"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

sâmbătă, 5 aprilie 2014

Acorduri pe frecvența inimii (1)

Astăzi am pregătit ceva care să dezmorțească emoțiile și să dezghețe inimile dacă este cazul. Terapeutic 100%. Fiind pe limbajul inimii, iar timpul fiind scurt, traducerea din video-ul de mai jos e doar pe ici pe colo, prin părțile esențiale...😁 Pentru a simți bucuria la maxim este necesar un exercițiu de empatie cu cei din "rolurile principale".
Versurile primei piese - "The Impossible Dream" (Visul imposibil) - sunt scrise de Joe Darion, iar în traducere spun:

"Să visezi visul imposibil,
Să lupţi împotriva duşmanului imbatabil,
Să porţi o durere insuportabilă,
Să mergi acolo unde nici curajoşii nu îndrăznesc să meargă,
Să îndrepţi răul cel neîndreptat,
Să iubeşti pur şi neprihănit de la distanţă,
Să încerci şi atunci când braţele tale sunt prea obosite,
Să ajungi la steaua de neatins.

Această este misiunea mea
Să urmez steaua,
Nu contează cât de fără speranţă,
Nu contează cât de departe.

Să lupţi pentru dreptate
Fără îndoială sau pauză,
Să fii gata să mărșăluiești în Iad
Pentru o cauza cerească.

Şi ştiu că, dacă voi fi dedicat,
Acestei misiuni glorioase,
Inima mea se va linişti
Când mă voi aşeza spre odihna veșnică.

Şi lumea va fi mai bună pentru asta,
Pentru că un singur om, batjocorit şi acoperit cu cicatrici
Încă s-a străduit cu o ultimă uncie de curaj
Să ajungă la steaua de neatins."

Sper să vă placă, vizionare plăcută!


Tot pentru suflet găsiți un video aici (link) și unul aici (link).
***
În cazul când ești aici pentru prima oară, îți urez bun venit! Poți găsi subiectul care te interesează utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



vineri, 4 aprilie 2014

Informații care mi-au schimbat viața (40)

Complexitatea ființei umane m-a fascinat încă de copil și continuă să mă fascineze. Suntem dotați cu atât de multe daruri și încă multe altele așteaptă în noi sub formă de potențiale până când vom avea răbdarea să le descoperim.

Dintre toate "dotările" fizice, creierul este cea mai complexă parte a corpului nostru și continuă să reprezinte în mare parte un mister pentru oamenii de știință, deși neuroștiințele au evoluat mult în ultimii ani datorită dezvoltării tehnologiei utilizate în experimente (link-1, link-2).

Mintea noastră – un alt mister, cercetătorii nefiind încă dispuși să accepte teoria minții extinse a lui Rupert Sheldrake – despre care am amintit aici (link). Percepțiile noastre (link) - atât de diferite de la om la om – și ele un mare mister. Emoțiile – fluxuri misterioase de energie care de cele mai multe ori ne bulversează viața. Până la urmă, dacă suntem foarte sinceri, cred că putem recunoaște că știm foarte puține lucruri despre Om ca Întreg.

Acest text este dedicat minții. "Un instrument foarte puternic, așa de puternic încât necesită atenție și conștientizare pentru folosire. Pentru că așa cum poate fi folosit pentru a crea capodopere de frumusețe și armonie, el poate fi folosit și pentru a crea monștri de dizarmonie și suferință" (citat dn filmul pe care îl recomand astăzi).

Ca orice lucru din lumea noastră duală, acest instrument minunat are și o parte întunecată. Este un instrument care ne induce îngrijorări de multe ori nefondate, presupuneri inutile, prejudecăți și proiecții iluzorii - care împreună ne conduc spre multe suferințe (link). Conștientizarea acestor limitări ne poate scuti de multă energie consumată inutil.

Din acest motiv distribui astăzi un foarte important documentar care a circulat mai mult în cercurile spirituale și chiar în acestea a fost înțeles uneori greșit. Documentarul se numește "Lo Sfidante" ("Sfidătorul") și a fost realizat de MareNectaris Center - un centru pentru dezvoltare personală care oferă instrumente pentru creșterea gradului de conștientizare și de revelare a potențialului uman.

