Despre învățare - o nouă abordare

Învățarea este un proces complex. Ea nu se desfășoară numai pe parcursul celor „7 ani de-acasă”, a cursurilor liceale sau a celor din învățământul superior. Învățarea în sensul ei cel mai profund durează toată Viața.

            Viața în întregul ei este un lung șir de lecții. Iar unele sunt foarte greu de învățat. Și anume cele ale căror învățături refuzăm să le primim.

Cum putem detecta experiențele de acest gen ?

Observând repetabilitatea experiențelor similare.

Trăim o experiență, îi punem punct, crezând că am învățat suficient din ea. Apare o altă experiență cu alți „actori” dar sesizăm că suntem puși în aceeași situație cu cea dinainte.

Acesta este punctul în care este necesară o alegere. Numai că, în cazul când ne dorim alt rezultat, altă rezolvare, este necesară o altă alegere decât cea pe care am făcut-o în situația de dinainte. O altă abordare, un alt unghi din care să privim și să rezolvăm situația.

Cred că una dintre cele mai grele lecții pe care a trebuit să o învăț a fost cea de a spune NU. Încă învăț. Doar că am reușit să observ niște lucruri.

Din dorința de a învăța, pe care mă bucur că încă o am, nu reușeam să detectez punctul în care lecția mea se separă (ca sens) de lecția celuilalt, pentru ca DA - în oricare situație de viață toți cei implicați învață, iar lecțiile pe care le învățăm fiecare sunt diferite.

            Am ajuns la concluzia că procesul de învățare, dacă ne dorim ca interacțiunea umană din care învățăm să fie armonioasă, este o artă. În cadrul acesteia, a spune NU este și aceasta o artă.

            Cum detectăm punctul în care este necesar să spunem NU fără să refuzăm lecția?

            Eu cred că acest punct devine vizibil în momentul în care cineva insistă să ne impună părerea proprie despre o anume problemă sau un anume subiect. Pentru că între a ne spune părerea și a o impune celorlalți este o diferență, chiar dacă uneori greu de detectat. Cred că verbul „a insista” pe care l-am folosit mai sus arată această diferență.

            Desigur că am întâlnit cu toții situații în care cel/cea din fața noastră își arogă rolul de „profesor” și ne obligă să învățăm o lecție de care el/ea crede că avem nevoie. După părerea mea, acesta este punctul în care libertatea la o părere proprie ne este încălcată și devine necesar acel NU. În cazul când reușim să rostim NU-ul, rămâne doar să fim împăcați cu faptul că l-am spus.

            După cum spuneam într-un alt articol, am lucrat mulți ani în sistemul de învățământ. Am trăit pentru o vreme în conceptul eronat în care credeam că doar elevii învață de la mine. Și spun eronat deoarece destul de repede mi-am dat seama că am învățat enorm de la cei în fața cărora aveam impresia că le sunt profesor. Drept pentru care acum le mulțumesc.

            Dar cele mai frumoase momente pe care le-am trăit în sistem au fost acelea în care am reușit să vorbesc cu elevii de la suflet la suflet, momente în care respectul nu venea din rolurile noastre profesor/elev ci venea de la sine, reciproc, într-un mod necondiționat.

            Așa am ajuns să accept că rolurile profesor/discipol sunt interschimbabile iar când procesul de învățare se face de la suflet la suflet aceste roluri își pierd sensul. Pentru că sufletul nu are noțiunea de roluri, nu cunoaște competiția pentru o identitate anume, cunoaște doar blândețea.

            Aceste lucruri m-au condus către  părerea că în orice proces de învățare, fie că este vorba despre sistemul de învățământ fie că este vorba despre Viață, este necesară o nouă abordare și anume cea pe care o numesc de la suflet la suflet, lipsită de orice presiune și de orice impresie/iluzie personală că eu aș ști mai bine ce e mai bine pentru celălalt.

*** Mai jos - imagini de la întâlnirile lui Mooji (despre care am scris aici - click!) - un minunat exemplu de coexistență a înțelepciunii alături de blândețe, imagini care se pot vedea mai bine... cu sufletul.

Cu drag >:D<

Darul unei experiențe...

Există experiențe de viață care ne „trezesc” din hipnoza în care suntem reținuți de „obligațiile” vieții cotidiene. În această categorie intră majoritatea experiențelor traumatice sau în general acelea care ne aduc în atenție problema viață versus moarte.

Acestea sunt experiențe profund transformatoare în cazul când nu ne închidem sufletește în fața lor și le dăm voie să aibă acest rol.

Astfel de experiențe pot naște idei care pot declanșa transformări și în viețile celorlalți. Așa s-a întâmplat și în următorul caz... 

Se spune că pâna nu ești pregătit să mori nu ești pregătit nici să trăiești în sensul că nu poți aprecia Viața la adevărata ei valoare. Și cum există un sâmbure de adevăr în majoritatea vorbelor care se transmit, eu cred că există și în acestea.

Ce-ar fi să facem un exercițiu de imaginație și să completăm și noi măcar în gând:
„Înainte să mor aș vrea să ......”

 Cu drag ♥ 

Să învățăm de la copii...

În vârtejul vieții de zi cu zi mulți dintre noi își pierd entuziasmul, candoarea, încrederea și multe alte lucruri pe care le aveam cu toții atunci când eram copii. Desigur, am putea să le reînvățăm însă suntem în mare parte prea mândri să luăm exemplu de la un copil.

Iată că am găsit pe cineva foarte potrivit să ne aducă aminte câteva lucruri importante ...Este vorba despre Adora Svitak pe care o puteți asculta într-un scurt discurs marca binecunoscută TED:

(*** Subtitrarea se poate seta din bara de jos a player-ului.)

Cu drag >:D<

Despre Oameni, despre viață, despre virtual și realitate

Fiecare zi este importantă sau cel puțin așa ar trebui să fie prin faptul că este unică și prin urmare irepetabilă. Însă nu am cunoscut pe nimeni care să reușească pe deplin în aceste vremuri să fie conștient de asta 24 de ore din 24 și să trateze clipele, timpul în general într-un mod nepărtinitor, deși mulți dintre noi se străduiesc în acest sens.

Fiind și eu un om ca toți ceilalți, iată-mă fiindu-mi dragă această zi, mai dragă decât celelalte, în sensul că simt să o sărbătoresc prin acest articol.

Astăzi am împlinit 1000 de prieteni în lista de Facebook!

Știu, majoritatea îmi veți spune să nu mă grăbesc în a rosti cuvântul „prieteni”, pentru că nu-i chiar așa cum pare.

...mai bine vă spun o poveste, una adevărată.

Încă de la primii pași ai mei pe prima rețea de socializare pe care am intrat (Netlog) recunosc că am întâmpinat greutăți în a face diferența dintre viața reală și cea virtuală, în sensul că nu am reușit să mă comport altfel decât în viața reală. Nu reușeam să fiu un "user" și să rămăn detașată față de întâmplările pe care le citeam, mărturisirile pe care le făceau oamenii, glumele care erau fie ironii usturătoare fie din gama "hai să râdem de oameni". Cel mai greu a fost când cineva a declarat într-o postare că prietenul X s-a sinucis din cauza atitudinii prietenilor lui virtuali, iar eu schimbasem două mesaje cu el în seara precedentă..

Uneori nici persoanele cu care comunicam mai îndeaproape nu înțelegeau de ce sunt așa și mă tot sfătuiau să nu mai "pun la suflet" și să nu iau în serios chiar tot ce citesc pe-acolo. Desigur, povestea este în același timp și tristă dar și amuzantă. Probabil este doar amuzantă pentru voi, pentru că un om care crede lucruri citite pe net duce de obicei cu gândul la imaturitate în gândire dar și emoțională - și este bine că vă amuzați deoarece acest post este unul de sărbătoare pentru mine.

Dincolo de amuzament, experiența virtuală a însemnat mult mai mult pentru mine.

Pe vremea când am intrat pe Netlog viața mea nu era tocmai roz, iar virtualul oferea un fel de surogat a ceea ce imi lipsea. Ca orice om, mi-am făcut prieteni virtuali și am stat de vorbă pe chat cu foarte mulți dintre aceștia. Acolo am învățat foarte multe lucruri noi despre prietenie și trădare, despre ce îi "leagă" și ce îi "dezleagă" pe oameni, despre durerile oamenilor transformate în reacții verbale agresive, dar mai ales despre cum se pot "topi" aceste reacții și cum se pot alchimiza transformându-se în toleranță, acceptare și prietenie adevărată.

După aproape un an de experiență Netlog am hotărât că trebuie să transfer în realitate câteva prietenii virtuale. Și am plecat într-un fel de călătorie (ce s-a dovedit inițiatică) prin țară pentru a întâlni cât mai mulți dintre cei cu care vorbisem pe Netlog. Așa cum banuiți probabil, una dintre primele experiențe de "coborâre" din virtual în real a fost una șocantă pentru mine (la prima vedere) de parcă ar fi avut  să demonstreze că toată suspiciunea pe care o aveau cei din jurul meu era perfect îndreptățită 😃.

"Noroc" cu încăpățânarea mea de a înțelege rosturi pentru că aceasta m-a determinat să nu mă opresc la prima impresie. Tot această încăpățânare m-a ferit de formarea acelui tipar de gândire binecunoscut - acela că "oamenii spun doar minciuni pe internet, doar se distrează și de aceea nu merită efortul și timpul de a utiliza rețele de socializare" - decât doar pentru distracție.

*Am pus ghilimele cuvântului "noroc" deoarece nu cred în noroc cu sensul din dicționar. Faptul că nu mă opresc la prima impresie este un comportament pe care l-am cultivat cu voință și efort nu un produs al hazardului. Iar faptul că am eliminat tiparul chiar mi-a adus foarte multe avantaje.

În general, dezamăgirile ne fac să ne închidem sufletește, și asta este bine deoarece închiderea funcționează ca un firewall, ca o protecție împotriva durerii. Uităm că același lucru este și rău deoarece un astfel de tipar ne poate face să respingem din start sau să ținem la distanță oameni care ne-ar putea deveni prieteni adevărați.

Gândindu-mă la început la faptul că oamenii sunt diferiți și că e imposibil ca prejudecățile să fie adevărate am reușit în timp să găsesc în fiecare Om pe care îl cunosc lucruri cu adevărat minunate și să trăiesc bucuria construirii unor prietenii pe viață (și ma refer aici la prietenii care au început virtual dar au continuat în realitate).

Pe Facebook am ezitat să mă înscriu deoarece nu aveam timp suficient să acord atenția necesară (pe care eu o consider necesară) socializării așa cum o văd eu. Însă nu am "rezistat" prea mult și m-am înscris la finalul lui iulie 2011. În prima parte a peroadei de atunci până acum am invitat în listă toate persoanele ale căror pagini blog sau proiecte mi-au plăcut și m-au uimit prin creativitate dar și alte activități. Și nu au fost puține, deoarece am navigat virtual suficient încât să culeg o minunată bază de link-uri cu adevărat utile. Așa s-a concretizat Portalul Universul Cunoașterii (click) - cu paginile pe care le-am studiat în timp și le-am considerat bune de împărtășit și celorlalți.

Sunt două lucruri pe care le regret acum:

Primul este că nu am avut timpul necesar spre a spune tuturor acestora că îi cunosc prin proiectele sau paginile lor și de a le spune că îi apreciez pentru acestea. Am reușit să fac asta în destul de multe cazuri, dar nu în toate.

Al doilea - că nu am măcar de o sută de ori mai mult timp pentru a comunica cu fiecare dintre cei care m-au invitat în lista lor.

Însă ce mă bucură este faptul că nu am dat nici o invitație la întâmplare și nici nu am dat nici un accept (pănâ acum cel puțin) până nu am studiat cât de cât profilul fiecăruia, astfel încât pot acum spune că am încercat să cunosc pe fiecare atât cât a lăsat să se vadă public pe profil.

De aceea pot sărbători astăzi cu drag 1000 de inimi în lista mea de Facebook!

Pentru că nu mă opresc la prima impresie și nici la a doua, și de fiecare dată fără excepție s-a dovedit că fiecare om se deschide la un moment dat dacă vrea și cu condiția să-i oferi spațiul necesar și Libertatea de a o face când și cum crede acesta potrivit să o facă.

Știu că oamenii nu spun întotdeauna adevărul, știu că o prietenie reală nu poate fi comparată cu una virtuală și mai știu că interacțiunea reală, atunci când poți privi Omul în ochi, este cu mult mai intensă și ne poate oferi o împărtășire reală și o bucurie pe măsură.

Ce am vrut să punctez în acest articol este faptul că: în cazul când vrem cu adevărat să învățăm din experiențe și să ieșim cu un câștig de înțelepciune din ele, în acest caz - putem să o facem oricum, virtual sau în realitate, important este să nu cedăm primului impuls egotic, primului impuls venit din tiparele de gândire acumulate în experiențele anterioare și din "folclorul" de masă, din miturile acestuia, să nu cedăm primului impuls care ne poate duce la închideri emoționale care, la rândul lor, ne răpesc bucuria de a cunoaște oameni noi și de a trăi experiențe minunate.

Cred că toți avem puterea de a ne împotrivi tiparelor de gândire pe care le întâlnim la tot pasul. E nevoie doar de voință și de credința că putem să depășim aceste tipare, practic - să ne autodepășim.

Nu vă opriți la prima impresie nici în mediul virtual și mai ales în viața reală. Nu vă opriți niciodată din a încerca să cunoașteți un om, pentru că nu există un moment "final" în care să se poată pune o etichetă asupra nimănui. În fiecare Om există ceva cu adevărat Minunat și nu doar un lucru ci mai multe. Aceste lucruri minunate pe care le conțin oamenii (și le conține fiecare dintre noi) - pot fi descoperite numai cu răbdare, uneori cu muuuultă răbdare. 

Ce vă pot spune cu mâna pe inimă este faptul că merită de fiecare dată să ai răbdare să cunoști pe cineva și că, dacă nu ai descoperit nimic minunat nu este pentru că acel om nu are ceva minunat în el, ci este pentru că nu ai avut suficientă răbdare să descoperi și/sau nu i-ai oferit spațiul sacru de care avea nevoie pentru a se deschide.

Aceasta nu e ceea ce cred, ci ceea ce ȘTIU.

La mulți ani fericiți dragi prieteni din realitate și din mediul virtual! Mă bucur că Facebook ne-a oferit posibilitatea conectării în acest fel, deși eram deja în mod subtil în acea conexiune (de care se vorbește prea puțin și este prea puțin înțeleasă ...încă).

Articole conectate cu subiectul: 3 pași importanți pentru relații armonioase, Mitul numit "prima impresie" și Dacă ai putea vedea în inimile celorlalți. Măsura în care îi acceptăm pe ceilalți reflectă măsura în care ne acceptăm pe noi înșine și de aceea merită (re)văzut documentarul de aici-link.

Dacă tot a venit vorba despre prejudecățile care ne afectează comunicarea cu ceilalți și relațiile, recomand astăzi și câteva cărți foarte utile pentru îmbunătățirea acestui aspect atât de important pentru o viață echilibrată (transport gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):

- "Vorbește-mi, am atâtea să-ți spun" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Trăind cu cei apropiați în fiecare zi...viața!" - Jacques Salomé - comandă online aici-link;
- "Trăind cu ceilalți în fiecare zi...viața!" - Jacques Salomé - comandă online aici-link;
- "Jocurile noastre de toate zilele. Psihologia relațiilor umane" -Eric Berne- comandă online aici-link.

***

Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Sper să găsești lucruri care să-ți placă și să te întorci din când în când. Poți alege un subiect utilizând listele "Articole recomandate" și cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept

cu drag 💗

Despre comunicare...altfel

În cadrul nevoilor umane, nevoia de socializare ocupă al treilea nivel după necesitățile fiziologice (nivelul 1) și cele ce țin de siguranță (nivelul 2).

În general, se consideră că socializarea este procesul prin care ne transformăam din persoană în personalitate, adică fenomenul prin care se conturează personalitatea noastră. Deși socializarea este un proces complex care se desfășoară pe multiple planuri și are loc de-a lungul întregii vieți, se poate observa ușor că o importanță deosebită pe parcursul acesteia o are capacitatea noastră, a fiecăruia de a comunica.

Un studiu amănunțit elaborat de Albert Mehrabian în 1967 a arătat că 55% din mesajul pe care îl comunicăm este transmis prin limbajul non-verbal (denumit și limbajul trupului sau limbajul gestual), doar 5% prin comunicare verbală și 38% prin comunicarea vocală (ton, timbru, intonație).

Deși nu știu dacă acest studiu a luat în calcul și ceea ce emitem energetic dincolo de cuvinte, gesturi sau mimică, comunicarea non-verbală este, după cum reiese din acest studiu, foarte importantă.

În cadrul acestui tip de comunicare, privirea are o importanță deosebită, astfel că nu degeaba există și vorba românească “ochii sunt oglinda sufletului”. Unele cercetări au arătat că în cazul în care cei care comunică se privesc între 50%-60% din timpul conversației, aceștia își pot înțelege reciproc mai bine intențiile de dincolo de cuvinte. Din proprie experiență pot spune că o comunicare profundă, la nivel de suflet, necesită de fapt un contact vizual permanent, acesta fiind primul pas în stabilirea încrederii reciproce din acea interacțiune.

Expresia feței poate facilita sau îngreuna comunicarea, prezența sau absența zâmbetului fiind una dintre cele mai importante indicii.

Fără pretenția de a fi epuizat un subiect atât de vast, aduc astăzi aici o emisiune în care am avut ocazia să exprim câteva păreri legate de de comunicare, plecând de la binecunoscutul clipul al lui Neal Donald Walsh "Privește, zâmbește, atinge". Emisiunea este realizată de un om și un prieten deosebit, domnul Constantin Luca, în mai 2011.

Vizionare plăcută și sărbători cu lumină în suflet ♥

În căutarea fericirii [documentar - "Minți luminate"]

Fiecare dintre noi s-a intrebat măcar o dată ce este fericirea și ce am putea face ca starea să devină una durabilă. Mi-a trebuit ceva vreme să înțeleg că fericirea nu depinde factori externi așa cum am crezut inițial.

Un film care mi-a oferit multiple clarificări și lămuriri asupra acestui subiect, dar și asupra schimbărilor prin care trecem, este "Living Luminaries" ("Minți luminate") care, chiar dacă a apărut în 2007, este încă prea puțin cunoscut.

Veți avea ocazia să ascultați punctele de vedere ale multor personalități remarcabile din mai multe domenii:

- unii dintre cei mai vânduţi autori: Marianne Williamson ("Reîntoarcerea la iubire", "Illuminata"), Eckhart Tolle ("Puterea prezentului", "Un nou pământ"), Don Miguel Ruiz ("Cele patru legăminte"), Lary Renard ("Dispariţia universului") şi Matthew Kelly ("Cele 7 nivele ale intimităţii");

- lideri spirituali şi religioşi: Nachum Shiffren Rabinul care face surfing, Rev. Robert A. Schuller (de la Catedrala de Cristal), Venerabilul Lama Tibetan Chodak Gyatso Nupka, Michael Bernard Beckwith, Don Jose Ruiz, Rev. Mary Manin Morrissey şi Dr. Harry Morgan Moses;

- apărători ai drepturilor civile: Geronimo Ji Jaga (Black Panther aka. Geronimo Pratt);

- gânditori contemporani şi învăţători considerați iluminați: Obadiah S. Harris, Ph.D. (de la Universitatea Cercetării Filozofice), Dr. Robert Frager, Rabinul Yitchok Adlerstein (de la Loyola University) şi Rev. Dr. William S. Epps.

Documentarul merită pe deplin timpul și atenția investită. Vizionare plăcută!

Câteva cărți hrană pentru suflet și minte:

"Cum să-ți construiești fericirea" -Christophe André- comandă online aici-link;
"Despre fericire, viață și multe altele" -Dalai Lama- comandă online aici-link;
"Prezența. Arta păcii și a fericirii" (vol.I+vol.II) -Rupert Spira- comandă online aici-link;
"Flux. Psihologia fericirii" -Mihaly Csikszentmihalyi- comandă online aici-link;
"Învinge depresia înainte ca ea să te învingă" -Robert L. Leahy- comandă online aici-link;
"Jurnal 2003-2009" -Oana Pellea- comandă online aici-link;
"Viața nu e mereu roz" -Mel Robbins- comandă online aici-link;
"Iubirea care vindecă" -Gigi Ghinea- comandă online aici-link.

***

Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și bucurie în plus. Listele "Articole recomandate", Resurse video, cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus) te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,

cu drag  ♥ 

O altfel de scrisoare către țara mea

Am primit pe mail un mesaj din acela forward deja celebru „Scrisoare către țara mea” care NU este scris de Alexandru Tocilescu chiar dacă circulă sub această semnătură - gasiți informatia aici (click).

Nu este prima dată când citesc sau aud injurii la adresa țării, la adresa "sistemului", a partidelor, a oamenilor politici, etc., se aud critici mereu dacă deschidem televizorul, radioul sau doar dacă ne acordăm timp să ascultăm trecătorii pe stradă.

E cel mai simplu sa înjurăm, să criticăm, să judecăm. E cel mai simplu lucru. Oricine poate face asta.

Dar cred că a face asta nu înseamnă decât să facem exact ce fac ei (cei judecați în scrisoarea-mesaj citată) aproape sub aceeași formă. E un "război" care, dus în acest mod, NU se va termina niciodată.

E un război fără învingători, e unul doar cu învinși.

E ca o oglindă ce produce mereu aceeași reflexie, una care mereu ne întoarce ceea ce emitem.

Dar oare nu am facut asta de secole, de milenii? Nu e vizibil rezultatul? E lumea pe care o vedem peste tot în jurul nostru, la tv, la radio sau pe stradă = oameni din ce în ce mai închiși, mai înstrăinați de semenii lor.

Ce-ar fi să încercăm și altfel? Alfel decât am facut de o istorie întreagă, altfel decât judecându-i pe cei din jurul nostru, altfel decât găsind mereu vinovați, altfel decât încercând sa îi schimbăm pe ceilalți.

Oamenii sunt sătui, asta e clar. E o criză în exterior și una în interior. Numai că cea exterioară este reflexia celei care există în interiorul nostru. Tentația de a da "vina" pe exterior pentru problemele pe care le simțim în interior este mare. Pentru că e mult mai simplu așa. Fără asumare. E mult mai simplu să spunem că tot ce e în jurul nostru ne-a provocat criza interioară. Plus că "sportul" cu găsirea vinovaților în exterior e un "sport" de când lumea și ne-am și obișnuit cu el.

După părerea mea, soluția problemei descrise în mesajul-protest nu stă într-o reacție de acest tip, nu stă în injurii, în furie și nici într-o revoluție de genul celor care au mai fost. (a se lua în considerare că "reacție" vine de la "reacțiune" - bine de văzut legea "acțiunii si reacțiunii").

Deja este suficient de cunoscută "legea oglinzii" numită în Legile Universale (link) și "legea reflectării": "Universul ne reflectă întotdeauna ceea ce emitem" (ceea ce simțim în interior)". Cu alte cuvinte, când e furtună în interior, e furtună și în "afară".

Inițial și eu am crezut că nu e decât un slogan, o teorie.

Mai apoi, de voie de nevoie, mi-am propus să o verific. Am început să schimb una câte una ideile preconcepute pe care mi le formasem de-a lungul vremii, acelea arhicunoscute de genul "lumea e rea, e perversă, mereu urmărește ceva", "nu există prieteni ci în spatele oricărui gest frumos, există mereu un interes" și altele din aceeași gamă.

Am vrut să văd: oare chiar e adevărat? Oare chiar se schimbă ceva în viața mea dacă eu îmi schimb modul de a interacționa cu lumea înconjurătoare?

La inceput eram sceptică, pentru că nu încercam din toata inima...era asemeni unui joc în care tragi mereu cu coada ochiului la rezultate încercând parcă să păcălești situațiile, să trișezi măcar puțin ca să nu ieși chiar de tot din confortul oferit de ideile fixe (pentru că DA - ele oferă un confort). Și este evident că nu reușeam să obțin rezultate, nu se schimba nimic.

Însă când mi-am dat seama că mințind situațiile sau pe ceilalți mă mint de fapt pe mine (pentru că lucrurile din Univers chiar sunt conectate, nu e doar o teorie), când mi-am dat seama ca "a trișa", "a manipula", "a controla" (pe ceilalți) se intorc MEREU la mine, pentru că eu le-am generat inițial, când mi-am dat seama de toate acestea - am început să CRED.

Am început să tratez "jocul" numit VIAȚĂ cu respect și seriozitate.

Așa am început să îi tratez pe ceilalți exact cum aș fi vrut eu să fiu tratată, chiar dacă nu primeam la început nimic asemănător.

Am dăruit cu disperare necondiționat în toate direcțiile și în toate situațiile având CREDINȚA fermă că trebuie să existe un rost în toate acestea și că, la un moment dat, lucrurile se vor schimba și în fragmentul meu de "univers".

Și chiar așa a fost! Lucrurile s-au schimbat. Mi s-au întâmplat și mi se întâmplă lucruri pe care alții le-ar considera imposibile, iar "răul", "perversiunea" și tot ce poate fi numit negativ au dispărut în foarte mare măsură din "lumea mea". Mi se întâmplă foarte rar ca cineva să-mi "arate" vreo oglindă "urâtă". Acum sunt convinsă că atunci când eu îmi voi fi schimbat total mentalitatea aceste experiențe vor dispărea din viața mea în totalitate.

E drept, am fost încăpățânată în credința mea, în sensul că nu am vrut să renunț la ea nici în momentele mai dificile, nu am vrut sa renunț la a CREDE că Oamenii SUNT în esență BUNI chiar dacă manifestă de atâtea ori opusul. Nu am vrut să renunț la a CREDE că totul se întamplă cu un ROST. Un rost pe care trebuie doar să am răbdarea să îl găsesc. Nu am vrut să renunț la a CREDE că în orice "rău" e și un "bine". Eu trebuie doar să am răbdarea să găsesc acel "bine" din "rău".

Așa m-am convins că "legea oglindirii" (link) chiar funcționează, chiar primesc ceea ce ofer, m-am convins că Universul chiar se "modelează" conform energiei ce eu însămi o trimit în eter.

Da, pare imposibil de schimbat ceva în lumea asta. Pare imposibil doar dacă ne lăsăm cuprinși de furie, de jocurile politice sau sociale pe care le trăim noi înșine sau le vedem la TV, dacă ne lăsăm copleșiți de jocurile de culise pe care le observăm vrând-nevrând în oricare instituție unde lucrăm sau unde suntem implicați.

Dar asta doar pare. De fapt TOTUL este POSIBIL. Iar ceea ce trăim fiecare dintre noi depinde numai de noi inșine și nu de cei din jur. Realitatea fiecăruia dintre noi se modelează diferit deși pare că trăim într-o realitate comună.

Avem nevoie însă de o voință de fier în a CREDE în faptul că E POSIBIL.

Avem nevoie să CREDEM în faptul că schimbarea trebuie să plece de la FIECARE dintre noi și vorbesc aici de schimbarea interioară și de schimbarea mentalității.

Avem nevoie să ne modificăm unghiul de vedere din poziția de a-l privi și judeca pe celălalt (ceilalți) în a ne observa pe noi inșine și ceea ce emitem. Pentru că ceea ce emitem se întoarce MEREU înapoi la noi.

Avem nevoie de vindecarea pesimismului cronic implementat de secole în ADN-ul nostru. Iar asta o poate face doar fiecare cu el însuși.

Iar pentru asta e nevoie VOINȚĂ și RESPONSABILITATE, de ÎNCREDERE și CURAJ.

Cred cu tărie că undeva acolo, în sufletul oricărui român, încă mai există CREDINȚĂ și CURAJ. Fiind alături unii celorlalți, renunțând la judecăți și critici, putem reuși să regăsim în interiorul nostru toate aceste aspecte, pentru a radia din interior spre exterior schimbarea care ne-o dorim în țara noastră dragă.

Vă îmbrățișez cu drag,

Adina ♥ 

Dacă ai ajuns pentru prima dată aici, îți spun bun venit! Vei găsi aici o mulțime de informații utile care pot aduce armonie în toate planurile ființei: fizic, psihic, emoțional și spiritual. Poți căuta subiectul care te interesează utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept

cu drag  💗

Chimia fericirii. Consecințele gândurilor asupra stării de sănătate

Ce-ai face dacă ai ști că în fiecare secundă gândurile tale "comandă" organismului tău VIAȚĂ sau MOARTE..? Poate suna destul de dur acest fapt dar iată că știința modernă ne pune zi de zi noi dovezi la dispoziție că așa este: gândurile noastre influențează decisiv starea noastră de sănătate.

Începând cu articolele de aici, aici sau aici trebuie sa recunosc că am lăsat sa se întrevadă fascinația mea pentru acest computer fantastic care este creierul uman. Acestă fascinație provine din faptul că știu că "funcționarea acestui computer" -gândurile/credințele pe care le generează- determină atât calitatea vieții noastre cât și sănătatea și echilibrul nostru interior.

Important este însă să înțelegem cât mai bine aceste două lucruri și astfel să facem pașii necesari pentru a ne fi mai bine, pentru a ne găsi echilibrul interior, pentru a fi fericiți (chiar dacă mulți oameni în aceste vremuri consideră fericirea ca fiind doar un concept filozofic).

***

Din gama articolelor dedicate puterii gândurilor noastre, vă invit sa vizionați o emisiune foarte interesantă în care domnul profesor Dumitru Constantin Dulcan, (renumitul neurolog român, autor al cărții "Inteligența materiei") explică științific legătura de determinare reciprocă dintre emoții, gânduri și starea de sănatate. Vizionare plăcută!

Cu toate ca în emisiune s-a precizat, simt nevoia sa subliniez că o comutare mecanică de pe o stare cu emoții/gânduri negative pe o stare cu emoții/gânduri pozitive nu va avea efectul scontat (starea de bine) decât pe moment deoarece acea "instanță superioară" (cum o numește domnul Dulcan) -conștiința- nu e ceva ce poate fi păcălit...

Singura posibilitate viabilă rămânând în acest caz extinderea conștiinței prin înțelegerea profundă a schimbărilor prin care trecem și a importanței necesității schimbării profunde a mentalității la nivel individual dar și la nivel colectiv..

Cărțile domnului prof.univ.dr. Dumitru Constantin Dulcan pot fi comandate online (transportul fiind gratuit oriunde în țară):

- "Inteligența materiei" - comandă online aici (link),
- "În căutarea sensului pierdut" (ambele volume) - comandă online aici (link),
- "Mintea de dincolo" - comandă online aici-link,
- "Somnul rațiunii" - comandă online aici-link.

Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de bucurie în suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind listele "Articole recomandate", cuvintele cheie și căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept

cu drag  💗

Împreuna... în 2011

Recunosc ca pana astazi, nu prea am scris pe acesta pagina ganduri personale...ci doar pareri despre diverse...

Dar astazi...astazi e sfarsitul unui an si inceputul unuia nou si m-am gandit ca e o ocazie speciala de a va spune aceste ganduri.

Am observat in decursul timpului ca unele lucruri sunt greu de privit in faţa..., ca sunt momente (sau chiar perioade) in care noi, oamenii, preferam sa tinem “lucruri” in “cutiuţe” bine inchise si ascunse undeva in adancul sufletului..., ca preferam uneori sa amânăm la nesfarsit deschiderea acestora de teama durerii cu care sunt impregnate...sau din cauza faptului ca sunt greu de asumat.

Am observat de asemeni pe propria fiinţa ca deschiderea doare si ca uneori durerea este atat de greu de suportat incat aceasta este urmata de o inchidere si mai mare...

Am avut ocazia insa sa observ un lucru ESENTIAL si anume ca NUMAI si NUMAI DESCHIDEREA tuturor “cutiuţelor” ne aduce CU SIGURANŢA ECHILIBRUL INTERIOR si FORŢA INTERIOARA de a construi lucruri NOI pe baze noi durabile , indestructibile .

Asadar, propun sa incercam deschiderea “cutiuţelor” una cate una, deschiderea spre cineva apropiat in care aveti incredere, sau unui necunoscut, in realitate sau pe net sau oricui capabil doar sa asculte.

As putea sa va asigur din propria experienta ca deschiderea e terapeutică, și chiar daca doare, e urmata de o imensa eliberare si o bucurie radianta. De fapt, chiar nimic nu se compara cu acesta eliberare.

Propun sa incercam ca incepand cu 2011 - sa ne fim alaturi unii altora pe acest drum al cautarilor, al deschiderii, fara a ne judeca si fara a ne ataca intre noi. Propun sa incepem sa reactionam ALTFEL decat am facut-o pana acum, ALTFEL decat vedem la TV, ALTFEL decat cititm in ziare, altfel decat vedem in jur.

Pentru ca fiecare om are ranile lui si pentru ca nici o rana a cuiva nu e mai putin importanta decat a celuilalt daca avem rabdarea sa intelegem asta. Pentru ca fiecare dintre noi are aspecte proprii mai putin placute si nimeni nu e mai presus decat celalalt in fata aspectelor esentiale ale vietii, chiar daca uitandu-ne in jur asa pare...

Propun ca mereu inainte de a actiona/reactiona sa empatizăm la un nivel profund cu cel / cea din faţa noastra si sa constientizam macar acum, in aceste vremuri, ca fiecare reacţie agresiva pe care o observam la cineva vine numai din insuportabilitatea durerii ranilor interioare proprii (o analiza atenta, de durata si indelung rabdatoare va va demonstra cu siguranta ca asa este)...

Sa ne amintim ca macar o data in viata fiecare dintre noi şi-a “varsat nervii” pe cineva, oricine i-a ieşit in cale, pe cineva care nu avea nici o legatura cu ceea ce simţea in interiorul fiintei lui in acel moment...Si daca fiecare am trecut prin asta, inseamna ca putem sa ii intelegem pe cei care reactioneaza astfel.

Darul minunat al acestei mici constientizari este acela ca ne va ajuta sa trecem cu blândeţe peste reacţiile de moment ale celor cu care interacţionam intr-un fel sau altul, ne va ajuta sa depaşim acea inchidere ce urmeaza mereu acelor reactii agresive si ne va determina in final sa reuşim insfarsit sa gustam din neconditionalitatea dăruirii sentimentelor si din cunoasterea profuna de sine si a naturii umane divine...

Propun sa ne asumam si sa ne acceptam si aspectele proprii mai putin placute astfel incat sa-i putem intelege si pe ceilalti si SA INCEPEM O VIATA NOUA - bazata pe alte reactii decat cele de pana acum, bazata pe intelegere reciproca si pe intrajutorare .

Cred cu tarie ca putem SCHIMBA ceva din ceea ce vedem in jurul nostru, din nemultumirile pe care le citim zi de zi in ziare sau le vedem la TV, dar acesta schimbare trebuie sa plece in primul rand de la FIECARE DINTRE NOI, de la noi toti IMPREUNA, renuntand la a astepta schimbarea mereu de la altcineva, mereu de la ceilalti.

Cred ca putem raspunde nepasarii cu blândeţe, judecatii cu acceptare si toleranta cred ca putem renunta sa aratam mereu spre celalalt si sa ne schimbam atitudinea si realitatea nu prin forta ci prin exemplul personal .

CRED cu tarie ca exista in FIECARE dintre noi POTENTIALE MAXIME de a depaşi conditia umana limitata in FRICI, in SUSPICIUNI si INDOIELI, in JUDECATI si URA, CRED cu tarie ca INCREDEREA in potentialul nostru si in puterea noastra de a DEPASI LIMITELE se afla undeva acolo in sufletul fiecaruia si asteapta doar un click pentru a fi accesata .

CRED ca suntem aici pentru a ne REaminti ca limitele sunt iluzii, sa ne REamintim ca noi însine am stabilit limitele NUMAI cu scopul de a le DEPĂŞI.

Sa ne fim alaturi unii altora in 2011 ! Sa fim IMPREUNA !

Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Sper să-ți placă și să revii din când în când. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept

cu drag  ♥ 

Despre îngeri...altfel

Multe lucruri s-au spus și s-au scris despre îngeri. Astăzi vă voi spune o părere...altfel.

Întâmplarea care m-a determinat să scriu aceste rânduri nu este importantă în sine, fiind una personală, important este doar faptul că m-a ajutat să observ în ce condiții se întâmplă un miracol și când apar îngerii în viața noastră (mai exact : când se lasă văzuți..)

Cum cred că poate fi recunoscută prezența unui înger..?

În cazul îngerilor nevăzuți sunt nenumărate semne pe care aceștia le lasă începând de la o adiere de vânt (acolo unde nimic nu o poate produce) până la un miros suav de flori (acolo unde nu există flori) sau altele asemenea...

Dar în anumite condiții un înger poate lua chip de om, un om obișnuit care nu-ți atrage atenția în nici un fel dacă n-ai ochi să-l “vezi” sau poate lua chiar chipul unui om din matrix-ul vieții de zi cu zi (cu alte cuvinte din “sistem”)...

Ce fac îngerii în viața "văzută"...?

Un înger poate să-ți îndeplinească o dorință pe care n-ai avut curajul să o gândești până la capăt pentru că erai convins/ă că este imposibil de realizat sau poate să-ți ofere soluția unei probleme pe care o credeai nerezolvabilă sau.....sau îți poate oferi un zâmbet într-o zi ploioasă și cenușie ...dar care însă să te facă să-ți amintești că în viață nu există “probleme” ci doar o percepție mentală a unor situații ca fiind “probleme” și o dorință/plăcere/dependență incredibilă a oamenilor de a trăi în suferință (dependență pe care o percepem doar atunci când ne dăm doi pași “în spate” și renunțăm la egoismul cronic, privind “tabloul” în ansamblu).

Când apar (se lasă văzuți) îngerii...?

Îngerii există mereu în preajma noastră, dar...

Dar cei care iau chip de om nu se lasă văzuți (observați) decât când sunt îndeplinite simultan două condiții :

1. Când CREDEM în miracole (indiferent de limitele pe care le stabilim acestui cuvânt sau de forma sub care miracolul se materializează) și când spun CREDEM considerați-l sinonim cu lipsa totală a îndoielii.

2. Când ACCEPTĂM ca neîmplinirea dorinței sau nerezolvarea “problemei” este rezultatul creației noastre și că fiecare “problemă” vine în viața noastră ca să ne învețe ceva...depinde de noi dacă învățăm sau nu. Când acceptăm că împlinirea dorinței sau ieșirea din “criza” interioară este doar un “bonus” și nu ceva strict necesar, când realizăm perfecțiunea a ceea ce ESTE deja.

E adevărat, detașarea de “rezultatul” împlinirii dorinței este destul de greu de obținut și greu de păstrat într-o lume în care suntem mereu tentați să ne comparăm cu ceilalți, într-o lume în care ne dorim mereu, mereu mai mult, dar e posibilă măcar pentru scurt timp dacă luăm în "calcul" și faptul că în orice moment există un potențial prezent în care ne-ar putea fi mult mai rău decât în prezentul care ESTE.

***

În aprilie 2009 am avut ocazia să asist la o prelegere a unui cunoscut profesor universitar de la Facultatea de Fizică (Universitatea "Al. I. Cuza") în care s-a făcut referire la fizica cuantică și la teoria stringurilor.

La sfârșitul prelegerii nu mi-am putut stăpâni curiozitatea și l-am întrebat (chiar dacă știam că întrebarea va suna ciudat fiind mult prea generală) : “E adevărat că prin prisma fizicii cuantice ceea ce numim acum imposibil devine posibil (permis) și poate fi demostrat (ca posibilitate)..?”

După un moment de tăcere (care mie mi s-a părut mai lung decât lui cu siguranță..), mi-a răspuns : “Da...chiar așa”, chiar dacă doar eu și încă doi colegi am mai auzit, ceilalți plecaseră. Nu am simțit nevoia să mai cer și detalii...:)))

***

Și dacă de la îngeri am ajuns la fizica cuantică probabil nu-i întâmplător, atunci Legea Unității (faptul că esența materiei este una singură) chiar poate fi demonstrată.

***Dedic acest articol tuturor îngerilor care mi-au fost aproape, în toate întâmplările din viața mea și în toate formele, fie că au lăsat vreun semn vizibil fie că nu.

În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper să-ți placă ceea ce vei găsi astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Pentru a căuta un subiect anume poți folosi listele "Articole recomandate", Resurse video, cuvintele cheie sau căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept

cu drag  ♥