"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta empatie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta empatie. Afișați toate postările

miercuri, 12 octombrie 2016

Privind adevărul în față

Lucrând în învățământ și apoi ca trainer mi-am dezvoltat un fel de abilitate care-mi permite să văd cu ușurință potențialul oamenilor pe care-i întâlnesc. Mă refer la potențialul eliberării de suferință ce există în fiecare dintre noi. Pentru că da, în fiecare dintre noi există această putere interioară. Doar decizia de a acționa în acest sens este diferită de la om la om.

Mi se întâmplă deseori să ascult povești de viață cutremurătoare. În majoritatea cazurilor reușesc să rămân detașată știind că doar detașarea mă ajută să privesc și să ascult limpede iar mai apoi să susțin persoana respectivă în găsirea răspunsurilor proprii. Dar se mai întâmplă din când în când ca detașarea să nu-mi iasă. Deși m-am "prelucrat" în acest sens și am renunțat demult la rolul de salvator.
Se întâmplă să mai pierd din detașare atunci când întâlnesc oameni care mai au doar un milimetru până la eliberarea de suferință și nu-l fac. E foarte greu să stai zen și să privești treaba asta - cum un om bate pasul pe loc deși știe tot ce trebuie să știe și este echipat cu tot ce-i trebuie: intuiție, minte, instinct. E foarte greu să stai impasibil privindu-l cum se învârte în cerc fabricându-și scuze și/sau justificări pentru neputința de a parcurge acel milimetru care i-a mai rămas din drumul către eliberare. E greu mai ales când e vorba de persoane dragi.

Când mi se întâmplă, mi-amintesc urgent trei lucruri (le folosesc ca ancore):

1. Nimeni nu poate lua decizii și nici nu poate parcurge drumul în locul altuia. Chiar dacă-i prețuim pe cei din jurul nostru, e necesar să-i lăsăm să-și ducă experiențele la extrem dacă asta vor. Pentru că în anumite cazuri doar aceste extreme ne zguduie suficient cât să facem saltul de la un sistem de valori la altul, de la o perspectivă din care privim viața la alta.
Gândindu-mă că nu doar mie mi-e greu să privesc suferința oamenilor, dau mai departe un video în care Mooji ne oferă câteva idei care ajută la detașare. Vizionare plăcută și cu folos..


2. Oamenii sunt dependenți de suferință. Da, știu cum sună asta, mi-amintesc cum am reacționat acum mulți ani când am auzit pentru prima dată ideea că oamenii iubesc suferința și sunt dependenți de ea. Dar, da, majoritatea oamenilor consideră suferința drept o cruce pe care trebuie s-o poarte (cu care unii chiar se laudă), un fel de principal sens al vieții fără de care chiar nu și-o pot imagina. Și dacă am enumera sub câte forme se poate deghiza această atitudine...mulți oameni ar rămâne uimiți.
Despre dependența de suferință și eliberarea de aceasta ne vorbește Eckhart Tolle în conferința de mai jos care merită cu prisosință timpul necesar (re)vizionării. Sper să fie de folos și aceasta, Vizionare plăcută :)



3. Cât timp pot încă suporta o situație de fapt, oamenii nu au motivația și nici răbdarea să aplice ceva din ce știu (sau să caute vreo soluție la "nu știu"). De unde știu asta? Pe lângă experiența proprie, statisticile acestui blog arată timpul pe care-l petrec vizitatorii pentru a viziona materialele (*fără numele lor, desigur). Așa se face că lucrurile ce țin de echilibrul psiho-emoțional sunt amânate muuuuult mai mult decât cele ce țin de echilibrul fizic.

Știu că suferința face bine. Dar încă nu mi-e ușor s-o privesc. Continui să lucrez la asta.

***
Câteva cărți remarcabile : 
- "Demonul amiezii. O anatomie a depresiei" -Andrew Solomon- comandă online aici-link (Volum finalist la Premiul Pulitzer, câștigător al National Book Awards și inclus în lista The Times a celor mai bune o sută de cărți ale deceniului);
- "Exerciții de meditație pentru depașirea depresiei" - M. Williams, J. Teasdale, Z. Segal, J. Kabat-Zinn - comandă online aici-link;
- "Ieșirea din depresie" -Dominique Barbier- comandă online aici-link;
- "Învinge depresia înainte ca ea să te învingă" -Robert L. Leahy- comandă online aici-link;
- "Flux. Psihologia fericirii" -Mihaly Csikszentmihalyi- comandă online aici-link;
- "Un minut la psiholog. Strategii ca să rămâi sănătos într-o lume nebună" -A.A. și D.N. Lazarus- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau materiale video ce aduc bucurie pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista "Articole recomandate" și cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗



duminică, 10 iulie 2016

Puterea vindecătoare a poveștilor (+ recomandare film)

"Poveștile sunt o parte integrantă a vieții. De-a lungul timpului ele au fost o parte inseparabilă a culturii, învățării și valorilor umane. Indiferent de limba, religia, sexul sau vârsta noastră, poveștile au fost și vor rămâne un element esențial al vieților noastre. Ele ne pot îndeplini visele; și, într-adevăr, visurile noastre au forma unor povești. Ele ne însoțesc pe tot parcusul existenței noastre, din leagăn până în mormânt. Așa cum spunea unul din personajele lui Salman Rushdie în 'Ultimul suspin al Maurului': "Când murim, tot ce rămâne sunt poveștile"." - fragment din cartea "101 povesti vindecătoare pentru copii și adolescenți"George W. Burns  
*
*   *
Cu siguranță ni s-a întâmplat tuturor să rămânem fascinați atunci când cineva ne povestește o experiență de viață tulburătoare sau când vizionăm un film ce ne-a captivat. Poveștile de viață au puterea aproape miraculoasă de a ne scoate din "filmul" propriu, de a ne arăta alte perspective din care să privim viața și astfel, de a ne schimba modul în care gândim, simțim și acționăm.

