"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

miercuri, 27 iunie 2012

Efectul Umbrei - un documentar extraordinar!

După ce am citit „Partea întunecată a căutătorilor de lumină” scrisă de Debbie Ford, primul gând care mi-a trecut prin minte a fost "Această carte ar trebui să fie studiată la școală". De ce mi-a venit gândul ăsta?

Pentru că abordarea pe care am găsit-o în această carte ne poate ajuta nu doar să ne cunoaștem, să ne înțelegem și să ne acceptăm pe noi înșine în modul cel mai profund ci și să îi înțelegem mai bine și să-i acceptăm pe cei dragi nouă dar și în general, pe toți cei din jurul nostru.

În plus, cartea face mai ușor de înțeles și "digerat" conceptele complexe introduse de renumitul psiholog și psihiatru elvețian Carl Gustav Jung, care altfel, ar fi rămas necunoscute publicului larg.

Filmul "Efectul Umbrei" are la bază ideea cărții despre care spuneam mai sus, dar prezintă în plus numeroase experiențe de viață reale care dovedesc avantajele înțelegerii și integrării "umbrei" personale.

Pentru că nu vreau să dezvălui mai mult din conținutul acestui film, vă mai spun doar că îl consider un documentar de bază, adică strict necesar pe drumul fiecărui om spre autocunoaștere alături de filmul „Poți să-ți vindeci viața” realizat de Louise Hay - despre care am vorbit aici (click!)

Iar dacă nu v-am stârnit suficient curiozitatea vă dăruiesc și trei citate aparținând remarcabililor realizatori principali ai filmului - Debie Ford, Deepak Chopra și Marianne Williamson:

DEBBIE FORD:
"Încercând să manifestăm doar acele calităţi despre care credem că ne vor garanta acceptarea celor din jur, noi ne reprimăm cele mai preţioase şi mai interesante talente sau atribute, condamnându-ne astfel la o viaţă banală, în care nu facem decât să jucăm la infinit acelaşi scenariu de mult uzat. Asumarea părţilor pe care până acum le-am respins, proiectându-le în întunericul umbrei, reprezintă cea mai sigură modalitate de a ne actualiza întregul potenţial uman. Dacă ne împrietenim cu ea, umbra devine o hartă divină. Citită şi urmată corect, ea ne poate reconecta cu viaţa pe care ar trebui să o trăim, cu personalitatea pe care ar trebui să o avem şi cu contribuţia pe care ar trebui să o oferim societăţii."

DEEPAK CHOPRA:
"Este suficient să priveşti în jurul tău în lumea naturală pentru a găsi nenumărate dovezi că frumusețea, forma, ordinea şi creşterea au supravieţuit miliarde de ani. Atunci când te confrunţi cu umbra ta, te pui implicit la unison cu această forţă atotputernică. Umbra nu este un oponent de care să te temi, dar este totuşi unul foarte serios. Oricât de puternică ar fi, puterea totalităţii este infinit mai mare şi, în mod miraculos, îţi stă la dispoziţie."

MARIANNE WILLIAMSON:
"De multe ori, noi ne temem să ne privim umbra în faţă, pentru a evita astfel rușinea sau stânjeneala care însoțesc de regulă recunoaşterea unei greşeli. Ni se pare că dacă ne vom privi prea direct, vom fi expuși în toată goliciunea noastră. Nu dorim să ne privim în faţă umbra, întrucât ne temem de ceea ce am putea găsi aici. În realitate, singurul lucru de care ar trebui să ne temem este ignorarea umbrei, întrucât exact acest lucru o alimentează. Odată, am privit în față un aspect al ființei mele pe care l-am evitat foarte mult timp, întrucât mi se părea prea dureros. Când am făcut-o, am trăit o surpriză neașteptată. În loc să simt că mă detest singură, am fost inundată de un val de compasiune, întrucât am înțeles câtă durere aș mai fi experimentat dacă aş fi continuat să îmi ignor acel aspect."

Vizionare plăcută și.. cu folos!



Recomand bineînțeles minunate cărți ale lui Debbie Ford:
- "Partea întunecată a căutătorilor de lumină" - comandă online aici-link;
- "Secretul umbrei" - comandă online aici-link;
- "De ce oamenii buni fac lucruri rele" - comandă online aici-link;
- "Curaj" - comandă online aici-link ;
- "Efectul umbrei" - Debbie Ford, Deepak Chopra și Marianne Williamson - comandă online aici-link.
și, în plus:
- "Partea luminoasă a părții întunecate" -Todd Kashdan, Robert BiswaS-Diener- comandă online aici-link.
***


În cazul în care ai ajuns pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Sper să-ți placă ce vei găsi și să te întorci din când în când. Lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta te poate ajuta să-ți alegi un subiect interesant. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗

duminică, 17 iunie 2012

Despre realitate, știință și Univers

Ne place să credem că știm multe lucruri sigure despre ceea ce vedem în jurul nostru, despre lume, despre realitatea vizibilă sau invizibilă sau despre Univers în general.
Totuși, acum când fizica cuantică a deschis drumul tuturor posibilităților și a lăsat să se întrevadă complexitatea lumii în care trăim, mi-e din ce în ce mai greu să cred că vom ajunge vreodată să cunoaștem și să înțelegem Universul în totalitate.
Așa cum spuneam și prin alte texte de pe această pagină, îmi plac conexiunile dintre științe mai ales când acestea vizează Întregul, așa încât mi-a plăcut foarte mult discursul TED de mai jos al biologului Richard Dawkins, care a încercat să aducă împreună câteva argumente serioase (dar și amuzante unele dintre ele) pentru a ne face să privim Universul dintr-o altă perspectivă.
**Pentru că discursul conține o densitate foarte mare de informații care ne pot scăpa” la o primă vedere a filmului, am ales să postez și varianta scrisă a acestuia.
Vizionare plăcută   *>:D< îmbrăţişare