Realizatorii filmului au denumit cu acest cuvânt - "Sfidătorul" - "un set de forţe care acționează în domeniul conștiinței umane (de masă) cu scopul de a diminua puterea acesteia şi a o menține într-o stare de inconștiență creând identificări cu construcțiile mentale imaginare. Acest set de forțe acționează asupra noastră că un element conservator, ca o forță opusă eforturilor noastre pentru evoluție și extinderea conștiinței (...).

Recunoscând (conștientizând) într-adevăr activitatea Sfidătorului în viețile noastre o putem transcende, sarcină care poate fi dificilă, care poate conduce la îndoieli și suferință din cauza încercării sale de a rămâne în viață. Este o sarcină care poate fi dureroasă, pentru că noi toți plecăm pe acest drum din același punct: noi credem că este așa (greu)." (traducere adaptată de pe site-ul centrului MareNectaris, parantezele îmi aparțin).


Mărturisesc că am amânat foarte mult recomandarea acestui film tocmai din cauza complexității lui și din cauză că mulți oameni l-au înțeles greșit. Iar eu nu vreau să îngroș stratul de confuzie. De exemplu, citeam undeva că: "Sfidătorul este o entitate vie care se hrănește cu emoțiile noastre negative, cu ura, supărările și haosul din gândurile noastre" (atât era descrierea). Perfect de acord, dar cu o foarte importantă precizare: NU este o entitate separată de noi, este în noi și peste tot, este parte din NOI.

Este important să se înțeleagă că nu este o entitate independentă, nu este în "afara" noastră ci reprezintă SUMA tuturor îndoielilor, supărărilor și haosul gândurilor NOASTRE ale tuturor fără excepție. Cu această precizare sper ca frazele de mai sus (cele din descrierea de pe site-ul oficial) și cele de pe parcursul filmului să fie înțelese în sensul lor profund și să nu se înțeleagă că Sfidătorul o fi cine știe ce entitate malefică din alte lumi sau că face parte din cine știe ce conspirație.

Mai am o recomandare...: să nu vă urâți mintea după ce veți vedea filmul. Fiecare parte din noi pe care o negăm se întoarce împotriva noastră cu forțe noi, hrănită de negare și respingere. Oricum eu nu cred că am avea vreo astfel de parte "în plus", adică nu cred ca mintea să ne fi fost doar piedică în calea evoluției.

Dimpotrivă, atâta vreme cât nu ne sabotează ea este un minunat instrument după cum știm cu toții. Ar fi de preferat ca filmul să funcționeze ca o informare/conștientizare, un fel de "aha!" care să ne facă să ne observăm mai mult pe noi înșine și acțiunile noastre, să fim mai prezenți și mai conștienți, mai clari în a distinge din care parte din mintea noastră vin gândurile care ne străbat și care ne împing spre acțiuni.

Da, este un film greu de "digerat", dar merită tot efortul pentru cei care vor cu adevărat să înțeleagă complexitatea ființei umane și limitările care o împiedică să se manifeste la adevăratul ei potențial.

O înțelegere profundă a acestui film plus exersarea sistematică a atenției și stării de observator asigură reducerea perioadelor de suferință și tristețe cu până la 90%. Un documentar dur, bulversant și provocator. Dincolo de aceste lucruri, am simțit filmul ca pe unul inițiatic, vindecător de la nivel superficial până la nivel de subconștient, fapt care face să merite revăzut. Vizionare plăcută!


În plus față de link-urile importante introduse în textul de mai sus, recomand și documentarele Efectul Umbrei (link) și Provocarea schimbării (link).

Câteva cărți care aduc clarificări asupra naturii gândurilor, trecerii dincolo de minte și  de dualitate (transport gratuit oriunde în țară pentru orice comandă):
- "Ochiul Sinelui" -David R. Hawkins- comandă online aici-link;
- "Dizolvarea egoului. Realizarea sinelui" -David R. Hawkins- comandă online aici-link;
- "Transcenderea nivelurilor constiintei" -David R. Hawkins- comandă online aici-link;
- "Doar rămâi tăcut" -H.W.L. Poonja (Papaji)- comandă online aici-link;
- "Realitatea, spiritualitatea și omul modern" -David R. Hawkins- comandă online aici-link.
În același sens cărțile lui Eckhart Tolle au schimbat mentalitatea a mii de oameni pe glob:
- "Puterea prezentului" - comandă online aici-link;
- "Puterea prezentului - ghid practic" - comandă online aici-link;
- "Liniștea vorbește" - comandă online aici-link;
- "Un Pământ nou" - comandă online aici-link.