Poveștile sunt vindecătoare din perspectiva în care: "schimbând modul în care gândim sau simțim raportat la ceva putem schimba și ceva în prelucrarea noastră minte-trup" - așa cum spune George W. Burns (psiholog clinician şi director la Milton Erickson Institute of Western Australia) în cartea sa "101 povesti vindecătoare pentru adulți".

În continuare spune: "Dacă urmărim niște ascultători fermecați de o poveste, vedem anumite semne foarte evidente ale adaptării minte-trup, cum ar fi modificări de respirație, în mișcările musculare și în ritmul bătăilor inimii. (...) În acest context vindecarea înseamnă și refacerea, consolidarea sau amplificarea stării de bine mentale și emoționale.(...) Ca atare, poveștile nu sunt doar despre refacerea a ceea ce s-a deteriorat sau despre tratarea simptomelor, ci sunt despre un mod de trai, o filosofie a vieții și o existență care se găsește în armonie cu relațiile dinamice ce dăinuie între minte, trup, suflet și mediul ambiant."
***
Curiozitatea înnăscută din fiecare dintre noi și dorința de a intra în povestea celuilalt au o explicație. Fie că știm sau nu, natura ne-a dotat fizic cu niște neuroni care se activează în creierul nostru atunci când imaginația ne poartă în povestea celorlalți sau în poveștile fictive din filmele pe care le vizionăm. Ei se numesc neuroni oglindă iar rolul lor important în învățare, socializare și reglarea comportamentului este descris de Vilayanur Ramachandran aici-link.

În anumite condiții, atunci când ne dăm voie, aceeași neuroni ne permit să simțim că trăim experiența respectivă ca și cum am fi chiar noi în "rolul principal". E un fenomen care are loc deoarece subconștientul "nu știe" să facă diferența între experiența celuilalt și cea personală. Acesta este motivul pentru care fiecare exercițiu imaginativ de a intra cu totul într-o altă poveste se adaugă experiențelor proprii de viață și ne îmbogățește înțelepciunea cu noi și noi conștientizări.

Poate cel mai important lucru pe care-l știu despre oameni este legat tot de povești. De povestea de viață a fiecăruia. Și chiar dacă l-am mai spus țin să-l reamintesc: dacă am ști toată povestea celui de lângă noi, cu toate durerile și bucuriile din ea, cu toate traumele pe care le-a depășit, am constata că fiecare comportament pe care-l manifestă are o explicație, și că, de fapt, din unghiul de vedere al poveștii sale, tot ceea ce simte, gândește și face este justificat.

Ascultând și citind sute de povești de viață am mai descoperit și faptul că nu suntem chiar atât de diferiți, că funcționăm aproximativ pe baza acelorași tipare și că toți căutăm în esență aceleași lucruri: iubire, libertate, siguranță. Doar că o facem în moduri diferite, iar acest fapt ar trebui să ne apropie nu să ne separe. Dacă am ști toată povestea "celuilalt" am fi mai blânzi unii cu ceilalți și mult mai toleranți...

Din aceste motive, în tabăra Bucuria de A FI -ce va avea loc în perioada 26-30 august la Câmpulung Moldovenesc (jud. Suceava)- vor fi sesiuni de vindecare prin povești în fiecare seară. Poveștile noastre de viață și alte situații reale pe care le cunoaștem, studii de caz, exerciții de imaginație privind posibile soluții pentru diverse probleme. Într-un spațiu special, de la suflet la suflet, dincolo de (pre)judecăți, ne vom putea deschide sufletul după voie, atunci când simțim că e momentul potrivit. Într-un mod relaxat, "de vară", vom face exerciții de conectare cu interiorul ființei, cu natura, respirație conștientă, improvizație de dans conștient și multe alte surprize. Detaliile organizatorice se găsesc pe pagina cu evenimente AICI-link. Vă aștept cu drag 💗

Despre rolul pe care-l ocupă poveștile noastre în comunicarea umană și viitorul acesteia  ne vorbește Tudor Chirilă în discursul de mai jos. E un speech pe care l-a susținut la TEDx Chișinău, l-am share-uit acum doi ani, dar cred că merită vizionat pentru lucrurile importante pe care le conține și pentru căldura, sinceritatea și umorul cu care sunt exprimate.. 


Astăzi dau mai departe un film care poate topi probabil orice inimă...Este vorba despre ecranizarea romanului bestseller "Înainte să te cunosc" scris de Jojo Moyes (caruia îi aparține și scenariul). Filmul (cu același titlu) ne poartă într-o poveste de dragoste neașteptată, neobișnuită și tulburătoare, capabilă să atingă gingaș corzi neștiute ale inimilor celor care o vizionează. Personajul principal feminin -atât de plin de candoare, bunătate și un entuziasm minunat- este interpretat de....ghici cine? :D Emilia Clarke (Daenerys din Game of Thrones :D) - care face aici un personaj de zile mari. Merită vizionat la cinematograf pentru calitatea imaginii și cromatica minunată, dar dacă alegeți varianta online, filmul poate fi vizionat aici-link sau aici-link. Vizionare plăcută!
***
Pentru cei care își doresc să-și antreneze emoțiile ascultând povești de viață tulburătoare recomand trei dintre cele (multe) publicate aici: 'Despre încredere, vulnerabilitate și conexiune', 'Când Viața ți se schimbă într-o secundă' și 'Povestea unei boli mintale - văzută din interior'.
Recomand cu drag următoarele cărți:
- "101 povesti vindecătoare pentru adulți" -George W. Burns- comandă aici-link;
- "101 povesti vindecătoare pentru copii și adolescenți" -George W. Burns- comandă aici-link;
- "Vindecarea prin povești" -George W. Burns- comandă aici-link;
- "Regele-cerșetor și secretul fericirii. Puterea vindecătoare a poveștilor" -Joel Ben Izzy- comandă aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este Dezvoltarea Personală Integrală așa cum am definit-o aici-link. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate sau ce a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


duminică, 24 ianuarie 2016

6 tipuri de prieteni cărora să NU le spui când ți-e greu (+ recomandare film)

Când trecem prin experiențe dificile, prin stări mai puțin luminoase sau când nu suntem prea mândri de acțiunile noastre, suportul moral al unui prieten este balsamul sufletesc care ne ajută să le depășim pe toate mai ușor.

