"Gândește-te că atitudinea ta este un filtru mintal
prin care percepi lumea. Filtrul prin care unii oameni
văd lumea este optimist (aceste persoane văd jumătatea
plină a paharului), pe când filtrul altora este negativ
(aceste persoane văd jumătatea goală a paharului).
Vă voi da câteva exemple pentru a ilustra diferența
dintre o atitudine pozitivã și una negativă.
Persoana cu o atitudine negativă gândește "NU POT".
Persoana cu o atitudine pozitivă gândește "POT".
Persoana cu o atitudine negativă stăruie asupra problemelor.
Persoana cu o atitudine pozitivă se concentreazã
asupra soluțiilor.
Persoana cu o atitudine negativă le găsește celorlalți
nenumărate defecte.
Persoana cu o atitudine pozitivă cautã aspectele pozitive
ale celorlalți.
Persoana cu o atitudine negativă se concentrează pe ceea ce îi lipsește.
Persoana cu o atitudine pozitivă este recunoscătoare pentru lucrurile cu care a fost înzestrată.
Persoana cu o atitudine negativă vede limitările
Persoana cu o atitudine pozitivă vede posibilitățile.
Aș putea să continui la nesfârșit cu acest fel de exemple, dar sunt convins că ai înțeles despre ce este vorba. Atitudinea este fereastra ta către lume." - fragment din cartea "Atitudinea este totul" scrisă de Jeff Keller.
***
Sunt mulți oameni de la care am învățat rolul și importanța atitudinii. Unul dintre acești oameni este Stella Young - o ființă care radiază pur și simplu putere interioară, un om de la care toți avem de învățat. Vă invit îi urmăriți povestea și să vă încărcați sufletul cu inspirație chiar dacă ea ne spune că nu este aici pentru a ne inspira..
Filmul pe care astăzi îl dau mai departe astăzi - "Aceasta este ceea ce sunt" - atinge subiecte de importanță majoră pentru sănătatea noastră mentală și emoțională, oricare ar fi vârsta biologică la care ne aflăm. Cei care se vor opri la "suprafața" filmului vor pierde nu doar conștientizări ci și o porție bună de bucurie, blândețe și pace sufletească pe care acesta le oferă drept bonus.
Inspirat dintr-o poveste de viață reală, filmul de astăzi ne vorbește despre devenire, demnitate umană, prietenie (link), compasiune, bullying (link), consecințele descurajărilor (link) și valoarea încurajărilor într-un mod cum nu se poate mai sugestiv. Dacă ar fi vizionat în școli, filmul
ar aduce imense beneficii și ar reduce semnificativ comportamentele abuzive care sunt din ce în ce mai întâlnite în aceste vremuri. Spun asta deoarece mă îndoiesc că există vreun suflet care să nu fie "atins" de acest film.
Dincolo de aceste lucruri, filmul are capacitatea de a vindeca răni pe care majoritatea oamenilor le au
din copilărie și de a aduce în sufletul nostru pacea binefăcătoare și
vindecătoare. Mă bucur că l-am găsit și sper să vă aducă la fel de multă bucurie și vouă. Vizionare plăcută aici-link!
Cărți recomandate celor care doresc să-și cultive încrederea în sine (transport gratuit oriunde în țară pentru orice comandă):
- "Atitudinea este totul" -Jeff Keller- comandă online aici-link;
- "Cei șase stâlpi al încrederii în sine" -Nathaniel Branden- comandă online aici-link;
- "Putere nemărginită" - Anthony Robbins - comandă online aici-link;
- "Trezește uriașul din tine" -Anthony Robbins- comandă online aici-link;
- "Fără limite" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Manualul stimei de sine" -Glenn R. Schiraldi- comandă online aici-link;
- "Stima de sine" -Patrice Ras- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată pe această pagină, mă bucur să-ți urez bun venit! Conținutul articolelor pe care le vei găsi aici ne ajută să devenim conștienți de abilitățile noastre și de diverse metode prin care le putem dezvolta. Poți alege un subiect folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
Toți suntem dotați natural să simțim bucuria. Dar intensitatea cu care o simțim este diferită, asemeni intensității cu care ne trăim viețile. Diferențele provin din măsura în care ne deschidem către a percepe senzorial lumea în care trăim. Ceea ce obișnuim să numim deschidere sufletească.
Ne-am ferecat sufletul cu multe zăvoare ca să nu ne mai doară și să nu ne mai poată răni nimeni. În timp, am construit ziduri după ziduri pentru a ascunde cât mai bine partea noastră cea mai vulnerabilă. Însă am pierdut din vedere că doar acea parte a noastră poate simți bucuria. Și astfel am ajuns să nu ne mai putem bucura cu adevărat de nimic. Sau aproape nimic. Sau cel mult am ajuns să ne bucurăm la nivel așa.. superficial. Genul acela de bucurie care apare doar dacă are un motiv. Iar când dispare motivul, dispare și bucuria. Am uitat că putem să ne bucurăm și fără motiv, asemeni copiilor.
E trist cât de mulți oameni nu știu că dincolo de ziduri bucuria nu poate răzbate. De aceea sufletul se simte singur și trist. Și asemeni unei flori neudate, acesta începe să se usuce. Încetul cu încetul. Și viața își pierde întreaga magie, iar oamenii devin zombi.
