"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta autovindecare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta autovindecare. Afișați toate postările

vineri, 15 iulie 2016

6 elemente esențiale în (auto)tratarea depresiei

Conform unor statistici din 2011 ale Organizației Mondiale a Sănătății, depresia afecta la acea vreme 121 de milioane de oameni, în jur de 50 de milioane fiind numai în Europa. Un studiu realizat de European Health for All Databases tot în 2011 arăta că România se află pe locul doi în Europa din punct de vedere al incidenței bolilor mintale, cu 1403,75 de cazuri la 100 000 de locuitori. Aceleași statistici ale Organizației Mondiale a Sănătății estimau în acel moment că depresia va deveni a doua cauză de dizabilitate, imediat după afecțiunile cardiovasculare.

Un studiu recent arată că în acest moment 3,8% din populația globului suferă de depresie, inclusiv 5% dintre adulți (4% dintre bărbați și 6% dintre femei) și 5,7% dintre adulții cu vârsta peste 60 de ani. Adică aproximativ 280 de milioane de oameni.

Lăsând deoparte statisticile... Probabil fiecare om poate observa (pe pielea lui sau uitându-se în jur) că oamenii se adaptează din ce în ce mai greu modului în care evoluează lucrurile pe plan social, politic, economic sau din alte puncte de vedere și își mențin cu greu echilibrul în furtuna schimbărilor ce au loc pe toate planurile. Desigur, nu orice stare de tristețe se încadrează în depresie, putem clarifica cât de cât problema efectuând acest test online.

Dar pentru că lucrurile sunt pe cale să se agraveze în următorii ani, consider important să cunoaștem cele 6 elemente esențiale în tratarea depresiei. Acestea sunt conținute în programul Therapeutic Lifestyle Change (TLC) elaborat de Stephen Ilardi (doctor în psihologie clinică la Duke University, profesor asociat la University of Kansas). Conform cercetărilor acestuia, următoarele 6 aspecte au o importanță majoră în regăsirea echilibrului psiho-emoțional:
1. exercițiile fizice - din motive pe care le expune Stephen Ilardi în video de mai jos,
2. acizii grași Omega 3 - detalii în video,
3. conexiunea și suportul social (în realitate, nu online) - mai sunt necesare detalii aici?..,
4. strategiile anti-ruminație - renunțarea la "rumegarea" gândurilor negative (link),
5. expunerea la lumină naturală (link) și
6. somnul odihnitor - (link).

Posibil să pară lucruri banale, dar din câți oameni cunosc personal și știu aceste lucruri, mai puțin de 10% dintre ei le aplică în viața de zi cu zi deoarece nu cred că acestea ar avea o importanță chiar atât de mare. Iată că cercetările făcute de Stephen Ilardi demonstrează că această combinație dă rezultate uimitoare în cazurile de depresie tratate de el împreună cu echipa sa, astfel încât consider că discursul său merită toată atenția (*mulțumiri și recunoștință Iuliei Ipati pentru traducere 💗)


Mai jos puteți urmări o emisiune foarte interesantă despre mecanismele depresiei, suferința pacienților tratați de această boală și modul în care aceștia sunt discriminați de societate - emisiune realizată de televiziunea Digi24 (e posibil să nu se încarce pe anumite tipuri de telefoane, merită să reveniți să-l vizionați pe laptop/desktop):


* Dacă ai nevoie de sprijin/ghidare în procesul de transformare sau în regăsirea echilibrului interior - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link..
***

Recomand în primul rând cartea scrisă de Andrew Solomon - volum finalist la Premiul Pulitzer, câștigător al National Book Awards și inclus în lista The Times a celor mai bune o sută de cărţi ale deceniului:
- "Demonul amiezii. O anatomie a depresiei" - comandă online aici-link.
De asemenea, recomand cu încredere în efecte:
- "Exerciții de meditație pentru depașirea depresiei" - M. Williams, J. Teasdale, Z. Segal, J. Kabat-Zinn - comandă online aici-link;
- "Ieșirea din depresie" -Dominique Barbier- comandă online aici-link;
- "Învinge depresia înainte ca ea să te învingă" -Robert L. Leahy- comandă online aici-link;
- "Flux. Psihologia fericirii" -Mihaly Csikszentmihalyi- comandă online aici-link;
- "Un minut la psiholog. Strategii ca să rămâi sănătos într-o lume nebună" -A.A. și D.N. Lazarus- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau materiale video ce aduc bucurie pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗

duminică, 26 iunie 2016

Omul care și-a depășit toate limitele (+ recomandare film)


Ne place să ne plângem de orice și obișnuim să găsim neputințelor noastre o mulțime de scuze. Suntem experți cu toții în treaba asta și aproape că am transformat victimizarea într-o cultură. Fie că dăm vina pe sistemul politic sau pe cel de educație, fie pe condițiile pe care le-am avut în familie sau pe "istoria personală", găsim mereu un "vinovat" la îndemână. 

Deși puțini, există totuși oameni care își asumă lucrurile așa cum sunt indiferent de greutatea experiențelor pe care le trăiesc. Dintre aceștia, unii reușesc chiar să transforme obstacolele în oportunități. Își depășesc limitele într-un mod aproape supranatural și devin exemple pentru ceilalți.


