"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta creativitate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta creativitate. Afișați toate postările

miercuri, 16 octombrie 2013

Partea "bună" a "defectelor"

Privind cu maximă sinceritate lucrurile în ansamblu putem observa că fiecare experiență de viață are două fațete pe care le putem numi: partea "bună" și partea "rea".

La fel se întâmplă și cu "defectele" sau "imperfecțiunile" noastre. Obișnuim să le punem etichete asemeni experiențelor, lucrurilor, oamenilor...Dincolo de dualitate cred că lucrurile stau altfel, de aceea anumitor cuvinte obișnuiesc să le pun ghilimele.

Dacă ar fi ca aceste "defecte" sau "imperfecțiuni" să aibă o explicație, aș spune că rostul lor este de a scoate la iveală alte posibilități, de a revela noi și noi valențe ale abilităților de care este capabil Omul, de a forța limitele acestuia cât mai departe.

Deși subiectul este vast, astăzi vreau să propun doar un exemplu de experiență a unui om care nu a încetat să caute rostul bolii sale și până la urmă l-a și găsit. L-a transformat apoi într-un adevărat dar. Este vorba despre Phil Hansen - un artist ieșit din comun tocmai datorită particularității sale care constă în tremurul mâinilor. Vă invit să-i urmăriți poveste cu speranța de a vă inspira să găsiți darul din lucrurile pe care acum încă le etichetăm drepte "rele". Vizionare plăcută!

***Fotografia de mai sus reprezintă una dintre lucrările lui Phil Hansen, o veți recunoaște și în prezentarea acestuia.


Pe tema darului ce există în diversitate există ceva și aici (link) iar despre creativitate puteți găsi lucruri interesante și aici (link), aici (link) și  aici (link).

Dacă ești pentru prima în căsuța mea virtuală, îți urez bun venit! Poți alege ceva care să-ți placă din lista "Articole recomandate" sau orice subiect din tabelul cuvintelor cheie, ambele fiind situate în coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



sâmbătă, 8 iunie 2013

Copilul din noi


Oricărui om (de orice vârstă) îi place să fie alintat și să se alinte, să se comporte măcar câteodată ca un copil. Faptul că nu toți oamenii lasă să se vadă această parte a lor nu face fraza precedentă mai puțin adevărată. Această parte a noastră a fiecăruia este numită de obicei copilul din noi.
Până acum câțiva ani am ținut latura asta a mea bine ascunsă, numai pentru mine, neîndrăznind să o las la vedere. Sinceră să fiu nici eu cu mine însămi nu-mi permiteam să mă copilăresc deoarece nu prea îmi iubeam această parte fiind partea mea cea mai fragilă.

În urma unei frumoase discuții aseară, de aceea de la suflet la suflet, o prietenă îmi spunea că nu prea poate să se împace cu partea ei vulnerabilă deoarece i-a adus doar suferință. Mi-am amintit atunci de perioada mea de neacceptare și de deconectare care m-a ținut departe și pe mine de copilul interior.
Nu-i simplu să acceptăm acest fragment al nostru. Din simplul motiv că e partea noastră cea mai adâncă dar și cea mai rănită. Dar cred că lucrurile devin infinit mai ușoare dacă reușim să conștientizăm că acest copil interior din fiecare dintre noi conține spontaneitatea și creativitatea noastră și încă multe alte daruri de mare preț. Stând departe de el vom sta departe și de darurile lui. Construind ziduri în jurul lui încercând să-l protejăm de suferință, ne vom îndepărta în același timp din ce în ce mai mult de tot ceea ce acesta deține. Pentru fiecare lucru pe care îl facem în privința închiderii inocenței noastre facem simultan și un pas în dezavantajul nostru. Simetria universală își face și aici simțită prezența.

Indiferent de calea pe care o alegem în fiecare clipă este bine să fim conștienți de ambele laturi ale alegerii.

