Mi s-a întâmplat în ultima vreme să vorbesc cu
persoane care suferă de diverse boli grave sau mai puțin grave. În majoritatea
cazurilor, medicii la care au fost le-au prescris liste lungi de medicamente și/sau
le-au recomandat să se pregătească de operații.
În timpul discuțiilor pe care le-am avut am amintit
că medicina a evoluat în numeroase direcții și că există informații noi care
schimbă lucrurile mult față de ceea ce se știa pâna acum. Am dat și detaliile
necesare pe scurt atât cât a fost posibil. Am primit răspunsuri care pleacă
de la "Posibil, dar nu cred că se aplică în cazul meu", "Așa ceva nu cred", "Nu, nu are cum să fie chiar așa", până la "Nu știu eu, dar doctorii la care am fost mi-ar fi spus dacă
ar fi fost așa"...
Adevărul este că nici 10% dintre doctori nu au
timpul necesar pentru a se pune la punct cu ultimele noutăți din genetică sau
din alte ramuri ale medicinei sau biologiei (link). Am spus 10% dar cred că procentul
medicilor care reușesc să țină pasul cu descoperirile este mult mai mic așa cum
se întâmplă și cu oamenii din domenii precum fizica (link) sau chimia.
Cred că oamenii au ajuns să își pună prea mult
încrederea în medici și de aceea, prin diverse căi din mass-media, atâtea
întâmplări din spitale vin spre noi să ne "îndrume" să schimbăm ceva în concepțiile noastre
în ceea ce privește tratarea dezechilibrelor de orice natură din ființa noastră.
Informațiile există, dar depinde de noi dacă luăm
în calcul sau nu faptul că lucrurile nu au cum să rămână așa cum s-a învățat la școală acum "n" ani, ci se schimbă mereu, lucruri noi descoperindu-se în fiecare zi, fără ca oamenii să reușească să țină pasul cu ele. Dacă am vorbi de lucruri care nu au aplicabilitate directă, ar mai fi cum ar mai fi, dar dacă vorbim despre sănătate cred că ar fi necesară o atenție mărită.
Din motivele de mai sus, nu am să fac o prezentare detaliată a conferinței lui Bruce Lipton (link) de mai jos, spun doar că pe mine m-a convins și că, dacă nici cei peste 30 de ani de cercetare nu sunt o dovadă că lucrurile pe care le spune sunt adevărate, atunci nu știu ce altceva ne-ar mai putea convinge. CV-ul lui Bruce Lipton poate fi citit aici (link) iar conferința se numește "Biologia percepției" și consider că este insuficient popularizată, de aceea îi dedic locul astăzi aici.
Precizez și faptul că Bruce Lipton este autorul următoarelor cărți bestseller:
Mulțumiri și recunoștință domnului Marian Matei pentru traducere. Vă doresc vizionare plăcută și cu folos!
Dacă este prima dată când ai ajuns pe această pagină, poți găsi un documentar de excepție în care Bruce Lipton are o contribuție importantă aici (link), iar celelalte articole din seria "Informații care mi-au schimbat viața" sunt aici (link).
Există mai multe articole de aici s-ar încadra cu succes în această serie, dar știu că le vei găsi oricum dacă e important pentru tine. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
Preocupările noastre cotidiene din dimensiunea
fizică sau din cea mentală ne limitează mult percepția în ceea ce privește
armonia construcției Universului ce există de la nivel de microcosmos până la nivelul macrocosmosului. La
prima vedere Universul pare a avea o structură haotică și este destul de greu de surprins dovezi ale design-ului său inteligent. Și totuși, de-a lungul istoriei, mulți oameni au
bănuit că nu poate fi chiar totul la întâmplare sau mai mult, că nu poate fi nimic la întâmplare.
Dintre aceștia, în 1975, matematicianul Benoît Mandelbrot a pus bazele geometriei fractale, deschizând astfel o poartă către o
dimensiune minunată a Universului, dimensiune care de atunci este studiată intens
pentru numeroasele aplicații ale acesteia în diverse domenii ale vieții.
Dacă ar fi să îi fac cea mai scurtă descriere aș spune
despre dimensiunea fractală a Universului că este ordinea din aparenta dezordine
pe care o vedem în jurul nostru dar cred că este mult mai mult de atât.
Un documentar care încântă nu doar privirea și
mintea dar în aceeași măsură și sufletul și care ne întroduce în minunata lume
a fractalilor este filmul cu titlul "Fractalii - Vânătoarea dimensiunii ascunse".
Nu vă mai spun decât că veți fi uimiți de numeroasele aplicații ale acestora.
Deși voiam să scriu despre altceva, mi-am amintit
că astăzi este 8 martie - zi care merită sărbătorită, că doar nu cunosc pe
nimeni căruia să nu-i placă să sărbătorească :))
Și cum să o sărbătorim mai bine decât printr-o
pauză? Dar nu orice fel de pauză, ci una specială (nu pentru noi toți dar încă pentru mulți
oameni).
Nu vreau să vă spun prea multe deoarece am găsit pe
cineva care vorbește într-un fel anume despre acest gen de pauză specială.