Dar, așa cum știm cu toții, nu întotdeauna alegem omul potrivit pentru a ne deschide sufletul, iar împărtășirea noastră nu găsește de fiecare dată înțelegerea așteptată. Ba uneori, după mărturisire, ieșim chiar mai șifonați decât înainte..😁

Luând în considerare aceste observații, m-am gândit că e musai să dau mai departe un fragment minunat dintr-o carte care mi-a atins sufletul într-un mod special. Este vorba despre un fragment din "Darurile imperfecțiunii" scrisă de Brené Brown - o carte care nu ar trebui să lipsească niciunui om și din nici o familie care își dorește să crească copii echilibrați.

Brené Brown este profesor la Universitatea din Houston, cercetător ale cărui studii acoperă arii foarte complexe precum conexiunea umană, capacitatea de a iubi, empatia, apartenența, vulnerabilitatea și rușinea. Cărțile pe care le-a scris au devenit rapid bestseller pe plan internațional, iar cei care au citit măcar una dintre ele sau au vizionat măcar unul dintre discursurile sale TED știu deja de ce. Sper să vă inspire 💗


"Atunci când furtuna rușinii șuieră pretutindeni în jurul meu, îmi este imposibil să mai găsesc o perspectivă pozitivă sau să îmi mai amintesc ceva bun despre mine. (...)

Cel mai bun lucru pe care îl putem face în astfel de situații este unul care pare foarte greu de aplicat: trebuie să avem curajul să ieșim în lumea exterioară! Noi trebuie să ne asumăm povestea personală şi să o împărtășim cu cei care și-au câștigat dreptul de a o asculta, respectiv pe care ne putem baza că vor reacționa cu compasiune. În astfel de momente mai mult ca oricând, noi avem nevoie de curaj, de compasiune și de conectare. Și asta cât mai rapid posibil!

Rușinea nu suportă să ne audă spunându-ne povestea. Ea detestă descrierea ei în cuvinte şi nu poate supraviețui împărtășirii. Rușinea adoră secretul. De aceea, lucrul cel mai periculos pe care îl putem face atunci când ne simțim rușinați este să ne ascundem și să ne îngropăm povestea. Atunci când facem acest lucru, rușinea intră în metastaza. (...)

Există însă un element foarte important de care trebuie să ținem seama atunci când căutăm compasiunea și conectarea: nu putem apela la oricine. Lucrurile sunt ceva mai complicate. (...) Dacă ne împărtășim povestea personală cu cineva care nu merită să o asculte, riscăm să fim spulberați complet și făcuți fărâme de furtuna care deja face ravagii în viața noastră. În astfel de situații, avem nevoie de o legătură de prietenie solidă, similară unui copac puternic ancorat în sol. Trebuie să îi evităm cu orice preț pe:

1. Prietenii care se simt la fel de rușinați ca și tine atunci când îţi aud povestea. Aceștia nu fac decât să îți confirme cât de oribil te-ai comportat. Urmează apoi o tăcere stânjenitoare, iar în final tot tu ești cel care trebuie să îi consolezi pe ei.

2. Prietenii care îți răspund prin simpatie ("Îmi pare atât de rău pentru tine"), nu empatic ("Înțeleg. Sunt alături de tine. Mi s-a întâmplat și mie"). Dacă vrei să vezi un ciclon al rușinii devenind cu adevărat letal, alimentează-l cu fraze de genul: "O, săracul de tine!", sau cu incredibila variantă pasiv-agresivă a simpatiei: "Fii binecuvântat, suflet sărman!"

3. Prietenii pentru care ești un exemplu absolut de prețuire de sine și de autenticitate. Aceștia nu te vor putea ajuta, căci se vor simți prea dezamăgiți de imperfecțiunile tale, chiar mai mult decât te simți tu.

4. Prietenii care se simt atât de inconfortabil în fața vulnerabilității încât te vor mustra imediat: "Cum ai putut să faci asta? La ce te gândeai?", sau care vor încerca să dea vina pe altcineva.

5. Prietenii care încearcă tot timpul să pară pozitivi. Incapabili să își exprime propriul disconfort, aceștia refuză să accepte faptul că poți avea uneori un comportament nebunesc și că poți face alegeri teribile. Prin urmare, îți spun: "Exagerezi. Sunt convins că nu a fost atât de rău. Tu ești minunat. Ești perfect. Toată lumea te iubește".

6. Prietenii care confundă "conectarea" cu oportunitatea de a se pune pe ei pe primul loc: "Asta-i nimic! Stai să-ți spun ce mi s-a întâmplat mie…".

(...) Atunci când ne dorim compasiune, trebuie să ne conectăm cu persoana potrivită, la momentul potrivit și în chestiunea potrivită.
***
Acum ceva timp, cineva m-a întrebat: "La ce folosește să ne deschidem sufletul în fața cuiva?" Inițial am crezut că e o glumă, deoarece am crezut că oricine știe cât de eliberator este să faci asta. Noroc că mi-am oprit prima impresie la timp, deoarece întrebarea era pe bune.