Și dacă tot ați citit aceste rânduri, m-am gândit să aduc și un cadou copilului din voi, un film (desen animat) pentru copii dar cu multe învățăminte și pentru oamenii "mari", film cu un titlu sugestiv "Cum să-ți antrenezi dragonul". Vă asigur că e pentru oameni "mari", nu doar pentru copii.  L-am preluat de pe acest site (link), vizionare plăcută!

Link alternativ aici (link).

Later-edit: Între timp a apărut și partea a doua, așa că, dacă ți-a plăcut, iat-o mai jos, preluată de pe acest site (link)..:


Dacă ești pentru prima dată pe această pagină îți urez bun venit! Sper să poți găsi ceva care să-ți placă în tabelul cuvintelor cheie din coloana din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare



sâmbătă, 18 mai 2013

Curajul, creativitatea și avertizările

De-a lungul vremii, exeperiențele prin care am trecut și poveștile de viață pe care le-am urmărit sau le-am ascultat mi-au arătat că niciodată un om nu poate știi despre un alt om ce potențiale stau ascunse în el.

Oameni care nu au iubit deloc școala sau care trecut prin ea fără să acumuleze cunoștințe, catalogați de profesori drept mediocri sau chiar mai rău, au ajuns peste doar câțiva ani să aprofundeze opera lui Platon și să termine facultatea de filozofie printre primii sau să ajungă cu succes în cadrul studiilor postdoctorale. Și exemplele care mi-au ieșit în față nu sunt puține.

Asta m-a făcut să renunț încă de acum câțiva ani să renunț la a mai atenționa/avertiza pe cineva despre riscurile pe care le presupune alegerea unuia sau altuia dintre drumuri și la sfaturile de rigoare.

Însă oamenii care țin să te avertizeze cu privire la riscurile unei acțiuni sau ale unor alegeri personale nu sunt puțini. Desigur ni s-a întâmplat tuturor de multe ori ca atunci când am vrut să facem ceva altfel să fim atenționați de mulți prieteni sau cunoștințe cu fraze gen: "nu cred că o să poți", "nu-i timpul/locul potrivit, poate în altă parte/țară", "lasă tu prostiile", etc. toate fiind urmate de zeci de argumente care aveau sau nu aveau de-a face cu situația dată.

Dacă nu astfel, atunci desigur vi s-a întâmplat să vină prieteni să vă întrebe îngrijorați "dar dacă nu îți iese, atunci ce vei face?", "te-ai gândit la planul B?" etc. - întrebări menite parcă să scoată neapărat din noi, fie că sunt fie că nu-s, temeri cu iz de groază.

Este evident că în astfel de momente curajul unui om scade oricât de puternic ar fi și oricât de "pregătit" ar fi pentru astfel de momente.

M-am întrebat o lungă vreme de ce se întâmplă asta. De ce unii oameni țin cu tot dinadinsul să taie aripile altor oameni? Oare dacă am trecut cu toții prin astfel de momente și cunoaștem gustul amar al acestora de ce încă se întâmplă astfel de situații?

Elimin cazul cum că ar fi vorba despre capra vecinului, cunoașteți desigur vorba. Elimin cazul în care ar face asta intenționat. O dată, cineva mi-a spus că îmi spune astfel de lucruri nu din motiv de pesimism ci pentru că e realist. Ok, așa se vede lumea prin unii ochi. Însă dacă este așa, atunci e de la sine înțeles că temerile sunt proiecția persoanei care avertizează.


Oricare ar fi situația, oricare ar fi motivația cuiva, pentru mine un lucru este clar: a taia aripile unui om, a încerca să-l descurajezi în vreun fel - sunt lucruri egale cu orice agresiune psihică sau fizică. Visul fiecărui om este sacru. Pentru că visul locuiește în sufletul OMULUI.

Cum ar arăta lumea noastră dacă ne-am încuraja mereu unii pe ceilalți? Ce-ar fi să "practicăm" încurajările măcar o zi pe săptămână? Așa ca pe o terapie.