Recomand cu drag minunatele cărți ale lui Richard Dawkins:
- "Magia realității" - comandă online aici-link;
- "Gena egoistă" - comandă online aici-link;
- "Un râu pornit din Eden" - comandă online aici-link.
Alte cărți de mare valoare despre realitate și Univers (transportul cărților este gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
"Cosmos" -Ervin Laszlo, Jude Currivan- comandă online aici-link;
"Universul într-un singur atom" -Dalai Lama- comandă online aici-link;
"Peisajul cosmic" -Leonard Susskind- comandă online aici-link;
"Universul elegant" -Brian Greene- comandă online aici-link;
"Universul din nimic" -Lawrence M. Krauss- comandă online aici-link.
***
Dacă este pentru prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți urez bun venit! Sper ca lucrurile pe care le vei citi să-ți aducă o stare de pace și bucurie. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   


vineri, 25 mai 2012

Despre Univers și Încredere

Trăim vremuri în care orice credință este zdruncinată din temelii.
E firesc până la urmă..., îndoiala este a doua noastră natură plus că are și partea ei pozitivă care ne determină să Căutăm mereu mai profund Adevărul.
În doar două minute, despre Univers și despre Încredere ne vorbește Mooji într-un fel aparte :


Despre Mooji și viața sa am mai scris aici (click!) .
Dacă ai ajuns pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Sper ca lucrurile pe care le vei găsi să-ți fie utile căutărilor tale. Te mai aștept din când în când,
Zile senine în gând și în inimă  *>:D< îmbrăţişare

vineri, 18 mai 2012

Cauzele spirituale ale bolilor

            Este binecunoscut faptul că bolile au multiple cauze și că nu întotdeauna acestea sunt ușor de determinat. Felul în care gândim, felul în care ne comportăm și relația noastră cu ceilalți oameni și în general cu mediul care ne ducem viața ne afectează ființa determinând dezechilibre și disfuncții la toate nivelurile acesteia, trup, suflet și spirit.
            De asemenea, relația noastră cu experiențele trăite în trecut își pune o amprentă profundă asupra sănății noastre din prezent.
            Fie că este vorba despre cauzele superficiale/ușor vizibile (alimentație, odihnă, etc.) sau despre acelea profunde, fiecare dintre noi își dorește să fie sănătos și să trăiască o viață împlinită în armonie cu tot ceea ce ne înconjoară.
            Deși nu este tocmai ușor, fiecare om poate face în viața sa schimbările necesare obținerii acestei armonii. Fiecare tipar de gândire schimbat, fiecare idee fixă fluidizată ne aduce aduce mai aproape de armonia dorită.
            Dinte toate metodele utilizate pentru vindecare, cred că o observare sistematică profundă a experiențelor pe care le trăim ne-ar scuti de multe neplăceri și mai ales de manifestarea dezechilibrelor la nivelul ultim al corpului fizic, cel care facilitează interacțiunea noastră cu lumea materială.
            Despre cauzele spirituale ale bolilor am avut o dicuție interesantă în cadrul unei emisiuni "Viața privită prin ochii sufletului" realizată de doi oameni dragi mie, Constantin Luca și Maria Avrămasca. Vă invit să o urmăriți:



Despre cartea lui Valeriu Popa amintită în emisiune am scris aici (click!).


p.s. Peste 1000 de pagini vă așteaptă pe Portalul Universul Cunoașterii (click) !
Zile frumoase, cu drag >:D<

duminică, 29 aprilie 2012

Viitorul - creația noastră a tuturor



Dacă printr-un miracol, într-o dimineață, toți oamenii s-ar trezi cu convingerea că fiecare clipă prezentă și implicit fiecare clipă viitoare este rezultatul CO-creației noastre a tuturor, mai exact a fiecăruia în aceeași măsură, cu siguranță lumea în care trăim ar putea fi schimbată într-o singură zi.
            Faptul că unii oameni își pun amprenta într-un mod mai vizibil decât alții asupra vieții pe care o trăim este în întregime datorat faptului că aceștia din urmă nu au conștientizat încă ideea că lipsa conștienței permite primilor acea amprentă în măsura respectivă.
Rolul grupărilor mai influente, rolul conspirațiilor și al oricăror conlucrări mai mult sau mai puțin malefice este tocmai acela de a duce la extrem lucrurile cu scopul de a ne trezi din hipnoza inconștienței că suntem lipsiți de putere.
După ce fiecare om va fi conștient de aportul său la crearea realității noastre comune, lumea în care trăim va arăta cu totul altfel, într-un mod pe care puțini oameni il pot imagina.
Am vorbit despre aceste lucruri, dar și despre altele privind viitorul nostru comun într-una dintre emisiunile "Viața privită prin ochii sufletului" realizată de domnul Constantin Luca, pe care puteți să o vizionați...


Tot despre un viitor posibil am scris și aici (click!) .

p.s. Nu uitați că peste 1000 de pagini care ne pot aduce cunoașterea vă așteaptă pe Portalul Universul Cunoașterii (click) !

Zile frumoase și creații conștiente, cu drag   >:D<