Așa am ajuns să cred că și video-ul de mai jos este musai de dat mai departe deoarece oferă 3 pași pentru eliberarea de rușine și are o mare legătură cu conexiunea umană. Sper ca prezența și energia lui Brené Brown să vă inspire de asemenea, vizionare plăcută 💗


Dacă tot a venit vorba de secrete, m-am gândit că cea mai potrivită recomandare de pe lista mea de filme (secretă, firește 😁 este "Secretul lui Adaline" - un film care mi-a umplut inima de bucurie prin căldura sufletească pe care o transmit personajele, dar și prin povestea care le conectează. Nu vă voi spune despre ce e vorba, că doar e...secret 😁, dar intuiesc că nu va fi nimeni dezamăgit după vizionare. Vizionare online aici-link (de închis toate reclamele care se deschid la primele click-uri).
***

Recomand cu drag cărțile lui traduse în limba română:
- "Darurile imperfecțiunii" - comandă online aici-link;
- "Curajul de a fi vulnerabil" - comandă online aici-link ;
- "Ridică-te din propria ta cenușă mai puternic ca oricând" - comandă online aici-link.
- "Curajul în sălbăticie" - comandă online aici-link;
- "Îndrăznește să conduci" - comandă online aici-link.

Recomand de asemenea și:
- "Imperfecți, liberi și fericiți" -Christophe André- comandă online aici-link;
- "Cum să te iubești pe tine" -Christophe André, Francois Lelord- comandă online aici-link;
- "De ce oamenii buni fac lucruri rele" -Debbie Ford- comandă online aici-link;
- "Partea întunecată a căutătorilor de lumină"-Debbie Ford- comandă online aici-link ;
- "Probe de empatie" -Leslie Jamison- comandă online aici-link;
- "Empatia în psihoterapie" -Arthur C. Bohart- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme ce aduc bucurie pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗



duminică, 20 decembrie 2015

Acorduri pe frecvența inimii (3) (+ recomandare film)

"Cât e de ciudat să vezi o întreagă specie, miliarde de indivizi care experimentează și ascultă tipare tonale fără sens, ocupați și preocupați mare parte a timpului de ceva ce numesc "muzică"! În orice caz, acesta era unul dintre aspectele umane care-i uimeau pe Overlorzi, ființele extraterestre ultraraționale din romanul lui Arthur C. Clarke Sfârșitul copilăriei. Mânați de curiozitate, ei aterizează pentru a merge la un concert, ascultă politicos, iar la sfârșit îl felicită pe compozitor pentru "marea lui ingeniozitate" – deși în continuare găseau de neînțeles toată povestea. Nu-și puteau imagina ce se petrece în mintea ființelor umane când creează sau ascultă muzică, fiindcă în mintea lor nu se petrecea nimic. Erau o specie lipsită de muzică.

Ni-i putem imagina pe Overlorzi cugetând în continuare, odată ajunși înapoi la navele lor. S-ar vedea obligați sã conchidă că lucrul acesta numit "muzică" e cumva foarte util oamenilor, un pivot central al vieții umane. Și totuși nu are concepte, nu oferă propoziții; este lipsit de imagini, de simboluri, de materia însăși a limbajului. Nu are putere de reprezentare. Nu are nici o relație necesară cu lumea." - fragment din cartea "Muzicofilia. Povestiri despre muzica și creier" - Oliver Sacks 
*
*   *
Există un loc special al muzicii în inima noastră și nu cred că ar exista ceva care să poată înlocui bucuria pe care aceasta ne-o poate dărui. Iată o porție mare de bucurie pe care n-am putut să o păstrez doar pentru mine. De ascultat cu inima deschisă și volum suficient încât să putem intra cu tot cu emoții în scena de mai jos..💗


Dacă tot am început cu un fragment din cartea lui Oliver Sacks, amintesc că domnia sa este medic psihiatru, profesor de neurologie și psihiatrie și este autorul a mai multe cărți. Printre acestea se află romanul "Revenirea la viață" care are la bază povestea reală a vieții autorului. Romanul a fost transpus în pelicula cu același titlu care ne poartă într-o poveste emoționantă și revelatoare pentru condiția umană. A fost nominalizat la 3 secțiuni ale premiilor Oscar, la premiile Academy Awards, Globurile de Aur și are o notă respectabilă pe Imdb. În rolurile principale joacă Robert De Niro și Robin Williams, deci nu cred că mai trebuie să spun ceva 😁 Poate fi vizionat online aici-linkaici-link, aici-link sau aici-link.

Bucurie pentru suflet găsiți și aici-link, aici-linkaici-link, aici-link Tot despre bucurie este vorba și aici-link. Un documentar foarte interesant găsiți aici-link - pentru că mai facem și" treburi serioase" :)).

Înțelegerea naturii energetice a ființei umane și a lumii în care trăim ne ajută să înțelegem și efectele terapeutice ale muzicii asupra noastră și multe alte lucruri. În acest sens recomand și câteva cărți speciale (transport gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
"Muzicofilia. Povestiri despre muzică și creier" -Oliver Sacks- comandă online aici-link;
"Creierul nostru muzical" -Daniel J. Levitin- comandă online aici-link;
"Frecvența geniu" -John J. Falone- comandă online aici-link;
"Frecvența. Puterea vibrației personale" -Penney Peirce- comandă online aici-link.


Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și un strop de bucurie în plus. Lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗



duminică, 1 noiembrie 2015

Efectul letal al singurătății (+ recomandare film)

"Nevoia de atingere umană. E mai importantă decât orice alt lucru. Te scoate din izolare. Te alină mai mult decât cuvintele. Fără ea... am muri.
Câteodată nu e de ajuns. Dar câteodată... e de ajuns deocamdată.
Atingerea te aduce cu picioarele pe pământ. Te aduce înapoi."
*
*     *
Mi-amintesc când prietena mea C. din București mi-a spus că la marșul dedicat comemorării victimelor de la clubul Colectiv simțea nevoia să atingă oamenii din preajmă spre a simți real conexiunea sufletească care luase naștere între cei aflați acolo. Mi-a povestit cum comuniunea se simțea atât de consistent încâ aveai impresia că toți îți sunt rude, că îi cunoști pe toți de-o viață și iți venea să-i iei în brațe pe toți chiar dacă, practic, îi vedeai pentru prima dată.

Ascultând-o, mi-au dat lacrimile fără să le pot controla, amintindu-mi de câte ori am plâns  de bucurie simțind energia conexiunii și solidarității și cât de mult mă impresionează momentele în care oamenii ajung să vibreze împreună


Am învățat de-a lungul timpului că doar conexiunea umană, acest Împreună despre care am mai vorbit de atâtea ori, ne poate oferi adevărata bucurie și împlinirea sensului profund al vieții. 

John Cacioppo spune că nu este vorba doar de apropierea umană pe bază de valori, nu este vorba de filozofii, ci chiar de supraviețuirea noastră ca indivizi și mai departe ca specie.

John Cacioppo este profesor, fondator și director al Centrului de Neuroștiințe Sociale și Cognitive de la Universitatea din Chicago. Este autor recunoscut pe plan internațional, a primit foarte multe titluri și premii din partea mai multor universități și este, de asemenea, fondator și vicepreședinte al Research and National Laboratories din cadrul aceleiași Universității din Chicago.

Consider că este strict necesar să cunoaștem efectele neurologice și fiziologice ale singurătății asupra sănătății noastre psiho-emoționale pentru a lua decizii conștiente atunci când alegem izolarea de ceilalți. De aceea am subtitrat discursul de mai jos și îl dau mai departe acum. Sper să ajungă la mintea și la inima tuturor... 


Un film care prezintă zbaterile unui om în aparență sociabil dar în fapt izolat în interiorul lui este filmul Where Hope Grows (Unde crește speranța). Este un film care mi-a atins inima într-un mod neașteptat. La fel de neașteptat cum a răsărit și crescut speranța și bucuria în sufletul singuratic al personajului principal. Este un film despre cum pot bunătatea și bucuria vieții să fie molipsitoare și a cărui inspirație sper să vă molipsească și pe voi.. Vizionare plăcută 💗



Cărți recomandate:
- "Cum să te iubeşti pe tine pentru a te înţelege mai bine cu ceilalţi" -Christophe André, François Lelord- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Transmiterea. Despre ce ne aducem unii altora" -Céline Alvarez, Christophe André- comandă online aici-link;
- "Arta de a cultiva relații durabile" - Gerard Apfeldorfer - comandă online aici-link;
- "Vorbește-mi, am atâtea să-ți spun" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Dacă m-aș asculta, m-aș înțelege" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Trăind cu cei apropiați în fiecare zi...viața!" -Jacques Salomé- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Trăind cu ceilalți în fiecare zi...viața!" -Jacques Salomé- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Toți comunicăm, dar puțini stabilim și relații" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Jocurile noastre de toate zilele. Psihologia relațiilor umane" -Eric Berne- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să găsim echilibrul în viața cotidiană. Poți căuta un subiect anume utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


sâmbătă, 24 octombrie 2015

De ce timpul NU le rezolvă pe toate

Acum câteva zile prietena mea L. m-a invitat la ea la un ceai. De cum am intrat, în vocea ei am simțit tristețea și greutatea experienței prin care trece. Îmi spusese mai demult că nu se înțelege cu șefa ei și că nu știe cum se întâmplă, dar de fiecare dată când ceva nu iese bine, aceasta dă vina pe ea. După ce a pregătit ceaiul, îmi spune:

- Știi.., am crezut că timpul le va rezolva pe toate.., am crezut că mă voi obișnui și voi face față. Dar vechea problemă...s-a agravat. S-au găsit câteva documente rămase nerezolvate de când a plecat colegul meu al cărui post s-a restructurat iar șefa mi le-a dat tot mie, deși sunt plină de situații de rezolvat până peste cap. M-am săturat de țipetele ei, de fraze gen: "Fă aia!", "Ba cealaltă că-i urgentă!", de toate tensiunile care există în birou. Plec de-acasă educându-mi subconștientul cu gânduri și afirmații pozitive, iar când ajung la serviciu îmi iese tot pozitivismul pe fereastră. Tot fac procesul iertării, mă educ să accept, dar nimic nu se schimbă, ba lucrurile văd că se înrăutățesc. Chiar nu mai știu ce să cred, la ce-ar trebui să mă uit în interiorul meu și ce ar trebui eu să învăț din experiența asta..
- Te-ai gândit și la legea oglindirii?
- Da, m-am gândit. Am căutat în viața mea situații în care am țipat și eu la alții sau în care i-am copleșit cu sarcini. De țipat am mai țipat, deși foarte rar, însă de restul n-a fost cazul.
Văzând că tac, îmi spune:
- Da, știu că-mi vei spune ceva inconfortabil, mi-am asumat asta când te-am sunat să te invit, așa că te rog să-mi spui fără menajamente.
- Știi, în general, mesajele pe care ni le trimite Universul prin astfel de situații și prin comportamentele celor din jur sunt și simple și la vedere. Dar pentru că sunt foarte inconfortabile, ne facem că nu le vedem sau nu le înțelegem și amânăm cât putem de mult să le privim cu adevărat, cu sinceritate față de noi înșine.
Legea oglindirii nu spune doar că ceilalți ne oglindesc aspectele pe care le conținem și noi. Spune și faptul că ei ne oglindesc ceea ce judecăm/condamnăm. Desigur, în situația dată, când comportamentul șefei se răsfrânge direct asupra volumului tău de muncă, este foarte greu să nu o judeci. Dar nu imposibil.
Hai să vedem, tu ce ai face dacă ai fi șefă sau dacă ai avea posibilitatea să "pasezi" cuiva o parte din ceea ce ai de făcut? Ce tărie de caracter ți-ar trebui ca să n-o faci? Ar fi greu să te abții?
- ...Păi.., după experiența asta.. ar cam fi...
- Aproape sigur toți oamenii au fost subalterni înainte de a fi șefi, așa că, în număr foarte mare se comportă la rândul lor așa cum s-au comportat cu ei șefii pe care i-au avut. E o reacție în lanț, un mecanism pe care de multe ori nu ajungem să-l conștientizăm. Dacă spui că și ție ți-ar fi greu să nu pasezi din treburi altcuiva, înseamnă că deja o poți înțelege de ce face asta. Acest pas te ajută să n-o judeci. Te poți opri aici, dar asta nu va aduce armonia în relația dintre tine și ea.
Mai e un pas foarte important: acela de a-i spune că te simți copleșită de volumul de lucrări astfel încât să nu-ți mai dea altele.
Pentru acesta, e nevoie să găsești un moment potrivit în care, printr-o discuție, să o faci cumva să se pună în locul tău. De exemplu, o poți ruga să-ți povestească cum se simțea când a intrat ea în serviciu, dacă i-a fost greu, etc. Desigur, ca să nu se înțeleagă din start unde "bați", o poți întreba cum era în acest domeniu pe vremea când ea a început. Dacă ai făcut primul pas și nu o mai judeci, atunci nu mă îndoiesc că vei știi să porți această discuție cu sufletul deschis. La final, va înțelege că: dacă ei i-a fost greu și ție îți este greu acum.
- ..Da.., aș putea face asta, deși...nu e sigur că...
- Da, știu că cei doi pași nu sunt simpli și nici nu ai siguranța că vor rezolva tensiunile care există de atâta timp în această relație. Dar acum vezi și tu că timpul nu rezolvă nimic, ci dimpotrivă, în cazul relațiilor nu face decât să agraveze conflictele și separarea. Într-adevăr, situația e incertă, dar cel puțin pentru mine un lucru e sigur: atunci când nu facem nimic - nu se întâmplă nimic. Cumva, într-un mod subtil, prin acțiunea noastră dăm de știre Universului că suntem dispuși să armonizăm relația respectivă.
- Da, ai dreptate.., atunci așa o să fac.

Ieri L. m-a sunat. Mi-a spus că, deși nu a găsit încă momentul să facă al doilea pas, ceva s-a schimbat în birou, atmosfera e alta. Așa cum mi se confirmă mereu, "câmpul"/(ceea ce numesc eu Univers) deja aflase că L. a luat decizia să-și schimbe atitudinea. M-am bucurat pentru ea și am încurajat-o să aibă încredere că va găsi și momentul potrivit discuției de la suflet la suflet.



Contrar credinței că timpul le rezolvă pe toate, plantată în subconștientul nostru din vremuri demult uitate, acesta nu rezolvă niciodată nimic. Pentru că nu poate face lucrurile în locul nostru. Noi trebuie să găsim curajul de a acționa, de a schimba ceva în interiorul nostru.

Eu cred că nu e întâmplător faptul că ai citit acest articol acum. Poți lăsa timpul să rezolve lucrurile în locul tău, chiar dacă știi că asta nu se va întâmpla sau poți da de știre Universului că ești dispus/ă să aduci armonia în relațiile tale participând la seminarul "Arta comunicării și relațiilor armonioase". Cu siguranță vei găsi multe răspunsuri potrivite în cadrul acestui seminar experiențial ale cărui nouă puncte esențiale le-am menționat aici (link). Următoarele ediții vor avea loc la București (7, 8 noiembrie), Cluj-Napoca (14, 15 noiembrie) și Iași (28, 29 noiembrie). Toate detaliile și formularul de înscriere se găsesc aici (link). Te aștept cu drag 

Dacă tot ai pășit în acest spațiu virtual, m-am gândit să-ți dăruiesc și un video care m-a emoționat profund pentru că este capabil să transmită dincolo de ecran magia și valoarea conexiunii umane, dincolo de cuvinte și teorii, dincolo de...online. Sunt sigură că o să-ți placă și ție..


Articole conectate există aici (link), aici (link) și aici (link). Motivul pentru care lectura nu va egala niciodată valoarea experienței unui seminar îl găsești aici (link).
Dar dacă totuși dorești să rămâi la stadiul lecturii, măcar să fie niște cărți bune:
"Jocurile noastre de toate zilele. Psihologia relațiilor umane" -Eric Berne- comandă online aici-link.
"Toți comunicăm, dar puțini stabilim și relații" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
"Comunicarea subiectivă" -Jose Silva, Ed Bernd Jr.- comandă online aici-link;
"Rezolvarea dificultăților de comunicare" -Fabrice Lacombe- comandă online aici-link;
"Comunicarea relațională pe înțelesul celor mici" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
"Supertehnici de comunicare" -Alan C. Fox- comandă online aici-link.

Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Sunt aici peste 500 de articole ce cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau alte materiale ce aduc bucurie în suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind listele "Articole recomandate", cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


vineri, 14 august 2015

Comunicarea conștientă - secretul relațiilor armonioase

"În planul comunicării relaționale am fost multă vreme un sălbatic. Când îmi rememorez adolescența, tot ce păstrez este o lungă serie de umilințe, nedreptăți, neacceptări, o succesiune de neînțelegeri și de manifestări negative. Eram un adevărat infirm în a relaționa, un handicapat al cuvintelor, o victimă a neîmpărtășirii.

Am descoperit mai târziu, în viața de adult, puterea cuvintelor si a ideilor, bogăția schimbului de idei prin discuții interminabile despre iubire, moarte, viață, femeie, călătorii. Viața mi s-a deschis. Totul putea fi supus confruntării, putea fi pus sub semnul întrebării și îmi deschidea noi drumuri spre un plus de coerență, dezvoltându-mi în același timp capacitatea de a mă implica și de a-mi dobândi o autonomie reală.

Toate aceste procese se materializau printr-o ancorare mai profundă, printr-o personalitate mai fermă." - fragment din cartea "Curajul de a fi tu însuți. Arta de a comunica conștient " - Jacques Salomé.


Chiar dacă am trecut prin experiențe diferite, probabil cu toții am trăit măcar un moment în viață în care am fost înțeleși greșit de ceilalți sau în care noi i-am înțeles greșit pe cei din preajma noastră. Desigur, nu orice astfel de moment ne afectează, însă sunt unele care rămân în adâncurile sufletului nostru asemeni unor răni pe care le vindecăm cu greu.

Probabil de aceea cartea lui Jacques Salomé din care am extras citatul de mai sus este una care tulbură emoțiile cititorului (fiind o carte în care autorul povestește experiențe personale emoționante) și îl face să se gândească mai profund la importanța comunicării și la modul în care putem să o îmbunătățim.

Chiar dacă nu pentru toți comunicarea este "știința de a trăi" (așa cum este pentru Jacques Salomé), aceasta reprezintă o importantă arie a vieții noastre fiind pârghia prin care construim sau distrugem relațiile din viața noastră.

Fiindu-mi un subiect tare drag, am ales să vorbesc despre ce înseamnă comunicarea conștientă în cadrul emisiunii "Cafeneaua spirituală" unde am fost invitată acum câteva zile de domnul Constantin Luca. Vizionare plăcută și cu folos..


! Dacă îți dorești să-ți îmbunătățești abilitățile de comunicare sau ai nevoie de susținere sau ghidare în transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.


Cărți minunate care ne pot dezvălui diferite fațete ale comunicării (majoritatea beneficiază de reduceri):
- "Curajul de a fi tu însuți. Arta de a comunica conștient" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Comunicare eficientă" -Ion-Ovidiu Pânișoară- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Toți comunicăm, dar puțini stabilim și relații" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Jocurile noastre de toate zilele. Psihologia relațiilor umane" -Eric Berne- comandă online aici-link;
- "Comunicarea subiectivă" -Jose Silva, Ed Bernd Jr- comandă online aici-link;
- "Comunicarea relațională pe înțelesul celor mici" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Supertehnici de comunicare" -Alan C. Fox- comandă online aici-link sau aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să restabilim armonia în viața cotidiană. Poți căuta un subiect anume utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗



duminică, 24 mai 2015

Realitatea virtuală în ajutorul dezvoltării empatiei (+ recomandare film)

Deși nu am o idee complet conturată despre Începuturi, simt că pe atunci totul era altfel. Cred că eram conectați total atât între noi cât și cu natura. Cred și simt că nu aveam nevoie de cuvinte pentru a comunica deoarece o făceam telepatic (link) iar empatia era starea noastră naturală astfel încât nimeni nu era capabil să creeze altcuiva vreun disconfort sau vreo suferință. Par cuvinte desprinse dintr-o poveste despre o lume ideală dar eu așa cred că eram noi oamenii în versiunea 1.0 😁.

Fără să comentez aici cum anume intuiesc că ne-am schimbat de-a lungul vremurilor, cred că suntem pe drumul reamintirii acelei stări de conectare și mai cred că internetul și tehnologia ne-a făcut o "introducere" a ceea ce înseamnă interconectare umană. Știu că mulți oameni detestă tehnologia deoarece sunt îngrijorați de evoluția rapidă acesteia și/sau de consecințele pe care (se spune că) le are aceasta asupra corpului nostru fizic. Însă pentru "împăcarea" noastră cu tehnologia și evoluția ei cred că ar fi necesar să luăm în calcul două idei importante:

- nu s-au făcut suficiente studii despre oamenii care s-au adaptat la radiațiile electromagnetice (procentul acestora este mult mai mare decât cel al celor afectați însă nu se vorbește despre asta, nu știu de ce, poate pentru că ar reieși că ne adaptăm/evoluăm și fizic, iar asta ne-ar elibera de niște griji și am fi și mai puțin manipulabili :));
- beneficiile aduse de tehnologii și internet ne-au adus conectarea aproape instantanee la informație dar și cu cei dragi care locuiesc la distanță sau cu oameni din alte culturi care au aceleași domenii de interes ca și noi (lucruri foarte importante la care acum am renunța cu greu).

Vin astăzi cu încă o veste bună: faptul că un om minunat - Chris Milk - a creat un dispozitiv care să ajute la dezvoltarea empatiei! Sună...artificial și prin urmare rece, însă dispozitivul reușește să faciliteze "intrarea" noastră în lumea Celuilalt, intrare care implică niște condiții speciale (amintite aici-link) și de care puțini dintre noi mai sunt capabili în mod natural. Știu că sunteți curioși cum ne-ar putea ajuta un aparat să facem ceva atât de...uman, așa că îl las pe Chris Milk să vă descrie și să vă arate ce și cum..


Articole conectate cu acest subiect prin fie vizibile sau mai puțin vizibile se găsesc aici-link, aici-link și aici-link. Demuuult.., acum trei ani și jumătate, vorbeam despre empatie aici-link. De atunci până acum am dezvoltat o teorie complexă despre empatie - punct important al workshop-ului pe care îl susțin - link.

Dacă tot s-a vorbit despre realitatea virtuală și transpunerea noastră în aceasta, consider potrivit să recomand o poveste cinematografică ce mi-a plăcut și care oferă ocazia unei transpuneri cel puțin interesante și emoționante. Este vorba despre filmul "The maze runner" (A fost tradus drept: "Labirintul: Evadarea") - ecranizare a romanului bestseller cu același titlu scris de James Dashner (link). Este o poveste tulburătoare prin intermediul căreia putem învăța multe lucruri despre natura umană. Îl puteți viziona online aici-link sau aici-link (după ce închideți paginile cu reclame).

Recomand astăzi câteva cărți foarte dragi numai bune pentru a transforma relațiile noastre în unele armonioase (transportul este gratuit oriunde în țară indiferent de valoarea comenzii):
"Empatia în educație. Necesități pedagogice moderne" -Maria Robu- comandă online aici-link;
"Arta de a cultiva relații durabile" -Gerard Apfeldorfer- comandă online aici-link;
"Jocurile noastre de toate zilele. Psihologia relațiilor umane" -Eric Berne- comandă online aici-link;
"Trăind cu cei apropiați în fiecare zi...viața!" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
"Trăind cu ceilalți în fiecare zi...viața!" -Jacques Salomé- comandă online aici-link.
***
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și un dram de bucurie în plus. Listele "Articole recomandate", cea a cuvintelor cheie și căsuța "caută" din coloana din dreapta te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



joi, 7 mai 2015

Despre cultura umilirii, cyber-bullying și prețul rușinii

Trăim vremuri în care setea de a-i judeca pe ceilalți a atins cote îngrijorătoare. Știrile care conțin greșeli ale starurilor sau persoanelor publice sunt savurate cu o poftă nebună, astfel încât ziarele de scandal sunt la mare căutare, emisiunile de aceeași natură au rating-uri în creștere iar articolele online de acest gen devin virale în câteva ore.

Nu cunosc nici o știre despre o descoperire științifică sau despre o invenție care să fi depășit vreodată traficul online generat de un scandal monden. Greșeli nu fac doar starurile ci și oamenii de valoare. Nu contează câte lucruri a oferit un om societății, nu contează ce a făcut bine până la momentul X, doar un singur pas greșit și ajunge să fie pus rapid la zid spre delectarea tuturor în "piața" publică.

Mai demult mă întrebam de unde vine această poftă de a-i judeca pe ceilalți. Între timp am aflat. Prin autoobservare și analiza multor situații de viață în care am fost martora unor astfel de reacții ale celorlalți.

Așa am aflat că oamenii împliniți, cu o stimă de sine crescută sau cel puțin în regulă, nu sunt preocupați de a-i umili pe ceilalți, nu gustă scandalurile și nu jubilează când cineva calcă strâmb. Aceste acțiuni sunt specifice oamenilor care nu sunt mulțumiți de ei înșiși, au o stimă de sine scăzută, astfel încât, doar umilindu-i pe ceilalți se simt (pentru puțin timp) ceva mai bine.

Mergând la nivel subtil, judecata și umilirea celorlalți reprezintă o hrănire energetică tentantă și facilă care transformă oamenii în așa-numiții "vampiri energetici" - (detalii aici-link). Însă mai devreme sau mai târziu fiecare om își dă seama că acest comportament nu ne va face să ne simțim mai bine pentru totdeauna, și, din acest punct de vedere, reprezintă doar o distragere de la vindecarea rănilor interioare personale și nimic mai mult.

Dintr-un alt unghi de vedere, cel al "umbrei" noastre (C.G. Jung), ceea ce judecăm la ceilalți sunt aspectele noastre neacceptate - idee pe care nu o dezvolt deoarece este foarte bine explicată în valorosul documentar "Efectul Umbrei" (vizionare aici-link) și care ar trebui luată în considerare cu seriozitate atunci când judecățile ne inundă mintea.

Internetul și rețelele sociale, au facilitat umilirea publică prin rapiditatea împrăștierii informației, acțiunea la fel de rapidă a aşa-numitului "efect de turmă" și prin oportunitatea de a posta comentarii anonime - un fel de "mană cerească" pentru cei ce nu au puterea de a-și asuma răutățile.

Dacă acum 50 de ani erau necesare câteva zile pentru a distruge un om (până se tipăreau ziarele și ajungeau la cititori), acum durează câteva ore, iar efectele sunt dezastruoase. Am rămâne uimiți câte lucruri nu s-ar mai spune (nici nu s-ar gândi) dacă oamenii s-ar privi în ochi și nu ar interacționa (doar) online sub protecția anonimatului.


Toți ne dorim o lume mai bună. Adică nu cunosc pe nimeni care să nu vrea asta. Unul dintre pașii spre o astfel de lume mai bună este acela de a ne gândi la efectele acțiunilor noastre, la amprentele (link) pe care le lăsăm în sufletele celor cu care intrăm în contact direct sau indirect (online).

Indiferent de credințele noastre, de concepțiile pe care le avem despre lume și viață, ne unește cu siguranță un lucru: suntem oameni - ne naștem, experimentăm viața și plecăm din ea așa cum am venit, egali. Nu câștigăm nimic din a-i judeca pe ceilalți. Dar putem rămâne în memoria lor pentru o vreme dacă le oferim un gând cald, o mână de ajutor sau o vorbă asemenea, sau măcar o clipă în care i-am ascultat fiind în totalitate alături de ei.

Dacă doar o secundă fiecare dintre noi s-ar pune în locul celor pe care suntem tentați să-i judecăm, lumea în care trăim s-ar schimba în doar câteva ore. Empatia este leacul cu care putem vindeca setea de judecată care domină acum societatea noastră, deși este doar un pas către semenii noștri.

În spiritul conștientizării efectelor pe care le are cyber-bullying-ul (hărțuirea online) asupra unui om, vă invit să urmăriți un discurs profund emoționant al celei care a reprezentat primul exemplu al acestui tip de abuz: Monica Lewinsky. Îl propun ca pe un exercițiu de empatie sau măcar de imaginație, de privit prin ochii sufletului...💗


Articole conectate cu subiectul:Vampirismul psihic sau cum ne facem rău unii altoraOameni toxici, relații toxice - soluții eficiente, -bullying link5. Neapărat de (re)văzut documentarul de aici-link.

Recomand cu căldură câteva cărți care îmi sunt foarte dragi:
- "Darul imperfecțiunii" -Brene Brown- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Psihologia rușinii" -Robert G. Lee, Gordon Wheeler- comandă online aici-link;
- "Vindecarea rușinii. Armonizarea relațiilor" -M. A. Fossum, M. J. Mason- comandă online aici-link;
- "Mai bine mor decât sa spun! Rușinea" -Boris Cyrulnik- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Iubirea care ne vindecă" -Boris Cyrulnik- comandă online aici-link;
- "Rușinea la copii" -Betsy de Thierry- comandă online aici-link;
- "Partea întunecată a căutătorilor de lumină" -Debbie Ford- comandă online aici-link ;
- "De ce oamenii buni fac lucruri rele" -Debbie Ford- comandă online aici-link;
- "Secretul umbrei" -Debbie Ford- comandă online aici-link (probabil se va reedita);
- "Efectul umbrei" - Debbie Ford, Deepak Chopra și Marianne Williamson - comandă online aici-link sau aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este dezvoltarea personală și tot ce ne ajută să avem o viață împlinită. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