Misterul stărilor de neputință

Stările de neputință există. Cu toții le avem, chiar dacă diferă adâncimea și durata lor. Când apar, cu toții fugim de ele și nu vreau să fac o comparație relativ la felul în care fugim deoarece bănuiți care ar fi aceea.

Pentru oamenii care merg la serviciu fără pasiune, pentru cei care au o familie, rate la bancă și griji cât să nu le rămână timp pentru nimic altceva, rutina zilnică acoperă ca o ceață realitatea dar funcționează și ca o carapace protectoare care nu lasă vizibilitate prea mare asupra adâncimii stărilor de neputință. Ceva în genul "ce nu ai timp să observi nu te macină". Sau ca o anestezie.

Alți oameni observă stările "negative" dar le neagă rapid existența luând din dezvoltarea personală doar ideea "gândește pozitiv și totul va fi bine" considerând că asta este de ajuns. Posibil să funcționeze pentru o vreme.

Însă pentru persoanele preocupate de autocunoaștere și de propria dezvoltare (care din fericire sunt tot mai multe), stările de neputință pot să dărâme lucruri construite cu greu în luni sau chiar ani de muncă interioară. Aici lucrurile se complică.

Oricărui om din ultima categorie îi place să spună că totul e ok, că munca de dezvoltare a dat rezultate și că stările de tristețe, de pesimism, de negativitate (sau căderile în general) au dispărut. Dar asta ar însemna să privim doar suprafața stărilor prin care trecem. Mii de articole s-au scris și se scriu în fiecare zi pe hârtia reală sau virtuală despre cum au reușit oamenii să iasă din astfel de stări. Fiecare dintre aceste articole oferă tehnici și numeroase metode în 3 puncte, 7 pași sau "n" etape prin care promit garanții în ceea ce privește depășirea stărilor de neputință oricare ar fi natura acestora. Sunt sigură că ați citit astfel de titluri, internetul abundă. Dar oare se rezolvă lucrurile în profunzime în oricare caz?

De asemenea, articolele motivaționale și video-urile din aceeași gamă funcționează pentru o vreme dar probabil știți că impulsul lor nu ne poate ține la infinit departe de propriile stări.

Astfel, dezamăgirea apare din nou în numeroase cazuri când stările revin parcă mai în forță. Și atunci e posibil să ne întrebăm unde am greșit, de nu reușim să atingem starea mult dorită de echilibru sau de ce aceasta durează mult mai puțin decât ne-am așteptat. 

Experiențele mele și ale celor pe care îi cunosc mi-au arătat că dezamăgirea pe care o produce neputința de a depăși starea de neputință și autoînvinuirea că greșim undeva este mult mai aspră decât neputința inițială în sine. Sper că nu sună chiar atât de complicat (și nu, nu e o greșeală în fraza precedentă, expresia unde se repetă cuvântul neputință am scris-o intenționat), vorbesc aici despre gândul din spatele gândului inițial. Adică vreau să spun: e mai simplu să încerci să ieși dintr-o stare când mintea nu complică lucrurile și e mult mai greu când o lași să facă asta.

Când omul este pe un drum al cunoașterii de sine, adică după ce și-a dat silința să observe și să accepte sau să transforme diversele sale aspecte (link), am observat că o stare de neputință funcționează ca un buldozer care mătură totul în cale. Și nu vorbesc aici de stările de lipsă de voință cu care s-ar putea confunda. Mă refer la starea în care omul simte că a făcut tot ce i-a stat în puteri și totuși simte că ceva îl oprește asemeni unui zid - ceva a cărei semnificație logică lipsește. În astfel de cazuri ne apar în minte expresii de genul "însemnă că nu am învățat/nu cunosc destul", "nu am acceptat destul", "nu-s în stare de fapt de nimic", "poate că așa mi-e scris", "unde mi-e curajul pe care am crezut că îl am?", etc.

Am ajuns la concluzia că ceva ne scapă când ne luptăm să îndepărtăm cu orice preț (!) astfel de stări. Că acest tip de abordare face parte din negarea unei părți din firescul lucrurilor. Nu am neapărat un fir logic (rațional) să argumentez ceea ce simt și ce am spus aici. Dar...dacă stările de neputință sunt "pauzele" de care ființa în întregul ei are nevoie pentru a se reseta? Dacă aceste pauze neplăcute sunt suportul indispensabil al stărilor de bucurie ce se vor naște? Dacă aceste stări au un rost (fac parte din firesc) exact în aceeași măsură în care stările de bucurie au? Dacă mintea noastră nu este încă în măsură să cuprindă întregul mister al stărilor de neputință? 

Da, după muuulte, muuulte analize, am ajuns la concluzia că aceste stări sunt într-adevăr momentele (perioadele) în care e necesar să dăm drumul credințelor vechi pentru a ne adapta unor noi credințe ce corespund unei noi realități. Aceste stări sunt pe atât de grele (fix) pe cât de multă rezistență opunem schimbării. Dacă nu am opune rezistență schimbării, nu ar exista nici efort și nici suferință. Cu alte cuvinte, dacă am lăsa să plece tot ceea ce e necesar să plece, dacă am înțelege că schimbarea este singura constantă din Univers, atunci viața s-ar desfășura cu adevărat LIN.

Posibil să nu fiți de acord cu aceste explicații, e un lucru firesc. E mai puțin important să găsim aceleași răspunsuri. Ce este cu adevărat important e faptul că întrebările ne ajută să menținem clară flacăra lucidității în momentele de cumpănă ale vieții. Mie cel puțin, aceste întrebări mi-au dat o altă perspectivă asupra stărilor prin care am trecut și prin care mai trec câteodată în această realitate (link).