Dacă este prima dată când ai ajuns aici, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să-ți aducă pace și bucurie. Pentru a căita mai ușor subiectul dorit poți folosi lista cuvintelor cheie - coloana din dreapta.  Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


miercuri, 2 aprilie 2014

Webinar: Empatia – secretul iertării și relațiilor armonioase [10.04.2014]

Odată cu apropierea Sărbătorii Paştelui care simbolizează și renașterea noastră spirituală, nevoia împăcării și regăsirii liniștii sufletești se accentuează. Simțim parcă mai profund nevoia de a ierta și de a transforma relațiile conflictuale în unele armonioase.
Cum sentimentele negative, regretele și atașamentele își pun amprenta asupra memoriei noastre celulare generând dezechilibre la nivel fizic (link-1, link-2), necesitatea trasformării acestora și a eliberării trecutului capătă noi valențe. Astfel, regenerarea psiho-emoțională ne poate asigura nu doar regăsirea echilibrului interior ci și regenerarea fizică.
Relațiile interumane reprezintă una dintre cele mai importante surse a suferințelor noastre, iar iertarea este una dintre metodele de trasformarea a relațiilor și de împăcăre cu trecutul. Dar iertarea nu este întotdeauna un proces ușor. De aceea se întâmplă ca unele metode să funcționeze mai greu sau câteodată deloc.
Experiențele prin care am trecut și toate lucrurile pe care le-am învățat de-a lungul vieții mi-au demonstrat de nenumărate ori că empatia este o cale sigură către iertare și trasformarea relațiilor conflictuale. Ea reprezintă un instrument puternic deoarece asigură înțelegerea profundă a trăirilor celorlalți atât la nivel mental cât și la nivel emoțional.
Toate aceste motive plus mesajele primite pe mail m-au determinat să elaborez un seminar online (webinar) în care să ofer o înțelegere mai bună a empatiei ca instrument principal și sigur în procesul iertării, a trasformării relațiilor și, dincolo de acestea, a regăsirii liniștii sufletești. Webinarul oferă o perspectivă holistică a empatiei și se adresează tuturor celor care vor să se elibereze de povara resentimentelor, să-și armonizeze relațiile și viața în general dar și celor care vor să aprofundeze o metodă de autocunoaștere prin intermediul oglinzilor pe care le reprezintă ceilalți.
Seminarul online va cuprinde:
- definirea empatiei și valențele sale;
- rolul empatiei în iertare și transformarea relațiilor;
- cum să aplicăm empatia în viața de zi cu zi;
- exerciții utile în dezvoltarea capacității empatice;
- răspunsuri la întrebările participanților.
Am ales varianta webinarului pentru a oferi tuturor șansa de a participa din confortul casei fiecăruia, indiferent de orașul în care locuiește. Acesta se va desfășura pe 10 aprilie în intervalul orar 20.00-22.00.
Alte detalii găsiți pe facebook aici (link) (link-ul se deschide chiar dacă nu aveți cont), iar înscrierile se fac pe adresa de mail: adinaamironesei@yahoo.com. Vă aștept cu drag 
Iată ce spune Brené Brown despre puterea empatiei:


Două calde discursuri ale lui Brené Brown găsiți aici (link) și aici (link). O carte minunată scrisă de aceasta  - "Darurile imperfecțiunii" - poate fi comandată online cu un click aici (link) - transportul fiind gratuit oriunde în țară.
Dacă ești pentru prima oară aici, îți spun bine ai venit! Sper ca subiectele de pe blog să fie pe placul inimii tale. Pentru a găsi mai ușor ceea ce te interesează poți folosi listele "Articole recomandate", "Resurse video" și lista a cuvintelor cheie (din coloana din dreapta). Te mai aștept,
cu drag   *>:D< îmbrăţişare

duminică, 30 martie 2014

Ieșind la lumină - o poveste adevărată (+ recomandare film)

"Multe împrejurări îți sunt nefavorabile pentru ceea ce îți dorești. Nevoile altuia..., interesul altcuiva ce poate fi mai puternic decât al tău. Cred că oamenii devin frustrați când conștientizează cât de dură este viața. Așa ajung să-și piardă vremea cu frustrări și devin furioşi. Refuză să vadă realitatea începând cu problemele importante până la chestiunile cele mai mărunte. Acestea adunate îi fac să fie ceea ce sunt de fapt.

