"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta dezvoltare_personala_altfel. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dezvoltare_personala_altfel. Afișați toate postările

sâmbătă, 18 mai 2013

Curajul, creativitatea și avertizările

De-a lungul vremii, exeperiențele prin care am trecut și poveștile de viață pe care le-am urmărit sau le-am ascultat mi-au arătat că niciodată un om nu poate știi despre un alt om ce potențiale stau ascunse în el.

Oameni care nu au iubit deloc școala sau care trecut prin ea fără să acumuleze cunoștințe, catalogați de profesori drept mediocri sau chiar mai rău, au ajuns peste doar câțiva ani să aprofundeze opera lui Platon și să termine facultatea de filozofie printre primii sau să ajungă cu succes în cadrul studiilor postdoctorale. Și exemplele care mi-au ieșit în față nu sunt puține.

Asta m-a făcut să renunț încă de acum câțiva ani să renunț la a mai atenționa/avertiza pe cineva despre riscurile pe care le presupune alegerea unuia sau altuia dintre drumuri și la sfaturile de rigoare.

Însă oamenii care țin să te avertizeze cu privire la riscurile unei acțiuni sau ale unor alegeri personale nu sunt puțini. Desigur ni s-a întâmplat tuturor de multe ori ca atunci când am vrut să facem ceva altfel să fim atenționați de mulți prieteni sau cunoștințe cu fraze gen: "nu cred că o să poți", "nu-i timpul/locul potrivit, poate în altă parte/țară", "lasă tu prostiile", etc. toate fiind urmate de zeci de argumente care aveau sau nu aveau de-a face cu situația dată.

Dacă nu astfel, atunci desigur vi s-a întâmplat să vină prieteni să vă întrebe îngrijorați "dar dacă nu îți iese, atunci ce vei face?", "te-ai gândit la planul B?" etc. - întrebări menite parcă să scoată neapărat din noi, fie că sunt fie că nu-s, temeri cu iz de groază.

Este evident că în astfel de momente curajul unui om scade oricât de puternic ar fi și oricât de "pregătit" ar fi pentru astfel de momente.

M-am întrebat o lungă vreme de ce se întâmplă asta. De ce unii oameni țin cu tot dinadinsul să taie aripile altor oameni? Oare dacă am trecut cu toții prin astfel de momente și cunoaștem gustul amar al acestora de ce încă se întâmplă astfel de situații?

Elimin cazul cum că ar fi vorba despre capra vecinului, cunoașteți desigur vorba. Elimin cazul în care ar face asta intenționat. O dată, cineva mi-a spus că îmi spune astfel de lucruri nu din motiv de pesimism ci pentru că e realist. Ok, așa se vede lumea prin unii ochi. Însă dacă este așa, atunci e de la sine înțeles că temerile sunt proiecția persoanei care avertizează.


Oricare ar fi situația, oricare ar fi motivația cuiva, pentru mine un lucru este clar: a taia aripile unui om, a încerca să-l descurajezi în vreun fel - sunt lucruri egale cu orice agresiune psihică sau fizică. Visul fiecărui om este sacru. Pentru că visul locuiește în sufletul OMULUI.

Cum ar arăta lumea noastră dacă ne-am încuraja mereu unii pe ceilalți? Ce-ar fi să "practicăm" încurajările măcar o zi pe săptămână? Așa ca pe o terapie.

Am întâlnit astăzi un discurs extraordinar care descrie o situație similară și modul în care atenționările de genul de mai sus pot naște temeri ce distrug creativitatea. Este vorba despre Elizabeth Gilbert - autoarea best-seller-ului "Mănâncă, roagă-te, iubește" - carte care a fost vândută în S.U.A. în peste 5 milioane de exemplare, iar în România în peste 30.000 de exemplare chiar în anul apariției 2008. Cartea poate fi comandată online aici (link) - transportul fiind gratuit oriunde în țară. Discursul său este minunat și amuzant, merită fiecare minut din cele 18. Vizionare plăcută!


