"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta incredere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta incredere. Afișați toate postările

vineri, 1 noiembrie 2013

Informații care mi-au schimbat viața (24)

Despre subiectul de astăzi voiam să vă povestesc mai demult dar se pare că abia acum i-a venit vremea și chiar îl consider important pentru acum. Acesta se referă la momentul când Miracolul devine POSIBIL. Ca să fiu foarte clară voi stabili de la început faptul că numesc "miracol" un lucru pentru care nu avem încă o explicație logică și pe care nici știința îl poate explica deocamdată. Sunt foarte multe lucruri care m-au convins de-a lungul ultimilor șapte ani că "distanța" dintre noi și un astfel de "miracol" este egală cu măsură credinței. Și nu vorbesc aici despre credința într-o forță superioară, nici de credința într-o religie anume, ci de un lucru mult mai simplu: credința în faptul că acel lucru este POSIBIL. Fără alte detalii. De credința în faptul că lucrurile se pot întâmpla și altfel decât prin prisma explicațiilor raționale cu care suntem obișnuiți sau decât calea pe care o poate imagina mintea noastră.

Știu că e foarte greu să abandonăm căutarea explicațiilor. Nici nu știți cât de bine știu asta. Evident, din experiența personală 😁. Și nu spun că ar trebui să abandonăm căutarea asta pentru totdeauna, ci doar atunci când explicațiile nu există :)). Cred că este vorba mai mult despre a deveni mai flexibili în gândire și de a accepta pur și simplu că pentru anumite lucruri vom găsi abia mai târziu explicații.

Cred că e un moment potrivit să facem asta cu atât mai mult cu cât fizica cuantică ne tot "spune" într-un mod mai mult sau mai puțin voalat că totul este posibil, că doar probabilitățile cu care lucrurile se întâmplă sunt diferite și mai mult de atât: că nu este vorba despre probabilitățile cu care suntem obișnuiți ci de unele pe care mintea noastră (sau știința) nu le prea poate explica deocamdată. Experimentul celor două fante este deja celebru (link) și mă mir că despre efectul tunel (link) nu s-a prea vorbit până acum (nu vreau să intru în amănunte prea...teoretice și oricum ar dura câteva pagini până să demonstrez cât mai logic legătura dintre acestea și "miracole" 😁.
Singura idee care mi se pare importantă, este aceea că fizica cuantică permite ca "miracolele" să se întâmple iar faptul că acestea se "întâmplă" cred că are cumva legătură și cu legea rezonanței-link. Personal mă bucur că am reușit până la urmă să mai sar peste detalii, lucru ce mi-a permis în sfârșit să mă bucur de lucrurile pe care le trăiesc într-un mod mult mai simplu și mai liniștit decât până acum câțiva ani.
Cum spuneam mai sus, intuiesc că doar credința ne desparte de a trăi "miracole". Cam asta vrea să spună și documentarul postat mai demult "Matricea Vie" (link). Desigur, ce spun aici are legătură și cu efectul placebo, dar despre acesta voi vorbi altă dată.

Am vorbit despre aceste lucruri deoarece doresc să vă fac cunoscut cazul lui Iosif Gotbarac (Braco) despre care se spune că are o privire binefăcătoare. El doar privește oamenii, iar aceștia simt stări speciale de pace, relaxare profundă sau chiar au parte de vindecări ale unor afecțiuni. Da, ați înțeles bine, Braco doar privește oamenii. Atât. Nu le vorbește, nu face nici un ritual, nici o inițiere, nimic.
Credința mea raportat la ce veți vedea în film (părere personală), este că Braco NU este un vindecător în sensul clasic, NU e un guru ci un catalizator (un mijlocitor) între oamenii cu care intră în contact vizual și potențialul interior de autovindecare al acestora. Acesta nici nu se consideră vindecător, această denumire a primit-o de la cei care s-au vindecat după ce l-au privit. Pe scurt, Braco e un catalizator între ei și ei înșiși. A nu se înțelege că toți cei care au intrat în contact cu Braco s-au vindecat, dar au existat vindecări.

Consider că acest scurt documentar se încadrează perfect în seria "Informații care mi-au schimbat viața" deoarece informațiile conținute sunt dovezi vii ale faptului că lucrurile chiar funcționează și altfel decât înțelegem noi acum sau decât poate explica știința deocamdată. Vizionare plăcută!
***Documentarul are două părți fiind sub formă de listă de vizionare; a doua parte începe automat când se termină prima.


Despre natura spațiului, timpului și a realității în general și despre percepția noastră incompletă asupra acestora se găsesc informații (100%) științifice în documentarele de mare valoare postate  aici (link 1), aici (link 2), aici (link 3) și aici (link), iar despre implicațiile fizicii cuantice în viața noastră cotidiană există un documentar aici (link). Seria întreagă "Informații care mi-au schimbat viața" se găsește aici (link).
Dacă ai ajuns pentru prima dată în acest loc virtual, îți urez bun venit! Sper să găsești subiecte utile în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie, ambele fiind situate în coloana din dreapta. Dacă îți place ce găsești și îți dorești să afli mai multe, te aștept cu drag la workshop-ul pe care îl susțin la Cluj-Napoca pe 9, 10 noiembrie pentru a experimenta un fragment de realitate plin de blândețe, căldură sufletească și informații utile regăsirii Potențialului Interior. Detalii se găsesc aici (link).
Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare


duminică, 20 octombrie 2013

Recomandare film - Printre noi

Foarte mulți oameni, printre care și eu, credem în "ceva" dincolo de ceea ce vedem cu ochii. Indiferent de definiția sau detaliile acelui "ceva", ne este foarte ușor să credem când lucrurile merg bine. Cea mai mare provocare însă apare atunci când realitatea ne arată fața sa "întunecată", atât de "întunecată" încât nu o credeam posibilă, sau poate o vedeam posibilă dar nu să ni se întâmple...tocmai nouă.

Am spus că aceasta este cea mai mare provocare deoarece abia atunci, dacă suntem foarte sinceri cu noi înșine, abia atunci ne putem da seama dacă chiar suntem fideli credințelor noastre sau doar ne-a plăcut să credem asta despre noi înșine.
De la a crede până la a fi convins de ceva e o distanță foarte lungă deși nu pare. Până la un punct e firesc să ne îndoim. Este chiar util. Asta ne scutește de foarte multe lucruri care doar par a fi și nu sunt. Dar de la un punct încolo, de unde semnele devin evidente, poate că ar fi necesar să "riscăm" să credem în miracole, fără a mai aștepta dovezi. Să "riscăm" să credem pentru ca acestea să se poată produce.

Filmul de astăzi - "Printre noi" - pune față în față cele două fațete ce există în fiecare dintre noi: fragmentul nostru ce crede în miracole și fragmentul rațional care crede doar în lucrurile ce au o explicație. Și o face așa fel încât atinge blând și vindecător colțișoare uitate din inima noastră.
Iată doar trei citate:
"Stelele destinului sunt în inimile noastre."
"Viața este un joc. Uneori pierzi, alteori câștigi. (...) Nu e totul să câștigi, important este să îndrăznești să pariezi și să îndrăznești să pierzi. Dar un lucru e sigur: dacă nu riști nu câștigi, indiferent de șanse."
"Noi nu avem limite, am putea face orice, dar nu credem."

Deși nu e din film, acesta mi-a sugerat o întrebare, una la care doar inima noastră e nevoie să afle răspunsul, în rest nimeni altcineva:
Dacă ai putea să vezi câteva potențiale viitoruri din propria viață, ce hotărâri ai lua astăzi, acum?

Link alternativ aici (link).

Articole conectate aici (link) și aici (link), în ultimul link fiind și un alt film foarte aproape de inima mea.
***
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și bucurie în plus. Listele "Articole recomandate", Resurse video, cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus) te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   


duminică, 7 octombrie 2012

Să învățăm de la copii...

În vârtejul vieții de zi cu zi mulți dintre noi își pierd entuziasmul, candoarea, încrederea și multe alte lucruri pe care le aveam cu toții atunci când eram copii. Desigur, am putea să le reînvățăm însă suntem în mare parte prea mândri să luăm exemplu de la un copil.
Iată că am găsit pe cineva foarte potrivit să ne aducă aminte câteva lucruri importante ...Este vorba despre Adora Svitak pe care o puteți asculta într-un scurt discurs marca binecunoscută TED:
(*** Subtitrarea se poate seta din bara de jos a player-ului.)


Cu drag >:D<

marți, 2 octombrie 2012

Deciziile noastre - între rațional și irațional


Așa cum spuneam și aici, zilnic suntem în situația de a face alegeri, de a lua decizii, decizii care ne construiesc viitorul pas cu pas.
Am fost învățați încă de mici ca deciziile noastre să fie cât mai raționale, dublate de responsabilitate, astfel încât fiecare om să păstreze cât mai bine controlul asupra vieții lui.
Dar oare cât de raționale sunt până la urmă deciziile noastre?
Iată că Dan Ariely, economist comportamental, s-a gândit să studieze cum anume ajungem să luăm destul de multe decizii inexplicabile în  ciuda eforturilor noastre de păstra legătura cu rațiunea. Dan Ariely a ajuns să facă acest studiu fiind fascinat de modul cum stările noastre emoționale, codurile morale și presiunea de grup influențează capacitatea oamenilor de a lua decizii raționale și deseori extrem de importante pentru viața fiecăruia.
Mă întrebam dacă a luat în calcul și deciziile luate intuitiv...
Și în timp ce mă întrebam am găsit următorul citat al acestuia:
“Avem intuiții foarte puternice legate de tot felul de lucruri - despre abilitățile noastre, despre cum merge economia, despre cum ar trebui plătiți profesorii în școli, etc. Dar dacă nu vom începe testarea acestor intuiții, nu vom ajunge să avem încredere în ele.
Frumos...nu?