Deoarece am avut ocazia să mă autoanalizez datorită părinților mei, am avut șansa să văd cum toate lucrurile mărunte puse cap la cap conduc la un rezultat. Așa că nu am stat prea mult să mă întreb de ce lucrurile sunt așa și nu altfel."


Fragmentul de mai sus aparține lui Liz Murray - născută pe 23 septembrie 1980 în cartierul Bronx din New York într-o familie de dependenți de droguri. Faptul că ea este astăzi psiholog, autor și speaker motivational spune multe despre ascensiunea ei, cât a fost aceasta de dificilă și despre numărul și înălțimea limitelor pe care le-a depășit.

Cartea sa "Breaking Night: A Memoir of Forgiveness, Survival, and My Journey from Homeless to Harvard" a ajuns bestseller New York Times și a avut succes pe plan internațional, sper să fie tradusă și la noi. Iată un fragment dintr-un discurs pe care ea la susținut, doar ca să vedeți ce energie minunată are.. (îmi pare rău că nu am găsit timp să-l traduc)


Am vorbit despre Liz Murray deoarece filmul pe care îl propun spre vizionare este chiar povestea ei de viață 100% reală . Este un film tulburător deoarece povestea lui Liz este una greu de digerat chiar și "din afară", însă este plin de inspirație prin forța și determinarea cu care aceasta a depășit orice obstacol i-a ieșit în cale.

Filmul are titlul "Homeless to Harvard", scenariul este scris de Ronni Kern, iar în rolurile principale îi veți întâlni pe Thora Birch, Michael Riley, Robert Bockstael și Makyla Smith. Este un film emoționant, răscolitor care demonstrează încă o dată că nimic nu e im posibil atunci când vrei cu adevărat. Este și un bun exercițiu de imaginație și de fitness emoțional (link), ambele având valoare terapeutică.

Am preluat filmul de pe net, dar bineînțeles, pentru o vizionare de calitate recomand cumpărarea dvd-ului. Vizionare plăcută!


Dacă ai ajuns ai pășit pentru prima dată pragul căsuței mele virtuale, îți urez bun venit! Sper să găsești lucruri care să-ți placă și să te întorci din când în când. Pentru a căuta un subiect anume poți folosi lista "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


sâmbătă, 29 martie 2014

Miracolul ce există dincolo de limite

Printre numeroasele tiparele mentale ce ne împiedică să ne atingem visele, există unul numit "eu nu voi reuși deoarece nu sunt destul de..." (bun, deștept, frumos, etc.). Desigur, știți deja cum "funcționează" pentru că este unul dintre cele mai cunoscute.

Există însă oameni care își depășesc limitele devenind astfel modele pentru cei care nu și-au găsit încă această putere. Sunt mulți și sunt peste tot în toate domeniile. Ne inspiră și ne motivează să ne autodepășim și să găsim în noi acel ceva unic care ne va ajuta să facem diferența.

După alte exemple pe care le-am adus pe blog, vin astăzi să dau mai departe emoționanta poveste a lui Maysoon Zayid – o femeie cu adevărat extrordinară, cu energie debordantă pe care o oferă cu drag tuturor. Ea este actriță, comic stand-up, activistă, susținător al persoanelor cu handicap și este implicată în numeroase activități filantropice în teritoriile palestiniene. Să întorci o situație grea în favoarea ta și să o faci cu atâta umor... iată ceva ce merită dat mai departe ca inspirație..


Un alt exemplu de inspirație se găsește aici (link), iar despre acel ceva unic ce ne caracterizează se vorbește aici (link). Povestea lui Maysoon Zayid mi-a amintit de două lucruri conectate între ele unul fiind aici (link), altul aici (link).

Dacă ai ajuns pentru prima dată aici, îți urez bun venit! Poți găsi subiectele care te interesează utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie - coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



joi, 27 martie 2014

Dezvăluiri importante care nu se găsesc în cărțile de religie

Mulți oameni au renunțat să mai creadă în ceva dincolo de realitatea materială în principal din cauza unor conexiuni care lipsesc în majoritatea curentelor de gândire și/sau a întrebărilor la care acestea nu au reușit să ofere un răspuns plauzibil. Cum textele vechi au fost interpretate și reinterpretate cu fiecare transcriere sau traducere, acestea s-au transmis de-a lungul istoriei fiind modificate după voia fiecărui traducător, astfel încât unele lucruri din respectivele scrieri au ajuns până la noi mai "încurcate" cu fiecare versiune.