Cărțile lui Elizabeth Gilbert au fost traduse și în limba română și reprezintă un răsfăț pentru minte și suflet:
"Mănâncă, roagă-te, iubește" - comandă online aici-link
"Semnătura tuturor lucrurilor" - comandă online aici-link
"Pelerinii" - comandă online aici-link
"Ultimul bărbat american" - comandă online aici-link
"Și am spus da - O poveste de iubire" - comandă online aici-link
***
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și bucurie în plus. Listele "Articole recomandate", cea a cuvintelor cheie și căsuța "caută" din din coloana din dreapta te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


duminică, 5 mai 2013

Recomandare film - Gabriel


Lupta dintre bine și rău a fost și este subiectul a numeroase filme. Asta și din motivul că aceeași luptă se dă în fiecare dintre noi clipă de clipă până la înțelegerea rostului existenței dualității.

Deși în filme câștigă aproape fără excepție binele, în lumea pe care o numim "reală", până la etapa acestei înțelegeri, rezultatul nu este întotdeauna cel dorit. Consider că asta se întâmplă tocmai pentru ca noi să ajungem să înțelegem Rostul. Dar asta e o o altă discuție.

Filmul de astăzi este unul special, de suflet, și, din motivul de mai sus, consider că are rezonanțe subtile în fiecare om. Titlul acestuia este "Gabriel" și, deși a fost lansat în 2007, nu este unul foarte cunoscut.

Atmosferă întunecată (atât la propriu cât și la figurat) de pe parcursul filmului compensează prin semnificațiile subtile și de aceea cred că sufletul celui care alege să călătorească în această poveste va primi în final un dar minunat, călătoria fiind în mod simbolic una în interiorul umbrei proprii (link).

Sper ca încadrarea acestuia de către IMDb în familia de filme horror să nu oprească pe nimeni din a surprinde tocmai aceste semnificații subtile (al căror înțeles va fi revelat la final). Vizionare plăcută!

Link alternativ aici-link.

Articole conectate prin fire văzute sau mai puțin văzute: 3 pași importanți în evoluția spirituală, Jumătate din înțelegerea lumii, IERTAREA - aspecte esențiale și o schimbare de perspectivă și documentarul din "musai list" Efectul umbrei.

Dacă ești pentru prima dată pe această pagină, îți urez bun venit! Sper să-ți placă ce vei găsi și să te întorci din când în când. Poți alege alte subiectul dorit folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


duminică, 28 aprilie 2013

Recomandare film - Fără limite


Cum ar fi să știi tot ce-ai vrea să știi aproape instantaneu? Cum ar fi să-ți poți accesa absolut toate amintirile - tot ce ai citit, ce ai văzut și ce ai auzit de-a lungul întregii vieți? Cum ar fi să poți face toate conexiunile posibile între toate cunoștințele cu care ai intrat vreodată în contact într-un fel sau altul și cum ar fi dacă asta s-ar întâmpla într-o fracțiune de secundă?

Eeeeh...bineînțeles că asta ar fi minunat! Dar...ce ai fi tentat/ă să faci cu aceste abilități, cu ce scop le-ai folosi?... 😁

Filmul de astăzi - Limitless (Fără limite) [2011]- este un SF excelent care ne stimulează imaginația într-un mod aparte. Pentru că nu vreau să vă răpesc surpriza, nu vă mai dau nici un detaliu decât faptul că în rolurile principale sunt Bradley Cooper, Robert De Niro și Abbie Cornish. Filmul este preluat de pe acest site (link) însă pentru o vizionare de calitate recomand bineînțeles cumpărarea dvd-ului. Propun deci să lăsăsm imaginația să zboare...fără limite! Vizionare plăcută!