***
Fiecare călătorie dincolo de ziduri este sacră. Și unică. Din aceste motive și pentru că am idee ce cantitate de energie necesită călătoria, mă emoționează profund când ascult povestea cuiva.
Mai cred că fiecare călătorie dincolo de zidurile cuiva ne ajută în propria călătorie. Pentru că fiecare poveste e terapeutică. De aceea vă invit să urmăriți povestea tulburătoare a lui Octavian Segărceanu, prin ochii sufletului..
Recomand cu căldură cartea lui Octavian Segărceanu "Namaste. Un roman de aventuri spirituale în India":
Există povești de viață care depășesc imaginația scenariilor de film. Filmul pe care-l recomand astăzi se încadrează în această categorie și este la fel de terapeutic ca și povestea de mai sus. Acesta urmărește firul unei povești adevărate și se adresează atât minților cât și inimilor noastre. Amprenta filmului dărâmă prejudecăți legate prietenie, de faptul că acestea se pot lega doar între persoane cu gusturi și preocupări similare și ne oferă o perspectivă a darurilor pe care le putem dobândi depășind aceste prejudecăți.
Este un film despre încrederea reciprocă, despre miracolul necondiționarii în relații și despre legăturile de suflet care
se pot forma între oameni complet diferiți. Ar fi inutil să vă povestesc ceva despre acțiunea filmului. Vă spun doar că filmul... "mișcă" lucruri în inima noastră, lucru care este mult mai important decât cele 7 premii internaționale pe care acesta le-a câștigat. Deci este NE-recomandat celor care vor să-și păstreze inimile ferecate după... ziduri.
Se numește "The Intouchables" (tradus la noi "Invincibilii"), scenariul este scris de Olivier Nakache și Eric Toledano, iar în rolurile principale sunt François Cluzet, Omar Sy, Anne Le Ny. Vizionare plăcutăaici-link, aici-link, aici (link) sau aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată pe această pagină, îți urez bun venit! Structura paginii pe Poți căuta ceva care să-ți placă fie în lista "Articole recomandate", fie în tabelul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
Oare câți oameni și-au imaginat acum 14-15 ani
nivelul dezvoltării tehnologiilor de comunicare așa cum este astăzi? Dar câți
dintre noi au reușit să-și imagineze felul în care ne va influența aceasta adevărata comunicare și relațiile?
Deși la prima vedere avem doar avantaje în urma
acestei dezvoltări, este greu să nu remarcăm faptul că astăzi suntem mai
înstrăinați, mai reci și preferăm să comunicăm pe mail sau prin sms-uri decât
să ieșim din casă pentru a ne întâlni față în față cu cineva.
Dar consecințele nefaste sunt mult mai multe și mai profunde decât înstrăinarea, chiar dacă și numai aceasta ar fi de ajuns pentru ca situația în care suntem să fie gravă. Mi s-a întâmplat să întâlnesc adolescenți care nu pot nici măcar iniția o discuție cu o colegă sau un coleg deoarece au crescut comunicând doar prin sms sau pe chat pe Facebook, prin prescurtări de cuvinte și emoticoane.. Iar treaba asta se va reflecta în tot ceea ce vor întreprinde în viață, începând cu relațiile și continuând cu cariera.
Iată că cineva s-a gândit să studieze consecințele comunicării prin intermediul tehnologiei cu atenție și răbdare. Este vorba despre Sherry Turkle -
profesor de studii sociale laInstitute
of Technology din Massachusetts - care a făcut cercetări centrate pe psihologia
relațiilor umane în raport cu tehnologia.
În discursul său ea și-a propus să atragă atenția
asupra repercusiunilor pe care fie nu le observăm, fie le negăm dimensiunea și importanța. Vizionare plăcută și cu... folos.
Ascultând-o, mi-am amintit de primul an în care am coborât din virtual în realitate pentru a cunoaște cu adevărat prietenii pe care i-am cunoscut pe net. Am petrecut clipe minunate și am simțit în mod real diferența între interacțiunile reale și cele virtuale...
Cărți unde găsim informații prețioase care ne pot îmbunătății comunicare și implicit relațiile (beneficiază de transport gratuit oriunde în țară pentru orice comandă):
- "Jocurile noastre de toate zilele. Psihologia relațiilor umane" -Eric Berne- comandă online aici-link.
- "Rezolvarea dificultăților de comunicare" -Fabrice Lacombe- comandă online aici-link;
- "Toți comunicăm, dar puțini stabilim și relații" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Comunicare eficientă" -Ion-Ovidiu Pânișoară- comandă online aici-link;
- "Comunicarea subiectivă" -Jose Silva, Ed Bernd Jr- comandă online aici-link;
- "Comunicarea relațională pe înțelesul celor mici" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Supertehnici de comunicare" -Alan C. Fox- comandă online aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Pentru a căuta un subiect anume poți folosi listele "Articole recomandate", cuvintele cheie și căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Îți doresc cât mai multe întâlniri reale,
Fiecare zi este importantă sau cel puțin așa ar trebui să fie prin faptul că este unică și prin urmare irepetabilă. Însă nu am cunoscut pe nimeni care să reușească pe deplin în aceste vremuri să fie conștient de asta 24 de ore din 24 și să trateze clipele, timpul în general într-un mod nepărtinitor, deși mulți dintre noi se străduiesc în acest sens.