Așa stând lucrurile m-am gândit că este cel puțin interesant să vedem ce răspusuri a găsit la Marile Întrebări un om care a lucrat cea mai mare parte a vieții sale în interiorul sistemului religios, chiar la vârful acestuia. Este vorba despre Miceal Ledwith - fost profesor de teologie și președinte de colegiu teologic pentru mai mult de 25 de ani (Irlanda), fost membru distins al Comisiei Teologice Internaţionale timp de 17 ani. Este cunoscut pentru apariția sa în documentarul "What the Bleep Do We Know" (pe care l-am recomandat aici-link), dar și pentru un alt documentar interesant pe care l-am adus pe blog aici (link).

Materialul video de mai jos este un interviu realizat de curând de domnul Cristian Mureșanu - pe care îl felicit din nou pe această cale pentru interviurile de mare valoare pe care le realizează pentru TVR Cluj. Interviul a fost structurat în 5 episoade (fiecare reprezentând câte o emisiune), video-ul de mai jos cuprinzând primele 4 din cele 5 emisiuni (*ultima parte va fi difuzată dumincă 30 martie la ora 18.30 și va putea fi vizionată pe acest-link). Structura interviului este următoarea:

Episodul 1 din 5:
Partea 1 - Vindecarea unei maladii incurabile - mielită transversă
Partea 2 - Vindecarea unei maladii incurabile (continuare) - neuropatie periferică
Partea 3 - Speculaţii şi teorii despre istoria limbii şi a poporului român
Episodul 2 din 5:
Partea 1 - O zi de muncă la Vatican
Partea 2 - O întâlnire cu Dalai Lama
Partea 3 - Un incident cu Padre Pio
Partea 4 - Vânătoarea de vrăjitoare în Evul Mediu
Partea 5 - Rolul femeii în conducerea bisericii
Partea 6 - Misterele scrierilor apocrife
Partea 7 - Enigma mormântului lui isus şi al Mariei Magdalena
Episodul 3 din 5:
Partea 1 - Moaştele sfinţilor şi superstiţia
Partea 2 - La cină cu Nelson Mandela
Partea 3 - Secretul de la Rennes-Le-Chateau, Iisus, Maria Magdalena și codul lui da Vinci
Partea 4 - Adevărata misiune a lui Isus
Partea 5 - "Salvatorii" omenirii de dinainte de Isus Cristos
Partea 6 - Mitul vârstei Universului de 6000 ani
Partea 7 - Vindecarea nu pică din cer
Partea 8 - Mitul păcatului originar
Episodul 4 din 5:
Partea 1 - Mituri despre facerea lumii şi cartea Genezei
Partea 2 - Biblioteca Vaticanului şi arhivele secrete
Partea 3 - Adevăruri tulburătoare despre Papa Ioan Paul al II-lea şi Cardinalul Joseph Ratzinger
Episodul 5: (ultima parte din cele 5) care va fi difuzat dumincă la ora 18.30 - și pe care îl veți putea vedea online aici-link - va curprinde următoarele subiecte:
Partea 1 - Mitul credinţei în Diavol
Partea 2 - Giulgiul din Torino şi teoria crucificării

Dar până duminică, pentru o cât mai bună înțelegere a ansamblului de idei, cred că merită toată atenția primele 4 părți ale interviului (*toate 4 fiind în video-ul de mai jos). Mai în glumă mai în serios, recunosc că m-am abținut de la un titlu de genul "Dezvăluiri incendiare de la fostul consilier al Papei..." :)) nu pentru că interviul n-ar fi meritat ci pentru a nu intra în rândul celor care își atrag cititorii prin titluri cât mai șocante. Vizionare plăcută!
(*Pentru a evita întreruperile în timpul vizionării: deschideți filmul, apoi dați click pe "pauză" pentru 2-3 minute până se încarcă suficient, apoi click pe "play" din nou.)