Recomand și cărțile sale care au fost traduse în limba română:

- "Iraționalitatea benefică" - comandă online aici-link (transport gratuit);
- "Adevărul (cinstit) despre necinste" - comandă online aici-link (transport gratuit);
Cu drag  *>:D< îmbrăţişare

duminică, 2 septembrie 2012

Cum să-ți dezvolți încrederea în propria creativitate (+ recomandare film)

"Ca sa creezi, fie în arta, fie în viața personala, nu trebuie decât să îndrăznești să te lași inspirat, și apoi sa perseverezi pe calea pe care ți-o deschide inspirația. Astfel se produce Marea Magie. Astfel se preschimbă banalul cotidian într-un tărâm al bucuriei și al imprevizibilului." - Elizabeth Gilbert în cartea sa "Lecții de magie. Cum să-ți cultivi creativitatea".

Trăim într-o lume în care suntem educați de mici că viața este "o permanentă competiție" iar noi trebuie să luptăm din greu pentru a fi "cei mai buni". În primii ani de viață ni se spune foarte des că "doar așa putem răzbi" într-o "lume care este o junglă". În aceste condiții este destul de greu să păstrăm mai multă vreme încrederea obținută în urma vreunui succes iar respectul de sine nu este niciodată o linie dreaptă ci mai degrabă o curbă cu "munți" de încredere și "depresiuni" de neîncredere.

Cu siguranță fiecare dintre noi a trecut măcar o dată în viață printr-o situație în care cineva "binevoitor" s-a gândit să ne taie elanul în momente cheie ale vieții. Posibil să fi fost chiar părinții, unii profesori, prieteni sau colegi. De multe ori suntem tentați să avem încredere mai mult în astfel de persoane decât în noi înșine mai ales când avem o idee complet nouă. Deoarece am avut și eu multe "depresiuni" de neîncredere 😁, am ajuns la concluzia că creativitatea este unul dintre aspectele noastre cele mai sensibile și mai ușor de destabilizat.

În acest context, m-am gândit că discursul lui David Kelley este foarte util și merită dat mai departe. El este trainer, fondator al firmei de design IDEO și a sistematizat în discursul său câteva observații importante în privința dezvoltării creativitățiiVizionare plăcută și cu folos..


Filmul pe care-l recomand astăzi "Gifted" ("Geniala") ne spune povestea unui copil supradotat. E un film plin de candoare care topește inima oricui prin felul în care ne vorbește despre iubire, familie și importanța găsirii echilibrului în viață. Emoționant, tulburător, terapeutic. Îl puteți viziona online aici-link, aici-link, aici-link, aici-link, aici-link sau aici-link.

În completare recomand articolul: Despre descurajări. Drept inspirație - doi oameni care au transformat defectele lor în daruri (cred că au avut nevoie de muuultă creativitate), poveștile lor sunt aici: Partea "bună" a "defectelor" și Miracolul ce există dincolo de limite.
Cărți recomandate:
- "Lecții de magie. Cum să-ți cultivi creativitatea" -Elizabeth Gilbert- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Lecții de magie. Cum să-ți cultivi creativitatea" (*ebook) -Elizabeth Gilbert- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Făcut pentru creație. Descoperă misterele minților creative" -S. B. Kaufman, C. Gregoire- comandă online aici-link sau aici-link.
- "Jocuri pentru dezvoltarea inteligentei și creativității copiilor" -C. J. Simister- comandă online aici-link sau aici-link.
***

Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să-ți aducă un strop de informație și bucurie în plus. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



miercuri, 27 iunie 2012

Efectul Umbrei - un documentar extraordinar!

După ce am citit „Partea întunecată a căutătorilor de lumină” scrisă de Debbie Ford, primul gând care mi-a trecut prin minte a fost "Această carte ar trebui să fie studiată la școală". De ce mi-a venit gândul ăsta?

Pentru că abordarea pe care am găsit-o în această carte ne poate ajuta nu doar să ne cunoaștem, să ne înțelegem și să ne acceptăm pe noi înșine în modul cel mai profund ci și să îi înțelegem mai bine și să-i acceptăm pe cei dragi nouă dar și în general, pe toți cei din jurul nostru.

În plus, cartea face mai ușor de înțeles și "digerat" conceptele complexe introduse de renumitul psiholog și psihiatru elvețian Carl Gustav Jung, care altfel, ar fi rămas necunoscute publicului larg.

Filmul "Efectul Umbrei" are la bază ideea cărții despre care spuneam mai sus, dar prezintă în plus numeroase experiențe de viață reale care dovedesc avantajele înțelegerii și integrării "umbrei" personale.

Pentru că nu vreau să dezvălui mai mult din conținutul acestui film, vă mai spun doar că îl consider un documentar de bază, adică strict necesar pe drumul fiecărui om spre autocunoaștere alături de filmul „Poți să-ți vindeci viața” realizat de Louise Hay - despre care am vorbit aici (click!)

Iar dacă nu v-am stârnit suficient curiozitatea vă dăruiesc și trei citate aparținând remarcabililor realizatori principali ai filmului - Debie Ford, Deepak Chopra și Marianne Williamson:

DEBBIE FORD:
"Încercând să manifestăm doar acele calităţi despre care credem că ne vor garanta acceptarea celor din jur, noi ne reprimăm cele mai preţioase şi mai interesante talente sau atribute, condamnându-ne astfel la o viaţă banală, în care nu facem decât să jucăm la infinit acelaşi scenariu de mult uzat. Asumarea părţilor pe care până acum le-am respins, proiectându-le în întunericul umbrei, reprezintă cea mai sigură modalitate de a ne actualiza întregul potenţial uman. Dacă ne împrietenim cu ea, umbra devine o hartă divină. Citită şi urmată corect, ea ne poate reconecta cu viaţa pe care ar trebui să o trăim, cu personalitatea pe care ar trebui să o avem şi cu contribuţia pe care ar trebui să o oferim societăţii."

DEEPAK CHOPRA:
"Este suficient să priveşti în jurul tău în lumea naturală pentru a găsi nenumărate dovezi că frumusețea, forma, ordinea şi creşterea au supravieţuit miliarde de ani. Atunci când te confrunţi cu umbra ta, te pui implicit la unison cu această forţă atotputernică. Umbra nu este un oponent de care să te temi, dar este totuşi unul foarte serios. Oricât de puternică ar fi, puterea totalităţii este infinit mai mare şi, în mod miraculos, îţi stă la dispoziţie."

MARIANNE WILLIAMSON:
"De multe ori, noi ne temem să ne privim umbra în faţă, pentru a evita astfel rușinea sau stânjeneala care însoțesc de regulă recunoaşterea unei greşeli. Ni se pare că dacă ne vom privi prea direct, vom fi expuși în toată goliciunea noastră. Nu dorim să ne privim în faţă umbra, întrucât ne temem de ceea ce am putea găsi aici. În realitate, singurul lucru de care ar trebui să ne temem este ignorarea umbrei, întrucât exact acest lucru o alimentează. Odată, am privit în față un aspect al ființei mele pe care l-am evitat foarte mult timp, întrucât mi se părea prea dureros. Când am făcut-o, am trăit o surpriză neașteptată. În loc să simt că mă detest singură, am fost inundată de un val de compasiune, întrucât am înțeles câtă durere aș mai fi experimentat dacă aş fi continuat să îmi ignor acel aspect."

Vizionare plăcută și.. cu folos!



Recomand bineînțeles minunate cărți ale lui Debbie Ford:
- "Partea întunecată a căutătorilor de lumină" - comandă online aici-link;
- "Secretul umbrei" - comandă online aici-link;
- "De ce oamenii buni fac lucruri rele" - comandă online aici-link;
- "Curaj" - comandă online aici-link ;
- "Efectul umbrei" - Debbie Ford, Deepak Chopra și Marianne Williamson - comandă online aici-link.
și, în plus:
- "Partea luminoasă a părții întunecate" -Todd Kashdan, Robert BiswaS-Diener- comandă online aici-link.
***


În cazul în care ai ajuns pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Sper să-ți placă ce vei găsi și să te întorci din când în când. Lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta te poate ajuta să-ți alegi un subiect interesant. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗

vineri, 25 mai 2012

Despre Univers și Încredere

Trăim vremuri în care orice credință este zdruncinată din temelii.
E firesc până la urmă..., îndoiala este a doua noastră natură plus că are și partea ei pozitivă care ne determină să Căutăm mereu mai profund Adevărul.
În doar două minute, despre Univers și despre Încredere ne vorbește Mooji într-un fel aparte :


Despre Mooji și viața sa am mai scris aici (click!) .
Dacă ai ajuns pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Sper ca lucrurile pe care le vei găsi să-ți fie utile căutărilor tale. Te mai aștept din când în când,
Zile senine în gând și în inimă  *>:D< îmbrăţişare