"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

luni, 30 iulie 2018

Reușești să treci de.. ambalaj? (+ recomandare filme)

Pierdem foarte multe în această viață din grabă, din neatenție, din indiferență și/sau ignoranță. Dar cel mai mult avem de pierdut din cauza prejudecăților. Nu am cunoscut personal pe nimeni care să le fi depășit în totalitate. Chiar dacă lucrăm la interiorul nostru de ani buni, unele prejudecăți se încăpățânează să reziste. De zici c-ar fi fixate cu fixativul din reclama aceea.. "coafura rezistă".

Poate că da, avem o scuză, prejudecățile au locuit atâția ani în mintea noastră încât, în această supă a conștiinței prezentului în care coexistăm conectați, avem nevoie de o voință de fier ca să transformăm acest aspect. Și mai suntem și în plină criză de orice, până și de.. voință.

Dar dacă ne dorim cu adevărat să cultivăm relații armonioase și dacă suntem conștienți că schimbarea pe care o dorim în lume începe cu fiecare dintre noi, cred că există o soluție spre un comportament mai tolerant. E o soluție care la mine funcționează. Anume: dreptul de veto al conștientului asupra subconștientului. Concret: când prejudecata apare din subconștient o putem depăși amintindu-ne că e o pre-judecată (falsă) și că în fiecare om există ascunse lucruri minunate de descoperit și lecții de învățat.

Dintre toate prejudecățile societății în care trăim, cele legate de aspectul exterior sunt cele mai întâlnite. Puțini oameni reușesc să treacă dincolo de "ambalaj" (corp). Puțini au răbdarea (sau măcar curiozitatea) să asculte povestea unui om care nu se încadrează în standardele "normalității" (cuvânt al cărui sens e diferit pentru fiecare).

Din experiența personală pot spune că pe cei ce reușesc să treacă dincolo de aparențe și aspectul exterior viața îi va răplăti întotdeauna. Darurile pe care le-am primit când am reușit să-mi depășesc prejudecățile m-au îmbogățit, m-au transformat și m-au făcut să înțeleg că nu există om fără valoare ci doar ochi care nu pot să vadă dincolo de.. ambalaj.

Tot ce v-am spus până acum sper să vă determine să acordați atenție poveștilor pe care le propun în continuare. Prima este povestea lui Lizzie Velásquez - cea care a fost numită acum câțiva ani "cea mai urâtă femeie din lume". De atunci, Lizie a devenit autor a trei cărți, speaker motivațional dar și actriță și producător. Sper să vă inspire cu candoarea ei minunată..


A doua poveste pe care o propun atenției voastre este cea a unui "om al străzii" - Ioan Olteanu. Povestea lui este una surprinzătoare și plină de învățăminte. Când am găsit video-ul îmi propusesem să urmăresc din el doar 5 minute deoarece era târziu în noapte. Dar nu m-am mai putut desprinde. Aveți multe de pierdut dacă nu-l urmăriți..



Primul film pe care-l recomand astăzi este unul strâns legat de depășirea prejudecăților. Este povestea unei adolescente de 16 ani, Rhiannon, care se îndrăgostește de un spirit pe nume "A" - un suflet călător care se trezește în fiecare dimineață într-un alt corp. Este o poveste plină de candoare care sper să vă inspire să treceți în cât mai multe situații de.. "ambalaj". Se numește "Zi după zi" ("Every day") și poate fi vizionat online aici-link, aici-link sau aici-link.