Am întâlnit astăzi un discurs extraordinar care descrie o situație similară și modul în care atenționările de genul de mai sus pot naște temeri ce distrug creativitatea. Este vorba despre Elizabeth Gilbert - autoarea best-seller-ului "Mănâncă, roagă-te, iubește" - carte care a fost vândută în S.U.A. în peste 5 milioane de exemplare, iar în România în peste 30.000 de exemplare chiar în anul apariției 2008. Cartea poate fi comandată online aici (link) - transportul fiind gratuit oriunde în țară. Discursul său este minunat și amuzant, merită fiecare minut din cele 18. Vizionare plăcută!


Cărțile lui Elizabeth Gilbert au fost traduse și în limba română și reprezintă un răsfăț pentru minte și suflet:
"Mănâncă, roagă-te, iubește" - comandă online aici-link
"Semnătura tuturor lucrurilor" - comandă online aici-link
"Pelerinii" - comandă online aici-link
"Ultimul bărbat american" - comandă online aici-link
"Și am spus da - O poveste de iubire" - comandă online aici-link
***
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și bucurie în plus. Listele "Articole recomandate", cea a cuvintelor cheie și căsuța "caută" din din coloana din dreapta te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


duminică, 17 martie 2013

Recomandare film - Ultimul războinic al Aerului

Unele texte din unele culturi spun că în vremuri străvechi oamenii erau stăpânii celor patru elemente de bază ale Terrei: aerul, apa, pământul și focul. Acestea mai spun că cele patru elemente nu trebuie înțelese doar în sensul propriu al cuvintelor (adică apa nu e doar un lichid, pământul nu e doar un amestec de substanțe, etc.) ci luând în considerare semnificațiile subtile ale acestora ca forme de energie vizibile sau invizibile, fizice și spirituale.

Chiar dacă ar fi să credem în aceste texte, chiar dacă nu, îmi place să îmi imaginez cum ar fi dacă aceste elemente s-ar lăsa mânuite de noi...Da, știu, pentru momentul actual de evoluție al omenirii asta ar însemna un mare haos, din cauza mulțimii foarte diverse de sisteme de valori care ne conduc pe fiecare 😁.

Dincolo de toate acestea, filmul fantasy pe care îl recomand astăzi este unul relaxant care lasă imaginația copilului din noi să "zburde" liberă, lucru care nu poate fi decât benefic pentru dezvoltarea creativității fiecăruia. Titlul filmului este "Ultimul Războinic al Aerului" și a fost lansat în 2010.

Am preluat filmul de pe ok.ru, însă pentru o vizionare în condiții optime recomand cumpărarea dvd-ului. Vizionare plăcută!


Dacă ești pentru prima dată aici, își urez bun venit! Sper să găsești subiecte care să-ți placă în tabelul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗



marți, 18 decembrie 2012

Viața - între informație și trăire


Trăim cu toții într-un ocean de informații și emoții încercând să păstrăm un echilibru între acestea, un echilibru în care să ne fie bine. Și totuși suntem bulversați fie de multitudinea de informații, fie de profunzimea emoțiilor noastre.

Câteodată ne pregătim psihic îndelung pentru diverse situații și totuși viața ne ia aproape mereu pe nepregătite aproape asemeni iernii care ne acoperă cu zăpadă în aceste zile. Chiar și jocul informațiilor dezechilibre creează în mintea noastră și uneori nu știm ce să alegem, ce să credem și ce nu.

Despre cum cum ar putea fi păstrat echilibrul între informații și trăiri, despre cum ar fi posibil să discernem între informațiile care vin către noi pe diverse canale informative, despre construirea viitorului clipă de clipă, despre creativitate și unicitate, despre cum ne infuențează credințele noastre viața sub toate aspectele - despre toate acestea într-o nouă ediție a emisiunii "Viața privită prin ochii sufletului" împreună cu Maria Avrămasca.
Vizionare plăcută!