O carte foarte interesantă (în limba română) scrisă de Miceal Ledwith și Klaus Heinemann are titlul:
- "Proiectul Sfera" și poate fi comandată online aici (link) transportul fiind gratuit oriunde în țară.
Celelate articole unde există materiale cu Miceal Ledwith se găsesc aici (link), aici (link) și aici (link). Despre câmpul conștiinței se găsesc dovezi științifice aici (link) dar și multe informații importante aici (link).
***
În cazul când ai ajuns pentru prima dată pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca lucrurile pe care le vei găsi să-ți fie de folos pe drumul tău spre o viață mai bună. Listele "Articole recomandate", Resurse video" și cea a cuvintelor cheie - coloana din dreapta - te pot ajuta să găsești mai ușor subiectul care te interesează. Te poți conecta cu articolele blogului prin abonare cu adresa de mail în formularul din dreapta. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare

Post editare: Iată și episodul 5, vizionare plăcută!

marți, 25 martie 2014

Somnul – o treime din viața noastră învăluită în mister

"Somnul e lanţul de aur care leagă sănătatea şi trupurile noastre împreună." - spunea Thomas Dekker. Și totuși fiecăruia dintre noi i-a trecut măcar o dată în viață prin minte ideea că timpul petrecut dormind e un timp pierdut. Cel puțin cei de la Bon Jovi sigur asta au gândit când au scris "I'll Sleep When I'm Dead" (link) :))
Deși petrecem o treime din viața noastră dormind, știm foarte puține lucruri despre somn. Pentru că în trecut acesta a fost puțin studiat din lipsa tehnologiei necesare studiului creierului, abia în zilele noastre oamenii de știință și-au îndreptat atenția și cercetările asupra misterelor ce învăluie acest fenomen cu consecințe foarte importante asupra sănătății noastre fizice și psihice.

În prezent există multe echipe de cercetători care studiază activitatea cerebrală din timpul somnului dar multe dintre aceste cercetări sunt încă necunoscute publicului larg. Cum multe sunt și miturile care s-au creat în jurul acestui subiect am considerat util să dau mai departe astăzi discursul TED al lui Russell Foster neurolog circadian (studiază ciclurile de somn ale creierului). Este doctor în neuroștiințe, membru al Societății Regale pentru Îmbunătățirea Cunoștințelor Naturale și al Consiliului pentru Cercetări în Biologie și Biotehnologie (U.K.)
În acest speech el aduce câteva clarificări importante în privința acestui teoriilor legate de cauza somnului și demontează patru mituri privind "cantitatea" de somn de avem nevoie la diferite vârste. Știință transmisă pe înțelesul tuturor într-un mod amuzant. Vizionare plăcută 😊


Lucruri foarte interesante despre creier și percepții puteți afla și din articolele aflate aici (link)aici (link) și aici (link) iar despre mintea noastră - aici (link).
Câteva cărți care ne pot ghida către un somn odihnitor găsiți în cărțile de mai jos:
- "Noapte bună, insomnie!" -Gregg D. Jacobs- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Carte somnului" -Joseph Emet- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Secretele unui somn sănătos" - comandă online aici-link;
- "Programul de 90 de minute de somn pentru bebeluși" -P. Moore- comandă online aici-link;
- "Incognito. Viețile secrete ale creierului - David Eagleman- comandă online aici-link sau aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți urez bun venit! Pentru "orientarea" printre subiectele existente poți folosi listele "Articole recomandate", Resurse video" sau lista cuvintelor cheie, liste situate în coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare



duminică, 23 martie 2014

Recomandare film – Ceva creat de Dumnezeu

Fiecare om are un vis al său foarte drag. Atât de drag încât abia din când în când dacă are curajul să se gândească la el. Atât de drag încât îl păstrează într-un colțișor de suflet alături de celelalte lucruri sfinte.

Există însă oameni care îndrăznesc să viseze și să spere că visul lor se poate împlini oricât de înalt ar fi acesta. Dintre aceștia, doar câțiva aleg să facă totul pentru a-l împlini. Și muncesc neîncetat pentru asta în ciuda descurajărilor (link) și piedicilor de orice fel.

Filmul pe care îl recomand astăzi ne vorbește despre un astfel de om care s-a dedicat împlinirii visului său cel mai drag. Este povestea adevărată a lui Vivien Thomas – primul om de culoarea care, fără un doctorat în medicină, a devenit pionier în chirurgia cardiacă (cu susținerea și îndrumarea lui Alfred Blalock) şi a descoperit tehnici care apoi au fost utilizate de cei mai proeminenți chirurgi din S.U.A. Prima operaţie pe care a efectuat-o a avut loc 29 noiembrie 1944. Procedura sa a fost rapid recunoscută astfel încât în anul ce a urmat s-au efectuat peste 200 de operaţii similare.