Al doilea film nu are legătură cu subiectul de mai sus decât tangențial. Dar, deoarece reflectă o situație foarte posibilă în viitorul societății noastre, îl dau mai departe recomandânu-l mai ales celor pasionați de filmele lui Steven Spielberg. Cei care nu-s familiarizați cu animațiile și jocurile pe calculator posibil să nu aprecieze pelicula, neavând răbdarea să urmărească firul poveștii. Se numește "Ready Player One: Sã înceapă jocul" și se referă la momentul când oamenii vor prefera realitatea virtuală (experimentarea ei cu ajutorul tehnologiei) neglijând total viața reală. Îl puteți viziona online aici-link sau aici-link.
***
Anunțuri:

REMINDER: Te invit într-un loc de basm, într-o atmosferă de la suflet la suflet, într-o tabără cu un format unic, să regăsim Bucuria de A FI. Va fi o EXPERIENȚĂ care îți va schimba perspectiva și-ți va reda echilibrul. Într-un mod relaxat, "de vară", vom discuta despre experiențe concrete de viață și transformarea interioară autentică. Vom face o mulțime de exerciții și chestii faine despre care am amintit în descriere, dar am pregătit și multe surprize. Se va desfășura în perioada 29 august – 2 septembrie. Detaliile organizatorice se găsesc pe pagina taberei AICI-link. Te aștept cu drag 💗

SEMINAR NOU: Am lansat un nou seminar: Trăiește viața pe care o dorești. Este un seminar unic în România deoarece conținutul și structura pentru fiecare ediție sunt stabilite chiar de către participanți - prin răspunsurile lor la două întrebări (pe care mi le dau anticipat). Este un eveniment de la care pleci cu cel puțin o situație personală rezolvată iar temele și exeriențele de viață despre care vom vorbi vor fi de folos fiecăruia și tuturor deopotrivă. Prima ediție va avea loc la BRAȘOV pe 11 august iar detaliile se găsesc pe pagina evenimentului AICI-link. Te aștept cu drag 💗
***

Pentru cei care doresc să învețe să-i înțeleagă pe ceilalți și să-și îmbunătățească relațiile, iată câteva cărți pe care le recomand cu căldură (transport gratuit oriunde în țară):
- "Trăind cu cei apropiați în fiecare zi...viața!" - Jacques Salomé - comandă online aici-link;
- "Trăind cu ceilalți în fiecare zi...viața!" - Jacques Salomé - comandă online aici-link;
- "Arta de a cultiva relații durabile" -Gerard Apfeldorfer- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Toți comunicăm, dar puțini stabilim și relații" - John C. Maxwell - comandă online aici-link.


Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual ne ajută să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


vineri, 29 iunie 2018

Îți poți imagina cum ar fi să nu-ți fie teamă? Teama de ceilalți și căldura conexiunii

"Unul dintre miturile cel mai bine înrădăcinate în societatea noastră este credinţa că evenimentele ne vin din exteriorul nostru, că au o cauză dincolo de noi, uneori mai presus de noi, o cauză independentă de vrerea şi voinţa noastră. Şi mai este şi ideea că dincolo de noi există un responsabil pentru nefericirea noastră, pentru greutăţile şi disperarea noastră.

Cultura noastră, de tip fundamental mesianic, ne lasă să credem (iar noi suntem dornici să ne complăcem în această mitologie) şi că cineva (pentru unii Dumnezeu), ceva (hazardul pentru alţii), o înlănţuire indestructibilă (destinul, fatalitatea sau soarta pentru alţii) veghează sau apasă asupra noastră, sau alteori că are intenţii bune în ce ne priveşte.

Atunci se presupune că această alteritate fără formă trebuie să aibă grijă de noi, să ne ofere soluţii pentru nefericirile sau decepţiile noastre. Şi dacă nu ne dă acest sprijin, dacă nu ne rezolvă problemele, consecinţa este că avem sentimentul sau convingerea că "are ceva cu noi", că "e împotriva noastră", că "nu avem noroc" sau că "nu am făcut ce trebuia pentru această entitate".

Astfel riscăm să facem cu noi înşine cea mai rea dintre escrocherii: aceea de a nu înţelege că suntem parte activă din tot ceea ce ni se întâmplă, că suntem în acelaşi timp iniţiatorii şi producătorii propriei noastre suferinţe.

La drept vorbind, suferinţa este generată de crearea, implantarea sau răscolirea unei răni originare, primare, înscrisă în noi în funcţie de răspunsurile sau non-răspunsurile importante primite de la cei apropiaţi sau de la mediul din imediata proximitate, de-a lungul întregii vieţi.