Poate că într-adevăr, e așa cum am spus mai demult, dacă ar fi să dăm un sens imperfecțiunilor sau al handicapurilor, atunci acesta ar putea fi cel de a scoate la iveală alte capacități umane, de a revela noi și noi valențe ale abilităților de care este în stare Omul și de a forța limitele acestuia cât mai departe.

Vă invit să urmăriți o poveste de viață așa cum nu există alta, una care mi-a întărit credința în potențialul uman nelimitat. Nu am mai multe cuvinte pentru a o recomanda, după ce o veți parcurge veți înțelege cu siguranță de ce.

Vă pot spune doar că privind viața pentru câteva minute prin ochii domnului profesor Vasile Adamescu va fi cu adevărat terapeutic și vă va oferi o reconsiderare a valorilor personale și nouă perspectivă asupra vieții. Mulțumiri și recunoștință domnului dr. Mihail Noica - medic primar pediatru, care mi-a trimis această emisiune. Cu speranța că vă va aduce suficientă putere pentru a renaște din orice situație vă aflați, vă doresc vizionare plăcută prin ochii sufletului..


UPDATE - REMINDER:
Te invit într-un loc de basm, într-o atmosferă de la suflet la suflet, să regăsim Bucuria de A FI 😍. În perioada 26 - 30 august, într-un mod relaxat, "de vară", vom discuta despre transformarea interioară autentică și despre cum putem trăi în pace cu noi înșine și cu lumea. Vom face o mulțime de chestii faine dar vor fi și multe surprize. UNDE: Câmpulung Moldovenesc - click AICI pentru detalii. Te aștept cu drag și bucurie 💗
***
Filmul pe care-l dau mai departe astăzi vorbește tot despre depășirea limitelor. Trei cărări de viață se intersectează spre a scoate la iveală tot ce-i mai bun din cele trei personaje principale. Se numește "Drumul interior" ("The Road Within"), a câștigat 8 premii și a fost nominalizat pentru alte 8. Nu dezvălui mai mult despre poveste, vă spun doar că l-aș caracteriza drept o declarație de iubire Vieții așa cum este ea, indiferent de obstacolele pe care le găsim în cale. Filmul poate fi vizionat aici-link sau aici-link (*se poate seta calitate video 720px din butonul în formă de rotiță din bara player-ului). Vizionare plăcută..
***

Câteva cărți minunate care ne pot face să privim viața altfel:
- "Darurile imperfecțiunii" -Brene Brown- comandă online aici-link;
- "Viața te iubește" -Louise Hay, Robert Holden- comandă online aici-link;
- "Bucuria. Fericirea care vine din interior" -Osho- comandă online aici-link;
- "Fericire Acum!" -Robert Holden- comandă online aici-link;
- "Poți fi fericit orice s-ar întâmpla" -Richard Carlson- comandă online aici-link;
- "Proiectul fericirii" -Gretchen Rubin- comandă online aici-link sau aici-link.


Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate materialele care există în acest spațiu virtual ne ajută să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗 


duminică, 22 mai 2016

Rezolvă lucrurile înainte ca ele să te "rezolve" pe tine (+ recomandare film)

Mulți oameni poartă ascunsă în sufletul lor povara tristeții. Și nu vorbesc aici despre tristețile de-o zi sau de două. Nici de acelea care au un sens. Vorbesc despre perioadele de gol, numit uneori "gol sufletesc", dublat de obicei de pierderea sensului. Orice fel de sens. Astfel de perioade sunt acelea în care mor credințele vechi de care ne-am atașat. Cred că orice om a trecut măcar o dată printr-o astfel de perioadă.

Și majoritatea oamenilor care au lăsat ceva de preț în dar omenirii au trecut prin astfel de perioade. Doar că foarte puțini au povestit despre conflictele interioare, zbuciumul și suferința lor. Atât de puțini încât, în zilele noastre, am ajuns să credem că oamenii remarcabili au ajuns remarcabili peste noapte sau printr-un miracol, și că a-ți pierde la un moment dat credințele și sensul este o tragedie. Așa am ajuns să trăim într-o societate în care psihologia pozitivă este greșit înțeleasă, iar cel care merge la psiholog este considerat "defect". Așa am ajuns să ne rătăcim pe drumul evoluției conștiente și să ne opunem sistematic schimbării - singura constantă Universală.

Dacă încăpățânarea noastră de a menține neschimbat ceea ce vrea să se dizolve nu ar aduce atâta suferință, dacă nu ne-ar frâna în tot ceea ce vrem să întreprindem, dacă nu ne-ar seca izvorul creativității pe care-l avem fiecare ascuns în inima noastră, atunci...tot ce am spus mai sus nu ar prezenta nici o importanță. Dar, după cum știți, faptul că neglijăm probleme evidente nu duce decât la agravarea loc și la transformarea experiențelor de viață în unele extrem de dureroase.


Pare greu de crezut, dar când omul ajunge la un grad înalt de conștientizare și de claritate, acesta devine capabil să determine exact momentele din trecut în care ar fi putut să evite anumite experiențe traumatice. Dar sigur mai important de atât, devine capabil să observe din timp agravarea unei situații de viață și, punându-și viața sub lupă, poate detecta cu ușurință credința și/sau comportamentul ce trebuie schimbate pentru a evita suferința. Chiar cred că putem rezolva lucrurile înainte ca ele să ne "rezolve" pe noi și mai cred că fiecare om are puterea de a aduce în viața sa pacea și armonia. Omul poate deveni flexibil la schimbare dar acest lucru decurge mai ușor când înțelege la ce-i folosește acest lucru. 