Este o poveste de viață emoționantă care ne vorbește despre curajul de a depăși obstacolele sociale, despre miracolul pe care îl poate înfăptui o încurajare (link) - despre cum aceasta scoate la suprafață potențialul ce există în fiecare om. Un film plin de inspirație, speranță și încredere că totul este posibil.

Filmul este regizat de Joseph Sargent iar în rolurile îi veți întâlni pe Alan Rickman, Mos Def, Kyra Sedgwick și Gabrielle Union. Merită să aflați și faptul că a fost distins cu trei premii Emmy şi a fost nominalizat la două secțiuni la Globurile de Aur. Am preluat filmul de pe net dar bineînțeles, pentru o vizionare de calitate recomand cumpărarea dvd-ului. Vizionare plăcută!

(*Pentru a evita întreruperile în timpul vizionării: deschideți filmul, apoi dați click pe "pauză" pentru 2-3 minute până se încarcă suficient, apoi click pe "play" din nou.)


Dacă este prima dată când ai ajuns în căsuța mea virtuală, îți spun bun venit! Ideea principală a acestei pagini este dezvoltarea personală integrală așa cum am descris-o aici (link). Dacă vrei să cauți un subiect anume, poți folosi listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie - toate trei fiind situate în coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


sâmbătă, 22 martie 2014

Despre natură, frumusețe și recunoștință

Într-o lume în plină viteză ne rămâne din ce în ce mai puțin timp pentru a ne bucura de natură și pentru a-i contempla frumusețea și înțelepciunea. Însă știm cu toții cât de relaxante și terapeutice sunt "pauzele" de la rutină și cât de necesare sunt pentru a experimenta renașterea odată cu natura, mai ales acum când primăvara a îmbrăcat-o în straie noi.

Louie Schwartzberg este regizor, producător și director de imagine, dar mai ales este un artist care a reușit să observe conexiuni subtile între natură și oameni. De aceea m-am gândit să dau mai departe astăzi minunatul său discurs în care ne vorbește despre natură, frumusețe și recunoștință.

Veți întâlni în acest video și cuvintele călugărului benedictin David Steindl-Rast - o meditație pe tema gratitudinii pentru fiecare zi de viață. Vizionare plăcută!


Despre natură și mesajele ei există ceva și Mesajele și lecțiile oferite de Mama Natură și Armonia dintr-un tipar al Universului. Iată și un bonus muzical aici (link) - în cazul în care nu l-ați văzut până acum trebuie neapărat 😃 - merită chiar revăzut pentru inspirație...

Dacă ai ajuns aici pentru prima dată, îți urez bun venit! Poți găsi subiecte care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate" sau lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


joi, 20 martie 2014

Informații care mi-au schimbat viața (39)

Există pe Pământ din ce în ce mai mulți oameni care s-au săturat de conflictele din societate și își doresc să ajungem cât mai repede la acea armonie socială pe care ne-o dorim cu toții, la acel UNU despre care vorbesc atât străvechile tradiții cât și noile curente de gândire. Oamenii din această categorie pot fi ușor recunoscuți după sclipirea ce le apare în ochi atunci când grupuri mari de oameni se bucură împreună la diverse reuniuni, concerte sau spectacole. Acest dor de UNU a născut și naște în noi întrebări legate de obstacolele ce stau în calea realizării lui.

Aceste lucruri mă fac să cred că filmul pe care îl recomand astăzi va fi bine primit și va ostoi cumva dorul de UNU de care vorbeam mai sus. Documentarul se numește chiar ONE (UNU) și a fost realizat de către trei neprofesioniști pasionați de a afla răspunsuri la următoarele întrebări:
1. De ce există sărăcie şi suferinţă în lume?
2. Care este relaţia dintre ştiinţă şi religie?
3. De ce sunt aşa de mulţi oameni depresivi?
4. De ce ne este nouă aşa de frică?
5. Când este războiul justificabil?
6. Cum ar vrea Dumnezeu ca noi să răspundem agresiunii şi terorismului?
7. Cum poate cineva să obţină pacea adevărată?
8. Ce înseamnă să trăieşti în momentul prezent?
9. Care este cea mai mare distragere a noastră?
10. Religiile actuale îşi implinesc menirea?
11. Ce se întâmplă după ce mori?
12. Descrieţi raiul şi cum se poate ajunge acolo?
13. Care este scopul vieţii?
14. Descrieţi-l pe Dumnezeu …
15. Care este cea mai mare calitate pe care o are omenirea?
16. Ce-i împiedică pe oameni să-şi trăiască întregul potenţial?
17. Fără cuvinte, doar prin mişcări şi gesturi, exprimaţi ceea ce credeţi legat de condiţia lumii în prezent.
18. Care este unica voastră dorinţă pentru lume?
19. Ce este înţelepciunea şi cum o putem obţine?
20. Suntem cu toții UNU/UNA?

În plus față de aceste întrebări, filmul atinge o vastă arie de subiecte conexe foarte interesante și cred că este special mai ales prin coloratura foarte variată a celor intervievați – de la lideri și învățători spirituali la specialiști în dezvoltarea umană și din diverse alte domenii. Iată doar câțiva dintre ei:

Dalai Lama – remarcabilul conducător și lider spiritual al Tibetului;
Deepak Chopra – unul dintre cei mai cunoscuți lideri în domeniul conceptului de medicină holistică, autor a peste 50 de cărți traduse în toate limbile limbile lumii, a peste 100 de CD-uri cu materiale audio și cunoscut speaker internațional;
Thich Nhat Hanh - învățător spiritual nominalizat la premiul Nobel pentru pace de către Martin Luther King, Jr.;
Robert Thurman - savant, fost călugăr budist, profesor de studii budiste indo-tibetane, Time Magazine l-a ales în primii 25 cei mai influenți americani, tatăl actriței Uma Thurman;
Llewellyn Vaughan-Lee – specialist în dreamwork, integrând abordarea străveche sufi cu intuițiile sugerate de psihologia modernă, autor a mai multe cărți de referință;
Thomas Keating – preot, stareț al abației Sf. Iosif, cunoscut în prezent pentru activitatea sa  în mișcarea interconfesională ce practică o meotodă contemplativă creștină numită "rugăciunea de centrare";
Sadhguru Jaggi Vasudev – vizionar, delegat la Summit-ul de pace al mileniului organizat de Organizația Națiunilor Unite, a înființat Fundația Isha ce este dedicată îmbunătățirii stării fizice, mentale și spirituale, lucrează cu lideri spirituali și religioși cunoscuți pe plan mondial în cadrul Alianței pentru o Nouă Umanitate;
Bhakti-Tirtha Swami Krishnapada - este fondator și director al Institutului de Tehnologie Spirituală Aplicată și director al Comitetului Internațional pentru Dezvoltării Spirituală Urbană;
Barbara Marx Hubbard – vizionară, renumită autoare și arhitect social, membru fondator al Societății pentru Lumea Viitoare, al Societăți pentru Omul Universal și co-fondatoare a Fundației pentru Evolușie a Conștiinței;
Wayne Teasdale – doctor în teologie, purtator de cuvânt neobosit pentru puterea practică de realizare spirituală profundă și autor al mai multor cărți;
Richard Alpert (aka Ram Dass) – psiholog, cercetător la Harvard University, specialist în motivație și dezvoltare a personalității umane, a studiat o vastă serie de practici spirituale: guru kripa, bhakti yoga, meditație Theravada, Mahayana, Tibetan și Zen, karma yoga, etc.
și mulți, mulți alții..


Documentarul a fost produs și regizat de oameni fără nici o experiență în cinematografie dar cu o mare pasiune, anume de Scott Carter, Ward M. Powers şi Diane Powers care s-au consultat în prealabil cu filozoful contemporan american Ken Wilber – cel care a fondat Institutului de Studii Integrale.

Așa cum spuneam, dau astăzi mai departe acest film în special pentru cei carora le e dor de NOI-UNU dar și pentru cei care vor să asculte cât mai multe răspunsuri la întrebările de mai sus. Vizionare plăcută!


Articole conectate sunt aici (link), aici (link) și aici (link). Celelalte articole din seria "Informații care mi-au schimbat viața" se găsesc aici (link).

În cazul când ai ajuns pentru prima oară aici, îți urez bun venit! Sper ca lucrurile pe care le vei găsi să te facă să revii din când în când. Lista "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie aflate în coloana din dreapta te pot ajuta să găsești mai ușor subiectul care te interesează. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare