"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta autoinvestigatie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta autoinvestigatie. Afișați toate postările

vineri, 28 decembrie 2018

Credințele care ne limitează viața (+ recomandare filme)

La fiecare final de an, pe lângă emoțiile și bucuria întâlnirilor cu cei dragi de Crăciun, fiecare om responsabil găsește timp pentru a-și face un bilanț în privința propriei vieți. Cel puțin așa îmi place să cred 😄. Ce i-a reușit în anul ce se încheie, ce nu a mers cum se aștepta, ce-ar fi putut face mai bine, ce experiențe s-au repetat 😄 și alte chestii de genul ăsta.

Pentru cei nemulțumiți de rezultate dar mai ales acolo unde acestea încă se lasă așteptate, e bine să ne reamintim că le putem îmbunătăți în anul care urmează. Adică: să nu ne pierdem speranța. Se poate mai bine dacă înțelegem câteva lucruri despre... credințele noastre. Despre modul în care privim și înțelegem viața în toate aspectele ei și despre cum determină acesta experiențele pe care le trăim.

În urma câtorva mesaje ale unor oameni interesați, am considerat util să vorbesc acum la final de an despre creințele limitative într-o ediție a emisiunii "Orizontul Cunoașterii" realizată de Constanin Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație).

Am discutat despre cum se formează credințele care ne limitează, atașamentul față de credințe și consecințele ce rezultă, dar și despre analiza și transformarea acestora - cu multe exemple concrete. Sper ca informațiile să fie de folos, vizionare plăcută..


* Dacă ai nevoie de sprijin în analiza și transformarea credințelor limitative sau dorești alte clarificări privind transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.


Dacă tot veni vorba despre credințe, dau astăzi mai departe și un scurt discurs amuzant pe aceeași temă susținut de Julia Sweeney (primele 15 minute din show-ul său din 2006) - *sper ca titlul să nu vă oprească să-l vizionați 😄, nu e ceea ce pare.. Ar fi păcat să nu-l vedeți, mai ales că amintește și de Moș Crăciun 😄.


Ca să "acopăr" cât mai multe gusturi, plus că doresc să fiu iertată că am întârziat cu cadoul de Crăciun 😄, m-am gândit să fac nu una ci două recomandări de filme:
- pentru cei care vor ceva serios: Spotlight - un film bazat pe o poveste adevărată ce a câștigat două premii Oscar și alte 120 și a fost nominalizat pentru încă 138. Poate fi vizionat online aici-link sau aici-link.
- pentru cei ce vor ceva emoționant și profund terapeutic: Please Stand By - un film care m-a mângâiat pe suflet pur și simplu.. Poate fi vizionat online aici-link sau aici-link.
***

Pentru cei care vor să-și transforme credințele recomand și:
- "Antreneaza-ți creierul! Strategii și tehnici de transformare mentală" -Joe Dispenza- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Distruge-ți obiceiurile nocive. Cum să-ți determini mintea să lucreze în favoarea ta" -Joe Dispenza- comandă online aici-link sau aici-link;
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și bucurie și inspirație pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



joi, 22 noiembrie 2018

Cum să accelerăm transformarea interioară

Albert Einstein spunea că "Este mai ușor să dezintegrezi un atom decât o prejudecată". Este o afirmație care descrie foarte bine procesul de transformare interioară. Nimic nu e mai greu decât să ne schimbăm obiceiurile după ce zeci de ani am gândit, am reacționat și ne-am comportat într-un fel anume.

Așteptând rezultate de azi pe mâine, rezultate care n-au cum să apară astfel, unii oameni și-au pierdut interesul pentru dezvoltarea personală, ajungând să creadă că acest concept este doar bla-bla-ul celor care vor să simtă superiori în fața celorlalți.

Și totuși, a lăsa viața să ni se întâmple fără să facem nici o schimbare în interiorul nostru, fără să evoluăm în direcția pe care o alegem conștient, este o mare eroare. Pe care sigur o vom regreta la un moment dat. Pentru că Viața este.. doar una 😁.


Deoarece în mai multe mesaje pe care le-am primit apare întrebarea "cum putem accelera transformarea interioară?" (= cum putem obține rezultate vizibile), am abordat subiectul într-o ediție a emisiunii "Orizontul Cunoașterii" realizată de Constantin Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație).

Iată deci câteva idei numai bune de aplicat în viața cotidiană și două exerciții foarte utile în procesul de transformare conștientă a tiparelor mentale, emoționale, comportamentale și de schimbare a perspectivei din care privim experiențele pe care le trăim. Vizionare plăcută și cu folos..


* Dacă ai nevoie de sprijin/ghidare în procesul de transformare sau regăsire a echilibrului interior sau dorești anumite clarificări - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.


Cărți pe care le recomand cu căldură:
- "Stările sufletești. Învățarea seninătății" -Christophe Andre- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Cum să ne exprimăm emoțiile și sentimentele" -Christophe Andre, Francois Lelord- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Cum să-ți întărești încrederea în tine" -Marie Haddou- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Cum să-ți reinventezi viața" -Jeffrey E. Young, Janet S. Klosko- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Descoperă-ți amintirile ascunse și adevăratul eu" -Menis Yousry- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Iertarea și compasiunea. Cum să-ți păstrezi liniștea sufletească" -Alice Wheaton- comandă online aici-link;
- "12 reguli de viață. Un antidot la haosul din jurul nostru" -Jordan B. Peterson- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace" -Stephen R. Covey- comandă online aici-link sau aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima oară aici, îți urez bun venit! Sper să găsești subiecte care îți plac cu ajutorul listei "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗

duminică, 11 noiembrie 2018

Regăsește-ți vocea.. (+ recomandare filme)

Toți părinții își doresc copii cuminți. Copii tăcuți care să nu "iasă din rând". Copii care să devină niște adulți care nu deranjează pe nimeni cu întrebările sau părerile lor. Adulți cuminți, supusși sistemului.

Profesorii la fel. Nu toți, dar majoritatea. Și uite-așa, cu educația de acasă plus cea de la școală, ajungem niște oameni tăcuți, care-și susțin punctul de vedere rareori sau deloc.

Astăzi dau mai departe o poveste minunată. Povestea emoționantă a unui om care și-a regăsit vocea și îi inspiră și pe ceilalți să o facă. Este vorba despre Melania Medeleanu. Da, o cunoașteți. Dar e mai puțin probabil să fiți la curent cu turnura pe care a luat-o viața ei în ultimii ani.

După 20 de ani petrecuți în televiziune ca prezentator de știri și moderator de emisiuni, Melania Medeleanu și-a reconfigurat viața. Dacă vă întrebați ce anume a determinat-o să facă schimbări radicale, ei bine, e ceva despre care românii încă nu s-au lămurit că face bine pentru suflet: voluntariatul. Melania este fondatorul proiectului social Afterschool Clinceni și mama MagiCAMP - tabăra pentru copii cu afecțiuni oncologice.

Pentru ceea ce a înfăptuit alături de ceilalți voluntari a primit Premiul Cetățeanul european al anului 2018 oferit de Parlamentul european. Vă invit să urmăriți discursul TED al Melaniei despre regăsirea vocii și a puterii interioare pentru că este un discurs care poate aduce un click vindecător acolo unde e necesar.. 


Povestea emoționantă a taberei MagiCAMP și a experiențelor de neuitat pe care le au acolo copii cu afecțiuni oncologice o puteți afla vizionând emisiunea de mai jos. E un material care ajunge direct în sufletul nostru de copil și vindecă acolo unde e de vindecat..


"E atâta loc să faci BINE.." - Melania Medeleanu.


Ambele filme pe care le recomand astăzi au legătură cu regăsirea vocii și a puterii interioare. Numai că în feluri diferite. Dar amândouă sunt pline de inspirație și ne încarcă sufletul cu bucurie și candoare într-un mod terapeutic:
- "Room" ("Camera") - poate fi vizionat online aici-link, aici-link sau aici-link și
- "Forever my girl" ("Fiica mea, pentru totdeauna") - poate fi vizionat online aici-link, aici-link sau aici-link. Vizionare plăcută..
***
Cărți recomandate (transport gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
- "Ridică-te din propria ta cenușă mai puternic ca oricând" -Brené Brown- comandă online aici-link;
- "Fără limite" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Dă sens vieții" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Curaj" -Debbie Ford- comandă online aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt peste 600 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege 😄 Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista "Articole recomandate" sau cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



duminică, 9 septembrie 2018

Tirania alegerilor noastre (+ recomandare film)

"Eşti ceea ce eşti astăzi datorită alegerilor pe care le-ai făcut ieri, iar alegerile pe care le faci astăzi determină ceea ce vei fi mâine." - Michael Josephson.

Știm cu toții cât de importante sunt deciziile noastre și știm de asemenea că ele au ca rezultat viața pe care o avem nu doar la nivel individual ci și la nivel de societate și chiar pe plan global. Am observat că importanța lor face ca procesul luării unei decizii să devină deseori o povară, una care ne poate consuma energia până la epuizare.

Asta se întâmplă mai ales în cazul când amprenta deciziilor noastre umează să se pună asupra unei perioade mai mari de timp (când este vorba de un loc de muncă, de o relație de cuplu, etc.). Simțim uneori că libertatea de a alege are un preț și probabil de aceea tindem să delegăm pe alții să poarte responsabilitatea ce decurge din acest act :)).

Ca orice lucru din viața noastră, procesul luării unei decizii poate fi dus la extrem în sensul că acesta poate deveni o obsesie. Se întâmplă de obicei în cazul în care simțim să facem una ("inima" ne spune ceva) dar mintea ne spune să facem cu totul altceva. 

Pentru că modul în care facem alegerile este unul care își pune amprenta pe calitatea vieții noastre, prefer să-i dedic un articol separat. Astăzi doar deschid seria cu un discurs aparte care ne introduce într-o parte extremă a luării deciziilor, extrema în care procesul alegerii devine obsesie.

Este vorba despre discursul Renatei Salecl - filozof sloven, sociolog și teoretician în domeniul legalității. Ea este un cercetător principal la Institutul de Criminologie și Facultatea de Drept de la Universitatea din Ljubljana și profesor asociat la Birkbeck College, Universitatea din Londra. A fost de asemenea profesor invitat la London School of Economics unde a susținut cursuri pe tema de emoțiilor și în fiecare an susține prelegeri la Facultatea de Drept din New York.

A scris câteva cărți de succes care au fost traduse în numeroase limbi, însă nu în limba română. "Tirania alegerii" este una dintre ele și poate fi comandată online aici-link (în limba engleză). Vă invit să o urmărim pentru a afla cum anume ajunge procesul deciziei să devină o obsesie și ce consecințe are acest fapt asupra noastră și a societății în care trăim. Vizionare plăcută!


ANUNȚ: Vineri 14 septembrie e Seară de Inspirație și Povești la IAȘI, detalii găsiți aici-link, vă aștept cu drag și bucurie! 💗


Filmul pe care-l recomand astăzi este unul care reflectă într-un mod minunat importanța alegerilor și consecințele acestora. Scenariul are la bază romanul bestseller internațional cu titlul: "The guernsey literary and potato peel pie society" ("Cultura literară și coaja de cartofi din Guernsey" - engl. comandă online aici-link), filmul având același titlu. Este o poveste emoționantă și răscolitoare într-un mod terapeutic.. Online puteți viziona filmul aici-link, aici-link, aici-link sau aici-link, vizionare plăcută!

Articole conectate cu fire vizibile sau mai puțin vizibile cu.. alegerile: CINE / CE ne schimba cu adevărat viațaCând Viața te învață și un documentar minunat despre alegerile noastre la nivel de societate de văzut aici-link.

Recomand și câteva dintre cărțile care au ca temă alegerile și modul în care le facem (transport gratuit oriunde în țară pentru orice comandă):
- "Iraționalitatea benefică" - Dan Ariely - comandă online aici-link;
- "Intuiția. Inteligenţa inconştientului" - Gerd Gigerenzer - comandă online aici-link;
- "Alegeri care îți schimbă viața. 15 căi de a găsi scop, sens şi bucurie în tot ceea ce faci" - Hal Urban - comandă online aici-link;
- "Destin, libertate și suflet" - Osho - comandă online aici-link;
- "Puterea intuiției în business" - Andy Milligan, Shaun Smith - comandă online aici-link;
- "Gândire rapidă, gândire lentă" - Daniel Kahneman - comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima oară aici, îți urez bun venit! Sper să găsești subiecte care îți plac în lista "Articole recomandate" și în tabelul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



miercuri, 22 august 2018

Motivația - motorul evoluției

De la povestea omului orb, surd și mut care a învățat cinci limbi străine, a scris o carte, sculptează și a devenit profesor, până la femeia etichetată drept "cea mai urâtă din lume" care a devenit autoare, speaker motivațional, actriță și are sute de mii de fani în întreaga lume, toate poveștile de viață pe care le-am aflat m-au învățat un lucru foarte important: faptul că nu există nici un lucru pe care omul să nu-l poată realiza când are o motivație suficient de puternică.

Nu stăm în fiecare zi să ne-ntrebăm ce ne duce mai departe acțiunile și nu suntem conștienți întotdeauna de motorul care ne conduce fiecare pas pe care-l facem în viață. Asta nu ne împiedică să facem diverse acțiuni. Unele având consecințe foarte neplăcute, uneori dureroase. De fapt, tocmai pentru că nu suntem obișnuiți să ne întrebăm de ce facem ceea ce facem, care e motivația, ajungem să ne trăim viața la întâmplare, din inerție și să luăm de-a gata/de la sine lucrurile cu care am fost dăruiți. Altfel spus: nu ne trăim viața conștient ci viața ajunge să ne trăiască pe noi.

O viață trăită conștient înseamnă să avem clară în minte mereu motivația acțiunilor noastre. În plus, înseamnă să fim conștienți de valoarea darurilor noastre, a relațiilor pe care le avem cu oamenii care ne sunt aproape Dacă nu avem capacitatea/obișnuința să ne punem întrebări, atunci putem învăța. Și mai ales putem învăța să ne fabricăm singuri motivația atunci când aceasta se diluează sau dispare în totalitate.


Dată fiind importanța subiectului, m-am bucurat să-l abordez într-una din edițiile emisiunii "Orizontul Cunoașterii" realizată de domnul Constantin Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație).

Am discutat despre ceea ce-i împiedică pe oameni să-și realizeze visurile, de ce se pierde motivația și cum o putem redobândi, legătura dintre motivație și perseverență, exemple de povești de viață reale și, bineînțeles, două experiențe personale în care mi-am pierdut motivația până la zero (de fapt mai jos de zero :))) și a trebuit să reconstruiesc totul din acel punct.. Vizionare plăcută și.. cu folos..


! Dacă îți dorești să depășești o situație dificilă de viață sau ai nevoie de susținere sau ghidare în transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.


Cărți faine despre motivație și alte chestii.. colaterale :)) (transport gratuit oriunde în țară):
- "Descoperă-ți propriul De Ce" -Simon Sinek, David Mead, Peter Docker- comandă online aici-link;
- "Descoperă-ți elementul" -Ken Robinson- comandă online aici-link;
- "Motivație si personalitate" -A.H. Maslow- comandă online aici-link;
- "Realizarea țelurilor" -Brian Tracy- comandă online aici-link;
- "Scara magică spre succes" -- comandă online aici-link;
- "Puterea extraordinară a subconștientului tau" -Joseph Murphy- comandă online aici-link;
- "Puterea voinței" -Kelly Mcgonigal- comandă online aici-link.


În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt peste 600 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege 😄 Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗



luni, 30 aprilie 2018

Cea mai simplă cale către Conștiență

Trăim vremuri în care din ce în ce mai mulți oameni se simt blocați în diverse situații de viață. Fie că este vorba de relații toxice sau unele în care nu se mai regăsesc, fie de un loc de muncă nepotrivit sau în care se simt abuzați, sentimentul de blocaj este același, seamănă cu cel pe care l-am avea dacă am fi închiși într-o cutie.

Dacă cineva ne întreabă de ce nu ieșim din situația X dacă tot ne aduce disconfort sau chiar suferință, mintea noastră fabrică o mulțime de scuze care de care mai complexe care să ne justifice starea de fapt și faptul că acceptăm respectivul compromis. Desigur, ne place să găsim cât mai mulți vinovați "externi" pentru acea situație (o "poveste" despre care voi vorbi altă dată 😁)

Însă vine un moment pentru fiecare când ne dăm seama că trebuie să ne asumăm situațiile de viață în care suntem deoarece sunt rezultatul mentalității noastre și deciziilor personale pe care le-am luat de-a lungul vremii și că doar noi înșine ne putem "extrage" din oricare "cutie" în care am intrat (întotdeauna de bună voie dar nu întotdeauna în mod conștient).

După o luuuungă analiză profundă a experiențelor de viață prin care am trecut de-a lungul timpului și una la fel de profundă a metodelor de conștientizare și autocunoaștere existente, am ajuns la concluzia că cea mai simplă cale spre conștiență și clarificare este autoinvestigația (unii o numesc introspecție dar nu este același lucru). Ce poate fi mai simplu decât să ne punem întrebări?

Ei..., având în vedere că nu obișnuim să fim foarte sinceri cu noi înșine (deoarece e atât de inconfortabil 😁), autoinvestigația pare ceva foaaaarte complicat. În acest context, e nevoie să găsim în noi înșine curajul (link) de a formula acele întrebări ale căror răspunsuri să nu mai reprezinte scuze pentru situațiile în care ne aflăm. Iar curajul îl vom găsi în interiorul nostru doar atunci când ne săturăm cu adevărat de blocajul respectiv.


Rezultatele unei autoinvestigații conduse cu sinceritate maximă sunt uimitoare și conduc către clarificări de neimaginat. Chiar dacă răspunsurile pe care le găsim la propriile întrebări sunt inconfortabile, acestea au darul de a ne apropia de noi înșine, de Esența care suntem (despre care vorbea Gangaji atât de simplu și frumos aici-link).

Mă bucur să dau mai departe astăzi un material video care reflectă într-un mod aparte transformările profunde pe care le aduce autoinvestigația în viața unui om: simplitatea, claritatea și încrederea care radiază pur și simplu... o să vedeți de ce spun asta după ce îl vizionați.

Materialul conține o mărturisire care a avut loc la un satsang al lui Mooji și cred că este una reprezentativă pentru cei care au pătruns cu înțelegerea esența din care suntem alcătuiți. Modul în care crește intensitatea mesajului este... într-un fel. Un material pe care îl consider terapeutic în cazul în care este parcurs nu doar cu mintea deschisă ci și cu.. simțirea..


Un exercțiu oferit de Mooji găsiți în articolul Liniștea care durează; conștientizări pline de claritate în: Cine ești tu cu adevărat. Un documentar important care cuprinde o viziune complexă asupra "părții întunecate" a minții noastre găsiți aici-link.

Recomand cu drag următoarele cărți care constituie un suport important în autoinvestigatie (toate beneficiază de transport gratuit oriunde în țară):
- "Doar rămâi tăcut" -H.W.L. Poonja (Papaji - maestrul lui Mooji)- comandă online aici-link;
- "Evanghelia lui Ramana Maharshi" -Ramana Maharshi- comandă online aici-link;
- "Cine Sunt Eu?" -Ramana Maharshi- comandă online aici-link;
- "Eu sunt acela. Dialoguri despre absolut" -Nisargadatta Maharaj- comandă online aici-link;
- "Dizolvarea egoului. Realizarea sinelui" -David R. Hawkins- comandă online aici-link;
- "Eliberarea de cunoscut" -Jiddu Krishnamurti- comandă online aici-link;
- "Experiența conștientizării" -Ovidiu Brazdău- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual ne ajută să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


vineri, 30 martie 2018

Elimină fricile prin cea mai SIMPLĂ metodă!

Omul este maestrul gândurilor sale, creatorul propriului caracter, cel ce își proiectează și finisează condiția și destinul. E drept, până când află și mai ales până se convinge de asta, pot trece mulți ani.. sau chiar o viață. Sau poate chiar să moară fără să știe sau să înțeleagă/accepte acest fapt.

Cei mai mulți oameni nu reușesc în viață nu din cauză că nu ar fi suficient de inteligenți, că le-ar lipsi abilitățile sau determinarea ci din cauza fricilor care îi împiedică să facă pasul decisiv spre realizarea visului lor.

Experiențele de viață dificile, inclusiv cele dramatice precum moartea cuiva drag, un accident, divorțul, pierderea unei poziții sociale sau a locului de muncă, o situație de criză sau un cataclism natural, nu pot provoca în mod direct sentimente până când creierul nu interpretează și creează un scenariu despre aceste experiențe.


Nu că ar interesa pe cineva 😃, dar doar așa ca idee, cercetătorii au dat publicității în 2009 un articol din "Journal of the Public Library of Science" în care spun că frica apare în zona creierului denumită "creier mammalian" - în cortextul cerebral în ariile de asociate lobului frontal temporal și parietal, în hipocamp și nucleul amigdalian, o arie corticală situată în zona mediană a lobilor temporali.

Conform studiului cercetatorilor de la Universitatea Washington, sentimentul primitiv și instinctiv de frică (util pentru supraviețuirea noastră) se naște din codificarea și decodificarea mesajelor senzoriale de către celulele nervoase din zona nucleului amigdalian din creier. 

Ca să n-o lungesc cu treaba asta cu știința, e important să reținem faptul că e sănătos să apară frica deoarece în lipsa ei nu ne-am feri de pericolele iminente (*oamenii ce au nucleul amigdalian afectat nu simt acest sentiment), însă e la fel de important să NU o amplificăm prin scenarii puse la punct de imaginația noastră atât de.. creativă când vine vorba de drobul de sare 😁.

Acestea fiind spuse, vreau să dau mai departe secretul pe care până acum l-am păstrat doar pentru mine și pentru cei care au participat la seminarii: cea mai simplă metodă de eliminare a fricilor provenite din scenariile mentale. O veți învăța în șase minute dar apoi o veți putea aplica aproape instantaneu. Fiți pe fază la video-ul de mai jos..


Articole conectate: Remedii împotriva Fricii și Iubire versus frică - pentru sănătate. Pentru că fricile sunt produsul senariilor minții noastre recomand cu încredere materialeleMintea - prieten sau dusman? și Funcționarea minții, programele mentale și gândirea distructivă.

Celor care s-au hotărât să renunțe la frici, recomand cu căldură și următoarele cărți (transport gratuit oriunde în țară):
- "Remediul împotriva Fricii" -Lissa Rankin- online aici-link sau aici-link;
- "Acceptă-ți teama dar nu te lăsa inhibat de ea" -Susan Jeffers- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Frica, prietena oamenilor deosebiți" -Geoff Thompson- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Curaj" -Debbie Ford- comandă online aici-link;
- "Rețete împotriva îngrijorării" -L. Cohen- comandă online aici-link sau aici-link (abordare prin joc a fricii copiilor);
- "Mindfulness pentru începători" -Jon Kabat-Zinn- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Mindfulness pe înțelesul tuturor" -Bhante Gunaratana- comandă online aici-link sau aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este dezvoltarea personală și tot ce ne ajută să avem o viață împlinită. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând lista cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


duminică, 4 septembrie 2016

Mai puține regrete, mai multă bucurie (+ recomandare film)

Un loc important între gândurile care ne consumă energia îl ocupă regretele. Regretăm diverse, dar în principal lucruri despre care știm ne-ar fi adus împlinire și bucurie dar pe care nu le-am făcut din neglijență sau de teama că vom fi judecați, că ne vor părăsi prietenii sau din alte frici înrudite. "Dacă aș fi făcut cutare lucru", "dacă m-aș fi comportat altfel" sau "dacă aș fi avut curajul să merg în direcția X" - sunt gânduri care estompează importanta prezență în momentul acum (uneori cu grave consecințe) și blochează pur și simplu bucuria de a trăi.

Mărturisesc că de câțiva ani mă antrenez pentru a trăi o viață fără regrete. Și chiar am obținut rezultate 😁 Poate nu m-aș fi concentrat în direcția asta și nu aș fi investit atâta energie dacă nu mi-aș fi dat seamă că Irvin Yalom chiar are dreptate când spune că: "Doar înțelegând cu adevărat condiția umană – finitudinea noastră, timpul scurt pe care-l avem de petrecut în lumină – vom ajunge nu numai să savurăm bogăția fiecărui moment și simpla plăcere de A EXISTA, dar și să avem mai multă compasiune față de noi înșine și față de toate celelalte ființe umane."

Este simplu de prevăzut că eliminarea regretelor lasă mai mult "loc" bucuriei. Și cred că este evident că, oricât am spera să ne facă alții treaba, nimeni altcineva nu poate lucra în locul nostru în acest sens 😁. Ce mi se pare minunat este că alții au parcurs înaintea noastră tot felul de drumuri, și ne oferă o mulțime de concluzii pe care le putem folosi în avantajul nostru - de-a gata.

Mă refer aici la faptul cu există statistici de tot felul, chiar și unele care arată ce regretă oamenii la finalul vieții. În acest sens, iată în scurtul discurs de mai jos 3 regrete pe care le putem evita - culese de Matthew O'Reilly.. 


! Dacă îți dorești să aduci mai multă bucurie în viața ta sau ai nevoie de susținere sau ghidare în transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
Invitație: Hai în tabără, vino să regăsim Bucuria de A FI. În perioada 22-26 august - te invit într-un loc de basm, într-o atmosferă de la suflet la suflet, "de vară", să discutăm relaxat despre transformarea interioară autentică, viața în simplitate și bucurie și cum ajungem să facem pace cu noi înșine și cu lumea. Am pregătit o mulțime de instrumente utile, exerciții de conștientizare dar vor fi și seri de povești și multe surprize. Găsești toate detaliile AICI-LINK.
***
Filmul pe care-l dau mai departe astăzi are legătură cu subiectul de mai sus și este unul profund terapeutic. Cel puțin așa a fost pentru mine. Se numește "One week" ("O săptămână") și ne oferă posibilitatea unei călătorii în căutarea sensului vieții, călătorie pe care o putem face privind viața prin ochii eroului principal (interpretat într-un mod aparte de Joshua Jackson). Sper să vă aducă măcar ceea ce mi-a adus și mie.. Îl puteți viziona online aici-link
***
Cărți recomandate:
- "Privind soarele în față" -Irvin Yalom- comandă online aici-link;
- "Supă de pui pentru suflet îndoliat" -Jack Canfield, Mark Victor Hansen- comandă online aici-link;
- "Trăiește periculos" -Osho- comandă online aici-link;
- "Călătoria interioară" -Osho- comandă online aici-link;
- "Despre moarte și a muri" -Elisabeth Kübler-Ross- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗

vineri, 24 iunie 2016

Călătoria mea către Cunoaștere și dincolo de aceasta

Mult timp am judecat oamenii pentru felul în care gândesc și acționează. Aveam impresia că gândirea mea e suficient de rațională și coerentă astfel încât ceea ce spuneam credeam că reprezintă dacă nu adevărul ultim, măcar ceva foarte aproape de  acesta :)))
Încetul cu încetul, mi-am dat seama că adevărul are o infinitate de nuanțe și că sistemul fiecăruia de valori are motivații specifice cu rădăcini adânci în experiențele personale. Chiar și după ce mi-am dat seama de asta judecățile îmi inundau mintea de fiecare dată când întâlneam pe cineva, doar că reușeam să le opresc înainte de a-i pune vreo etichetă. 
Acum câțiva ani am trăit o experiență care a rămas în memoria mea și pe care am transformat-o apoi într-o ancoră. E ca rază o lumină de care mă agăț în momentele în care îmi mai trec prin minte (pre)judecăți și care mă ajută să le elimin cu ușurință.

Am cunoscut pe cineva cu o funcție importantă într-o companie multinațională, o persoană realizată pe plan profesional și relațional. Mi-a spus că simte nevoia de a-și lărgi orizontul cunoașterii și de aceea s-a hotărât să participe la diverse cursuri de dezvoltare personală și evoluție spirituală. Din vorbă-n vorbă, mi-a mărturisit că de mulți ani urmează un program strict de rugăciuni în mai multe momente ale zilei, la ore fixe. Rugăciuni special alese din cărți de rugăciuni. Eram foarte atentă în timp ce îmi povestea, și, deși întrebările și prejudecățile mi-au năvălit în minte din cauza contrastelor pe care le sesizasem, le-am dat "delete" și am ascultat cu la fel de mare atenție mai departe. Parcă simțeam că ceva important urmează.
Așa a și fost. Toată povestea de viață a persoanei o îndreptățea să vadă lumea așa cum o vedea în acel moment. Nimic nu era în plus sau în minus. Ceea ce făcea era pur și simplu o reflectare perfectă a ceea ce trăise și a felului în care s-au legat experiența de viață și "teoriile" cu care intrase în contact. Dacă aș fi trăit viața ei eram sigură că aș fi gândit la fel.
Știam deja că pentru a vedea prin ochii Celuilalt e nevoie să "renunți" la tine pentru câteva momente. De aceea am reușit să văd clar din perspectiva ei, prin prisma gândirii ei și am putut să o înțeleg în întregime. Această lecție de viață m-a tulburat profund și a rămas adânc înscrisă în inima mea. Mi-e de mare folos să mi-o amintesc de fiecare dată atunci când oameni noi trec pragul vieții mele. Mulțumesc...
Da, căile pe care mergem pot fi uneori foarte diferite. Dar chiar și așa, sunt convinsă că putem să ne fim alături unii altora.
*
*   *
În weekend-ul trecut am participat la Festivalul Evoluție Conștientă organizat de Ada Bianca Anastasiu - Info-Spiritual în Cluj-Napoca. A fost o experiență extraordinară, am cunoscut oameni minunați și m-am bucurat de viziunea fiecăruia dintre ei, chiar dacă vedem lucrurile destul de diferit. Le mulțumesc tuturor din toată inima, numele lectorilor sunt aici-link, mulțumesc de asemenea tuturor celor care au participat și alături de care am petrecut clipe de care-mi voi aminti cu drag. Mulțumiri și recunoștință Adei Bianca Anastasiu pentru organizarea impecabilă și tot ce ne-ai dăruit 
Chiar dacă atunci când am plecat de-acasă aveam în "plan" să vorbesc despre anumite lucruri, după prima zi de conferințe și mini-seminarii mi-am dat seama că simt să vorbesc despre altele. Cum ideea principală a festivalului a fost faptul că spiritualitatea este Viața însăși, cea pe care o trăim în fiecare zi, am simțit să vorbesc despre calea pe care am parcurs-o până astăzi, despre cum am ajuns să gândesc și să simt cum simt astăzi.
Dacă e cineva curios :)), iată mai jos înregistrarea.. Vizionare plăcută :)


Câteva cărți care pot aduce clarificări valoroase și schimbări în modul de a privi viața: 
- "Pune-ți gândirea sub semnul întrebării și schimbă lumea" -Byron Katie- comandă aici-link;
- "Cine-ai fi tu fără povestea ta?" -Byron Katie- comandă aici-link;
- "Transcenderea nivelurilor conștiinței" -David R. Hawkins- comandă aici-link;
- "Viața nu e mereu roz" -Mel Robbins- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Jurnal 2003-2009" -Oana Pellea- comandă online aici-link;
- "Prezența. Arta păcii și a fericirii" (vol.I+vol.II) -Rupert Spira- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau materiale video ce aduc bucurie pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind listele "Articole recomandate", Resurse video, cuvintele cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare


joi, 2 iunie 2016

Renunțarea la căutarea spirituală NU e ceea ce pare

Dacă spunem cuiva că am renunțat la căutarea spirituală este foarte posibil ca cel care ne ascultă să creadă că am renunțat la căutarea esenței noastre, la căutarea divinului sau la a-l "căuta" pe Dumnezeu. Acest lucru ar putea fi adevărat dar nu e valabil în toate cazurile.

În cel mai fericit caz, omul devine conștient de faptul că toate lucrurile au aceeași sursă și că nimic nu e separat de planul pe care oamenii îl numesc "spiritual". Devine conștient de faptul că ceea ce ceea ce ne unește pe noi toți, de toate cele care există și care se văd sau nu se văd, acea conexiune cuantică - este ceva care poate fi doar experimentat (simțit/trăit) în momentele de prezență și conștiență pură, dincolo de etichetele, definițiile și conceptele pe care mintea umană le-a inventat. Devine conștient de faptul că dualitatea (bine/rău, lumină/întuneric, etc.) a fost și este ceva ce ține de percepție, o interpretare a minții, o perspectivă care a fost/este utilă până la un punct, dar pe care e necesar să o depășim dacă vrem să avem acces la conexiunea de care am amintit anterior.

DA, e așa cum bănuiești: în cel mai fericit caz, renunțarea la căutarea spirituală înseamnă a deveni conștient de natura fractală a cunoașterii minții și de necesitatea transcenderii acesteia și a eului, iar acest fapt reprezintă pasul cel mai important către experimentarea adevăratei noastre esențe. Cum spunea David R. Hawkins în cartea sa "Ochiul sinelui":

"Din momentul în care survine conștiența Realității, orice învățare încetează. Mintea devine tăcută. În pace și liniște, tot ceea ce există își radiază propria semnificație și propriul adevăr, dezvăluind faptul că natura existenței este copleșitor de divină. Totul își radiază propria esență divină ca Existență însăși. Ceea ce Este și ceea ce este Divin sunt unul și același lucru."
*
*    *
Omul devine cu greu dispus să renunțe la identificarea cu eul (forma sa materială și cu tot ce implică aceasta). E de înțeles, pentru că lumea materială aduce satisfacții rapide și mai ales palpabile. Dar este și sursa suferinței în aceeași măsură. Doar un lung șir de experiențe dureroase îl pot "convinge" să depășească acesta stadiu de evoluție. Pentru cei care au decis să pună punct confuziei și suferinței și să treacă la următorul nivel, am construit seminarul "Evoluția Conștientă pas cu pas"  - care oferă o hartă a transformării interioare pe care oricine își poate clarifica poziția actuală, destinația pe care o dorește și alege pașii care i se potrivesc pentru a construi propria cale de evoluție conștientă autentică de durată. Toate detaliile acestui program se găsesc aici-link.

Deoarece mi-au scris persoane care intuiesc deja pragul transcenderii minții și își doresc să afle mai multe despre acesta, am abordat subiectul în cadrul emisiunii "Cafeneaua Spirituală" la invitația domnului Constantin Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație). În puținele minute avute la dispoziție am vorbit despre gândurile negative, neîncrederea în sine, tiparele transgeneraționale, teama de necunoscut, prezența conștientă, stările de blocaj, incertitudini, așteptări și bineînțeles, despre pacea sufletească de dincolo de conceptele minții. Vizionare plăcută și cu folos.. 


Articole care completează subiectul Aspecte ale căutării spirituale (1), Aspecte ale căutării spirituale (2) și materialele care există aici-link, aici-link și aici-link. În plus: cele două documentare pe care le-am recomandat și în articolele precedente ce pot fi vizionate aici-link și aici-link
Iată și câteva cărți pe care le recomand cu încredere deoarece oferă o perspective deosebite asupra vieții și o multitudine de motive pentru a depăși conceptele minții: 
- "Letting Go. Calea renunțării" -David R. Hawkins- comandă aici-link;
- "Ochiul sinelui" -David R. Hawkins- comandă aici-link;
- "Transcenderea nivelurilor conștiinței" -David R. Hawkins- comandă aici-link;
- "Invățăturile lui Ramana Maharshi" -Arthur Osborne- comandă aici-link;
- "Ramana Maharshi, Calea cunoașterii supreme" -Arthur Osborne- comandă aici-link;
- "Lumina cunoașterii non-duale" -Advaita Bodha Dipika- comandă aici-link;
- "Devino ceea ce Ești" -Alan Watts- comandă aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor și căutărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt 550 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege :)) Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi listele "Articole recomandate", Resurse video, cuvintele cheie sau căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare