Multe dintre credințele și prejudecățile noastre ne opresc să ascultăm,
să citim cu atenție dar mai ales să simțim anumite discursuri, mesaje sau texte.
Uneori trecem chiar foarte greu peste apartenența celui ce transmite mesajul (la
o religie sau alta), peste cât este de controversat sau nu, dacă este sau nu
recunoscut ca și autoritate în domeniu și multe altele.
Totuși, astfel de
prejudecăți plus atenția superficial distribuită (aceasta fiind o caracteristică
specifică tuturor în vremurile acestea) ne determină să pierdem multe
dintre lucrurile minunate pe care oamenii din diverse culturi le transmit.
În acest context mă bucur că am găsit discursul lui
Faisal Abdul Rauf, activist al cărui obiectiv declarat este de a îmbunătăți
relațiile între lumea musulmană și cea vestică, autor al cărții „What's Right
with Islam Is What's Right with America” și de asemenea imam într-o moschee din
New York. Mă bucur deoarece sunt sigură că discursul său - ascultat și simțit
cu inima - mângâie, vindecă, aduce pacea în sufletul tuturor și mai presus de
acestea deschide drumul fiecăruia dintre noi spre locul ascuns din propriul suflet
unde stă ascunsă Compasiunea.
Vizionare plăcută..
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau materiale video ce aduc bucurie pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind listele "Articole recomandate", cuvintele cheie și căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
Am amânat acest subiect destul de mult timp pentru
că este unul foarte delicat și în același timp foarte incomod. Nouă oamenilor
nu ne place să vorbim despre lucruri incomode. Preferăm să le evităm. Dar vine
o vreme când lucrurile se vor spuse și în astfel de momente este destul de greu
să păstrezi tăcerea.
Pentru unii dintre voi lucrurile pot părea clare și
este posibil să nu găsească importantă legătura dintre cuvintele din titlu.
Însă experiențele pe care le-am observat în ultima vreme mă determinat să
vorbesc astăzi despre această legătură.
În lumea în care trăim, în ultimul timp s-au
acutizat multe lucruri ce vizează comparația dintre oameni, printre care
consider că judecata îndreptată spre „Celălalt” (voi folosi acest nume generic
pentru Omul de lângă noi) a atins un maxim periculos.
În decursul istoriei omenirii rostul primordial/esențial
al comparației a fost de a ne autocunoaște, de a ne putea autodefini și în final
de a ne redescoperi Unicitatea, dar și de a afla ce ne-am dori să îmbunătățim
la noi înșine pentru a fi mai buni decât Celălalt/Ceilalți.
Teoria Comparației Sociale propusă de Leon
Festinger în anul 1954 arată că oamenii utilizează două tipuri de comparații:
comparația socială ascendentă (cu oamenii mai performanți) și cea descendentă (cu
cei mai puțin performanți), ambele fiind la fel de utile pentru autocunoaștere
și autodefinirea individuală.
Astfel, comparația ascendentă ne-a ajutat să ne
impulsionăm, să ne dorim mai mult de la noi înșine, iar cea descendentă, în
esență, să ne creștem stima de sine.
Dacă lucrurile s-ar fi oprit la acest context/înțelegere
am fi trăit într-o lume care ar arăta cu totul altfel decât cea pe care o vedem
astăzi. Deși teoria de mai sus a apărut abia în 1954, conceptele sunt studiate
de foarte mult timp, astfel încât chiar și Aristotel a avut ideea că lucrurile
vor degenera iar comparația între oameni va duce la accentuarea intoleranței și
separării în societate.
Da. Lucrurile au degenerat. Și cred că au atins un
maxim în vremurile pe care le trăim.
Astăzi, comparația ascendentă dusă la extrem a adus
și aduce frustrări de genul „nu sunt la fel de bun ca X”, „nu voi ajunge
niciodată la fel de competitiv ca Y”, determinând mulți oameni să clacheze în
fața provocărilor lumii noastre bazată excesiv pe competiție. La polul opus, comparația
descendentă dusă la extrem a ridicat ego-ul pe culmi nebănuite determinând
mulți oameni să adopte atitudini care „sfărâmă” semenii (presupuși) neperformanți prin: ironii, sarcasm, umilințe și violență psihică sau emoțională de la cea mai subtilă
până la cea directă.
Doamna Cristiana Alexandra Levițchi (psihoterapeut și psiholog clinician) spunea într-un articol (aici) că „ironia și sarcasmul sunt doar frustrare și invidie puse în cuvinte” și că „a-l judeca pe altul mereu și mereu nu înseamnă decât a te judeca pe tine”. Deși se știe acest lucru - este destul de greu de acceptat dacă suntem prea „prinși” de valul judecății a tot ce există în exterior.
Din punct de vedere energetic, ironia, sarcasmul
sunt energii dulci, tentante, care ne hrănesc și ne ajută să umplem golul
interior, acel „ceva” care ne lipsește pentru a fi în pace și armonie cu noi
înșine și cu lumea exterioară. Ironia, sarcasmul, bârfa sunt metode clasice de vampirism
energetic. Este bine de știut pentru ca atunci când o facem să fim conștienți
de ceea ce facem.
Dar acest mod de a umple golul interior funcționează
numai pentru o vreme. Dacă suntem suficient de sinceri cu noi înșine putem
recunoaște măcar singuri în fața oglinzii că droguri precum ironia și sarcasmul
nu ne vor ține la infinit departe de ceea ce negăm ca și conținut interior. Le-am
numit droguri pentru că exact așa funcționează, dau dependență.
Această metodă de a-l înjosi pe Celălalt doar ca să
ne simțim noi mai bine este una care ajunge să se întoarcă la un moment dat
împotriva noastră. Este o lege universală. Și atunci când energia se întoarce ne
mirăm de ce ni se întâmplă.
Am fost de-a lungul vremii în ambele situații. Așa
am ajuns să cunosc gustul ironiei și sarcasmului de ambele părți: a celui care
le practică și a celui care le primește. Așa am ajuns să cunosc cât durează starea
de bine obținută ca rezultat al înjosirii Celuilalt și starea de rău pe care o
simte cel înjosit.
Probabil și voi ați fost măcar o dată în fiecare
dintre cele două situații.
Cum ne putem opri din acest joc? Cum ne putem opri
din a-i judeca/ironiza pe ceilalți?
Simplu. Atunci când suntem tentați să ironizăm o
persoană sau un grup de persoane e nevoie să ne amintim (cât mai profund)
senzația pe care o simte cel ironizat. Empatie. Doar o respirație profundă și
putem simți rezultatul următoarei noastre acțiuni.
Trăim vremuri în care cu greu ne amintim de
Celălalt. Cu greu ne amintim că Celălalt este un Om ca și noi, are un suflet ca
și noi, că a trăit experiențe traumatice care au lăsat urme adânci și răni
nevindecate ca și ale noastre (chiar dacă experiențele au fost diferite).
Faptul că nu ne amintim și nu ne preocupă aceste lucruri (când judecăm/ironizăm)
obișnuim să-l punem pe seama lipsei timpului, pe seama faptului că ne
deranjează ignoranța (cum, nu știu) și multe multe altele. Scuzele sunt ușor de
găsit pentru oricine.
Cineva îmi spunea de curând că nu ironizează pe
nimeni. Doar își spune părerea sub acea formă. Bună justificare :))
Este bine ca înainte de a ne spune părerea să ne
amintim că:
FIECARE Om are DREPTUL SUPREM de a ALEGE ce e mai
bine pentru el, de a ALEGE ce înseamnă acel bine, de a-și alege CREDINȚELE - fără
a fi judecat sau ironizat pentru acestea.
Orice judecată asupra credințelor cuiva înseamna
lipsa de respect și de considerație asupra acelui Om, înseamnă a-l considera
mic și neputincios în a-și ALEGE propriile credințe. Înseamnă în esență
încălcarea liberului său arbitru.
Este bine să fim
conștienți de aceste lucruri în toate acțiunile noastre.
Da. Există stări în care nu putem construi, în care
nu putem oferi nimic Celuilalt. Cu toții avem din când în când astfel de stări.
În astfel de momente, decât să dărâmăm ceea ce construiește Celălalt pentru
sine (așa, în felul lui, cu puterile lui, cu ideile lui - chiar dacă acestea nu
coincid cu ale noastre) măcar să îl lăsăm în pace.
Așa cum am mai spus, nu putem co-creao lume mai
bună decât acceptându-ne reciproc, ajutându-ne reciproc și ieșind din sfera
propriului Univers în întâmpinarea Universului celui de lângă noi. Putem trece mai ușor peste toate fiind blânzi unii cu ceilalți, fiind Împreună. ♥
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și bucurie în plus. Listele "Articole recomandate", Resurse video, cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus) te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
Deși relativ mulți dintre noi credem deja în capacitatea
de autovindecare și regenerare a corpului nostru, dovezile științifice sunt mereu binevenite.
Iată că astfel de dovezi au început să apară și să confirme această
capacitate miraculoasă a corpului uman, chiar dacă deocamdată este vorba de regenerarea
impulsionată inițial cu un factor exterior.
Alan Russell, cercetător la granița dintre chimie,
biologie și materiale avansate, studiază medicina regenerativă la Institutul McGowan
pentru Medicină Regenerativă din cadrul Universitații din Pittsburgh.
Acesta (împreună cu echipa sa) a reușit să determine regenerarea țesutului uman
utilizând un proces inițial care transmite corpului semnale de
auto-reconstrucţie. Iată explicațiile sale într-un scurt discurs marca TED:
Aceste descoperiri, alături de cele ce vizează reversibilitatea
îmbătrânirii (despre care am scris aici-click!) arată că din ce în ce mai multe
lucruri pe care le credeam până nu demult imposibile devin posibile și asta se
petrece chiar sub ochii noștri, iar limitele oricare ar fi acestea pot fi întotdeauna depășite.
Foarte importante informații despre metodele de vindecare se găsesc și în documentarul de aici (link) dar și în cel de aici (link).
Dacă este prima dată când ajungi pe această pagină, îți urez bun venit! Sper să găsești ceva care să-ți placă în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie, ambele liste fiind situate în coloana din dreapta.
Pe parcursul vieții, în diferite momente, fiecare
dintre noi a fost urmărit de frică în diferitele ei forme de manifestare. Sub oricare dintre aceste
forme, frica este cea care ne oprește să experimentăm necunoscutul
oricare ar fi semnificația acestuia.
Dacă acest necunoscut nu ar conține și
potențialele noastre cele mai înalte, altfel spus: versiunile noastre cele mai
performante, atunci am putea spune că nu pierdem nimic locuind în zona de
confort oferită de lucrurile, situațiile și stările cunoscute. Dar dacă e să fim foarte sinceri
cu noi înșine, cu toții știm că în fiecare dintre noi stau o infinitate de comori încă
nedescoperite.
Căteva idei foarte utile pentru a înțelege mai
profund frica ne oferă Horia Țurcanu într-o ediție a emisiunii Harta Vieții
realizată de Nicoleta Svârlefus.
Vizionare plăcută!
Chiar dacă e un clip relativ cunoscut găsesc
potrivit să ne reamintim și cuvintele lui Neale Donald Walsch (autorul cărţii"Conversaţii cu Dumnezeu"), cuvinte la care eu mă
întorc de câte ori se întâmplă să mai uit esența lucrurilor...
Numeroase instrumente pentru regăsirea stării de bine și relaxare se găsesc următoarele cărți pe care le recomand cu încredere:
- "Remediul împotriva Fricii" -Lissa Rankin- online aici-link;
- "Mindfulness pentru începători" -Jon Kabat-Zinn- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Mindfulness pe înțelesul tuturor" -Bhante Gunaratana- comandă online aici-link;
- "Acceptă-ți teama dar nu te lăsa inhibat de ea" -Susan Jeffers- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Frica, prietena oamenilor deosebiți" -Geoff Thompson- comandă online aici-link;
- "Curaj" -Debbie Ford- comandă online aici-link;
- "Rețete împotriva îngrijorării" -L. Cohen- comandă online aici-link (abordare prin joc a fricii copiilor);
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Sper să găsești în acest spațiu virtual lucruri care să-ți placă și să te întorci din când în când. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
Există lucruri care ni se întâmplă și asupra cărora
pare că nu avem nici o putere în a le controla. Subiectul este vast însă aici
mă voi referi doar la unul dintre aspecte și anume la faptul că putem controla
cel puțin ceea ce gândim și simțim raportat la ceea ce trăim într-un moment
anume.
Percepția noastră asupra evenimentelor este
diferită în sensul că, în cazul când 1000 de persoane ar trăi aceeași
experiență traumatizantă fiecare ar gândi, simți și reacționa complet diferit.
Asta ar trebui să ne dea de gândit asupra
experiențelor și evenimentelor din viața noastră. Dacă acestea ar fi atât de
traumatizante pe cât credem că sunt, ar trebui să fie percepute la fel de dureroase
de toată lumea, nu...?
Suntem ființe atât de complexe și ne manifestăm
într-o infinitate de moduri - acesta fiind unul dintre motivele pentru care
umanitatea în întregul ei îmi apare ca fiind magică.
Suntem fiecare Stăpânii Gândurilor noastre și a
momentului prezent iar când vom fi conștienți pe deplin de acest lucru vom trăi
viața la potențial maxim.
Iată ce spune Mooji (biografie aici)despre impactul evenimentelor asupra
noastră și despre percepția noastră asupra evenimentelor....
***(Dacă traducerea nu apare odată cu pornirea
clipului atunci dați click pe CC în bara de jos a player-ului și alegeți limba
română.)
Celelalte articole ce conțin materiale video cu Mooji se găsesc cu un click aici-link , iar biografia sa există aici-link.
Câteva cărți pe care le recomand cu încredere deoarece oferă diverse perspective asupra jocurilor minții și regăsirii liniștii interioare:
Dacă ești pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bun venit! Sper să găsești subiecte pe placul tău și să revii din când în când. Pentru a căuta mai ușor poți folosi listele "Articole recomandate", "Resurse video" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta). Te poți conecta cu artiolele blogului oferindu-i un Like. Te mai aștept,