O altă perspectivă despre subiect se găsește aici (link).

***

Recomand cu încredere (măcar) una dintre cărțile lui Brené Brown (trei dintre ele au fost traduse în limba română (transport gratuit oriunde în țară pentru orice comandă):

- "Ridică-te din propria ta cenușă mai puternic ca oricând" - comandă online aici-link;

***

Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate", cuvintele cheie și căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept

cu drag  ♥ 

Cunoști puterea ce există în TINE?

Astăzi, tot ce voiam să spun am pus în clipul de mai jos...Vizionare plăcută   💗 

(* Mulțumesc, Raluca T. 💗 )

***

Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și bucurie și inspirație pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept

cu drag  💗

Miracolul necondiționării în relațiile interumane

Fiecare moment din viața noastră este cu adevărat sfânt. Numai că noi nu putem percepe sfințenia momentelor decât  uneori și doar pe acelea le considerăm speciale.

Fiecare întâlnire cu o ființă este cu adevărat o inițiere. Numai că noi nu putem concepe/accepta acest fapt cu mintea și atunci le zicem inițieri doar acelora făcute de oamenii numiți maeștri.

Ți s-a întâmplat vreodată să observi o sclipire specială în ochii persoanelor cu care vorbești? Și nu vorbesc aici despre persoana de care tocmai te-ai îndrăgostit ci despre un cu totul alt gen de sclipire.

***

Deși am mai adus în discuție magia relațiilor interumane pe acest blog aici (click) și magia simplității vieții aici(click!), câteva momente speciale pe care le-am trăit săptămâna trecută mi-au readus motivul să reiau astăzi aceste subiecte de suflet.

Ar fi inutil să povestesc experiențele, pentru că așa cum am mai spus, sunt dificil de redat în cuvinte, dar îți pot spune că nu am întâlnit până acum momente mai înălțătoare, mai pline de bucurie, decât momentele în care se creează o conexiune sufletească în spațiul oferit de necondițonare. Sunt momente în care simți că Cerul a coborât pe Pământ.

Deoarece când în viața noastră apar experiențe similare în mod repetat putem determina condițiile care duc la producerea lor prin analiza acestora în paralel, iată îți voi spune în continuare ce cred că au în comun astfel de experiențe.

Probabil ai observat și tu că atunci când suntem stresați de vreo problemă sau de vreun disconfort de orice natură este destul de greu să ne concentrăm pe lucrul pe care dorim să-l facem sau pe o discuție cu cineva. Simțim cum parcă nu ne putem „aduna” și gândul ne “fuge” spre disconfortul sau frustrarea pe care o avem.

Se pare însă că în momentele de relaxare când gândul nu ne fuge nicăieri în altă parte decât în momentul prezent, lucrurile stau cu totul altfel iar comunicarea cu ceilalți se face într-un mod special.

De asemenea am observat că atunci când interacțiunea pe care o avem are un scop sau un interes oricât de mic și „nevinovat”, fie ascuns sau la vedere, acesta acaparează parcă toată energia interacțiunii și momentul poate fi cu greu altfel decât unul tensionat de atingerea scopului respectiv.

Și asta se întâmplă inclusiv în cazul când interesul este înlocuit de o nevoie cum ar fi nevoia de a fi apreciat de celălalt sau chiar aceea de a socializa pur si simplu. Dar dacă se întâmplă să te întâlnești cu cineva „din întâmplare” (când scopul lipsește), probabil ai observat că asta se simte clar și în dinamica discuției.

Dacă întâlnirea/interacțiunea presupune totuși discutarea unui proiect acesta creând la rândul său așteptări, respectiv dorința unui anumit rezultat al discuției, atunci momentele speciale de care vorbesc se creează doar când persoanele reușesc să se detașeze de rezultatul discuției. Da. Știu că e greu, dar se poate.

Am observat de asemenea că acele momente speciale apar doar când creatorii lor (participanții la respectiva experiență) încetează să mai păstreze vreo aparență sau vreo imagine prefabricată, altfel spus când încetează să mai vrea „să pară” și reușesc să se oprească la A FI - într-o autenticitate 100%.

Și până la urmă, dacă ar fi să reduc toate acestea la un singur cuvânt atunci acel cuvânt magic ar fi necondiționare.

Necondiționarea este cea care aduce strălucirea în ochii oamenilor, cea care îmbracă o interacțiune umană într-o lumină pe care cuvintele nu o pot descrie. Pentru că nimic nu se compară cu libertatea de A FI. Iar oamenii simt când cineva le oferă această libertate fără să-i condiționeze să fie altfel decât sunt.

Iar dacă ar fi să vorbesc în termeni energetici aș putea spune cu siguranță că energia necondiționării are o astfel de textură încât o poate simți oricine, oriunde, oricând, fie în realitate în preajma cuiva, fie în cuvintele unui text sau într-o secvență video.

Poate că uneori nu știm ce se întâmplă sau nu o putem defini exact, poate nu știm de ce ne simțim altfel decât de obicei, poate nu știm de ce în urma unei întâlniri cu cineva suntem plini de bucurie fără un motiv clar conturat. Dar chiar dacă nu o putem defini, odată ce simțim această stare nu o mai putem confunda cu nimic și devine un fel de standard spre care tindem.

Deși trăim într-o lume în care ni se pare că suntem aproape la tot pasul condiționați de câte ceva sau de către cineva, într-o lume în care cuvântul „trebuie” este rostit de mult prea multe ori pe zi, sunt absolut sigură că fiecare om care a trăit măcar și un singur moment în care a simțit necondiționarea, fiecare astfel de om se poate clarifica rapid cu privire la ceea ce e natural să fie o relație interumană.