Fiind și eu un om ca toți ceilalți, iată-mă fiindu-mi dragă această zi, mai dragă decât celelalte, în sensul că simt să o sărbătoresc prin acest articol.
Astăzi am împlinit 1000 de prieteni în lista de Facebook!
Știu, majoritatea îmi veți spune să nu mă grăbesc în a rosti cuvântul „prieteni”, pentru că nu-i chiar așa cum pare.
...mai bine vă spun o poveste, una adevărată.
Încă de la primii pași ai mei pe prima rețea de socializare pe care am intrat (Netlog) recunosc că am întâmpinat greutăți în a face diferența dintre viața reală și cea virtuală, în sensul că nu am reușit să mă comport altfel decât în viața reală. Nu reușeam să fiu un "user" și să rămăn detașată față de întâmplările pe care le citeam, mărturisirile pe care le făceau oamenii, glumele care erau fie ironii usturătoare fie din gama "hai să râdem de oameni". Cel mai greu a fost când cineva a declarat într-o postare că prietenul X s-a sinucis din cauza atitudinii prietenilor lui virtuali, iar eu schimbasem două mesaje cu el în seara precedentă..
Uneori nici persoanele cu care comunicam mai îndeaproape nu înțelegeau de ce sunt așa și mă tot sfătuiau să nu mai "pun la suflet" și să nu iau în serios chiar tot ce citesc pe-acolo. Desigur, povestea este în același timp și tristă dar și amuzantă. Probabil este doar amuzantă pentru voi, pentru că un om care crede lucruri citite pe net duce de obicei cu gândul la imaturitate în gândire dar și emoțională - și este bine că vă amuzați deoarece acest post este unul de sărbătoare pentru mine.
Dincolo de amuzament, experiența virtuală a însemnat mult mai mult pentru mine.
Pe vremea când am intrat pe Netlog viața mea nu era tocmai roz, iar virtualul oferea un fel de surogat a ceea ce imi lipsea. Ca orice om, mi-am făcut prieteni virtuali și am stat de vorbă pe chat cu foarte mulți dintre aceștia. Acolo am învățat foarte multe lucruri noi despre prietenie și trădare, despre ce îi "leagă" și ce îi "dezleagă" pe oameni, despre durerile oamenilor transformate în reacții verbale agresive, dar mai ales despre cum se pot "topi" aceste reacții și cum se pot alchimiza transformându-se în toleranță, acceptare și prietenie adevărată.
După aproape un an de experiență Netlog am hotărât că trebuie să transfer în realitate câteva prietenii virtuale. Și am plecat într-un fel de călătorie (ce s-a dovedit inițiatică) prin țară pentru a întâlni cât mai mulți dintre cei cu care vorbisem pe Netlog. Așa cum banuiți probabil, una dintre primele experiențe de "coborâre" din virtual în real a fost una șocantă pentru mine (la prima vedere) de parcă ar fi avut să demonstreze că toată suspiciunea pe care o aveau cei din jurul meu era perfect îndreptățită 😃.
"Noroc" cu încăpățânarea mea de a înțelege rosturi pentru că aceasta m-a determinat să nu mă opresc la prima impresie. Tot această încăpățânare m-a ferit de formarea acelui tipar de gândire binecunoscut - acela că "oamenii spun doar minciuni pe internet, doar se distrează și de aceea nu merită efortul și timpul de a utiliza rețele de socializare" - decât doar pentru distracție.
*Am pus ghilimele cuvântului "noroc" deoarece nu cred în noroc cu sensul din dicționar. Faptul că nu mă opresc la prima impresie este un comportament pe care l-am cultivat cu voință și efort nu un produs al hazardului. Iar faptul că am eliminat tiparul chiar mi-a adus foarte multe avantaje.
În general, dezamăgirile ne fac să ne închidem sufletește, și asta este bine deoarece închiderea funcționează ca un firewall, ca o protecție împotriva durerii. Uităm că același lucru este și rău deoarece un astfel de tipar ne poate face să respingem din start sau să ținem la distanță oameni care ne-ar putea deveni prieteni adevărați.
Gândindu-mă la început la faptul că oamenii sunt diferiți și că e imposibil ca prejudecățile să fie adevărate am reușit în timp să găsesc în fiecare Om pe care îl cunosc lucruri cu adevărat minunate și să trăiesc bucuria construirii unor prietenii pe viață (și ma refer aici la prietenii care au început virtual dar au continuat în realitate).
Pe Facebook am ezitat să mă înscriu deoarece nu aveam timp suficient să acord atenția necesară (pe care eu o consider necesară) socializării așa cum o văd eu. Însă nu am "rezistat" prea mult și m-am înscris la finalul lui iulie 2011. În prima parte a peroadei de atunci până acum am invitat în listă toate persoanele ale căror pagini blog sau proiecte mi-au plăcut și m-au uimit prin creativitate dar și alte activități. Și nu au fost puține, deoarece am navigat virtual suficient încât să culeg o minunată bază de link-uri cu adevărat utile. Așa s-a concretizat Portalul Universul Cunoașterii (click) - cu paginile pe care le-am studiat în timp și le-am considerat bune de împărtășit și celorlalți.
Sunt două lucruri pe care le regret acum:
Primul este că nu am avut timpul necesar spre a spune tuturor acestora că îi cunosc prin proiectele sau paginile lor și de a le spune că îi apreciez pentru acestea. Am reușit să fac asta în destul de multe cazuri, dar nu în toate.
Al doilea - că nu am măcar de o sută de ori mai mult timp pentru a comunica cu fiecare dintre cei care m-au invitat în lista lor.
Însă ce mă bucură este faptul că nu am dat nici o invitație la întâmplare și nici nu am dat nici un accept (pănâ acum cel puțin) până nu am studiat cât de cât profilul fiecăruia, astfel încât pot acum spune că am încercat să cunosc pe fiecare atât cât a lăsat să se vadă public pe profil.
De aceea pot sărbători astăzi cu drag 1000 de inimi în lista mea de Facebook!
Pentru că nu mă opresc la prima impresie și nici la a doua, și de fiecare dată fără excepție s-a dovedit că fiecare om se deschide la un moment dat dacă vrea și cu condiția să-i oferi spațiul necesar și Libertatea de a o face când și cum crede acesta potrivit să o facă.
Știu că oamenii nu spun întotdeauna adevărul, știu că o prietenie reală nu poate fi comparată cu una virtuală și mai știu că interacțiunea reală, atunci când poți privi Omul în ochi, este cu mult mai intensă și ne poate oferi o împărtășire reală și o bucurie pe măsură.
Ce am vrut să punctez în acest articol este faptul că: în cazul când vrem cu adevărat să învățăm din experiențe și să ieșim cu un câștig de înțelepciune din ele, în acest caz - putem să o facem oricum, virtual sau în realitate, important este să nu cedăm primului impuls egotic, primului impuls venit din tiparele de gândire acumulate în experiențele anterioare și din "folclorul" de masă, din miturile acestuia, să nu cedăm primului impuls care ne poate duce la închideri emoționale care, la rândul lor, ne răpesc bucuria de a cunoaște oameni noi și de a trăi experiențe minunate.
Cred că toți avem puterea de a ne împotrivi tiparelor de gândire pe care le întâlnim la tot pasul. E nevoie doar de voință și de credința că putem să depășim aceste tipare, practic - să ne autodepășim.
Nu vă opriți la prima impresie nici în mediul virtual și mai ales în viața reală. Nu vă opriți niciodată din a încerca să cunoașteți un om, pentru că nu există un moment "final" în care să se poată pune o etichetă asupra nimănui. În fiecare Om există ceva cu adevărat Minunat și nu doar un lucru ci mai multe. Aceste lucruri minunate pe care le conțin oamenii (și le conține fiecare dintre noi) - pot fi descoperite numai cu răbdare, uneori cu muuuultă răbdare.
Ce vă pot spune cu mâna pe inimă este faptul că merită de fiecare dată să ai răbdare să cunoști pe cineva și că, dacă nu ai descoperit nimic minunat nu este pentru că acel om nu are ceva minunat în el, ci este pentru că nu ai avut suficientă răbdare să descoperi și/sau nu i-ai oferit spațiul sacru de care avea nevoie pentru a se deschide.
Aceasta nu e ceea ce cred, ci ceea ce ȘTIU.
La mulți ani fericiți dragi prieteni din realitate și din mediul virtual! Mă bucur că Facebook ne-a oferit posibilitatea conectării în acest fel, deși eram deja în mod subtil în acea conexiune (de care se vorbește prea puțin și este prea puțin înțeleasă ...încă).
Dacă tot a venit vorba despre prejudecățile care ne afectează comunicarea cu ceilalți și relațiile, recomand astăzi și câteva cărți foarte utile pentru îmbunătățirea acestui aspect atât de important pentru o viață echilibrată (transport gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
- "Vorbește-mi, am atâtea să-ți spun" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Trăind cu cei apropiați în fiecare zi...viața!" - Jacques Salomé - comandă online aici-link;
- "Trăind cu ceilalți în fiecare zi...viața!" - Jacques Salomé - comandă online aici-link;
- "Jocurile noastre de toate zilele. Psihologia relațiilor umane" -Eric Berne- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Sper să găsești lucruri care să-ți placă și să te întorci din când în când. Poți alege un subiect utilizând listele "Articole recomandate" și cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
În majoritatea cazurilor, când auzim expresia “Nimic nu e ceea ce pare”, gândul ne duce la lucrurile pe care ceilalți ni le ascund și dacă vine vorba de lucruri ascunse, de obicei suntem tentați să credem că aceste lucruri sunt negative. O fi vorba doar despre lucruri negative ?..Negative în raport cu ce/cine ?...
Mi s-a întâmplat, și poate și ție ți s-a întâmplat, să port discuții în care am vrut să transmit (verbal sau în scris) ceva și s-a înțeles cu totul altceva decât am transmis. Mi s-a întâmplat să mă doară și să-i fac pe ceilalți să îi doară. Și asta chiar și în cazul când eram focusată pe discuție și mi-am ales cu grijă cuvintele.
M-am întrebat multă vreme de ce se întâmplă asta. Asta pentru că am ales și aleg în fiecare clipă să aduc bucurie celor cu care interacționez, considerând că stările de inconfort (sau chiar de suferință) care există deja în oameni sunt și așa destule, ca să mai adaug și eu...
Ce răspunsuri am găsit..? Iată câteva dintre ele..
Deși greu de recunoscut pentru mulți dintre noi, când ne aflăm într-o discuție, suntem influențați de starea noastră interioară preexistentă chiar și atunci când suntem focusați pe discuție și vrem să lăsăm deoparte eventualele griji, frici, lucruri incomode pe care le aflăm despre noi înșine experimentând diverse situații în viața de zi cu zi. Multe lucruri se petrec în subconștient, astfel încât nici măcar nu reușim să le observăm, deși unii dintre noi chiar sunt preocupați de descoperirea propriei ființe și fac eforturi pentru a-și observa, analiza și controla reacțiile în majoritatea timpului. Astfel, unul dintre motivele importante pentru care discuțiile nu sunt mereu “curgătoare”, cred că este starea interioară cu care începem o discuție cu cineva sau pe care o avem atunci când scriem un mesaj/mail.
Un alt factor care cred că înfluențează o discuție sau comunicarea în general (inclusiv cea în scris) este mediul exterior, lumea în general, modul în care o percepem fiecare. Cu toții știm că percepția situațiilor de viață este rezultanta directă a înțelegerii experiențelor noastre anterioare. Evident că ceea ce mă poate deranja/răni pe mine este posibil dar nu neapărat să te deranjeze/rănească și pe tine pentru că nu am trecut prin aceleași experiențe de viață și chiar dacă am fi trecut nu le-am fi perceput la fel. Probabil acest lucru este cel care se uită cel mai des chiar dacă are o importanță atât de mare atunci când purtam un dialog verbal, telefonic sau în scris.
Timpul pe care îl oferim unei interacțiuni (reale sau virtuale), mai exact graba cu care tratăm lucrurile în zilele noastre, este un alt factor care poate face o discuție mai dificilă decât ar putea fi în mod firesc. Se uită de multe ori faptul că din grabă se pot trage concluzii care pot fi foarte departe de adevărata natura a mesajului ce se voia a fi transmis, plus că se poate pierde apoi încă mult timp cu explicații suplimentare în cazul când mesajul prezintă totuși importanță.
Dacă ar fi să luăm în calcul și presupunerile neadecvate, prejudecățile, neatenția, lipsa de interes, dorința unora de a avea dreptate, plăcerea de a contrazice, de a critica, de a eticheta, atunci am completa cât de cât tabloul factorilor ce pot interveni în comunicare.
Ce e de făcut ?...
Poate că ar trebui să amintesc aici despre ascultarea activă, despre necesitatea de a renunța la prejudecăți, la concluziile pripite, despre exersarea concentrării atenției sau despre multe alte lucruri pe care psihologia le tratează în detaliu. Dar în acest caz, acest articol ar deveni probabil un articol de documentare și atât. Deci nu am să intru în astfel de detalii.
Aleg o cale mai simplă și mai ușor de aplicat.
Nu, nu e rețetă general valabilă, nu e un sfat, ci o propunere. De fapt e un exercițiu.
Ce-ar fi dacă pe parcursul unei zile am trata oamenii cu care interacționăm așa cum noi înșine am vrea să fim tratați ?
Desigur, dacă luăm în calcul pasajul din textul de mai sus ce se referă la percepția diferită pe care o avem despre lume și viață, observăm cu ușurință faptul că acest demers nu este suficient pentru a ajunge să armonizăm toate relațiile din viața noastră. Și totuși este primul pas simplu, un pas minim pe care putem să-l facem spre a le putea transforma.
Pare un exercițiu simplu sau, pentru că ne place să credem că suntem oameni buni, posibil ca cineva să spună că face asta de când lumea. Și totuși nu-i atât de simplu pe cât pare la prima vedere nici măcar acest pas.
Mai concret, ce-ar fi ca măcar o singură zi, înainte de a interacționa (sau reacționa) cu cineva să ne întrebăm: „Eu cum aș primi (ce aș simți la auzul a) ceea ce urmează să spun acum ?”
Mi-ar face mare plăcere să-mi scrii cum decurs ziua în care ai ales să faci acest exercițiu.
Despre aparențe și despre cum ne infuențează acestea viața, dar și despre alte subiecte înrudite cu acestea este și emisiunea "Viața privită prin ochii sufletului" de mai jos...Vizionare plăcută și o săptămână cu gânduri senine >:D<
Multumesc Mariei si lui Constantin pentru invitatia la emisiune >:D<
În cadrul nevoilor umane, nevoia de
socializare ocupă al treilea nivel după necesitățile fiziologice (nivelul 1) și
cele ce țin de siguranță (nivelul 2).
În general, se consideră că
socializarea este procesul prin care ne transformăam din persoană în
personalitate, adică fenomenul prin care se conturează personalitatea noastră.
Deși socializarea este un proces complex care se desfășoară pe multiple planuri
și are loc de-a lungul întregii vieți, se poate observa ușor că o importanță
deosebită pe parcursul acesteia o are capacitatea noastră, a fiecăruia de a
comunica.
Un studiu amănunțit elaborat de
Albert Mehrabian în 1967 a arătat că 55% din mesajul pe care îl comunicăm este
transmis prin limbajul non-verbal (denumit și limbajul trupului sau limbajul
gestual), doar 5% prin comunicare verbală și 38% prin comunicarea vocală (ton,
timbru, intonație).
Deși nu știu dacă acest studiu a luat
în calcul și ceea ce emitem energetic dincolo de cuvinte, gesturi sau mimică,
comunicarea non-verbală este, după cum reiese din acest studiu, foarte
importantă.
În cadrul acestui tip de comunicare,
privirea are o importanță deosebită, astfel că nu degeaba există și vorba
românească “ochii sunt oglinda sufletului”. Unele cercetări au arătat că în
cazul în care cei care comunică se privesc între 50%-60% din timpul
conversației, aceștia își pot înțelege reciproc mai bine intențiile de dincolo
de cuvinte. Din proprie experiență pot spune că o comunicare profundă, la nivel
de suflet, necesită de fapt un contact vizual permanent, acesta fiind primul
pas în stabilirea încrederii reciproce din acea interacțiune.
Expresia feței poate facilita sau
îngreuna comunicarea, prezența sau absența zâmbetului fiind una dintre cele mai
importante indicii.
Fără pretenția de a fi epuizat un
subiect atât de vast, aduc astăzi aici o emisiune în care am avut ocazia să
exprim câteva păreri legate de de comunicare, plecând de la binecunoscutul
clipul al lui Neal Donald Walsh "Privește, zâmbește, atinge".
Emisiunea este realizată de un om și un prieten deosebit, domnul Constantin
Luca, în mai 2011.
Vizionare plăcută și sărbători cu
lumină în suflet ♥
Felurile în
care ne manifestăm afecțiunea față de cei dragi sunt multe, dar poate cea mai
caldă dintre acestea este îmbrățișarea..
Fiecare dintre noi a simțit nevoia
unei îmbrățișări și dacă a fost să primească și una necondiționată, atunci cu
siguranță cunoaște valoarea acesteia.
Deși a trecut ceva vreme de la un
eveniment drag mie, îmi amintesc cu drag din când în când de acesta. Astăzi
fiind una dintre zilele în care mi-am amintit, postez aici o emisiune în care
am “pregătit terenul” pentru
eveniment, plus două interviuri din “miezul” acestuia..
În emisiune mă găsesc alături de Iulia Doboș și Andrei Marcu
Notă:
la vremea respectivă nu eram pregătită să-mi accept stângăciile/bâlbele/etc.
de aceea nu am postat atunci emisiunea,
nici interviurile; între timp m-am antrenat, deci...liber la amuzament
Ai avut vreodată senzația ca un anumit eveniment se întâmplă numai pentru tine..? Că este creat exact așa cum tu ți-ai fi dorit să se întâmple..?
Mi s-a întâmplat de câteva ori, dar poate cel mai ușor am reușit să observ acest lucru la cursul de formator la care am participat de curând.
Încă de anul trecut mi-am dorit foarte mult să particip la un curs de formator deoarece preocupările mele s-au mutat încă de multă vreme din domeniul învățământului preuniversitar în domeniul formării continue.
Deși încă nu începusem să caut un curs acreditat, am găsit din „întâmplare” într-o seară pe net pagina lui Cătălin Chirilescu și testimonialele unor participanți la cursurile acestuia.
Felul în care văd eu oamenii mă scutește de timpul pierdut pentru suspiciuni, dar dacă un om suspicios ar fi citit acele testimoniale ar fi fost foarte tentat să creadă că sunt doar cuvinte pe o pagina virtuală, nimic mai mult.
Un om rațional ar fi căutat încă cel puțin doi-trei traineri pentru a lua o decizie în alegerea cursului, insă cum știu că hotărârile luate intuitiv sunt cele mai bune, m-am lăsat în voia intuiției și a doua zi m-am și înscris la cursul lui Cătălin.
Timpul a trecut și a venit și prima zi de curs...
Un grup de 19 cursanți, de vârste și profesii foarte diferite, pe care motivații diferite îi adusese la acest curs. Ca la orice primă întâlnire, au urmat prezentările și primele cuvinte ale trainer-ului Cătălin Chirilescu însă cu fiecare cuvânt rostit sau privire, noi și el deopotrivă, intram fără să ne dăm seama într-o frumoasă poveste magică. După prima oră, deja primii participanți au sesizat că ne cunoaștem parcă de multă vreme și că începem deja să formăm un grup, deși, așa cum am spus, aveam motivații diferite și profesii diferite.
N-am să vă povestesc despre lucrurile pe care le-am învățat, și asta nu pentru că nu ar fi interesante, ci pentru că acest text vrea să vă vorbească despre cu totul alte lucruri.
Am sesizat cu toții că la școală, profesorul reușea sau nu să ne facă să preferăm un obiect sau altul, și asta prin harul său didactic, dar nu numai. De asemenea vă este cunoscut proverbul românesc “omul sfințește locul” și vă imaginați că nu numai locul ci tot ce se afla în acel loc.
Nu cred că se mai poate îndoi cineva de faptul că atunci când faci un lucru cu pasiune, din inimă, acel lucru devine o creație minunată.
Ce legătură au aceste lucruri cu ce vă povesteam..?
