*link)).


Există totuși un Moment anume când nimic nu ne mai poate opri sau distrage. E un moment asemeni unui miracol din punctul meu de vedere. Nu că celelalte nu ar fi așa, dar miracolul vieții este pentru mulți oameni greu de observat. Momentul de care zic nu poate fi confundat cu nici un altul deoarece se simte foarte...altfel, este asemeni unui salt cuantic (unii chiar îl numesc așa).

Dacă ar fi să spun ceva despre un astfel de Moment, aș spune că el urmează sigur după un altul foarte important: cel în care ne săturăm de tot de jocurile cu noi înșine și cu ceilalți, de tergiversări și autosabotaj, de amânări și lălăială, de frici și măști și de toate lucrurile pe care le-am creat de-a lungul vremii pentru a "locui" în zone de confort psihic/emoțional/material.

Când această saturare s-a produs, urmează Momentul în care nimic nu ne mai poate distrage și rămânem concentrați "la drum" oriunde ne-am afla, oricât "zgomot" ar fi în jurul nostru (deoarece în astfel de Momente "zgomotul" gândurilor dispare).

Cine a experimentat vreodată un astfel de Moment a înțeles cu siguranță că: nu există cu adevărat distrageri, nimeni și nimic nu ne poate opri să fim ceea ce vrem să fim și că ne putem concentra foarte ușor atunci când stăm în "treaba noastră" și nu în a celorlalți (*link).

Închei cu o povestioară amuzantă spusă de minunatul Mooji cu simplitatea și căldura lui sufletească inconfundabilă. Vizionare plăcută prin ochii sufletului..


REMINDER: Te invit într-un loc de basm, într-o atmosferă de la suflet la suflet, într-o tabără cu un format unic, să regăsim Bucuria de A FI. Va fi o EXPERIENȚĂ care îți va schimba perspectiva și-ți va reda echilibrul. Într-un mod relaxat, "de vară", vom discuta despre experiențe concrete de viață și transformarea interioară autentică. Vom face o mulțime de exerciții și chestii faine despre care am amintit în descriere, dar am pregătit și multe surprize. Se va desfășura în perioada 29 august – 2 septembrie, celelalte detaliile organizatorice găsindu-se pe pagina evenimentului AICI-link. Te aștept cu drag 💗
***
În plus față de cele două link-uri strecurate mai sus, recomand în continuarea subiectului articolele Adevărații tăi dușmani și Funcționarea minții, programele mentale și gândirea distructivă

Recomand astăzi câteva cărți care ne pot servi ca instrumente minunate pe drumul autocunoașterii și concentrării asupra acestuia:
- "Bucură-te de succes prin cultivarea stării de pace interioară" - Russell Simmons, Chris Morrow - comandă online aici-link;
- "Mintea liniștită și senină" - Dalai Lama - comandă online aici-link;
- "Despre fericire, viață și multe altele" - Dalai Lama - comandă online aici-link;
- "Mindfulness zi de zi" - Jon Kabat-Zinn - comandă online aici-link;
- "Călătoria devenirii umane" - Osho - comandă online aici-link;
- "Viața eliberată" - Jiddu Krishnamurti - comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima oară aici, îți spun bine venit! Listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta) te vor ajuta să răsfoiești mai ușor sutele de articole existente. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