În plus, cel puțin pentru mine este clar că astfel de momente ne încarcă pentru foarte foarte mult timp și ne dau puterea de a continua să ne (re)construim propria ființă pentru a putea trăi în armonie cu toți cei din jur și pentru a putea să le fim alături în mod necondiționat.

Chiar dacă momentele de necondiționare pe care le dăruim celorlalți sunt la început destul de greu de creat, eu cred că merită toată strădania interioară pentru a ajunge să coborâm Cerul pe Pământ.

Mulțumesc 💗persoanelor minunate (de toate vârstele😉) alături de care am trăit bucuria momentelor speciale din această săptămână și care mi-au oferit în acest fel ocazia să scriu acum despre asta. 😚

Alte articole despre relații și comunicare:

- 3 pași importanți pentru relații armonioase,
- Cum ar fi să nu-ți fie teamă (teama de ceilalți),
- Comunicarea conștientă - secretul relațiilor armonioase și
- IERTAREA - aspecte esențiale și o schimbare de perspectivă.

***

Recomand cu toată căldura câteva cărți ale renumitului psiholog Jacques Salomé în care acesta explică mecanismele relaționale în termeni foarte simpli pe înțelesul tuturor și într-un mod cald, aproape de sufletul omului:

- "Transmiterea. Despre ce ne aducem unii altora" -Céline Alvarez, Christophe André- comandă online aici-link;
- "Arta de a cultiva relații durabile" - Gerard Apfeldorfer - comandă online aici-link;
- "Curajul de a fi tu însuți. Arta de a comunica conștient" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Vorbește-mi, am atâtea să-ți spun" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Dacă m-aș asculta, m-aș înțelege" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Trăind cu cei apropiați în fiecare zi...viața!" -Jacques Salomé- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Trăind cu ceilalți în fiecare zi...viața!" -Jacques Salomé- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Toți comunicăm, dar puțini stabilim și relații" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Jocurile noastre de toate zilele. Psihologia relațiilor umane" -Eric Berne- comandă online aici-link.

Pentru părinții care doresc să-și îmbunătățească relațiile cu copiii recomand:

- "Empatia în parenting" -Shauna Shapiro, Chris White- comandă online aici-link;
- "Comunicarea relațională pe înțelesul celor mici" -Jacques Salomé- (pentru părinți) comandă online aici-link sau aici-link.

***

Dacă este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți urez bun venit! Sper să găsești lucruri care să-ți placă și să mai treci din când în când. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept

cu drag 💗

Distanța dintre Admirație și Dispreț

Deși la prima vedere s-ar putea crede că admirația și disprețul sunt polii opuși ai unei axe, în viața cotidiană distanța dintre ele este una foarte mică, trist de mică, din oricare unghi am privi.

Mi s-a întâmplat (și probabil și vouă) să „cad” în admirație pentru cineva sau altcineva cu diverse calități, abilități, talente, etc. Apoi, nu știu cum, dar s-a întâmplat ca la un moment dat să apară ceva - o întâmplare sau un amănunt - care scădea lumina admirației, uneori până la zero și, privind mai departe în trecut, am observat că reacția putea chiar să tindă spre disprețuirea persoanelor pe care inițial le admirasem.

Se pare că acesta este un mecanism destul de obișnuit în societatea în care trăim deoarece oricine poate observa cât de des se întâmplă asta la scară mică (prieteni, cunoștințe) dar mai ales la scară mare și, mai ușor de observat, în media (tv, radio, ziare, bloguri, rețele de socializare, etc).

M-am întrebat de ce se întămplă asta, unde „dispar” calitățile de admirat când scade admirația și cum anume se transformă admirația în dispreț? Iată o variantă de răspuns fără pretenția de a fi singura.

***

Cred că admirația se naște în noi în momentul când nu reușim să vedem în noi înșine calitățile, abilitățile sau talentele pe care le vedem în ceilalți și pe care ni le dorim.

Mai cred că admirația are mai multe nuanțe (asemeni tuturor reacțiilor noastre), nuanțe care ar putea fi puse pe o scară în care unul dintre repere este admirația „clasică” - cea care naște așteptări și care este strict determinată de împlinirea acelor așteptări pe termen lung, iar celălalt reper este admirația detașată, necondiționată.

(Notă: În cele ce urmează mă refer doar la oamenii autentici care nu fac nimic pentru a fi admirați, NU la cei care-și fabrică singuri o imagine (un piedestal) în ochii celorlalți.)

În general, când admirația vine la pachet cu așteptările, admiratorul pune persoana admirată pe un piedestal (metaforic) și îi confiscă dreptul de a se comporta altfel decât prin confirmarea calităților cu pricina.

Când apare ceva cât de mic care nu este aliniat cu așteptările admiratorului, persoana admirată este repede dată jos de pe piedestal iar dacă lucrurile ar rămâne așa totul ar fi bine. Însă de obicei lucrurile merg intantaneu mai departe și persoana ex-admirată este „micșorată” (= i se șterg calitățile și tot ce-a făcut bun cu un burete) până la stadiul în care este strivită cu dispreț, ironie și sarcasm.

Vedem/auzim asta zilnic în media în cazul persoanelor din lumea mondenă și nu numai, dar și  uitându-ne în jurul nostru în imediata „apropiere”. * Bineînțeles nu aș putea vorbi despre asta dacă nu aș fi observat propriile mecanisme. Și bineînțeles nu aș fi putut observa și mai bine dacă nu aș fi fost pusă la colț chiar și fără a fi admirată pentru ceva anume :))

Oriunde am privi putem spune că există o sete de a strivi oameni. Există o sete de a disprețui. O sete de a-l pune jos pe aproapele nostru.