Este motivul pentru care am construit seminarul "Evoluția Conștientă pas cu pas" ca o viziune de ansamblu asupra transformării interioare și am sintetizat în el cele mai utile informații, instrumente și exerciții pentru o transformare interioară durabilă. Cum spuneam în descrierea acestuia, este ca o hartă pe care orice om își poate clarifica poziția actuală, destinația pe care o dorește și alege pașii care i se potrivesc pentru a construi propria cale de evoluție conștientă. Darurile pe care le conține, programul și detaliile de participare le găsești AICI-link. Te aștept cu drag pentru o experiență transformatoare și vindecătoare.

Și pentru că exemplele de curaj sunt ca o gură de aer proaspăt pentru cei care încă nu l-au găsit, dau astăzi mai departe povestea emoționantă a lui Kevin Breel - comediant și activist în sănătatea mintală. În scurtul său discurs, el expune și motivele pentru care e necesară schimbarea perspectivei asupra depresiei. Sper să vă aducă inspirație și, bineînțeles, curaj pentru a schimba ce e de schimbat. Vizionare plăcută și cu folos.. 💗


"Iubirea este cel mai puternic lucru de pe Pământ. Am văzut ce poate să facă și face lucruri uimitoare" (...) "Uneori îmi imaginez o lume în care toată lumea știe că iubirea este necondiționată și știe cât de frumoasă este o astfel de lume." Iată două replici din filmul pe care îl recomand astăzi. Se numește chiar "Unconditional" ("Necondiționat") și ne poartă într-o poveste tulburătoare a doi oameni ale căror destine se intersectează într-un mod neașteptat și produce efecte la fel de neașteptate. Este un film care merge la suflet, terapeutic pentru cei cărora nu le e teamă să sară cu totul în poveste, știți ce vreau să spun.. Poate fi vizionat online aici-link, vizionare plăcută :)
***
Articole conectate cu subiectul: Cum ieșim din depresieDepresia.. zâmbitoare - o boală ascunsă, De la vulnerabilitate si confuzie la claritate și documentarul "Provocarea schimbării" - aici-link.

Câteva cărți foarte utile pe care le recomand cu încredere în "efectele" lor:
- "Demonul amiezii. O anatomie a depresiei" -Andrew Solomon- comandă online aici-link;
- "Exerciții de meditație pentru depașirea depresiei" - M. Williams, J. Teasdale, Z. Segal, J. Kabat-Zinn - comandă online aici-link;
- "Ieșirea din depresie" -Dominique Barbier- comandă online aici-link;
- "Învinge depresia înainte ca ea să te învingă" -Robert L. Leahy- comandă online aici-link;
- "Flux. Psihologia fericirii" - Mihaly Csikszentmihalyi - comandă online aici-link sau aici-link;
- "Marea carte despre fericire" -100 de experți- comandă online aici-link;
- "Antidotul. FERICIRE pentru oamenii care nu suportă gândirea pozitivă" -Oliver Burkeman- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


vineri, 29 ianuarie 2016

Secretele creierului și efectele vindecătoare ale... cunoașterii

În ultimii ani, interesul acordat alimentației sănătoase a crescut exponențial și tot mai multe cercetări își îndreaptă atenția către acest domeniu. Nu este de mirare, toți vrem să fim sănătoși pentru că toate celelalte arii ale vieții și activităților noastre depind starea de sănătate.

Dar ceea ce ce încă mă uimește este faptul că igiena psiho-emoțională nu este privită măcar cu aceeași importanță. Asta se întâmplă deși s-a demonstrat deja că starea psiho-emoțională determină apariția bolilor, iar echilibrarea acesteia are o importanță determinantă în procesul de autovindecare.

Este foarte posibil ca unul dintre motive să fie faptul că cercetările din acest domeniu sunt mai noi decât cele din domeniul alimentației. Alt motiv ar fi reticența cu care oamenii privesc capacitatea de autovindecare, deoarece de-a lungul timpului am auzit o mulțime expresii de genul: "nu cred..", "așa ceva nu se poate..", "prea frumos ca să fie adevărat".

Aceste lucruri mă determină să dau mai departe astăzi o emisiune extrem de interesantă în care domnul prof. univ. dr. Leon Zăgrean ne vorbește despre secretele creierului, efectul placebo, stres, capacitatea de autovindecare și efectele vindecătoare ale.. cunoașterii. Domnul prof. univ. dr. Leon Zăgrean este șeful Catedrei de Fiziologie a Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București și fondatorul primului laborator de Neuroştiinţe din România. Cititorii mai vechi ai acestui blog au avut ocazia să-l cunoască prin intermediul altor materiale pe care le-am distribuit aici.


Două citate din emisiune.. ca să vă fac curioși:

"Principala cauză a bolilor este necunoașterea - acceptarea unor criterii false despre viață și despre esența umană."

"Stresul este un factor major în apariția bolilor. El este un produs al minții noastre, nu există ca atare. Sub 5% dintre boli sunt cauzate de gene, restul sunt produse de propria acțiune a ființei umane. Mediul înconjurător acționează prin intermediul minții noastre, noi ajutăm ca anumiți factori să producă sau nu boala."