Link alternativ aici (link)
Poți găsi:
- alte recomandări de filme aici (link)
- alte exerciții de imaginație aici (link)
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate", cuvintele cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare


duminică, 21 aprilie 2013

Recomandare film - Viteza gândului

Cu siguranță fiecăruia dintre noi, în diverse situații de viață, i-a trecut măcar o dată prin minte ideea "ce bine ar fi dacă aș ști ce gândește el/ea acum".

Ideea de a citi gândurile celorlalți a fost și este un vis mai vechi al oamenilor, scopurile urmărite prin dorința de a avea acest "dar" fiind diverse și variind desigur de la cele mai luminoase până la cele mai întunecate :))

Fiind una dintre abilitățile cele mai dorite, citirea gândurilor a fost și este utilizată ca idee centrală în numeroase romane și filme, multe dintre ele chiar foarte inspirate.

Dintre acestea, am ales să recomand astăzi un film minunat - "The Speed of Thought" - cu numeroase semnificații, un film care aduce în atenția noastră și diverse întrebări la care ar fi util dacă ne-am răspunde pe drumul spre autocunoaștere și autodezvoltare. Dincolo de asta, filmul constituie desigur și un super exercițiu de imaginație.

Nu vreau să dezvălui nimic mai mult, spun doar că mi-a plăcut muuuult! Vizionare plăcută!


Și dacă tot a venit vorba de gânduri, e ocazia perfectă să-ți recomand articolul Viețile secrete ale creierului / Ca să-ți poți găsi pacea minții ce conține un documentar genial despre creier- mai palpitant decât toate filmele SF pe car le-am văzut cu precizarea că informațiile sunt reale, științifice și ușor de înțeles, e din lista musai de văzut, așa că.. vizionare plăcută aici-link.

Cărți recomandate - despre minte și creier:
- "Mintea. O călătorie spre centrul ființei umane" -Daniel Siegel- comandă online aici-link;
- "Creierul. Povestea noastră" -David Eagleman- comandă online aici-link;
- "Incognito. Viețile secrete ale creierului" -David Eagleman- comandă online aici-link;
- "Creierul se transformă" -Norman Doige- comandă online aici-link;
- "Creierul vindecător. Miracolul neuroplasticității" -Norman Doige- comandă online aici-link;
- "Iluzia utilizatorului" -Tor Nørretranders- comandă online aici-link;
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți urez bun venit! Sper să-ți placă ce vei găsi și să te întorci din când în când. Poți căuta un subiect care-ți place folosind tabelul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


sâmbătă, 20 aprilie 2013

Măiestria unui maestru

Într-o lume atât de complicată cum este lumea noastră, subiectul cu titlul de mai sus este unul extrem de delicat iar articolele pe care le-am citit în legătură cu acesta au fost foarte...tensionate - ca să mă exprim foarte blând :))
Mă gândeam încă mai demult să scriu despre calitățile pe care consider că trebuie să le aibă un maestru/învățător, dar deoarece am găsit ideile cu care rezonez în discursul de mai jos m-am gândit să îl postez pe acesta.
În caz că este prima dată când îl vedeți/ascultați pe Mooji, puteți citi o scurtă biografie a acestuia aici (link) iar articolele anterioare în care apar păreri ale acestuia se găsesc aici (link).
* Dacă nu apare automat, subtitrarea se poate seta din partea de jos player-ului.


Despre măiestria unui trainer (care trebuie să fie de asemenea un maestru în domeniul său) am scris aici (link).
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Sunt aici peste 500 de articole ce cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau alte materiale ce aduc bucurie în suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind listele "Articole recomandate", Resurse video, cuvintele cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Poți primi direct pe mail articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în formularul din dreapta. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare

duminică, 7 aprilie 2013

Recomandare film - Equilibrium

De-a lungul istoriei mulți oameni s-au gândit la diverse soluții pentru eradicarea agresivității, eliminarea conflictelor și a oricărui fel de negativitate din societatea umană. Așa s-a ajuns la inventarea unor diverse modele de societăți bazate pe diverse principii, însă nici unul dintre aceste modele teoretice nu a fost aplicabil în realitatea noastră.

Filmul pe care îl recomand astăzi - Equilibrium [2002] - este încadrat de IMDB la "acțiune/dramă/SF" și are ca subiect funcționarea unei societăți în care s-a ajuns la concluzia că: "Există o boală în inimile oamenilor. Simptomele ei sunt ura, supărarea furia, războiul...Boala este...sentimentul. Cu preţul lipsei sentimentelor profunde, am reuşit să suprimăm legile acestei boli absurde." Cu ajutorul unui tratament zilnic, oamenii sunt tratați (obligatoriu) împotriva sentimentelor, iar cărţile, arta, muzica și orice alt mod de manifestare artistică sunt interzise și considerate infracțiuni.

Acest film aduce cu sine necesitatea unei reevaluări a rolului și rostului menținerii inimii deschise chiar dacă pe aceeași "cale" intră și ies atât sentimentele care ne aduc bucurie cât și acelea ce ne aduc tristețea. Altfel spus: aleg să simt chiar dacă uneori asta doare.

Spun aceste lucruri referindu-mă la concepția destul de vehiculată care spune că ne putem închide emoțional pentru a nu mai simți durerea, dar de cele mai multe ori se uită că odată cu acest mod de protejare față de durere se închide în același timp și calea spre a simți iubirea.

O descriere mai detaliată ar devoala profunzimea acestui exercițiu imaginativ al lumii fără sentimente, de aceea vă mai spun doar...vizionare plăcută!


Dacă ești pentru prima dată aici și vrei să vezi celelalte recomandări de filme (artistice sau documentare) sau alte subiecte, le poți găsi căutând în tabelul cuvintelor cheie din tabelul din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗

vineri, 5 aprilie 2013

Exercițiu de imaginație (4)


În situații limită imaginea noastră despre lume și viață capătă brusc claritatea cristalului. Întreg sistemul de valori apare clar în fața noastră fără nici cea mai mică îndoială legată de vreo ordine sau de orice altceva.

Cred că asta se întâmplă deoarece în astfel de situații mintea noastră reduce tot zgomotul inutil păstrând doar ce e cu adevărat important. Iar asta e ..."de bine".

Povestea de viață a lui Ric Elias este una care poate fi folosită ca exercițiu de fitness emoțional și mental:


Mi-au plăcut întrebările și cred că sunt importante ca exercițiu de clarificare din când în când, de aceea m-am gândit să le transcriu aici:
Ce ați schimba?
Ce ați face din ceea ce așteptați să faceți crezând că veți trăi pentru totdeauna?
Cum v-ați schimba relațiile și energiile negative din ele?
Și, mai presus de toate: sunteți cel mai bun părinte care puteți fi?"

Ca o completare recomand: Exercițiul care conduce instantaneu la Esență și Claritate și De bună voie și nesilit de nimeni. Celelalte exerciții de imaginație sunt în formă de listă aici (link), despre fitness-ul mental e un articol aici (link) iar despre fitness-ul emoțional am vorbit aici (link).
Cărți recomandate:
- "Arta de a gândi limpede" -Rolf Dobelli- comandă online aici-link;
- "Întrebări fundamentale" -Lou Marinoff- comandă online aici-link;
- "Înghite Platon, nu Prozac! Aplicarea ințelepciunii la problemele de zi cu zi" -Lou Marinoff- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Blink. Decizii bune în 2 secunde" -Malcolm Gladwell- comandă online aici-link;
- "Gândire rapida, gândire lenta" -Daniel Kahneman- comandă online aici-link;
- "Nimic nu se schimbă până când tu nu te schimbi" -Mike Robbins- comandă online aici-link.


Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta sau punând un cuvânt în căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare



marți, 2 aprilie 2013

Mitul numit "prima impresie"

Spunea cineva într-o conferință că prima impresie despre un om se formează în primele 30 de secunde iar după acestea există cam 3 minute în care această impresie se întărește total. Tot acolo se spunea că  anumite studii arată că este nevoie de cel puțin 19 impresii secundare consecvente care să poată șterge impresia inițială (atât de puternică este). Probabil ați observat că multor oameni nu le sunt suficiente nici o sută de post-impresii ca să și-o schimbe pe prima, dar ăsta este alt subiect.

Nu am să mă opresc nici la cât de sincere sunt primele afișări de imagine, deoarece probabil știe toată lumea că ele sunt oricum regizate, cosmetizate, etc., tocmai din motivul de mai sus. Alte nuanțe vreau să punctez astăzi.

Pe mine concluziile din prima frază m-au întristat. Pentru că asta denotă superficialitate. Multă. Pentru că pe de altă parte o vorbă românească spune că "nu ajunge o viață de om pentru a Cunoaște pe cineva". Și e adevărat. Dar nu doar de aceea.

Eu cred că s-a ajuns prea departe cu această "primă impresie". O întreagă industrie din cadrul dezvoltării personale ne învață trucuri despre limbajul nonverbal și despre cum să stăm pe scaun, cum să zâmbim, cum să rotim ochii pentru a minți cât mai frumos/credibil (pentru a "da" bine 😁) la o întâlnire de afaceri sau de altă natură. S-a ajuns să se piardă din vedere esența interacțiunii și comunicării umane sau mie îmi scapă ceva?

Este adevărat că uneori ne pasă de impresia pe care o lăsăm în jur (mai mult sau mai puțin în funcție de context), dar oare ce este mai important:
  • să construim în ochii celorlalți o imagine și să trăim cu teama că la un moment nu vom mai putea "ține pasul" cu imaginea, sau
  • să eliminăm pe cât posibil așteptările celorlalți asumându-ne riscul autenticității dar câștigând eliberarea de teamă ?
Dincolo de stabilirea priorităților de mai sus, referindu-mă acum la cazul când noi suntem în poziția de observator, mă întreb - ne ajută la ceva faptul că lăsăm prima impresie să se întipărească, să ne domine părerea despre un om? Aș spune că nu, dimpotrivă, pierdem foarte mult. Pierdem bucuria de a-i lăsa timp să se deschidă, să se manifeste în splendoarea în care o poate face fiecare ființă în parte atunci când este scutită de etichetări și judecăți mereu premature.

Judecățile și etichetele pe care le aplicăm celorlalți rănesc. Uneori rănesc atât de tare încât întârzie sau chiar opresc definitiv înflorirea ființei într-un domeniu oarecare în care ar face-o în cazul când ar fi încurajat. Sau măcar lăsat în pace.

Sunt sigură că ți s-a întâmplat și ție măcar o dată să ți se taie aripile când ai vrut să zbori. Să fii descurajat de ceilalți când ai avut un proiect personal drag ție sau când ai vrut să te manifești altfel decât ce consideră ceilalți ca fiind "normal" (din punctual lor de vedere). Nu te întreb cum a fost pentru că știu deja. Toți am trecut prin această experiență.

Întrebarea este cum de încă putem să-i descurajăm pe ceilalți dacă noi înșine am trecut deja prin asta și știm cum e? Sau revenind strict la subiectul de azi, cum de încă putem să ne oprim la prima impresie când știm că fiecare dintre noi a suferit măcar o dată din cauza celor care au făcut asta cu noi?

Cum ar arăta această realitate dacă în clipa când prima impresie vrea să se întipărească în mintea noastră, noi, fiecare, am opri-o și i-am da răgazul celuilalt să se dezvăluie fără să-l judecăm/etichetăm (nu doar la prima interacțiune, dar nici la a doua, nici la a treia,...)?

***
Sunt multe, foarte multe exemple care demontează mitul "primei impresii", dar am ales astăzi unul pe care l-am întâlnit ieri întâmplător. Ar fi bine de simțit, nu doar de privit. Pentru cei care nu cunosc limba engleză precizez că acest om nu a cântat niciodată în fața nimănui, nici măcar a familiei, din cauza respingerii pe care au manifestat-o față de el toți cei care s-au oprit la....prima impresie. Vizionare plăcută..


Și ca să aduc și un exemplu românesc, în caz că nu ați văzut-o, merită să o ascultați pe Gabriela Artene din Iași, care a reușit abia acum să-și depășească prejudecățile și să-și dezvăluie vocea minunată - (link).

! Dacă îți dorești să depășești o situație de conflict în relații sau ai nevoie de susținere sau ghidare în transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
Articole conectate:
- Jumătate din înțelegerea lumii,
-
3 pași importanți pentru relații armonioase și
-
 IERTAREA - aspecte esențiale și o schimbare de perspectivă. Un documentar din lista "musai" de (re)văzut este aici-link.

Cărți recomandate pe tema articolului:
- "Vrăjitoare și oameni înspăimântători. Ostilitatea în viața cotidiană și depășirea ei" -J. H. Berke- comandă online aici-link;
- "Cum să-ți controlezi furia" -Albert Ellis, Raymond Chip Tafrate- comandă online aici-link;
- "Agresivitatea pasivă" -T. Murphy, L. H. Oberlin- comandă online aici-link;
- "De ce oamenii buni fac lucruri rele" -Debbie Ford- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Partea intunecată a căutatorilor de lumină" -Debbie Ford- comandă online aici-link;
- "De ce oamenii buni săvârșesc fapte rele" -James Hollis- comandă online aici-link;
- "Efectul Lucifer" -Philip Zimbardo- comandă online aici-link sau aici-link;
- "De ce îți face bine să faci BINE" -David R. Hamilton- comandă online aici-link sau aici-link;
- "De ce nu vrem iertarea?" -Harriet Lerner- comandă online aici-link;
- "Iertarea - cea mai mare putere vindecătoare" -Gerald G. Jampolsky- comandă online aici-link;
- "Dansul relațiilor" -Harriet Lernerpoate- comandă online aici-link;
- "Iubirea înseamnă renunțarea la frică" -Gerald G. Jampolsky- comandă online aici-link.
***
Dacă este pentru prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi să-ți aducă un strop de informație și/sau bucurie în plus. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


duminică, 24 martie 2013

Recomandare film - Cocoș cu vin

Ce-ar fi dacă ai fi un barbat într-una dintre acele perioade complicate ale vieții și într-o zi ai afla că ai o fiică de opt ani trezindu-te cu ea la ușă? Cum ai reacționa când l-ai întâlni pe soțul mamei acesteia (care a crescut-o cu drag)? Te-ai putea împrieteni cu el?
***
Chiar dacă a fost încadrat de IMDB la categoria "comedie", filmul pe care îl recomand astăzi - Cocoș cu vin - este un film care ne dezvăluie într-un mod amuzant evoluția potențialului minunat al acceptării, potențial ascuns în fiecare om dar care iese la iveală în situații de criză când nici nu te aștepți. Creșterea relației tată-fiică de la zero se desfășoară în film alături de transformarea relației lui Henry (personajul principal) cu Catherine - o fostă iubită care l-a părăsit în urmă cu ceva timp din cauza neseriozității lui.
Filmul poate constitui un excelent exercițiu de imaginație și de empatie (link) sau de fitness emoțional (link) în general.
Vă mai spun doar că...mi-a plăcut mult! Am preluat filmul de pe acest site (link), însă pentru o vizionare în condiții optime recomand cumpărarea dvd-ului. Vizionare plăcută! Partea I:


Partea a II-a poate fi vizionată AICI-LINK.
Link alternativ aici-link.

Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este Dezvoltarea Personală Integrală pe care am definit-o aici-link. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate", Resurse video, cuvintele cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Poți primi direct pe mail articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în formularul din dreapta. Te mai aștept
cu drag  *>:D< îmbrăţişare