M-am întrebat de ce. Cred că cea mai probabilă cauză (sau măcar una dintre ele) ar fi aceea că în momentele în care oamenii îi pun pe alții la pământ, cei care de obicei se simt „mici” ajung să se simtă pentru puțin timp ceva mai „mari”. Spun pentru puțin timp deoarece acest sentiment nu e unul durabil. Ne comparăm unii cu ceilalți indiferent dacă vrem sau nu deoarece comparația este unul dintre programele după care rulează mintea noastră (și se întâmplă instantaneu).

O cauză profundă a mecanismului prin care apare disprețul este neacceptarea de sine a fiecăruia. Deoarece felul în care îi acceptăm pe ceilalți reflectă fix măsura în care ne acceptăm pe noi înșine. Și asta pentru că: exteriorul reflectă mereu ceea ce este în interiorul nostru - legea Universului cel mai greu de acceptat.

Practic, calitățile omului pe care l-am admirat inițial nu dispar în mod real ci sunt ascunse privitorului de neacceptarea față de celelalte părți ce-i întregesc ființa (neacceptare ce-și are rădăcina în negarea unor aspecte din noi înșine = umbră). Trist, nu-i așa? Mie cel puțin așa îmi pare.

E trist deoarece se ajunge uneori la minimalizarea valorii unor fapte, acțiuni, creații - doar pe motiv că omul care le-a creat nu e unul „perfect” în viziunea/conform așteptărilor celui care face judecata.

***

Cred că trăim vremuri în care putem și este strict necesar să renunțăm la acest mecanism de transformare a admirației în dispreț, odată ce este unul deja cunoscut și înțeles. Aici sigur nu mă refer la acest articol :))) ci la cărțile serioase care există pe acest subiect (neacceptările legate de umbra noastră), cărți scrise de autori cunoscuți precum Debbie Ford și Adrian Nuță.

Articole conectate cu subiectul: Umbra noastră cea de toate zilele, Oglindă, oglinjoară, ce-a mai rămas de... integrat? și documentarul din "musai list" Efectul Umbrei.

Recomand cu căldură câteva cărți care îmi sunt foarte dragi: (toate beneficiază de transport gratuit indiferent de valoarea comenzii):

"Partea întunecată a căutătorilor de lumină" -Debbie Ford- comandă online aici-link ;
"De ce oamenii buni fac lucruri rele" -Debbie Ford- comandă online aici-link;
"Secretul umbrei" -Debbie Ford- comandă online aici-link ;
"Darul imperfecțiunii" -Brene Brown- comandă online aici-link;
"Efectul umbrei" - Debbie Ford, Deepak Chopra și Marianne Williamson - comandă online aici-link.

***

Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și un dram de bucurie în plus. Listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept

cu drag  💗

Scrisoare către un alt eu...

Voiam să dau ca titlu acestui articol „Întâlnire de gradul IV” însă m-am gândit că asta ar crea așteptări celor ce dau click pe postare iar eu aș putea fi învinuită de manipulare așa că am renunțat :))).

Căutând zilele trecute printre hârtii am dat peste o foaie de caiet de matematică cu un scris mărunt și destul de nesigur. Am recunoscut-o imediat, era scrisul meu doar că au trecut ceva ani de când am scris-o :D

În clasa a 12-a dirigintele clasei noastre ne-a propus să scriem o scrisoare adresată nouă înșine cei de peste 10 ani. Foaia pe care am găsit-o zilele trecute este chiar acea scrisoare. M-am gândit că ar fi ceva să fac cale întoarsă în timp și să-(m)i spun celei de 18 ani vreo câteva...:))

Am întâlnit-o într-un colț de nor alb, pufos, acolo-i plăcea să stea plecată în visare, știam asta încă de pe-atunci. Iată ce i-am spus:

***

"Știi...lucrurile nu stau deloc așa cum crezi tu acum. Sunt atât de multe lucruri pe care acum nu le vezi și multe altele pe care nu le înțelegi. Și totuși, nu te îngrijora că-s multe. Ai tot timpul să le găsești și să le înțelegi.

Nu-i asculta pe cei ce-ți spun că timpul este scurt și că trebuie să te grăbești. Când te grăbești îți scapă foarte multe lucruri din vedere și din înțelegere. Cu cât strângi din dinți și vrei să faci mai multe lucruri cu atât vei face mai puține și de mai slabă calitate.

Dar nici nu aștepta să ți se întâmple lucrurile de la sine pentru că nimic nu vine spre tine fără să vrei din tot sufletul și fără să investești muncă, timp și energie în acel lucru pe care îl dorești. Visele devin realitate numai dacă tu însăți le dai Viață.

Să nu-i lași pe ceilalți să-ți spună că nu poți să-ți realizezi visele. Ei pot ști doar ce pot ei să facă, iar tu știi numai ce poți tu să faci. Maxim. Pentru că uneori nu știm nici ce putem noi înșine. :))

Viața este o călătorie. Bucură-te de fiecare moment pentru că fiecare este unic și este încărcat de o mulțime de sensuri. Ceea ce sper să accepți cât mai repede este faptul că sensul unui anume eveniment de viață este cel pe care TU îl dai, nu ceilalți, nu cărțile, nu tradițiile. Da, știu că asta-i contrar tuturor lucrurilor pe care le-ai auzit până acum, dar sper să mă crezi pe cuvânt. :))

Nu te grăbi să înțelegi totul, deoarece unele sensuri nu pot fi înțelese decât mult mai departe în timp. Cel mai frumos lucru este că Tu ești cea care alege traseul. Tu ești cea care ALEGE calea pe care să mergi. Nu există obstacole în afara acelora pe care Tu însăți ți le pui în cale, fără să-ți dai seama, deși asta o vei afla probabil mult mai târziu.