Felicitări domnului prof. univ. dr. Leon Zăgrean pentru că ne dăruiește informații prețioase ca de fiecare dată - bune de știut, de aplicat și.. de dat mai departe. Vizionare plăcută și cu folos.. (***Pe anumite tipuri de telefoane materialul video nu se încarcă, dar poate fi vizionat pe laptop sau desktop. Video-ul este preluat de pe site-ul adevarul.ro, nu am reușit să-l descarc de-acolo (prin nici o metodă) și să-l pun pe o altă platformă, îmi pare rău.)


În completarea acestor idei vin și informațiile din articolele:

Cărți care susțin aceste informații și pe care le recomand cu căldură celor interesați :
- "Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor" -Jacques Martel- comandă online aici-link sau aici-link- un dictionar complet al bolilor și al afecțiunilor aflate în strânsă legătură cu conflictele generate de gânduri, sentimente și emoții, informații ce pot facilita înțelegerea simbolică, realizată de creier, și care ne ajută să conștientizăm conflictul ce generează o anumita boală;
- "Puterea vindecătoare a bolii" -Thorwald Dethlefse, Ruediger Dahlke- comandă online aici-link - registrul bolilor, tabel sinoptic al corespondenței dintre părțile corpului, organele sale și sensul lor simbolic;
- "Boala ca simbol. Manual de psihosomatică" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link - compendiu cu 400 de tablouri clinice, peste 1.000 de simptome organizate în sistem alfabetic, regiunile corporale și organele în interpretarea lor simbolică pentru omul sănătos + registru cu simptomele maladive;
- "Boala ca șansă. Cum să descifram mesajul ascuns al bolii" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Vindecarea cu ajutorul minții" -Lissa Rankin- comandă online aici-link;
- "De ce se îmbolnăvesc oamenii?" -Darian Leader, David Corfield- comandă online aici-link;
- "Remediul împotriva fricii" -Lissa Rankin- comandă online aici-link;
- "Secretele autovindecării" -Maoshing Ni- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să restabilim armonia în viața cotidiană. Poți căuta un subiect anume utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


marți, 12 mai 2015

Medicina vibrațională recunoscută în lumea medicală

"Practica medicală curentă se bazează pe modelul newtonian în ceea ce privește înțelegerea realității. Acest model ține de un punct de vedere potrivit căruia lumea reprezintă un mecanism complicat. Doctorii văd corpul ca pe un fel de mașină mare care este controlată de creier și de sistemul nervos periferic: computerul biologic. Dar oare reprezintă oamenii doar niște mașini, oricât ar fi de sofisticate? Sau niște mecanisme biologice complexe, interconectate în mod dinamic cu niște câmpuri de energie vitală... așa-numitele "spectre"?

(...) Rezultatul aplicării paradigmei einsteiniene în medicina vibrațională este faptul de a vedea omul ca pe un sistem de rețele formate din câmpuri complexe de energie care interferează cu sistemul celular sau fizic. Medicina vibrațională folosește forme specializate de energie cu scopul de a acționa asupra acestor sisteme energetice în momentul în care acestea suferă un dezechilibru din cauza stării de boală." - fragment din cartea "Medicină vibrațională" scrisă de Richard Gerber (link).


Conceptul de medicină vibratională nu este unul nou, bazele acestuia pierzându-se în timpuri străvechi în vechile tradiții, chiar dacă forma și denumirea sub care a apărut nu au fost acestea. Acest domeniu reunește suma tuturor metodelor, tehnicilor, disciplinelor și practicilor care consideră omul un sistem energetic complex și utilizează pentru echilibrarea acestuia metode energetice.

Până în zilele noastre, sistemul medical a opus rezistență acceptării ideii că întreaga lumea fizică este energie condensată. Însă, odată cu dezvoltarea conceptelor din fizica cuantică și formularea noilor teorii despre structura energetică a materiei, iată că asistăm la schimbări profunde și în sistemul medical. Spun asta deoarece am fost încântată să aflu că doi autori români din sistemul de învățământ universitar (!) au scris o carte care cuprinde bazele teoretice ale comunicare intercelulară prin vibrații de tip electromagnetic - comunicare ce constituie limbajul codificat, analogic ṣi digital al tuturor ființelor vii.

Este vorba despre cartea "Introducere în medicina vibrațională" scrisă de domnul conf. univ. dr. Traian Trandafir și doamna lector univ. dr Mihaela Gheorghiu de la Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" București. Cartea oferă o bază teoretică solidă pentru explicarea fenomenelor ce au loc în vindecare în cadrul tuturor ramurilor medicinei complementare, de la acupunctură, homeopatie, gemoterapie până la mai noile terapii cu biocâmpuri ṣi biorezonanță - aplicate în practica medicală curentă.

Pentru a înțelege principiile care stau la baza medicinei vibraționale, cercetările științifice care au condus la acceptarea în lumea medicală a acestui concept revoluționar și pentru a afla câteva relatări ale unor experimente deosebite, vă invit să vizionați una dintre edițiile emisiunii "Mistere la granițele cunoașterii" în care domnul Daniel Roxin o are ca invitată pe doamna lector univ. dr Mihaela Gheorghiu. Vizionare plăcută și cu folos..