Nu e suficient ca un trainer să fie foarte pregătit în domeniul în care lucrează. Așa cum unui profesor nu îi este suficient să știe foarte bine materia pe care o predă. Nu e suficient să fie prezentabil sau să aibă carismă, și nu e suficient să știe tehnicile învățate la cursurile de formare urmate anterior. Nu e suficient să aibă o cultură vastă și nici să cunoască tehnici de actorie pentru a spune frumos “poveștile” legate de conținutul cursului sau glumele potrivite pentru fiecare context. Deși toate acestea sunt intradevăr strict necesare, nu sunt și suficiente. Poate în alte vremuri erau, însă în acestea pe care le trăim acum nu sunt suficiente.
Pentru ca informațiile să ajungă în sufletul oamenilor, nu numai în mintea lor, e nevoie de mult mai mult. E nevoie ca lucrurile enumerate mai sus sa fie completate de o deschidere maximă către oameni, de o apropiere de aceștia, de o înțelegere profundă interiorului lor dar și a hărții mentale a fiecăruia, cu alte cuvinte, de o capacitate empatică profundă. În plus, pentru a reuși să formezi un grup adevărat din participanții la curs e nevoie să gasești și să evidențiezi acele însușiri comune care pot transforma niște străini într-o familie.
Dar cred, mai presus de toate acestea, un trainer are nevoie de autenticitate, de pasiune, de a radia lucrurile despre care vorbește.
Aceste caracteristici nu le-am găsit enumerate în suportul de curs, ci le-am observat urmărindu-l pe Cătălin Chirilescu. Puterea exemplului va depăși mereu suporturile de curs și cred că aceasta este cea care face diferența.
Sunt multe de spus despre cursul la care am participat, dar degeaba le-aș spune, pentru că cele mai multe dintre acestea sunt de simțit, iar simțirile puse în cuvinte pierd 99% din esența lor. Mai bine recomand să urmați acest curs de formator avându-l ca trainer pe Cătălin.
Mă voi opri aici încheind rotund cu faptul că a fost o experiență minunată, croită ("parcă") exact pentru mine, cu trainer-ul potrivit, cu colegii potriviți, în locul și momentul potrivit. Perfect. Sferic.
Mulțumesc Cătălin! Mulțumesc Aura, Bogdan, Crina, Dorin, Gabi, Ileana, Ioana, Izabela, Loredana, Luminița, Manuela, Maria, Marius, Mihaela, Nona, Oana, Sergiu, Simona! (ordine alfabetică, singura posibilă în cazul dat). Mă bucur că v-am cunoscut! Sper să ne revedem cu ocazii pregătite de Cătălin!
Vă îmbrățișez cu drag! >:D<
Am primit pe mail un mesaj din
acela forward deja celebru „Scrisoare către țara mea” care NU este scris de
Alexandru Tocilescu chiar dacă circulă sub această semnătură - gasiți informatia
aici (click).
Nu este prima dată când citesc sau
aud injurii la adresa țării, la adresa "sistemului", a partidelor, a
oamenilor politici, etc., se aud critici mereu dacă deschidem televizorul, radioul sau doar dacă ne acordăm timp să ascultăm trecătorii pe stradă.
E cel mai simplu sa înjurăm, să
criticăm, să judecăm. E cel mai simplu lucru. Oricine poate face asta.
Dar cred că a face asta nu înseamnă
decât să facem exact ce fac ei (cei judecați în scrisoarea-mesaj citată) aproape sub aceeași formă. E un "război" care, dus în acest mod, NU se va
termina niciodată.
E un război fără învingători, e
unul doar cu învinși.
E ca o oglindă ce produce mereu aceeași
reflexie, una care mereu ne întoarce ceea ce emitem.
Dar oare nu am facut asta de
secole, de milenii? Nu e vizibil rezultatul? E lumea pe care o vedem peste
tot în jurul nostru, la tv, la radio sau pe stradă = oameni din ce în ce mai
închiși, mai înstrăinați de semenii lor.
Ce-ar fi să încercăm și altfel?
Alfel decât am facut de o istorie întreagă, altfel decât judecându-i pe cei din jurul
nostru, altfel decât găsind mereu vinovați, altfel decât încercând sa îi
schimbăm pe ceilalți.
Oamenii sunt sătui, asta e clar. E
o criză în exterior și una în interior. Numai că cea exterioară este reflexia celei care există în interiorul nostru. Tentația de a da "vina" pe
exterior pentru problemele pe care le simțim în interior este mare. Pentru că e
mult mai simplu așa. Fără asumare. E mult mai simplu să spunem că tot ce e în jurul nostru ne-a provocat
criza interioară. Plus că "sportul" cu găsirea vinovaților în exterior e un "sport" de când lumea și ne-am și obișnuit cu el.
După părerea mea, soluția problemei descrise în mesajul-protest nu stă într-o
reacție de acest tip, nu stă în injurii, în furie și nici într-o revoluție de genul celor care au mai fost. (a se lua în considerare că "reacție" vine de la
"reacțiune" - bine de văzut legea "acțiunii si reacțiunii").
Deja este suficient de cunoscută "legea
oglinzii" numită în Legile Universale (link) și "legea reflectării": "Universul ne reflectă
întotdeauna ceea ce emitem" (ceea ce simțim în interior)". Cu alte cuvinte, când e furtună în interior, e furtună și în "afară".
Inițial și eu am crezut că nu e
decât un slogan, o teorie.
Mai apoi, de voie de nevoie, mi-am propus să o verific. Am
început să schimb una câte una ideile preconcepute pe care mi le formasem de-a
lungul vremii, acelea arhicunoscute de genul "lumea e rea, e perversă, mereu
urmărește ceva", "nu există prieteni ci în spatele oricărui gest
frumos, există mereu un interes" și altele din aceeași gamă.
Am vrut să văd: oare chiar e
adevărat? Oare chiar se schimbă ceva în viața mea dacă eu îmi schimb modul de a
interacționa cu lumea înconjurătoare?
La inceput eram sceptică, pentru
că nu încercam din toata inima...era asemeni unui joc în care tragi mereu cu
coada ochiului la rezultate încercând parcă să păcălești situațiile, să trișezi
măcar puțin ca să nu ieși chiar de tot din confortul oferit de ideile fixe (pentru că DA - ele oferă un
confort). Și este evident că nu reușeam să obțin rezultate, nu se schimba nimic.
Însă când mi-am dat seama că
mințind situațiile sau pe ceilalți mă mint de fapt pe mine (pentru că lucrurile din Univers chiar
sunt conectate, nu e doar o teorie), când mi-am dat seama ca "a trișa", "a
manipula", "a controla" (pe ceilalți) se intorc MEREU la mine,
pentru că eu le-am generat inițial, când mi-am dat seama de toate acestea - am
început să CRED.
Am început să tratez
"jocul" numit VIAȚĂ cu respect și seriozitate.
Așa am început să îi tratez pe
ceilalți exact cum aș fi vrut eu să fiu tratată, chiar dacă nu primeam la început
nimic asemănător.
Am dăruit cu disperare
necondiționat în toate direcțiile și în toate situațiile având CREDINȚA fermă
că trebuie să existe un rost în toate acestea și că, la un moment dat, lucrurile se vor schimba și în fragmentul meu de
"univers".
Și chiar așa a fost! Lucrurile
s-au schimbat. Mi s-au întâmplat și mi se întâmplă lucruri pe care alții le-ar
considera imposibile, iar "răul", "perversiunea" și tot ce
poate fi numit negativ au dispărut în foarte mare măsură din "lumea mea". Mi se întâmplă foarte rar ca cineva să-mi "arate" vreo oglindă "urâtă". Acum sunt convinsă că atunci când eu îmi voi fi schimbat total mentalitatea aceste experiențe vor dispărea din viața mea în totalitate.
E drept, am fost încăpățânată în
credința mea, în sensul că nu am vrut să renunț la ea nici în momentele mai
dificile, nu am vrut sa renunț la a CREDE că Oamenii SUNT în esență BUNI chiar
dacă manifestă de atâtea ori opusul. Nu am vrut să renunț la a CREDE că totul se
întamplă cu un ROST. Un rost pe care trebuie doar să am răbdarea să îl găsesc.
Nu am vrut să renunț la a CREDE că în orice "rău" e și un
"bine". Eu trebuie doar să am răbdarea să găsesc acel
"bine" din "rău".
Așa m-am convins că "legea oglindirii" (link) chiar funcționează, chiar primesc ceea ce ofer, m-am
convins că Universul chiar se "modelează" conform energiei ce eu însămi o trimit în eter.
Da, pare imposibil de schimbat
ceva în lumea asta. Pare imposibil doar dacă ne lăsăm cuprinși de furie, de jocurile politice sau
sociale pe care le trăim noi înșine sau le vedem la TV, dacă ne lăsăm copleșiți
de jocurile de culise pe care le observăm vrând-nevrând în oricare instituție
unde lucrăm sau unde suntem implicați.
Dar asta doar pare. De fapt TOTUL este
POSIBIL. Iar ceea ce trăim fiecare dintre noi depinde numai de noi inșine și nu
de cei din jur. Realitatea fiecăruia dintre noi se modelează diferit deși pare că trăim într-o realitate comună.
Avem nevoie însă de o voință de
fier în a CREDE în faptul că E POSIBIL.
Avem nevoie să CREDEM în faptul
că schimbarea trebuie să plece de la FIECARE dintre noi și vorbesc aici de
schimbarea interioară și de schimbarea mentalității.
Avem nevoie să ne modificăm
unghiul de vedere din poziția de a-l privi și judeca pe celălalt (ceilalți) în
a ne observa pe noi inșine și ceea ce emitem. Pentru că ceea ce emitem se întoarce MEREU înapoi la noi.
Avem nevoie de vindecarea
pesimismului cronic implementat de secole în ADN-ul nostru. Iar asta o poate
face doar fiecare cu el însuși.
Iar pentru asta e nevoie VOINȚĂ și RESPONSABILITATE, de ÎNCREDERE și CURAJ.
Cred cu tărie că undeva acolo, în sufletul oricărui român, încă mai există CREDINȚĂ și CURAJ. Fiind alături unii celorlalți, renunțând la judecăți și critici, putem reuși să regăsim în interiorul nostru toate aceste aspecte, pentru a radia din interior spre exterior schimbarea care ne-o dorim în țara noastră dragă.
Vă îmbrățișez cu drag,
Adina ♥
Dacă ai ajuns pentru prima dată aici, îți spun bun venit! Vei găsi aici o mulțime de informații utile care pot aduce armonie în toate planurile ființei: fizic, psihic, emoțional și spiritual. Poți căuta subiectul care te interesează utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)