Îți spuneam să nu te grăbești. Asta și pentru că nu există un viitor pre-fabricat, există doar momentul prezent și un ocean de posibilități. Iar asta nu e o metaforă.

E nevoie totuși să știi că fiecare alegere implică o responsabilitate. Pentru că va genera consecințe. Consecințe pe care e important să le iei în considerare când faci acea alegere. Cu cât mai multe consecințe vei lua în considerare cu atât vei fi mai pregătită în fața provocărilor vieții iar asta te va scuti de suferințe inutile.

Mai trebuie să-ți spun că nu poți controla chiar totul. E bine să știi și asta. Oricum, gândește-te: ce farmec ar avea viața ta dacă lucrurile s-ar întâmpla mereu exact cum vrei tu? Ar fi ca și cum ai juca într-un film a cărui acțiune și ale cărui replici le știi în amănunt chiar de la început.

E important să știi că ești "echipată" cu tot ce ai nevoie (cum a spus și Osho): intuiție, instinct, minte. Știu că acum acestea îți par prea puțin, știu că-ți va părea nedrept că măsurile în care suntem dotați noi oamenii cu aceste lucruri par inegale, dar asta este doar o iluzie, deoarece avem de înfruntat provocări diferite și de rezolvat puzzle-uri cu sensuri diferite.

Te va ajuta mult Încrederea - dacă vei știi să o păstrezi. Încrederea că Universul îți va oferi cadrul în care să experimentezi și să înveți ce ai de învățat pentru a-ți desăvârși ființa în întregul ei, pentru a atinge potențialul maxim. Știu că deja visezi la un model de supraom, dar crede-mă - nu e chiar modelul pe care îl ai acum în minte.

Păstrează-ți gândirea flexibilă. Încăpățânarea nu va face decât să te țină blocată în idei și experiențe. Acceptă că lucrurile se schimbă continuu, ideile se schimbă, acceptă că în fiecare clipă undeva în lume se descoperă ceva nou și nu tot ceea ce este azi valabil rămâne valabil și mâine. Și ce-ți spun se întâmplă chiar și în cazul științelor pe care oamenii le numesc "exacte". Și nu crede chiar tot ce auzi sau citești. Până nu verifici. E important să știi că informațiile care "rulează" nu sunt chiar toate adevărate.(!)

E important să știi că dincolo de percepțiile tale, dincolo de materie, dincolo de aparențe - există un Sens, există un Rost. Și există Ceva care leagă aceste lucruri, astfel încât nimic din ceea ce simți, gândești sau spui nu se pierde, chiar dacă așa îți pare acum.

Toate acestea se investesc în tine și toate te vor servi la un moment dat. Ai nevoie doar de răbdare și de multă atenție. Răbdare - pentru că Sensul a ceea ce trăiești, a ceea ce observi sau a ceea ce simți nu îl vei găsi peste noapte ci uneori încetul cu încetul pe măsură ce parcurgi drumul. Atenție (prezență, conștiență) - pentru că numai într-o stare de acest fel poți observa conexiunile dintre lucruri și doar așa poți monta piesele de puzzle ce formează Sensul pe care îl cauți.

Evită pe cât posibil așteptările. Asta pentru că, oricât te-ai pregăti, vor apărea lucruri neașteptate, lucruri pe care nu le-ai luat în "calcul". Dar ele sunt chiar sarea și piperul, chiar dacă la început te vor enerva.

Știu că obișnuiești să împarți lucrurile în "bine" și "rău". Numai că lucrurile nu stau așa cum crezi. Într-o stare de profundă detașare vei reuși să observi că în orice "bine" stă și ceva "rău" și în orice "rău" există și un "bine". Așa sunt toate lucrurile aici, cu două fețe. Inclusiv noi oamenii. 😁 Dar să nu crezi că asta ar justifica în vreun fel faptul că îi poți răni pe ceilalți.

Pentru a avea relații armonioase cu ceilalți trebuie mai întâi să ai o relație frumoasă cu tine însăți. Să poți sta doar tu cu tine fără să te plictisești, ba chiar să treci mai departe de asta - să ajungi să te accepți așa cum ești cu toate contradicțiile care există în tine. Până și aceste contradicții au un Sens. Faptul că ești o combinație unică de contradicții ar trebui să te ajute 😁.

Ca să îi poți înțelege pe ceilalți trebuie să faci minim un pas către ei și anume să te pui în locul lor și să privești lumea prin prisma experiențelor prin care au trecut. Se numește empatie. Nu va fi de ajuns să faci asta deoarece fiecare om privește viața într-un mod unic, dar tot va fi ceva. Și, oricum, disponibilitatea ta se va simți dincolo de cuvinte. Învață să-i asculți pe ceilalți pentru că, uneori, avem nevoie să fim ascultați mai degrabă decât să fim sfătuiți.

Să nu uiți că Viața nu e doar o călătorie ci și o Poveste. O poveste despre Încredere și Sens. Despre Încrederea în tine însăți și în Univers în aceeași măsură. O poveste pe care poți construi și reconstrui în orice moment - pentru că totul este fluid deși pare fix. Poate că chiar asta este provocarea - să ajungi să observi unda din corpuscul."

***

E amuzant 😂. "Tipa" pare că nu înțeles nici o vorbă 😂. Deci "istoria" nu se schimbă.

Dar ăsta e un lucru foarte bun. Pentru că rezultatul rămân tot eu, iar această "variantă" de eu cred este foarte ok. Ceea ce înseamnă că povestea pe care am trăit-o a fost foarte utilă așa cum am trăit-o, chiar dacă la vremea aceea am perceput-o cu totul altfel.

E bine că "liniile" timpului nu se intersectează... în acest mod. Ci altfel 😁

Cred că ați primit destule urări. Așa că nu voi încheia cu o urare. Ci cu niște întrebări:

Tu ce ți-ai scrie ție cel/cea de la finalul acestui an? Sau copilului care ai fost, ce i-ai spune/scrie de ziua copilului?.. Ce-ți dorești? Cum ai vrea să fie povestea ta din următorul an?

Nu e nevoie să-mi răspunzi mie (deși tare mi-ar plăcea să o faci într-un comentariu), dar poate ar fi frumos să pui răspunsurile pe o hârtie pe care s-o "găsești" ca din întâmplare peste un an. :) Sau poți s-o faci pe "hârtia" virtuală aici-link (m-am amuzat teribil văzând că i-a venit cuiva ideea de a face un astfel de site 😁😂

*

„Viața înseamnă să pui întrebări, nu să afli răspunsuri.

Mergem înainte pentru că vrem să știm ce se află în spatele următoarei înălțimi.

Trebuie să continuăm să punem întrebări, să vrem să înțelegem.

Chiar şi atunci când ştim că nu vom găsi un răspuns, tebuie să punem în continuare întrebări.”(Allie - Taken [2002]).

***

Dacă ți-a plăcut acest articol, e posibil să-ți placă și: Până la urmă, cât de conștienți putem fi?, Adevărații tăi dușmani și Cine ești când nu te vede nimeni?.

Cărți extrem de utile pe drumul spre noi înșine:

-"Cum să te iubești pe tine pentru a te înțelege mai bine cu ceilalți" -C. Andre, F. Lelord- comandă online aici-link;
- "Imperfecți, liberi și fericiți" -Cristophe Andre- comandă online aici-link;
- "Darurile imperfecțiunii" -Brené Brown- comandă online aici-link;
- "Curajul în sălbăticie" -Brené Brown- comandă online aici-link;
- "Copilul invizibil" -Gáspár György- comandă online aici-link;
- "Cum să-ți îmblânzești rebelul interior" -Pauline Wallin- comandă online aici-link;
- "Manualul stimei de sine" -Glenn R. Schiraldi- comandă online aici-link;
- "Iubește-te pe tine însuți și lasă-i pe ceilalți să facă ce vrei tu" -L. Crane- comandă online aici-link;
- "Dacă m-aș asculta, m-aș înțelege" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Curajul de a fi tu însuți" -Jacques Salomé- comandă online aici-link.

***

Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau materiale video ce aduc bucurie pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept

cu drag 💗

5 întrebări pentru suflet

Mărturisesc că de-a lungul vremii întrebările mi-au fost prieteni dragi care mi-au deschis noi orizonturi în gânduri și în suflet. De aceea m-am bucurat să răspund unei invitații venite din partea echipei site-ului Noul Pământ și anume aceea de a răspunde la rubrica "5 întrebări pentru suflet".

Iată întrebările:

1. Cum ai caracteriza-o pe Adina ? (dacă ai fi o altă persoană)

2. De unde ideea cu Portalul Universul Cunoașterii? Care ar fi scopul final al acelui "loc"?

3. Ce sfaturi născute din experiența personală le poţi spune oamenilor care nu mai au speranţa zilei de mâine, siguranţa unui adăpost sau mâncarea pe masă?

4. Ne poți povesti ceva din experiența personală care te-a marcat și te-a așezat pe drumul pe care mergi azi?

5. Pentru că mâine e 21 decembrie am să închei prin a te întreba ce crezi despre acest moment care va veni? Şi în acest context care ar fi planurile tale de viitor în aceste condiţii?

În cazul când sunteți curioși să citiți răspunsurile pe care le-am dat, m-am gândit să vă invit să intrați pe site-ul Noul Pământ (click!)

Și un mic dar pentru această zi - o poveste despre primăvara sufletului, despre renaștere și libertate...

Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Sper să-ți placă ceea ce vei găsi și să te întorci din când în când. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept

cu drag  💗

Magia simplității Vieții

Mulți dintre noi se străduiesc să găsească drumul spre ei înșiși și spre înțelegerea profundă a rostului lucrurilor încercând în acest sens diverse căi de cunoaștere. Citim, scriem, vorbim despre cunoaștere, vizionăm filme documentare sau conferințe și toate acestea pentru a ne găsi pacea minții și a sufletului nostru și pentru a trăi o viață armonioasă.

Pe "drum", trecem  prin zeci, sute și mii de stări care se succed uneori cu repeziciune, astfel încât este posibil să devenim de tot atâtea ori contrariați sau confuzi privind căutările noastre. La fiecare colț de stradă câte o doză de neîncredere mai mică sau mai mare ne pândește din umbră râzând sarcastic.

Dar..., dacă se întâmplă să fii cu totul prezent într-o clipă, fără să te gândești la nimic, doar să observi cum curge Viața, foarte posibil să trăiești ceva ce cu greu poate fi descris în cuvinte. Foarte posibil ca ceea ce simți să depășească tot ceea ce ai citit, auzit, vizionat.

 ***

Deși știu că voi reda mult prea puțin din magia simplității unei astfel de clipe, plus că nu am cine știe ce talent scriitoricesc, voi încerca să vă povestesc un fragment de viață pe care am Trăit-o altfel.

Am fost zilele trecute cu treburi într-un oraș apropiat de al meu și pentru că era încă devreme față de momentul când trebuia să ajung unde aveam de mers m-am oprit într-un fast food. Înăuntru era călduț, o atmosferă primitoare, cei doi bărbați care preparau mâncarea erau calmi și făceau totul cu drag și răbdare. Mi-am luat și eu ceva și m-am așezat pe unul dintre cele trei scaune înalte (genul celor de la bar) în fața mesei fixate în perete. Locația nu era foarte mare astfel încât masa fixată în perete era singurul loc unde puteau mânca persoanele care nu luau mâncarea la pachet. În colțul din dreapta sus pe perete era fixat un televizor care funcționa pe un post cu muzică.

Începusem să mănânc când lângă mine s-au așezat două fete, eleve de liceu - mi-am dat seama din conversația veselă pe care o purtau. Împărțeau o chiflă și o porție de cartofi când o altă colegă s-a apropiat de ele și cum nu avea unde se așeza a rămas în picioare între primele două cu ochii în televizor. Deși nu vedeam fața nici uneia deoarece cea de lângă mine era cu spatele, simțeam bucuria cu care își vorbesc și relaxarea pe care le-o produce acel moment atât de simplu petrecut împreună. Cea care stătea în picioare le-a spus celorlalte două că la televizor începe o piesă care îi place mult și cele două au ridicat privirea spunând amuzate că și lor le place. Am ridicat și eu ochii spre tv să văd clipul. E vorba despre cel postat mai jos.

Nu știu de ce și simt că chiar nu contează motivul, dar s-a întâmplat ceva ca o rupere de realitate, ca o rupere de această realitate, mai exact de cea în care mulți oameni văd doar cenușiu sau nu văd nimic bun în nimic. Părea o rupere de realitate, nu mai aveam senzația că sunt eu dar știam (parcă) că sunt tot ce mă înconjoară, că, de fapt, sunt UNA cu toate acestea. Am simțit că inima mi-e plină, mai plină ca niciodată și că nimic nu lipsește ca totul să fie perfect. 100% perfect. Întreg. Total. Perfect potrivit. Am simțit că nimic nu a lipsit niciodată din acest Întreg și că orice lipsă sau imperfecțiune e doar pentru că nu se vede/simte Totul.

Am simțit că totul e știut, cunoscut, că nimic nu mai trebuie căutat, nimic de descoperit, am simțit că toate întrebările și-au pierdut semnul „?”și sensul. Am simțit că TOTUL este doar de Trăit.

Aș putea să mai spun/scriu o mie de cuvinte, dar oricâte ar fi tot nu aș putea să transmit totul dacă tu cel / cea care citești nu ai trece Dincolo de aceste cuvinte. Deci, te invit Dincolo de cuvinte, oferindu-ți în dar o parte din condițiile exterioare pe care eu le-am avut acum câteva zile - muzica, imaginile, versurile, deși sunt absolut convinsă că acestea nu au avut nici o legătură cu starea.

Cât despre condițiile interioare, dacă reușești să te "aduni" cu totul în clipa prezentă, lăsând la o parte orice alt gând sau preocupare, ca și cum această clipă ar fi unica pe care o simți/trăiești/experimentezi aici în corp, fără trecut, fără viitor, atunci e suficient să fii în acest fel AICI.

Pune-ți metaforic ochelarii din clipul de mai jos și simte Viața deasupra norilor! Nu te opri la versuri, nici la imagini, nici la muzică! Mergi Dincolo de acestea! ♥ 

Dar ce dau eu atâtea explicații ...sigur ai mai trăit și tu astfel de stări.

Felicitări trupei Voltaj pentru piesă, lui Dan Petcan pentru regia clipului și lui Andi Vasluianu si Diana Roman pentru interpretarea atât de expresivă a rolurilor din acesta!

***

Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept

cu drag  💗

Despre ironie și sarcasm / Despre Dreptul Suprem de a ALEGE

Am amânat acest subiect destul de mult timp pentru că este unul foarte delicat și în același timp foarte incomod. Nouă oamenilor nu ne place să vorbim despre lucruri incomode. Preferăm să le evităm. Dar vine o vreme când lucrurile se vor spuse și în astfel de momente este destul de greu să păstrezi tăcerea.

Pentru unii dintre voi lucrurile pot părea clare și este posibil să nu găsească importantă legătura dintre cuvintele din titlu. Însă experiențele pe care le-am observat în ultima vreme mă determinat să vorbesc astăzi despre această legătură.

În lumea în care trăim, în ultimul timp s-au acutizat multe lucruri ce vizează comparația dintre oameni, printre care consider că judecata îndreptată spre „Celălalt” (voi folosi acest nume generic pentru Omul de lângă noi) a atins un maxim periculos.

În decursul istoriei omenirii rostul primordial/esențial al comparației a fost de a ne autocunoaște, de a ne putea autodefini și în final de a ne redescoperi Unicitatea, dar și de a afla ce ne-am dori să îmbunătățim la noi înșine pentru a fi mai buni decât Celălalt/Ceilalți.

Teoria Comparației Sociale propusă de Leon Festinger în anul 1954 arată că oamenii utilizează două tipuri de comparații: comparația socială ascendentă (cu oamenii mai performanți) și cea descendentă (cu cei mai puțin performanți), ambele fiind la fel de utile pentru autocunoaștere și autodefinirea individuală.

Astfel, comparația ascendentă ne-a ajutat să ne impulsionăm, să ne dorim mai mult de la noi înșine, iar cea descendentă, în esență, să ne creștem stima de sine.

Dacă lucrurile s-ar fi oprit la acest context/înțelegere am fi trăit într-o lume care ar arăta cu totul altfel decât cea pe care o vedem astăzi. Deși teoria de mai sus a apărut abia în 1954, conceptele sunt studiate de foarte mult timp, astfel încât chiar și Aristotel a avut ideea că lucrurile vor degenera iar comparația între oameni va duce la accentuarea intoleranței și separării în societate.

Da. Lucrurile au degenerat. Și cred că au atins un maxim în vremurile pe care le trăim.

Astăzi, comparația ascendentă dusă la extrem a adus și aduce frustrări de genul „nu sunt la fel de bun ca X”, „nu voi ajunge niciodată la fel de competitiv ca Y”, determinând mulți oameni să clacheze în fața provocărilor lumii noastre bazată excesiv pe competiție. La polul opus, comparația descendentă dusă la extrem a ridicat ego-ul pe culmi nebănuite determinând mulți oameni să adopte atitudini care „sfărâmă” semenii (presupuși) neperformanți prin: ironii, sarcasm, umilințe și violență psihică sau emoțională de la cea mai subtilă până la cea directă.

Doamna Cristiana Alexandra Levițchi (psihoterapeut și psiholog clinician) spunea într-un articol (aici) că „ironia și sarcasmul sunt doar frustrare și invidie puse în cuvinte” și că „a-l judeca pe altul mereu și mereu nu înseamnă decât a te judeca pe tine”. Deși se știe acest lucru - este destul de greu de acceptat dacă suntem prea „prinși” de valul judecății a tot ce există în exterior.

Din punct de vedere energetic, ironia, sarcasmul sunt energii dulci, tentante, care ne hrănesc și ne ajută să umplem golul interior, acel „ceva” care ne lipsește pentru a fi în pace și armonie cu noi înșine și cu lumea exterioară. Ironia, sarcasmul, bârfa sunt metode clasice de vampirism energetic. Este bine de știut pentru ca atunci când o facem să fim conștienți de ceea ce facem.

Dar acest mod de a umple golul interior funcționează numai pentru o vreme. Dacă suntem suficient de sinceri cu noi înșine putem recunoaște măcar singuri în fața oglinzii că droguri precum ironia și sarcasmul nu ne vor ține la infinit departe de ceea ce negăm ca și conținut interior. Le-am numit droguri pentru că exact așa funcționează, dau dependență.

Această metodă de a-l înjosi pe Celălalt doar ca să ne simțim noi mai bine este una care ajunge să se întoarcă la un moment dat împotriva noastră. Este o lege universală. Și atunci când energia se întoarce ne mirăm de ce ni se întâmplă.

Am fost de-a lungul vremii în ambele situații. Așa am ajuns să cunosc gustul ironiei și sarcasmului de ambele părți: a celui care le practică și a celui care le primește. Așa am ajuns să cunosc cât durează starea de bine obținută ca rezultat al înjosirii Celuilalt și starea de rău pe care o simte cel înjosit.

Probabil și voi ați fost măcar o dată în fiecare dintre cele două situații.

Cum ne putem opri din acest joc? Cum ne putem opri din a-i judeca/ironiza pe ceilalți?

Simplu. Atunci când suntem tentați să ironizăm o persoană sau un grup de persoane e nevoie să ne amintim (cât mai profund) senzația pe care o simte cel ironizat. Empatie. Doar o respirație profundă și putem simți rezultatul următoarei noastre acțiuni.

Trăim vremuri în care cu greu ne amintim de Celălalt. Cu greu ne amintim că Celălalt este un Om ca și noi, are un suflet ca și noi, că a trăit experiențe traumatice care au lăsat urme adânci și răni nevindecate ca și ale noastre (chiar dacă experiențele au fost diferite). Faptul că nu ne amintim și nu ne preocupă aceste lucruri (când judecăm/ironizăm) obișnuim să-l punem pe seama lipsei timpului, pe seama faptului că ne deranjează ignoranța (cum, nu știu) și multe multe altele. Scuzele sunt ușor de găsit pentru oricine.

Cineva îmi spunea de curând că nu ironizează pe nimeni. Doar își spune părerea sub acea formă. Bună justificare :))

Este bine ca înainte de a ne spune părerea să ne amintim că:

FIECARE Om are DREPTUL SUPREM de a ALEGE ce e mai bine pentru el, de a ALEGE ce înseamnă acel bine, de a-și alege CREDINȚELE - fără a fi judecat sau ironizat pentru acestea.

Orice judecată asupra credințelor cuiva înseamna lipsa de respect și de considerație asupra acelui Om, înseamnă a-l considera mic și neputincios în a-și ALEGE propriile credințe. Înseamnă în esență încălcarea liberului său arbitru.

Este bine să fim conștienți de aceste lucruri în toate acțiunile noastre.

Da. Există stări în care nu putem construi, în care nu putem oferi nimic Celuilalt. Cu toții avem din când în când astfel de stări. În astfel de momente, decât să dărâmăm ceea ce construiește Celălalt pentru sine (așa, în felul lui, cu puterile lui, cu ideile lui - chiar dacă acestea nu coincid cu ale noastre) măcar să îl lăsăm în pace.

Așa cum am mai spus, nu putem co-crea o lume mai bună decât acceptându-ne reciproc, ajutându-ne reciproc și ieșind din sfera propriului Univers în întâmpinarea Universului celui de lângă noi. Putem trece mai ușor peste toate fiind blânzi unii cu ceilalți, fiind Împreună. ♥

***

"Fă tot ce te bucură și nimic din ceea ce inima ta nu simte să facă, dar nu uita să le oferi celor din jurul tău Libertatea de a face exact același lucru!" ©

Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și bucurie în plus. Listele "Articole recomandate", Resurse video, cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus) te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept

cu drag  ♥