Informații foarte importante despre vindecare și medicina holistică există în articolele care se găsesc Despre autovindecare și cauzele profunde ale bolilor, Vindecarea prin gândire între mit și realitateRolul esențial al gândirii în (auto)vindecarea bolilor și un documentar din "musai list" poate fi vizionat aici-link.

Recomand tuturor celor interesați cărțile amintite mai sus:
- "Introducere în medicina vibrațională" -Traian Trandafir, Mihaela Gheorghiu- comandă online aici-link;
- "Medicina vibrațională" -Richard Gerber- comandă online aici-link;

De asemenea, recomand cele mai bune cărți pe care le-am întâlnit privind cauzele profunde ale bolilor și simbolistica acestora:
- "Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor" -Jacques Martel- comandă online aici-link;
- "Boala ca șansă. Cum să descifram mesajul ascuns al bolii" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Boala ca simbol. Manual de psihosomatică" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Puterea vindecătoare a bolii" -Thorwald Dethlefse, Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Vindecarea cu ajutorul minții" -Lissa Rankin- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Sunt aici sute de articole ce cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și pentru a aduce relaxare și bucurie. Poți căuta un subiect care îți place folosind listele "Articole recomandate" sau cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare


joi, 22 ianuarie 2015

Despre autovindecare și cauzele profunde ale bolilor

"Boala este o atenționare – ne semnalează că ne manifestăm dizarmonios. Nu este o pedeapsă, ci o consecință a faptelor şi atitudinilor noastre. Ne oglindește defectele, ne reflectă erorile. Ne pune față în față cu noi înșine. Ne îndeamnă să ne sesizăm neajunsurile și să ne mobilizăm pentru a le transformă în calități corespondențe. De exemplu, teama este o caricatură a prudenței, mania o distorsiune a pasiunii, lenea o degradare a calmului. Boala nu este un dușman, ci, paradoxal, cel mai bun prieten, căci are curajul să ne spună verde în față ce, unde şi cum greșim. De aceea atitudinea de a o nega, de a o ignora ca şi efect al unui stil de viață dizarmonios este contra-productivă. Această atitudine poate avea ca rezultat camuflarea simptomelor și o falsă vindecare. Dușmănindu-ne boala, ne dușmănim pe noi, căci de multe ori în umbrele din noi se ascund energii puternice şi profunde care așteaptă să fie manifestate plenar.

Boala ne semnalează înstrăinarea de sine. Nu o putem vindeca decât dacă ne reîmprietenim cu noi înșine.

Boala este rodul unor convingeri false adânc înrădăcinate în ființa celui bolnav. Atât de adânc încât ajung să ia forme materiale şi să se manifeste la nivelul corpului fizic. În medicină holistică acest fenomen este numit somatizare. Esența tratamentului constă în dobândirea lucidității care permite descătușarea de aceste convingeri greșite, generatoare de atitudini şi acțiuni greșite. Însă, dincolo de aspectul teoretic, lupta este personală, experiența individuală este singura eliberatoare. Nici o filozofie, nici o doctrină, nici o persoană nu vor putea vreodată să facă treaba pe care fiecare individ o are de făcut pentru el. Armonia nu poate fi redobândită decât individual, prin informare și experiență directă, prin explorare și conștientizare. Numai astfel procesul vindecării devine o simplă chestiune de timp, cu singura condiție că acest timp să mai fie încă disponibil pentru persoană afectată (modificările din planul fizic, deci leziunile morfologice, să nu fie deosebit de severe, iar timpul necesar reversării bolii să nu fie mai mare decât poate duce pacientul).

Boala este consecința unor rezonanțe distructive pe care cel bolnav le întreține având falsa convingere că este una cu ele. Acestea își au originea în subsolul conștiinței, inaccesibil în mod obișnuit, dar perceptibil de către oricine sub forma gândurilor și trăirilor degradante. Acolo, în hrubele psihicului, mocnesc reprimate tendințele noastre ascunse, negate, condamnate, natura noastră primară pe care nu vrem să o recunoaștem din cauza prejudecăților și a inhibițiilor rezultate din constrângerile sociale, familiale, religioase, politice, materiale, personale. Greșeala esențială pe care o comite cel susceptibil de boală este de a se confunda cu aceste manifestări psiho-mentale, de a se lasă cuprins cu totul de vâltoarea lor, de a-și lăsa claritatea conștiinței înecată în mlaștină. (...)

Boala are că substrat ignoranța. Un om bolnav își este sieși străin. Această înstrăinare poate avea grade variate și se poate referi la diferite aspecte ale ființei umane. Cea mai severă înstrăinare va genera şi boala cea mai severă (și cea mai greu vindecabilă). În acest sens, psihozele și mai ales schizofrenia, sunt considerate în medicina naturală bolile cele mai grave, chiar dacă ele nu se asociază cu modificări vizibile la nivelul corpului fizic. Practic, această față nevăzută a existenței noastre numită viață interioară face în cele din urmă diferența dintre sănătate și boală, dintre fericire și mizerie, dintre bucuria prezentului și toate condiționările noastre. Menirea remediilor naturale este aceea de a cataliza procesul de pătrundere, lămurire și prefacere interioară, de a direcționa efortul lăuntric, de a-i da coerentă și focalizare. Este o iluzie să considerăm că simpla administrare a unui remediu exterior sau a altuia poate elimina complet și permanent o anumită suferință.

Diferitele manifestări patologice sunt o expresie a armoniei universale, în particular a legii acțiunii şi reacțiunii. Simplul fapt de a folosi niște plante, cristale, posturi, regimuri alimentare, diferite tehnici, nu ne anulează greșelile şi pornirile dizarmonioase. Desigur, unele procedee au efecte purificatoare profunde, la multiple niveluri, capabile să aducă liniştea şi luciditatea necesare metamorfozării lăuntrice. Efectele lor benefice sunt însă menite să fie însoțite întotdeauna de înțelegerea trăirilor inferioare care au generat boala. Acesta și este scopul final. Odată ce obiceiurile noastre dizarmonioase sunt aduse în câmpul conștienței, înțelese și sublimate, toate formele de suferință generate de acestea încep să se topească de la sine. Până să îți dai seama ce se întâmplă, suferința va fi dispărut cu totul. În momentul când transformarea s-a produs, boala încetează.

Abordarea psihosomatică a vindecării are ca premisă corelația potrivit căreia manifestările în plan psiho-emoțional determina manifestările în plan energetic, care determină la rândul lor manifestările în plan fizic. Așadar, problemele psiho-emoţionale, neglijate, negate, reprimate ori incorect tratate vor constitui germenii viitoarelor dezechilibre la nivel energetic şi, mai apoi, declanșatorii feluritelor afecțiuni în plan fizic. Tratarea efectelor grosiere (bolile propriu-zise), o deblocare energetică autentică şi incursiunea cât se poate de serioasă și de conștientă în tot ceea ce înseamnă viață noastră interioară constituie premisele unei vindecări eficiente şi durabile (chiar dacă uneori lente).

Manifestările dizarmonioase în plan psiho-emoţional sunt evidente imediat, dezechilibrele produse de acestea în plan energetic au o latență medie de apariție şi pot fi recunoscute atunci când în corp apar dereglări funcționale (adică deși nu există leziuni la nivelul unor organe, acestea încep să nu-și mai îndeplinească toate funcțiile în mod corespunzător), în timp ce manifestările corespondente în plan fizic au un timp mult mai lung de instalare, devenind evidente după nenumărate trăiri dizarmonioase în plan psiho-emoţional şi după îndelungi disfuncționalități la nivelul unor organe și sisteme. În această fază – de manifestare fizică – apar leziunile organice iar boala poate fi deja depistată sub aspectul prezenței sale materiale în corp.

Terapia naturală autentică propune o abordare holistică, oferind soluții și remedii menite să influențeze toate cele 3 planuri (psiho-emoţional, energetic și fizic)." - Maria Verdi, psihoterapeut -Articol preluat din revista "Sănătate - S.O.S" (Nr.74, noiembrie 2014 - link) - l-aș fi subliniat tot (atât de important îl consider) însă ar fi fost obositor de citit.


Sănătatea este într-adevăr bunul nostru suprem. Când aceasta se deteriorează, toate celelalte preocupări sau îngrijorări se micșorează ca importanță devenind brusc total nesemnificative.

Psihosomatica este ramura medicală care studiază originea psihică a unor boli și folosirea mijloacelor psihologice în terapia lor. Deși în acest moment se consideră că doar o parte dintre boli sunt de natură psihosomatică, ultimii 8 ani din viața mea mi-au demonstrat faptul că toate sunt rodul credințelor și atitudinii noastră față de noi înșine și față de lumea (pe care o considerăm) exterioară. Cu fiecare confirmare am acceptat în final că aceste credințe sunt singurele pârghii ce determină starea noastră de armonie pe toate planurile. Spun aceste lucruri deoarece s-au împlinit de curând 8 ani de când aplic în mod exclusiv autovindecarea prin conștientizări și rezolvarea conflictelor interioare și obțin rezultate clare și imediate (de 8 ani nu am mai folosit și nu folosesc nici un fel de medicamente, nici suplimente naturale, nici ceaiuri, nici un tip de dietă, nici un fel de exerciții fizice, nici o altă terapie sau tehnică de vindecare).

Acesta este motivul pentru care insist pe acest subiect și de aceea consider că fiecare moment investit în înțelegerea unor informații noi este o cărămidă în plus nu doar la edificiul cunoașterii ci și la sănătatea și armonia ființei noastre ca întreg, dar și a celor dragi - în măsura în care le transmitem și lor aceste informații. De aceea am considerat necesar să dau mai departe articolul de mai sus și, în continuare, o emisiune care să completeze aceste informații cu argumente științifice și clarificări importante. Este vorba despre o ediție a emisiunii "Mistere la granițele cunoașterii" realizată de domnul Daniel Roxin în care acesta îl are ca invitat pe domnul dr. Dorin Dragoș - șef de lucrări în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Vizionare plăcută și de folos..💗


Sunt multe articole pe această pagină care completează înțelegerea acestor noțiuni însă voi alege doar trei:
Un documentar important se găsește aici-link, teoria lui Rupert Sheldrake explicată de acesta aici-link, iar unul dintre interviurile importante cu Bruce Lipton se găsește aici-link.

Recomand și câteva cărți care ne pot aduce numeroase conștientizări și ne pot ghida pe drumul restabilirii armoniei ființei:
- "Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor" -Jacques Martel- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Boala ca șansă. Cum să descifram mesajul ascuns al bolii" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Boala ca simbol. Manual de psihosomatică" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Puterea vindecătoare a bolii" -Thorwald Dethlefse, Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Vindecarea cu ajutorul minții" -Lissa Rankin- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Cele 4 fețe ale monedei" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link.


Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să restabilim armonia în viața cotidiană. Poți căuta un subiect anume utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗


marți, 11 noiembrie 2014

Informații care mi-au schimbat viața (51)

Schimbările care au loc în viața fiecăruia împreună cu transformările ce au loc pe plan social, economic și chiar climatic sau în câmpul electromagnetic al Pământului afectează zi de zi fragilul echilibru psiho-emoțional dar și fizic. Nu este de mirare că statisticile privind numărul bolnavilor de cancer arată creșteri semnificative în ultimii anii. Oamenii s-au obișnuit să pună îmbolnăvirile numai pe seama factorilor externi și, se pare că oricâte date statistice ar apărea, nu pot accepta că adevăratul factor declanșator al dezechilibrelor (un fel de "șef" care dă verdictul manifestării) este întotdeauna un conflict interior (link).

Nu voi aduce în atenție astăzi factorul determinant: credințele noastre - care ne conduc fie către boală fie către sănătate (în funcție de natura lor) deoarece am vorbit deja despre asta de multe ori. Postarea de astăzi este despre câteva remedii care nu reușesc să pătrundă la "lumină", deși sunt demult cunoscute.

S-au împlinit anul acesta 40 de ani de când G. Edward Griffin a publicat cartea sa "O lume fără cancer" în care acesta a publicat multe dovezi ale existenței unor medicamente împotriva cancerului, cel mai important dintre acestea fiind vitamina B17. Dezvăluirile sale și cazurile prezentate sunt impresionante și ne oferă o imagine clară a situației de fapt: nimeni nu este interesat să facă cercetări serioase asupra acestor substanțe și apoi să le ofere publicului deoarece mafia industriei farmaceutice nu are ca scop final vindecarea (link).

Acest lucru poate părea supărător, dar nu ar trebui să ne supere deoarece, după părerea mea, are un rost mai "adânc" decât ceea ce vedem la suprafață. Cursul evenimentelor pe plan global și conexiunile dintre acestea m-au condus spre concluzia că toate acestea ne "împing" spre căutarea resurselor interioare de autovindecare (link), de reechilibrare nu doar psihică ci și fizică.

Dar până la acceptarea și înțelegerea profundă a semnalelor transmise de corpul nostru (link) prin simptome și boli, propun spre vizionare documentarul realizat de G. Edward Griffin, documentar ce poartă numele cărții și merită să fie dat mai departe în seria cu titlul de mai sus. Vizionare utilă și plăcută 💗


Sunt foarte multe articole pe care le-aș recomanda în completarea subiectului, dar dacă ar fi să fac o selecție aș zice:
- Rolul esențial al gândirii în (auto)vindecarea bolilor și afecțiunilor,
- Despre autovindecare și cauzele profunde ale bolilor,
- Vindecarea prin gândire între mit și realitate,
- Dovezi științifice importante privind capacitatea de autovindecare a organismului uman și
- un documentar din "musai list" poate fi vizionat aici-link.

Cărți recomandate:
- "Tu ești Placebo" -Joe Dispenza- comandă online aici-link;
- "Tu ești Placebo" (audiobook, include 2 meditații ghidate) -Joe Dispenza- comandă online aici-link;
- "Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor" -Jacques Martel- comandă online aici-link;
- "Boala ca șansă. Cum să descifram mesajul ascuns al bolii" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Boala ca simbol. Manual de psihosomatică" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Puterea vindecătoare a bolii" -Thorwald Dethlefse, Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Când corpul spune NU. Costul stresului ascuns" -Gabor Maté- comandă online aici-link;
- "Corpul nu uită. Vindecarea traumelor profunde din inconștient" -Myriam Brousse, Valerie Peronnet- comandă online aici-link;
- "Vindecarea cu ajutorul minții" -Lissa Rankin- comandă online aici-link;
- "Biologia credinței" -Bruce Lipton- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Principiul placebo. Cum ne vindecă așteptările pozitive" -Antje Maly - Samiralow- comandă online aici-link;
- "Corpul tău știe răspunsul" -David I. Rome- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual ne ajută să evoluăm și să devenim din ce în ce mai conștienți de natura realității și potențialul uman. Poți căuta un subiect anume folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗

duminică, 7 septembrie 2014

Iubire versus frică - pentru sănătate

După cum știm, tot ceea ce simțim, gândim și/sau facem ne influențează starea de sănătate. Dar poate cele mai profunde efecte negative le are asupra noastră frica, aceasta producând: stres și anxietate, angina, aritmii, astm, alergii, hipertensiune arterială, dureri de cap, accidente vasculare cerebrale și multe altele. Cercetările din psihosomatică spun că există o legătură între frică și manifestarea acestor simptome sau boli și poate nu ar fi fost nevoie de studii neapărat având în vedere că oricine poate să observe reacțiile care au loc în corp atunci când ne este teamă.

Dată fiind importanța consecințelor pe care le are frica asupra sănătății noastre, dau mai departe astăzi o secvență dintr-un interviu cu renumitul biolog Bruce Lipton unde acesta explică ce înseamnă pentru sănătate a trăi în iubire versus a trăi în frică.

Pentru că nu este prima dată când promovez interviurile sale, acum reamintesc doar faptul că acesta este specialist în biologie celulară - fost profesor la University of Wisconsin's School of Medicine, foarte cunoscut pe plan mondial datorită ideii sale revoluționare că genele și ADN-ul pot fi modificate odată cu schimbarea credințelor noastre. Este de asemenea recunoscut și pentru punțile între știință și spiritualitate pe care le construiește permanent în articolele și conferințele pe care le susține în diverse țări ale lumii.

Sunt informații la fel de importante ca și acelea pe care Lissa Rankin le-a comunicat în discursurile sale de aici-link și aici-link, așa că sigur merită date mai departe. *Mulțumiri Andrei Ivanov pentru traducere. Vizionare plăcută și cu folos..



Recomand bineînțeles cărțile lui Bruce Lipton:
- "Biologia credinței" - comandă online aici-link;
- "Evoluția spontană" - comandă online aici-link sau aici-link;
- "Efectul de lună de miere" - comandă online aici-link.

Iar pentru detectarea cauzelor psiho-emoționale ale bolilor, reamintesc trei dintre cărțile care mă sprijină de câțiva ani:
- "Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor" -Jacques Martel- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Puterea vindecătoare a bolii" -Thorwald Dethlefse, Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Boala ca simbol" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Boala ca șansă. Cum sa descifram mesajul ascuns al bolii" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Cele 4 fețe ale monedei" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Vindecarea cu ajutorul minții" -Lissa Rankin- comandă online aici-link sau aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți urez bun venit! Te așteaptă sute de articole cu informații utile și exerciții de  conștientizare, fitness mental și emoțional.. Lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta te pot ajuta să găsești mai ușor subiectele care te interesează. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


vineri, 29 august 2014

Dovezi științifice importante privind capacitatea de autovindecare a organismului uman

Există o multitudine de informații care deocamdată nu au loc în media românească pentru a fi distribuite conform importanței lor vitale. Un loc important între acestea îl ocupă informațiile privind capacitatea de autovindecare a corpului nostru. Și nu e de mirare că acestea nu au loc între lucrurile care se difuzează la televiziuni sau în presa scrisă online și offline.

Spun asta deoarece știrile de mai jos nu doar că ar transforma viziuni și ar declanșa conștiența oamenilor privitor la subiect ci și pentru faptul că în timp ar putea duce schimbări majore ale sistemului de sănătate publică. Ascunderea adevărului despre sănătate oricum nu e ceva nou în societatea noastră așa cum nu ceva nou este nici la nivel global, după cum probabil știți - link (important).


Acum o lună am adus în atenție (aici-link) primul discurs TED al Dr. Lissa Rankin -  "doctor nu doar de corpuri ci și de suflete" - cum îi place să se autodefinească (link). Spuneam atunci și reamintesc acum că este medic, speaker internațional, artistă (link) și autoare a cărții "Vindecarea cu ajutorul minții" care a ajuns rapid bestseller și a fost tradusă și în limba română (link).

În acest moment conduce și proiectul "Pink Medicine Revolution" care ajută pacienții să se vindece singuri, încurajându-i și explicându-le în amănunt procesul respectiv. Am tradus și cel de-al doilea discurs al său deoarece nu este doar foarte important ci (spre final) și...emoționant. O să vedeți de ce...

Vă rog să distribuiți informația pentru a beneficia de ea cât mai mulți oameni. Sharing is caring 💗 Vizionare plăcută!


"Să-ți asculți corpul pentru a înțelege bolile ca limbaje simbolice şi metaforice este un demers accesibil oricui. Să stabilim o legătură între prezența unui simptom, unei disfuncții psihologice sau apariția unei somatizări profunde și un conflict psihologic sau relațional ne permite să înţelegem mai bine relația strânsă care există între spirit și corp şi să abordăm bolnavul în întreaga sa dimensiune umană." - Jacques Salomé

Articole recomandate pe același subiect: Rolul esențial al gândirii în (auto)vindecarea bolilor și afecțiunilor, Vindecarea prin gândire între mit și realitateAdevărul șocant despre sănătatea ta și Creierul și conștiința - informații esențiale pentru sănătateCele mai important documentar pe tema efectului placebo se găsește aici-link și este unul cu adevărat special. De asemenea, merită să urmăriți interviul lui Lise Bourbeau pe tema autovindecării - cel care se găsește aici-link.

Recomand bineînțeles cățile Lissei Rankin:
- "Vindecarea cu ajutorul minții" - comandă online aici-link sau aici-link- carte în care aceasta descrie programul ei în 6 pași pentru e reechilibra toate ariile vieții noastre, toate care ne fac să fim cu adevărat sănătoși și
- "Remediu împotriva fricii" comandă online aici-link sau aici-link - o carte ce conține referiri la studii științifice și povești inspirate de viață care ne pot elibera de frici.
Recomand de asemenea:
- "Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor" -Jacques Martel- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Puterea vindecătoare a bolii" -Thorwald Dethlefse, Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Boala ca simbol" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Boala ca șansă. Cum sa descifram mesajul ascuns al bolii" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Cele 4 fețe ale monedei" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link.
***
În cazul în care ești pentru prima dată aici, îți urez bun venit! Sper ca lucrurile pe care le vei găsi să-ți fie de folos căutărilor tale. Poți găsi subiectele care te interesează folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept

cu drag 💗