Când răspunsurile primite de la cei din jur la cererile şi aşteptările noastre esenţiale si vitale nu sunt cele potrivite, aceasta se va transforma în violenţă şi va produce în noi răni uneori foarte profunde." - fragment din cartea "Curajul de a fi tu însuți" scrisă de Jacques Salomé.


Această cultură care promovează învinuirea celorlalți sau a mediului pentru nefericirea și toate eșecurile noastre ne conduce aproape invariabil la închiderea sufletească sau chiar la izolarea totală de toți și de toate. Vorbesc despre atitudinea binecunoscută în care oamenii se ascund după lipsa de timp sau orice altceva pentru a se scuza că nu ies nicăieri și nu interacționează cu nimeni.

Uităm că "Cel mai clar mesaj al celui mai lung studiu despre fericire (de 75 de ani) este acesta: relațiile bune ne mențin mai fericiți și mai sănătoși. Punct." Robert Waldinger - director al proiectului Harvard Study of Adult Development mai spune că a învățat din acest studiu trei mari lecții despre relații. Prima e că legăturile sociale ne fac bine și că singurătatea ucide.(...) A doua mare lecție învățată e că nu contează doar numărul de prieteni sau dacă ești sau nu într-o relație stabilă, ce contează e calitatea relațiilor. A trăi în conflict e foarte dăunător sănătății noastre. A treia mare lecție despre relații și sănătatea noastră e că relațiile bune nu ne protejează doar corpul, ne protejează și creierul."

Mărturisesc că în ultima vreme am pus foarte mult accentul pe întâlnirile cu oamenii și am cam neglijat activitatea online. Asta deoarece în interacțiunile reale simt pur și simplu pulsul vieții și minunea faptului că trăiesc alături de ceilalți într-așa o diversitate. În plus, căldura și bucuria conexiunii umane reale nu se aseamănă nici o altă trăire din această lume. Sunt atât de frumoase și atât de intense încât multor oameni le pot provoca teamă. Că se vor topi.

Pentru că aceste interacțiuni m-au condus către câteva concluzii pe care le consider importante m-am gândit să le împărtășesc într-o nouă ediție a emisiunii Orizontul Cunoașterii realizată de Constantin Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație). Am discutat despre motivele pentru care ne e teamă să fim noi înșine și să interacționăm cu ceilalți, consecințele acestei atitudini, ce se întâmplă când avem curajul de a ne exprima autentic și despre o experiență extraordinară pe care am trăit-o la un eveniment la care am participat - cu momente filmate chiar de acolo 😁. Sper să fie de folos, vizionare plăcută..


* Dacă ai nevoie de sprijin/ghidare în procesul de transformare sau clarificări care să te-ajute să-ți schimbi perspectiva - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
Articole conectate cu subiectul: Cine ești când nu te vede nimeni?, 3 pași importanți pentru relații armonioase, Când ești TU pe deplinFii tu însuți! Cu orice preț? și De ce merită să ieșim din cochilie. *Două dintre aceste articole conțin și recomandari de filme

Cărți pe care le recomand cu drag (transport gratuit oriunde în țară):
- "Cum să ne eliberăm de frica de ceilalți: Tracul, timiditatea, inhibițiile, fobia socială" -Cristophe Andre, Patrick Legeron- comandă online aici-link;
- "Curajul de a fi tu însuți" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Daca m-aș asculta, m-aș ințelege" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Curajul de a fi vulnerabil" -Brené Brown- comandă online aici-link;
- "Curajul în sălbăticie" -Brené Brown- comandă online aici-link;
- "Maturitatea. Responsabilitatea de a fi tu însuți" -Osho- comandă online aici-link;
- "Ridică-te din propria ta cenușă mai puternic ca oricând" -Brené Brown- comandă online aici-link;
- "Libertatea. Curajul de a fi tu însuți" -Osho- comandă online aici-link;
- "Trăind cu cei apropiați în fiecare zi...viața!" - Jacques Salomé - comandă online aici-link;
- "Trăind cu ceilalți în fiecare zi...viața!" - Jacques Salomé - comandă online aici-link;

***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și bucurie și inspirație pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗



luni, 25 iunie 2018

Rolul esențial al gândirii în (auto)vindecarea bolilor și afecțiunilor

"Periodic, dacă eşti o persoană responsabilă, mergi la stomatolog să îţi verifice dantura, faci un control la ochi, îţi verifici tensiunea arterială. Pentru că eşti o persoană responsabilă. Dar cât de des mergeţi la cineva să vă verificaţi sufletul, starea emoţională? Nu. Aşteptăm un dezastru major, câteodată o cădere nervoasă totală, depresie, atac de panică, Dumnezeu ştie ce, şi abia atunci strigăm după ajutor." - Jure Biechonski.

Zilele trecute am vorbit cu o prietenă care mi-a spus că nu se simte deloc bine deoarece a luat un virus la stomac. Când aud că cineva e bolnav sau are diverse simptome, prima mea reacție este invariabil: "Te-ai uitat în carte (link1 sau link2) ?" Nici nu mai zic despre care carte-i vorba deoarece toți prietenii mei și cunoscuții știu 😃. Așa am întrebat-o și pe ea, iar răspunsul a fost "Păi e virus, n-are nici o legătură cu stările psiho-pupu...".

Nu m-a mirat răspunsul deoarece îl primesc în majoritatea situațiilor în care pun întrebarea, chiar dacă diferă motivele invocate și formularea. Și asta deoarece oamenii, chiar dacă au aflat că starea psiho-emoțională și mentalitatea determină bolile corpului fizic, nu vor să accepte că influența acestora este decisivă. Concret: când suntem într-o stare de echilibru psiho-emoțional, toate dimensiunile vieții noastre (*din foto) sunt în regulă și suntem împăcați cu noi înșine și cu viața (într-o măsură semnificativă) - sistemul nostru imunitar funcționează la nivel optim păstrându-ne starea de sănătate.

Faptul că trăim în epoca internetului, a informației gratuite dar nu ne punem la punct cu ultimele descoperiri ale științei sau ne e lene să căutăm metodele prin care putem ocoli/scurta pe cât posibil tratamentele medicamentoase - mă face să cred că oamenii au început să vadă boala ca pe ceva normal și nu mai cred că pot fi sănătoși până la vârste respectabile. În acest caz cred că ne merităm bolile.

E drept, nu toate informațiile pe care le găsim pe internet sunt adevărate, însă putem învăța să le selectăm în funcție de nivelul de pregătire și calificările celui care le oferă. De această dată am ales să dau mai departe un interviu realizat de domnul conf. univ. dr. Matei Georgescu cu prof. univ. dr. psih. Jure Yoram Biechonski.

Jure Yoram Biechonski are peste 25 de ani de experiență ca psihoterapeut fiind profesor asociat și membru de onoare al corpului profesoral al universităților: Universitata Chengdu, China; Universitatea St. Petersburg, Rusia; Universitatea Tartu, Estonia și la numeroase colegii medicale din lume. Este licențiat și în istorie, filozofie, literatură franceză. Este specializat în consiliere familială (SUA), psihodramă (Berlin), terapie prin artă și dans (Italia), hipnoterapie (Anglia), fondator al școlii de hipnoterapie cognitivă și analitică și creator al hipnoanalizei transpersonale.

Este o personalitate cu adevărat remarcabilă și cred că merită să-i ascultați opinia în ceea ce privește rolul esențial pe care-l joacă gândirea și mentalitatea în autovindecarea bolilor și în optimizarea stării de sănătate în general. Vizionare cu folos..


"Să-ți asculți corpul pentru a înțelege bolile ca limbaje simbolice și metaforice este un demers accesibil oricui. Să stabilim o legătură între prezența unui simptom, unei disfuncții psihologice sau apariția unei somatizări profunde și un conflict psihologic sau relațional ne permite să înțelegem mai bine relația strânsă care există între spirit și corp și să abordăm bolnavul în întreaga sa dimensiune umană." - Jacques Salomé

Sunt foarte multe articole pe care le-aș recomanda în completarea subiectului, dar dacă ar fi să fac o selecție aș zice:
- Aspecte vitale ale vindecării,
- Despre autovindecare și cauzele profunde ale bolilor,
- Vindecarea prin gândire între mit și realitate,
- Adevărul șocant despre sănătatea ta,
- Dovezi științifice importante privind capacitatea de autovindecare a organismului uman și
- un documentar din "musai list" poate fi vizionat aici-link.

Cărțile pe care le-am folosit în ultimii 10 ani - care mi-au menținut sănătatea fără să iau medicamente, fără suplimente de nici un fel și fără nici un regim alimentar - sunt următoarele:
- "Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor" -Jacques Martel- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Puterea vindecătoare a bolii" -Thorwald Dethlefse, Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Boala ca simbol" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Boala ca șansă. Cum sa descifram mesajul ascuns al bolii" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Când corpul spune NU. Costul stresului ascuns" -Gabor Maté- comandă online aici-link;
- "Corpul nu uită. Vindecarea traumelor profunde din inconștient" -Myriam Brousse, Valerie Peronnet- comandă online aici-link;
- "Cele 4 fețe ale monedei" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Vindecarea cu ajutorul minții" -Lissa Rankin- comandă online aici-link sau aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima oară aici, îți urez bun venit! Sper să găsești subiecte care îți plac folosind tabelul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗

miercuri, 13 iunie 2018

Vrei o viață NOUĂ? Nimic mai simplu..

Au fost multe momente în viața mea când am simțit că lucrurile stagnează, că totul a devenit rutină și că aș vrea să evadez cumva din ea. Deși simțeam că trebuie să schimb ceva, uneori nu știam ce, iar alteori mi-era teamă să fac un pas cât de mic în afara zonei de (așa zis) confort. Că numai confort nu era, ci teama de schimbare, de necunoscut.

Am simțit nevoia de evadare din propria viață nu doar când simțeam stagnarea ci și în cazul experiențelor dificile, intense din punct de vedere emoțional. Și nu au fost puține :))

Ascultându-mi propriile povești dar și pe ale celorlalți, am constatat un lucru simplu dar important: că experiențele pe care le trăim le percepem ca fiind dure sau chiar traumatizante în acel moment, dar, cu trecerea timpului, percepția ni se schimbă astfel încât putem ajunge să le vedem drept necesare sau chiar benefice pentru devenirea noastră. Pentru a deveni mai buni, mai blânzi, mai conștienți.


Până la urmă, ce se întâmplă de fapt cu trecerea timpului? Reușim să vedem experiența respectivă într-un context mai larg al vieții noastre, reușim să ne lărgim perspectiva. Cu timpul, înțelegem de ce lucrurile s-au întâmplat așa, observăm factorii care ne-au condus către situația respectivă și, poate cel mai important, faptul că "adevărul" despre acel ceva care a născut conflictul nu era chiar cel pe care-l vedeam când eram imersați în experiență.

Toate poveștile pe care le-am trăit și le-am ascultat mi-au demostrat un lucru foarte important și util pentru buna noastră funcționare și stare: că perspectiva din care privim o experiență/situație ne modelează percepțiile, iar percepțiile pe care le avem ne modelează calitatea Vieții. Putem oricând să ne construim o Viață nouă dacă ne schimbăm perspectiva din care privim lucrurile, dacă le privim cu ochi noi.

Considerând că e un subiect util, l-am abordat într-o emisiune din seria "Orizontul Cunoașterii" realizată de Constantin Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație). Am discutat despre cum facem efectiv pentru a ne schimba perspectiva asupra unor situații de viață, câteva exemple concrete și câteva exerciții numai bune de aplicat. Sper să fie de folos, vizionare plăcută..


* Dacă ai nevoie de sprijin în procesul de transformare sau ghidare în schimbarea perspectivei din care privești viața - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.


Cărți pe care le recomand cu drag (transport gratuit oriunde în țară):
- "Nimic nu se schimbă până când tu nu te schimbi" -Mike Robbins- comandă online aici-link;
- "Învățături care schimbă vieți" -Marilee Adams- comandă online aici-link;
- "Cum să-ți reinventezi viața" -Jeffrey E. Young, Janet S. Klosko- comandă online aici-link;
- "Întrebări fundamentale. Filosofia îți poate schimba viața" -Lou Marinoff- comandă online aici-link;
- "Schimbând gândirea, îți schimbi viața" -Brian Tracy- comandă online aici-link;
- "Noua ta viață începe când înțelegi că nu ai decât una" (roman fain) -Raphaelle Giordano- comandă online aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt peste 600 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege 😄 Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗



duminică, 3 iunie 2018

Scrisoare către copilul invizibil (exercițiu + recomandare filme)

"Când cineva mă critică, mă simt foarte rănit și izbucnesc." E o frază pe care se întâmplă să o aud în jurul meu destul de des. Poate că nu izbucnim de fiecare dată, poate că avem diverse grade de autocontrol, dar, cu sinceritate mărturisesc că nu cunosc pe nimeni care să rămână 100% indiferent când este criticat. Deși am cunoscut mulți oameni, deși mulți afirmă că criticile nu-i ating, deși unii chiar cred că acest fapt despre ei înșiși, aș spune mai degrabă că nu au întânit acel comentariu care să le atingă punctul/punctele lor sensibile.

Desigur, suntem destui cei care am lucrat și lucrăm la noi înșine și rezultatele se văd în diverse circumstanțe. Dar până la iubirea de sine necondiționată e un drum lung și dificil. Pentru că ne este greu să vindecăm copilul care am fost cu toate rănile și nemulțumirile pe care acesta le-a adunat în micuțul lui suflet. Ne e greu să trăim cu suferințele lui și preferăm să-l închidem undeva adânc și să uităm de el pentru totdeauna.

Acum două zile pe facebook, o doamnă din lista mea înfiera într-o postare persoanele care doar de 1 iunie își amintesc de copilul interior. Evident că n-am să dau aici nici un citat, însă cuvintele folosite ironizau și umileau într-un mare fel pe toți cei care publicaseră astfel de postări. Mi s-a părut ironică situația având în vedere că chiar copilul interior rănit o făcuse să scrie acea postare.

Pentru că toate strategiile de a atrage atenția și criticile pe care le aruncăm asupra celorlalți se nasc din rănile noastre din copilărie. Când cineva sau ceva ne răscolește, ne declanșează automat aceleași comportamente pe care le aveam în copilărie în situații similare.

Suntem atât de obișnuiți cu ele că nici nu le mai sesizăm. Așa se face că astfel de comportamente ne distrug relațiile și ne trezim însingurați căpătând convingerea că "ceilalți sunt răi/idioți/agresivi/etc." Dar ne uităm prea rar sau deloc în interiorul nostru pentru a căuta sursa comportamentelor: copilul din noi. Copilul invizibil. E clar că facebook are darul de a ne scoate la iveală fisurile psiho-emoționale și cele mai sensibile aspecte nevindecate.

Ok, și, până la urmă, ce e de făcut ca să vindecăm copilul interior? 

E un proces complex și de durată, însă merită parcurs pentru a ne scuti pe noi înșine de însingurare, de căsnicii și joburi ratate din cauza lipsei abilităților de relaționare și comunicare. Sunt multe exerciții care se pot face însă pentru astăzi am ales un exercițiu transformator și cu valoare terapeutică ce poate avea rezultate vizibile dacă este făcut cu seriozitate și sinceritate într-o zi în care ne acordăm timpul și liniștea necesare. Gáspár György - psiholog român, un om remarcabil, l-a numit: scrisoare către copilul invizibil

În cartea sa numită "Copilul invizibil"Gáspár György spune: "Să îndrăznim să ne uităm la copilul interior, așa cum părinții noștri nu au știut sau nu au putut să o facă - într-o manieră ghidată de curiozitate, compasiune și acceptare umană necondiționată. Iar dacă credeți că acesta este cel mai stupid și banal mesaj din lume, așa cum consideră majoritatea adulților inconștienți și cum am crezut și eu mulți ani de zile, este esențial să știți că iubirea autentică și prețuirea de sine sunt dovezi supreme de curaj, într-o lume în care nu știm prea bine să facem diferența între auto-suficiență și auto-compasiune. În condițiile în care, ca adulți, încă din copilărie, suntem însetați după apreciere, validare și mai ales atenție... multă, multă, multă atenție."

Iată exercițiul "scrisoare către copilul invizibil" făcut chiar de domnia sa, sper să vă inspire și să vă fie de folos..


! Dacă îți dorești să depășești o situație dificilă și/sau ai nevoie de susținere sau ghidare în transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.

INVITAȚIE: Cursuri acreditate A.N.C. finalizate cu certificat (valabil în România și U.E.)
✅Dacă vrei să susții cursuri, prezentări, conferințe în mod profesionist sau dorești să-ți transmiți mesajul cu maxim impact, hai la cursul de Formator! Când: 27, 28, 29 mai. Detalii - AICI-LINK.
✅Dacă ești un fan al dezvoltării personale și vrei să-ți transformi pasiunea într-o carieră în domeniu, hai la cursul de Consilier pentru Dezvoltare Personală! Când: 3, 4, 5 iunie. Detalii AICI-LINK.
Ambele se vor desfășura: online pe Zoom din confortul casei tale. La fiecare dintre ele primești un suport de curs consistent* și un pachet consistent de tehnici de lucru, exemple concrete, studii de caz utile, fișe de lucru/exerciții. Te aștept cu drag și bucurie 💗
***
Filmele pe care le propun astăzi sunt pline de inspirație și merită văzute alături de întreaga familie dar și în intimitate împreună cu.. copilul interior 😁:
- "Povestea unui campion" (The Blind Side) -bazat pe povestea adevărată a lui Michael Oher- de vizionat aici-link sau aici-link;
- "Lupta cu valurile" (Soul Surfer) -bazat pe povestea reală a lui Bethany Hamilton- de vizionat aici-link sau aici-link;
- "Eu și Marley" (Marley And Me) -o comedie savuroasă despre aventurile pe care le implică viața alături de un cățel- de vizionat aici-link sau aici-link.

Articole conectate cu subiectul acestui articol:
- De la vulnerabilitate si confuzie la claritate,
- Scrisoare către un alt eu,
- Despre gestionarea și vindecarea suferinței și
- Iartă-mă, draga mea.

Cărți extrem de utile pentru autocunoaștere și împăcarea cu sine:
- "Copilul invizibil" -Gáspár György- comandă online aici-link;
- "Cum să-ți îmblânzești rebelul interior" -Pauline Wallin- comandă online aici-link;
- "Manualul stimei de sine" -Glenn R. Schiraldi- comandă online aici-link;
-"Cum să te iubești pe tine pentru a te înțelege mai bine cu ceilalți" -C. Andre, F. Lelord- comandă online aici-link;
- "Darurile imperfecțiunii" -Brené Brown- comandă online aici-link;
- "Curajul în sălbăticie" -Brené Brown- comandă online aici-link;
- "Imperfecți, liberi și fericiți" -Cristophe Andre- comandă online aici-link;
- "Iubește-te pe tine însuți și lasă-i pe ceilalți să facă ce vrei tu" -L. Crane- comandă online aici-link;
- "Dacă m-aș asculta, m-aș înțelege" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Curajul de a fi tu însuți" -Jacques Salomé- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Este un blog de dezvoltare personală dar și de informații din sfera descoperirilor științifice care ne pot ajuta să înțelegem mai bine realitatea. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