Este vorba despre Andy Puddicombe care la 22 de ani a decis să părăsească Marea
Britanie și să devină călugăr. El a pornit astfel într-o frumoasă călătorie
către sine însuși, aceasta culminând cu hirotonirea sa integrală la o mănăstire
tibetană din Himalaya. Acum, Andy a revenit în Anglia pentru a explica cât mai
multor oameni importanța meditației (nu neapărat în sensul ei clasic)
și pentru a ne împărăși beneficiile acesteia asupra stării noastre fizice și
psihice. Ca fost călugăr, Andy Puddicombe vrea să dovedească lumii că pacea interioară
poate fi realizată într-o sesiune de meditație mai scurtă decât o cursă medie de taxi. Și ne explică asta în doar 10 minute.
Acest gen de "pauză" este un cadou pe care ni-l putem face nouă înșine zilnic și este recomandat nu doar domnișoarelor
și doamnelor ci în aceeași măsură și domnilor, indiferent de vârstă, de oră, zi
sau anotimp :))
Și special pentru doamne și domnișoare un cadou video de suflet aici (click)
Post-editare: Ceva frumos găsiți și aici-link, sigur o să vă placă :D
Dacă e prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți ofer cadou toate articolele de până acum dar și pe cele viitoare pe care le poți citi cu ușurință prin conectare la pagina de Facebook dedicată blogului sau prin abonare pe mail, utilizând formularul din coloana din dreapta.
Uneori viața ne încearcă în feluri cărora cu greu le putem face față. Experiențele prin care
trecem ne învăluie într-o ceață care neîmpiedică
să mai vedem clar lucrurile.
Ieri o bună prietenă îmi spunea că are prea multe probleme astfel încât nu mai are
timp să se preocupe de propria persoană, deși știe că este bolnavă iar medicii
la care a fost nu i-au găsit încă sursa dezechilibrelor fizice. Întradevăr, doi
copii, mama și tatăl ambii bolnavi, soțul plecat la lucru la mulți kilometri
distanță, serviciul și treburile casei, sunt lucruri care cu greu te mai lasă
să-ți amintești că ești și tu om și că ai nevoie măcar de odihnă dacă nu și de
alte lucruri care să-ți bucure sufletul. Povestea ei mi-a amintit de alte experiențe prin care am trecut și eu și alte persoane pe care le-am întâlnit, experiențe în care uităm de noi înșine, uităm că atunci când dezechilibrele se manifestă la nivel fizic este deja grav, aceste dezechilibre încercând să ne atragă atenția că este cazul să ne ocupăm serios de noi înșine pentru a fi mai apoi de folos celorlalți.
Astfel de situații, dar și altele în care confuzia pune stăpânire pe noi, cred că se
pot rezolva cu exerciții extreme de imaginație dure dar necesare (!) pe care le-aș încadra într-un
capitol pe care îl numesc "dezvoltare personală cu bisturiul" - deoarece cuprinde
exerciții care ne trezesc din confuzie într-un mod cam violent și dureros. Când
nu am mai avut ce aplica pe propria ființă, când scuzele pe care mintea mea le fabrica s-au terminat, aceste exerciții extreme, deși
neplăcute, au dat rezultate remarcabile și nu doar în cazul meu ci și în cazul
altor persoane pe care le cunosc.
Dintre aceste exerciții extreme de imaginație amintesc astăzi pe cel mai dur dintre ele, dar care m-a ajutat de fiecare dată să-mi (re)clarific sistemul de valori. Acest exercițiu oprește cu siguranță jocurile interminabile ale minții, dar asta, bineînțeles, în măsura în
care este făcut cu toată sinceritatea față de noi înșine (*spun asta deoarece, după
cum probabil știți, nu-i tocmai simplu să-ți privești toate aspectele/umbrele
în față).
"Le-am spus adesea oamenilor că modalitatea de a
trăi cu adevărat este să "mori". Paşaportul către viaţă este să vă imaginaţi pe
voi înşivă în mormânt. Imaginaţi-vă întinşi în sicriu. În orice poziţie vreţi.
În India, noi aşezăm morţii cu picioarele încrucişate. Uneori sunt transportaţi
aşa, până la locul de incinerare, iar, alteori, sunt întinşi. Aşadar, imaginaţi-vă
că aţi murit şi sunteţi întinşi. Acum, priviţi la problemele voastre, din acest
unghi de vedere. Se schimbă totul, nu-i aşa?
Ce temă frumoasă de meditaţie (reflecție) - tare frumoasă. Repetaţi-o zilnic, dacă aveţi timp. Este incredibil, dar veţi învia. Într-una
din cărţile mele, Wellsprings, prezint şi eu o meditaţie pe această temă.
Îţi vezi corpul descompunându-se, apoi devenind oase, apoi ţărână. De fiecare
dată când vorbesc despre asta, oamenii spun: "Ce dezgustător!"
Dar ce e atât de dezgustător aici? Este realitatea,
pentru numele lui Dumnezeu! Dar mulţi dintre voi nu vor să vadă realitatea. Voi
nu vreţi să vă gândiţi la moarte. Oamenii nu trăiesc; cei mai mulţi dintre voi
nu trăiţi, doar vă menţineţi corpul în viaţă. Asta nu e viaţă. Nu trăiţi decât
atunci când nu va conta câtuşi de puţin dacă sunteţi vii sau morţi. În acel
punct, veţi fi în viaţă.
Când sunteți gata să vă pierdeți viața, atunci o trăiți. Dar dacă vă protejaţi
viaţa, sunteţi de fapt morţi. Dacă stai sus în pod şi eu îţi spun: "Coboară!" şi tu spui: "O nu, am citit despre oameni care au coborât scările, au alunecat şi şi-au frânt gâtul; este prea periculos." Sau nu te pot convinge să
traversezi strada, fiindcă spui: "Ştii câţi oameni sunt călcaţi de maşină, când
traversează strada?" Dacă nu te pot face să traversezi strada, cum te pot
face să traversezi un continent?
Dacă nu te pot face ca, din credinţele şi
convingerile tale mici şi înguste, să tragi cu coada ochiului şi să vezi o altă
lume, eşti mort, eşti mort de tot; viaţa a trecut pe lângă tine. Stai înfricoşat
în mica ta închisoare; îl vei pierde pe Dumnezeu, îţi vei pierde religia,
prietenii, tot felul de alte lucruri. Viaţa este făcută pentru cel care riscă
şi joacă într-adevăr. Asta spunea Iisus. Eşti gata să rişti? Ştii când vei fi gata
să-ţi rişti viaţa? Exact atunci când descoperi acest lucru, când ştii că lucrul
pe care oamenii îl numesc viaţă, nu este viaţă cu adevărat. Oamenii cred în mod
greşit că a trăi înseamnă să-ţi menţii corpul în viaţă.
Deci, iubiți gândul morții, iubiți-l. Întoarceți-vă la el, iar şi iar. Gândiți-vă la frumusețea
acelui cadavru, acelui schelet, acelor oase care se descompun până rămâne doar
o mână de țărână. Mai departe... ce ușurare, ce ușurare. Probabil că unii dintre voi nu știu despre ce vorbesc eu
aici; sunteți prea speriați, pentru a vă gândi la asta. Dar e o asemenea ușurare, atunci când te poți
uita înapoi la viață, din acea perspectivă.
Sau vizitați un cimitir. Este o experiență nemaipomenit de purificatoare şi frumoasă. Te uiţi la un nume şi spui: Doamne, el a trăit cu atât de mulți ani în urmă, cu două secole în urmă; trebuie să fi avut aceleaşi probleme pe care le am şi eu, trebuie să fi avut multe nopți nedormite.
Ce nebunie, trăim atât de puţin timp!
Un poet italian a spus: "Noi trăim într-o licărire de lumină; vine seara şi se face noapte pentru vecie." Este doar un licăr, iar noi îl irosim. Îl irosim cu neliniștile, cu grijile, cu preocupările, cu poverile noastre." Acum, dacă faci această meditație, te poți alege doar cu cunoașterea; dar ai putea ajunge şi laconștiență
Şi, în acel moment al conștienței, tu eşti nou. Măcar
cât ține acea clipă. Atunci vei afla diferența între acumularea de cunoștințe şi conștiență."
***
Ca să închei rotund un subiect atât de delicat și tulburător, dau mai departe și discursul lui Lux Narayan care a avut ideea de a face un studiu despre 2000 de necrologuri. În discursul său pe alocuri chiar amuzant, el ne povestește ce concluzii a obținut din acest studiu - anume: ce înseamnă o viață împlinită. Sper să vă placă și să vă inspire.. (*are subtitrare în română dar e posibil ca aceasta să nu apară pe anumite tipuri de telefoane)
Dacă mi se mai întâmplă din când în când (ce-i drept, în ultima vreme foarte rar) să pierd din vedere valoarea inestimabilă a VIEȚII obișnuiesc să mă întorc la cuvintele blânde a lui Neal Donald
Walsch, cuvinte care sper să ajungă și la inima voastră...
- "Conștiența - Capcanele și oportunitățile realității" -Anthony de Mello- (citatul de mai sus) comandă online aici-link;
- "Dă sens vieții" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Sensul vieții. Răspunsurile psihologiei pentru a da sens propriei vieți" -Frédéric Fanget- comandă online aici-link;
- "Omul în căutarea sensului vieții" -Viktor E. Frankl- comandă online aici-link;
- "Recunoștință" -Oliver Sacks- comandă online aici-link;
- "Pripeală și plictis. În căutarea sensului vieții" -Olaf Koob- comandă online aici-link;
- "Sensuri ale vieții" -Roy F. Baumeister- comandă online aici-link;
- "Sensul vieții" -Alfred Adler- comandă online aici-link.
***
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și bucurie în plus. Lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta te poate ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
Astăzi, tot
ce voiam să spun am pus în clipul de mai jos...Vizionare plăcută 💗
(* Mulțumesc, Raluca T. 💗 )
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și bucurie și inspirație pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)