Așa
cum spuneam și în primul articol din această serie, poate cea mai importantă provocare
a vremurilor noastre constă în menținerea prezenței în momentul acum și în
centrarea în esența noastră a fiecăruia. Această stare presupune o detașare
față de tumultul energetic exterior, detașare necesară în cazul când dorim să
găsim armonia și pacea interioară. Pentru că da, armonia și pacea interioară se
pot găsi
trăind în mijlocul tumultului energetic exterior alături de oameni care nu le-au găsit.
Poate
că mulți oameni încă nu văd sau nu înțeleg legătura dintre pacea
interioară și prezența (totală) în momentul prezent, însă acest fapt nu face ca
importanța prezenței în acum să scadă în vreun fel. De aceea consider necesare
câteva precizări privind influența decisivă pe care o are prezența (conștiența) asupra a tot
ceea ce trăim.
A
fi prezent în momentul acum înseamnă a fi conștient tot ceea ce există și se
petrece în interiorul ființei noastre dar și în interacțiunea acesteia cu
exteriorul. Înseamnă ca toată atenția noastră să fie concentrată în prezent. Acest grad de conștiență aduce cu sine un grad direct proporțional al măsurii în care putem schimba realitatea pe care o trăim (la nivel individual). De aici rezultă că putem atinge armonia interioară doar dacă reușim (mai mult sau mai puțin metaforic spus) să ne "adunăm" toată atenția (energia) "acasă" - în interiorul nostru.
Deși
încă nu cunosc (în realitate) nici o persoană care să trăiască în acest grad de conștiență
în fiecare moment 100% din timp, am reușit să cunosc destul de mulți oameni care au gustat din
acest gen de conștiență pentru perioade mai scurte sau ceva mai lungi de timp.
Astfel am reușit să observ schimbările pe care le-au produs în viața lor atât
asupra echilibrului corpului fizic cât și asupra celui emoțional, mental, dar
și în ceea ce privește transformarea experiențelor pe care aceștia le trăiesc
și transformarea realității personale. Aceste observații mă determină să exersez
zi de zi conștiența și să mă bucur de rezultatele ei, rezultate pentru
descrierea cărora mi-ar trebui prea multe pagini virtuale.
Deocamdată,
m-am gândit să aduc în atenție un interviu cu unul dintre cei mai îndrăzneți oameni de știință actuali, unul dintre descoperitorii noii concepții despre lume și viață. Este vorba despre un interviu cu Bruce Lipton - biolog remarcabil (CV-link),
specialist în genetică, foarte cunoscut pe plan mondial datorită ideii sale
revoluționare că genele și ADN-ul pot fi modificate odată cu schimbarea
credinţelor noastre. Este de asemenea autor a trei cărți bestseller: "Biologia credinței" (comandă online aici-link), "Evoluția spontană" (comandă online aici-link) și "Efectul de lună de miere" (comandă online aici-link). În interviul de mai jos, Bruce Lipton
prezintă argumente științifice concrete privind influența determinantă a
conștienței asupra biologiei corpului nostru fizic, asupra sănătății noastre
mentale și emoționale dar și asupra întregii realități pe care o trăim.
Doar
un citat pentru a deschide...curiozitatea: "Controlul epigenetic (n. teoria) dezvăluie modul în
care tu reacționezi față de mediul înconjurător. Așa cum îți schimbi reacția
față de mediu, îți schimbi și destinul (...). Tu ești cel care are capacitatea
de a-ți schimba percepția și răspunsul (față de mediu). Tu ești cel care
controlează genele." (Bruce Lipton).
Vizionare
plăcută!
Articole conectate: O explorare dincolo de limitele.. normalului și Iubire versus frică pentru sănătate.
Cum spunea și A. Einstein - "Realitatea este doar o iluzie, deși, e drept, una foarte persistentă." După cum se poate constata, semnale vin de peste tot că avem nevoie doar de...voință pentru a ne crea realitatea pe care ne-o dorim și pentru a atinge starea de pace interioară.
Recomand bineînțeles cărțile lui Bruce Lipton:
- "Biologia credinței" - comandă online aici-link;- "Evoluția spontană" - comandă online aici-link sau aici-link;
- "Efectul de lună de miere" - comandă online aici-link.
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, mă bucur să-ți urez bun venit! Sper să găsești lucruri care să-ți placă în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie, ambele fiind situate în coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗
Un comentariu:
Buna Adina!
Inteligent, volubil (sunt momente in care subtitrarea de abia il poate urmari sau chiar il “pierde”), extrem de bine informat si intentionat, doritor sa impartaseasca informatii extraordinare pentru viata de zi cu zi tuturor celor care au rabdarea sau curiozitatea sa-l asculte, distinsul domn Bruce Lipton este, ca de obicei, un interlocutor deosebit de agreabil si un povestitor talentat. Multumesc pentru intermedierea acestei intalniri, care mi-a adus si punctat elemente de noutate fata de ceea ce stiam din alte interviuri sau documentare. Sa auzim de bine! (E.A.)
Trimiteți un comentariu