Am vorbit în emisiune la un moment dat despre multivers, pentru cei care vor detalii privind acest subiect aici-link și aici-link
Alte ediții ale emisiunii "Viața privită prin ochii sufletului" sunt postate în articole care pot fi accesate aici-link .
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și un gram de bucurie în plus. Listele "Articole recomandate", Resurse video, cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus) te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Poți primi direct pe mail articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în formularul din dreapta. Te mai aștept,
cu drag  *>:D< îmbrăţişare

duminică, 2 decembrie 2012

Creativitatea - darul nostru magic

Poate că cel mai frumos dar al fiecăruia dintre noi este creativitatea. Spun dar” deoarece creativitatea, prin rezultatele ei, este cea care ne diferențiază și ne oferă posibilitatea fiecăruia să dăruim lumii lucruri diferite în domenii diferite și ca un bonus - dovadă că suntem unici iar diversitatea noastră ca specie este infinită.

Deși unii oameni par mai „dăruiți”, mai talentați, mai creativi decât ceilalți, aceasta este doar o iluzie deoarece destul de mulți oameni nu au reușit să-și (re)găsească în ei înșiși minunatele daruri unice sau le-au găsit dar nu îndrăznesc să le scoată la iveală sau nu au găsit modalitatea de a le fructifica într-un fel în care să fie utile societății.

Poate că lucrurile ar sta astăzi altfel dacă sistemul educațional ar face mai mult pentru a stimula creativitatea copiilor începând de la vârste mici. Însă în felul cum este acum organizat, nu face decât să distrugă acest dar cu adevărat magic.

Am găsit de curând un discurs foarte interesant al lui Ken Robinson (consilier internațional privind educația, autor și speaker) despre importanța creativității și a dezvoltării acesteia și deoarece este un discurs foarte amuzant m-am gândit că o să vă placă și vouă.
Vizionare plăcută!


Recomand cu căldură cărțile lui Sir Ken Robinson:
- "Descoperă-ți elementul" - comandă online aici-link;
- "O lume ieșită din minți" - comandă online aici-link;
- "Tu, copilul tău și școala" - comandă online aici-link.
***
O discuție pe larg despre același subiect și aici (click!)
***
Dacă ai ajuns pentru prima oară aici, îți urez bun venit! Este un site cu materiale care ne ajută să devenim mai buni și mai conștienți în alegerile noastre. Poți alege mai ușor un subiect cu ajutorul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗

sâmbătă, 20 octombrie 2012

„Distanța” dintre curaj și nebunie

Pentru fiecare pas pe care îl facem în afara părerilor unanim acceptate de societate avem nevoie de curaj. Un pic mai mult decât sensul clasic al acestui cuvânt. Uneori e nevoie chiar de un pic de nebunie. Să pun ghilimele ultimului cuvânt...sa nu pun...?
Care ar fi "distanța” dintre curaj și nebunie...?
Cum definițiile și sensurile sunt date de noi oamenii, se pare că lucrurile au fost, sunt și vor rămâne relative iar "distanța" de care spuneam este și va rămâne relativă / variabilă în funcție de vremuri, și de circumstanțe. E și firesc să fie așa.
Ne vorbește despre aceste lucruri într-un mod foarte amuzant Joshua Walters...Vizionare plăcută!


Cărți minunate care ne pot ajuta să înțelegem mai bine bolile mintale:
- "Demonul amiezii. O anatomie a depresiei" -Andrew Solomon- comandă online aici-link;
- "The Centre Cannot Hold" (engleză) -Elyn R. Saks- comandă online aici-link;
și o recomandare de suflet:
- "Liniștea vorbește" -Eckhart Tolle- comandă online aici-link.
***
Te mai aștept
cu drag  *>:D< îmbrăţişare

marți, 16 octombrie 2012

Despre tipurile de gândire...altfel


Deși există și unele lucruri pe care le „vedem”/percepem cu toții în același fel, nu există doi oameni care să facă aceleași conexiuni în creierul lor. Cum numărul neuronilor din creierul unui om este de aproximativ 70 de miliarde, practic am putea spune că numărul de  conexiuni neuronale posibile este infinit.

De aici și posibilitatea fiecărui om de a „vedea altfel lucrurile, din nenumărate perspective și de a imagina/crea lucruri noi.

După cum știm, autismul este tulburare a creierului care se manifestă în principal prin relaționare foate redusă cu cei din jur. Acest lucru ne-ar putea face să credem că cei cu astfel de tulburări nu se pot integra în societate și nu ar putea fi utili acesteia.

După ce am urmărit discursul lui Temple Grandin - care a fost diagnosticată în copilărie cu autism - mi-am dat seama că de fapt știm mult prea puține lucruri despre această tulburare..:

 
Cred că aceasta este încă o dovadă că nimic nu e ceea ce pare...
Cu drag >:D<

vineri, 12 octombrie 2012

Darul unei experiențe...

Există experiențe de viață care ne „trezesc” din hipnoza în care suntem reținuți de „obligațiile” vieții cotidiene. În această categorie intră majoritatea experiențelor traumatice sau în general acelea care ne aduc în atenție problema viață versus moarte.
Acestea sunt experiențe profund transformatoare în cazul când nu ne închidem sufletește în fața lor și le dăm voie să aibă acest rol.
Astfel de experiențe pot naște idei care pot declanșa transformări și în viețile celorlalți. Așa s-a întâmplat și în următorul caz... 

Se spune că pâna nu ești pregătit să mori nu ești pregătit nici să trăiești în sensul că nu poți aprecia Viața la adevărata ei valoare. Și cum există un sâmbure de adevăr în majoritatea vorbelor care se transmit, eu cred că există și în acestea.
Ce-ar fi să facem un exercițiu de imaginație și să completăm și noi măcar în gând:
„Înainte să mor aș vrea să ......”
 Cu drag  *>:D< îmbrăţişare

duminică, 16 septembrie 2012

Creierul - uimitorul computer uman - noi descoperiri

           Așa cum spuneam și în alte articole (aiciaici și aici), complexitatea mecanismului care este corpul nostru este un subiect care mă pasionează și mă face să păstrez legătura cu noile descoperiri din genetică, neuroștiințe, etc. Dintre minunatele “componentele” ale corpului nostru - creierul, acest computer uimitor cred că păstrează cele mai multe aspecte legate de funcționalitate ce nu au fost explicate până în prezent.
Deoarece știm că mintea este cea care, prin activitatea ei excesivă de analiză, ne împiedică de multe ori să ne găsim calea spre liniștea și armonia ființei, consider că orice nouă înțelegere legată de modul cum funcționează creierul ne poate aduce mai aproape de găsirea de noi modalități de armonizare a întregului organism.
În acest context m-am bucurat foarte mult când am găsit discursul lui Vilayanur Ramachandran, neurolog cunoscut pentru valoroasele sale descoperiri în domenii precum neurologia comportamentală (ce studiază bazele neurologice ale comportamentului, memoriei și cogniției) și psihofizica vizuală (ce studiază relațiile de determinare dintre stimulii fizici și senzațiile și percepțiile pe care aceștia le produc). Vilayanur Ramachandran este profesor în cadrul Departamentului de Psihologie de la Universitatea California din San Diego și director al Centrului pentru Creier și Cogniție al aceleiași universități.
În pasionantul său discurs TED, acesta vorbește despre felul în care studiul leziunilor creierului a adus noi informații despre modul de conectare între regiunile acestuia și despre iluziile care pot fi induse în minte de astfel de leziuni.
Faptul că revista Time l-a inclus pe Vilayanur Ramachandran în topul 100 al celor mai influente persoane din lume, iar Richard Dawkins l-a numit “Marco Polo al neuroștiinței”, sunt încă două argumente care mă fac să cred că acesta merită aceste 22 de minute de atenție din partea noastră.
Vizionare plăcută!


Pentru cei care vor să afle mai multe despre descoperirile realizate pe această temă recomand cartea scrisă de Vilayanur Ramachandran -Phantoms in the Brain- comandă online aici-link- carte despre care Oliver Sacks spune că este "una dintre cele mai originale și accesibile lucrări de neurologie ale acestor timpuri".
Recomand de asemenea cartea "Ce ne spune creierul" - scrisă tot de V. S. Ramachandran, tradusă în limba română - comandă online aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor și căutărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗

duminică, 2 septembrie 2012

Cum să-ți dezvolți încrederea în propria creativitate (+ recomandare film)

"Ca sa creezi, fie în arta, fie în viața personala, nu trebuie decât să îndrăznești să te lași inspirat, și apoi sa perseverezi pe calea pe care ți-o deschide inspirația. Astfel se produce Marea Magie. Astfel se preschimbă banalul cotidian într-un tărâm al bucuriei și al imprevizibilului." - Elizabeth Gilbert în cartea sa "Lecții de magie. Cum să-ți cultivi creativitatea".

Trăim într-o lume în care suntem educați de mici că viața este "o permanentă competiție" iar noi trebuie să luptăm din greu pentru a fi "cei mai buni". În primii ani de viață ni se spune foarte des că "doar așa putem răzbi" într-o "lume care este o junglă". În aceste condiții este destul de greu să păstrăm mai multă vreme încrederea obținută în urma vreunui succes iar respectul de sine nu este niciodată o linie dreaptă ci mai degrabă o curbă cu "munți" de încredere și "depresiuni" de neîncredere.

Cu siguranță fiecare dintre noi a trecut măcar o dată în viață printr-o situație în care cineva "binevoitor" s-a gândit să ne taie elanul în momente cheie ale vieții. Posibil să fi fost chiar părinții, unii profesori, prieteni sau colegi. De multe ori suntem tentați să avem încredere mai mult în astfel de persoane decât în noi înșine mai ales când avem o idee complet nouă. Deoarece am avut și eu multe "depresiuni" de neîncredere 😁, am ajuns la concluzia că creativitatea este unul dintre aspectele noastre cele mai sensibile și mai ușor de destabilizat.

În acest context, m-am gândit că discursul lui David Kelley este foarte util și merită dat mai departe. El este trainer, fondator al firmei de design IDEO și a sistematizat în discursul său câteva observații importante în privința dezvoltării creativitățiiVizionare plăcută și cu folos..


Filmul pe care-l recomand astăzi "Gifted" ("Geniala") ne spune povestea unui copil supradotat. E un film plin de candoare care topește inima oricui prin felul în care ne vorbește despre iubire, familie și importanța găsirii echilibrului în viață. Emoționant, tulburător, terapeutic. Îl puteți viziona online aici-link, aici-link, aici-link, aici-link, aici-link sau aici-link.

În completare recomand articolul: Despre descurajări. Drept inspirație - doi oameni care au transformat defectele lor în daruri (cred că au avut nevoie de muuultă creativitate), poveștile lor sunt aici: Partea "bună" a "defectelor" și Miracolul ce există dincolo de limite.
Cărți recomandate:
- "Lecții de magie. Cum să-ți cultivi creativitatea" -Elizabeth Gilbert- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Lecții de magie. Cum să-ți cultivi creativitatea" (*ebook) -Elizabeth Gilbert- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Făcut pentru creație. Descoperă misterele minților creative" -S. B. Kaufman, C. Gregoire- comandă online aici-link sau aici-link.
- "Jocuri pentru dezvoltarea inteligentei și creativității copiilor" -C. J. Simister- comandă online aici-link sau aici-link.
***

Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să-ți aducă un strop de informație și bucurie în plus. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare