Recunosc fericirea oriunde. Oricând. Nu mai e nici un moment în care sa nu o recunosc când o văd/aud/gust/simt. Nu mă mai îndoiesc de existența ei, de posibilitatea ei, în nici un moment al vieții mele de acum.
De câte ori o întâlnesc, în oricare dintre formele sale, de la fericirea de a fi cu cei dragi până la fericirea de a practica pasiunea vieții sau până la fericirea de a fi pur și simplu în viață, mereu mă emoționează până la lacrimi. Și totuși nu reușesc sa uit (a se citi "detașez") câți oameni nu mai cred în ea sau câți au renunțat să o mai caute, crezând că nu o merită sau că aceasta nu există decât ca și concept.
Mi-amintesc că am trecut prin toate situațiile de mai sus și încă prin multe înrudite cu acestea ca și trăire... Deși acum cred cu tărie în existența fericirii și o și trăiesc și simt la adevărata ei intensitate, nu pot nega că încă mai am momente de tristețe. Diferența dintre tristețile trecute și cele actuale constă doar în intensitate și durată, acum amintindu-mi mult mai rapid esența lucrurilor.
Deși poate, dintr-o anume perspectivă, nu-i tocmai momentul potrivit să vorbesc despre tristețe, acum în timpul sărbătorilor Pascale, eu simt exact contrariul, anume că este momentul cel mai potrivit pentru ce voi spune în continuare.
Se vorbește mult în ultima vreme atât în mediul online cât și în viața reală, de acel UNU care suntem noi, omenirea, de conectivitatea care există între toate lucrurile și ființele din Univers. Se vorbește mult despre despre acceptare, despre toleranță și chiar despre iubirea aproapelui, atât de mult încât mulți oameni s-au îndepărtat de aceste cuvinte, din motiv că de prea multe ori acestea rămân doar la stadiul de cuvinte și atât. Am citit în ultima vreme multe pamflete sau ironii aduse la adresa acestor cuvinte rostite prea des fără încărcătura energetică primară a acestora și, sinceră să fiu, nu mi-am imaginat că voi ajunge să scriu și eu despre acest fapt pe care l-am constatat. Nu mi-am imaginat că voi scrie, deoarece la nivel profund consider că sunt destui oameni care scriu despre asta.
Am fost și eu în situația în care am folosit aceste cuvinte fără încărcătura lor firească. Mi-amintesc când vorbeam de iubirea aproapelui cu orice ocazie, în orice context, fără să fiu atentă dacă acea expresie emană din mintea mea sau din inima mea (cum îmi doream de fapt). Privită din unghiul acestui moment, situația arăta ca o avalanșă de cuvinte citite în cărțile new age sau prin alte locuri și rostite pe de rost ca pe o poezie. Urările făcute de sărbători arătau cam la fel. Tot prin unghiul momentului acum, pot spune și de ce se întâmpla așa, fără pretenția de a generaliza motivul asupra oamenilor care fac asta acum. Rosteam acele cuvinte cu speranța că în acest fel voi reuși să le și simt în inima mea. Desigur nu știam asta atunci. Atunci doar o făceam mecanic, cum am spus. Desigur, dacă cineva mi-ar fi atras atenția asupra acestui lucru nu aș fi recunoscut nimic ca fiind adevărat, atât de bine mă programasem mental.
Bineînțeles că până la urmă au apărut și binevoitori care să-mi arate cum "stau" întra-devăr, anume în ce stadiu al alinierii cuvintelor cu simțirea și cu acțiunile mele, iar felul în care au făcut-o nu a fost chiar blând, dacă înțelegeți ce vreau să spun, dincolo de cuvinte...La vremea respectivă am judecat aspru comportarea acestor oameni față de mine, dar privind iarăși din unghiul lui acum, îmi dau seama că altfel nu știu cât ar mai fi durat până să observ singură că vorbeam fără să simt ce rostesc, adică doar cuvinte. Acum le mulțumesc că au făcut-o.
E timpul să joc rolul lor. Oare să o fac la fel ?
Nu. O voi face altfel. Eu încă CRED că lucrurile pot fi făcute cu blândețe. Eu încă CRED că omul poate înțelege fără să fie nevoie de agresivitate, de forță.
De ce spun că e timpul să joc rolul celor ce atrag atenția..
În ianuarie, am reușit să lansez un proiect online drag mie, care are mare legătură cu cuvintele toleranță, acceptare, cu expresiile "iubirea aproapelui", "unitate în diversitate", "suntem UNU", "suntem interconectați", etc. Dar proiectul nu avea legătură doar cu aceste cuvinte sau expresii ci mai exact cu sensul lor profund (!).
L-am conceput ca prim pas într-un alt proiect de suflet (de data aceasta unul concret), ca un fel de barometru pentru sondarea măsurii în care noi toți suntem sau nu pregătiți să ne acceptăm într-adevăr, să ne respectăm într-adevăr, să ne ajutăm reciproc într-adevăr, să admitem că suntem UNU cu adevărat.
Acest proiect online reunește oameni din toate (!) domeniile, dar predominant din domeniul spiritualității și din cel al dezvoltării personale, toate acestea având ca punct comun și cel mai important (!) OMUL și dezvoltarea sa pe toate planurile și în plus ALEGEREA LIBERĂ a fiecăruia a propriei căi de urmat către adevărul personal și dezvoltarea sa.
Proiectul poate fi privit ca o bază de date, ca o bibliotecă online sau ca un punct de plecare în căutarea unui lucru care să ne îmbunătățească viața în toate aspectele sale.
Când l-am conceput mi-am imaginat că sunt un om care Caută Cunoașterea și în plus, m-am întrebat cum ar trebui să fie un loc online pentru ca acel Căutător să aibă LIBERTATEA DE A ALEGE - fără să fie influențat (!) - o libertate cu care a fost dăruit de la Începuturi, sau mai simplu spus, cu care l-a dăruit Dumnezeu/Universul/sau puneți aici acel ceva în care credeți. Răspunsul la această întrebare adresată proprie-mi ființe doar că celei superioare, a venit instantaneu astfel: acel loc online trebuie să fie imparțial și fără reclame preferențiale. Cred că în esență așa suntem în fața Universului - egali.
Plecând de la acestă intuiție, am adunat peste 1500 de site-uri, fără să le aleg după placul meu, ci după acea imparțialitate simțită intuitiv și le-am organizat în liste tip blogroll denumind proiectul: Portalul Universul Cunoașterii. Și totul a fost bine.
Ca să respect cât mai precis imparțialitatea, numele meu apare pe portal doar într-un singur loc cât mai puțin observabil, obligată fiind de template-ul de la blogger.
În timpul strângerii site-urilor nu am avut când să anunț proprietarii acestora că le-am listat pe portal, am făcut-o doar în câteva cazuri (pe facebook) sporadic. De vreo lună însă am început să scriu mai multe mail-uri si mai multe mesaje pe facebook pentru a cere posesorilor de site-uri să posteze și ei un banner sau un link către portal, acest lucru fiind cu scopul de a face portalul cunoscut spre a beneficia de funcționalitatea lui cât mai mulți oameni.
Se poate observa ușor că nu este un site obișnuit, nu este o afacere personală ci un lucru cu adevărat funcțional, util și în beneficiul tuturor, atât în beneficiul celor care caută pur și simplu răspunsuri la niște întrebări cât și al celor care posedă site-uri, cabinete, asociații, afaceri personale, etc.
Deși, cum spun, sunt vizibile aceste lucruri, răspunsurile pe care le-am primit m-au descumpănit. Mulți oameni pur și simplu nu au răspuns deloc. Alții au refuzat pe motive de template al site-ului propriu, alții au promis că vor pune dar nu au făcut-o, alții au refuzat pur și simplu fără să dea vreo explicație. Am primit chiar câteva refuzuri pe motiv că am listat pe portal anumite site-uri care erau considerate de cei cu care vorbeam drept "malefice" (mai exact informațiile conținute pe acestea). Inutil am precizat că nu avem dreptul să alegem (cenzurăm) informațiile dintr-un asemenea "loc" după bunul plac, substituindu-ne alegerii libere a cuiva.
Astfel, momentan, foarte puține site-uri listează link sau banner spre portal, din mai mult de 250 de mail-uri și mesaje trimise, fără să iau în considerare posesorii de site-uri care au observat (din statistici) fluxul de vizitatori venind de pe portal, dar nu au dat nici un semn.
Desigur, este posibil ca dintre aceste mesaje, unele să fi ajuns în spam, unele să nu fi fost citite, din grabă, pot înțelege lucruri de acest gen. Dar totuși, nu pot să trec cu vederea numărul refuzurilor atât de mare cât a fost. Nu pot să nu atrag atenția asupra lucrurilor care decurg dintr-un astfel de rezultat (!).
Nu e vorba despre mine în acestă postare. Nu e vorba despre tristeți într-o zi ploioasă. Nu este vorba până la urmă nici despre portal sau despre faptul că acesta este în esență o metaforă a aducerii împreună a oamenilor cu ideologii diferite, măcar la nivel online.
Este vorba de fapt, despre cuvintele goale pe care le rostim (sau scriem) în unele contexte (sau texte). În cazul în care chiar ne dorim într-adevăr să ne acceptăm diversitatea, să ne respectăm reciproc și să simțim la nivel profund acea conexiune de care vorbim.
De aceea cred că e vremea acțiunilor ce decurg firesc din cuvintele rostite și scrise. E vremea asumării responsabilității pentru ceea ce rostim sau scriem. E vremea să renunțăm la folosirea excesivă a cuvintelor mari atunci când acestea sunt dezbrăcate de încărcătura energetică firească și de sensul lor firesc. E vremea să ne amintim ca “La început a fost Cuvântul și cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul”. Și chiar dacă nu am crede asta, măcar să ne amintim că puterea Cuvântului crează sau distruge în aceeași măsura, fapt dovedit științific.
Nu putem produce nici o schimbare, nu putem co-crea o lume mai bună decât acceptându-ne reciproc, ajutându-ne reciproc și ieșind din sfera propriului Univers în întâmpinarea Universului celui de lângă noi.
Este vremea să facem ceva concret pentru acel UNU, măcar noi cei ce vorbim despre asta.
💗
.jpg)
