"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

miercuri, 13 iunie 2018

Vrei o viață NOUĂ? Nimic mai simplu..

Au fost multe momente în viața mea când am simțit că lucrurile stagnează, că totul a devenit rutină și că aș vrea să evadez cumva din ea. Deși simțeam că trebuie să schimb ceva, uneori nu știam ce, iar alteori mi-era teamă să fac un pas cât de mic în afara zonei de (așa zis) confort. Că numai confort nu era, ci teama de schimbare, de necunoscut.

Am simțit nevoia de evadare din propria viață nu doar când simțeam stagnarea ci și în cazul experiențelor dificile, intense din punct de vedere emoțional. Și nu au fost puține :))

Ascultându-mi propriile povești dar și pe ale celorlalți, am constatat un lucru simplu dar important: că experiențele pe care le trăim le percepem ca fiind dure sau chiar traumatizante în acel moment, dar, cu trecerea timpului, percepția ni se schimbă astfel încât putem ajunge să le vedem drept necesare sau chiar benefice pentru devenirea noastră. Pentru a deveni mai buni, mai blânzi, mai conștienți.


Până la urmă, ce se întâmplă de fapt cu trecerea timpului? Reușim să vedem experiența respectivă într-un context mai larg al vieții noastre, reușim să ne lărgim perspectiva. Cu timpul, înțelegem de ce lucrurile s-au întâmplat așa, observăm factorii care ne-au condus către situația respectivă și, poate cel mai important, faptul că "adevărul" despre acel ceva care a născut conflictul nu era chiar cel pe care-l vedeam când eram imersați în experiență.

Toate poveștile pe care le-am trăit și le-am ascultat mi-au demostrat un lucru foarte important și util pentru buna noastră funcționare și stare: că perspectiva din care privim o experiență/situație ne modelează percepțiile, iar percepțiile pe care le avem ne modelează calitatea Vieții. Putem oricând să ne construim o Viață nouă dacă ne schimbăm perspectiva din care privim lucrurile, dacă le privim cu ochi noi.

Considerând că e un subiect util, l-am abordat într-o emisiune din seria "Orizontul Cunoașterii" realizată de Constantin Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație). Am discutat despre cum facem efectiv pentru a ne schimba perspectiva asupra unor situații de viață, câteva exemple concrete și câteva exerciții numai bune de aplicat. Sper să fie de folos, vizionare plăcută..


REMINDER: Te invit într-un loc de basm, într-o atmosferă de la suflet la suflet, într-o tabără cu un format unic, să regăsim Bucuria de A FI. Va fi o EXPERIENȚĂ care îți va schimba perspectiva asupra vieții. Într-un mod relaxat, "de vară", vom discuta despre experiențe concrete de viață și transformarea interioară autentică. Vom face o mulțime de exerciții și chestii faine despre care am amintit în descriere, dar am pregătit și multe surprize. Te poți înscrie în seria 25-29 iulie sau pentru 29 august – 2 septembrie. Detaliile organizatorice se găsesc pe pagina taberei AICI-link. Te aștept cu drag 💗

Cărți pe care le recomand cu drag (transport gratuit oriunde în țară):
- "Nimic nu se schimbă până când tu nu te schimbi" -Mike Robbins- comandă online aici-link;
- "Învățături care schimbă vieți" -Marilee Adams- comandă online aici-link;
- "Cum să-ți reinventezi viața" -Jeffrey E. Young, Janet S. Klosko- comandă online aici-link;
- "Întrebări fundamentale. Filosofia îți poate schimba viața" -Lou Marinoff- comandă online aici-link;
- "Schimbând gândirea, îți schimbi viața" -Brian Tracy- comandă online aici-link;
- "Noua ta viață începe când înțelegi că nu ai decât una" (roman fain) -Raphaelle Giordano- comandă online aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt peste 600 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege 😄 Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista "Articole recomandate" sau cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



duminică, 3 iunie 2018

Scrisoare către copilul invizibil (exercițiu + recomandare filme)

"Când cineva mă critică, mă simt foarte rănit și izbucnesc." E o frază pe care se întâmplă să o aud în jurul meu destul de des. Poate că nu izbucnim de fiecare dată, poate că avem diverse grade de autocontrol, dar, cu sinceritate mărturisesc că nu cunosc pe nimeni care să rămână 100% indiferent când este criticat. Deși am cunoscut mulți oameni, deși mulți afirmă că criticile nu-i ating, deși unii chiar cred că acest fapt despre ei înșiși, aș spune mai degrabă că nu au întânit acel comentariu care să le atingă punctul/punctele lor sensibile.

Desigur, suntem destui cei care am lucrat și lucrăm la noi înșine și rezultatele se văd în diverse circumstanțe. Dar până la iubirea de sine necondiționată e un drum lung și dificil. Pentru că ne este greu să vindecăm copilul care am fost cu toate rănile și nemulțumirile pe care acesta le-a adunat în micuțul lui suflet. Ne e greu să trăim cu suferințele lui și preferăm să-l închidem undeva adânc și să uităm de el pentru totdeauna.

Acum două zile pe facebook, o doamnă din lista mea înfiera într-o postare persoanele care doar de 1 iunie își amintesc de copilul interior. Evident că n-am să dau aici nici un citat, însă cuvintele folosite ironizau și umileau într-un mare fel pe toți cei care publicaseră astfel de postări. Mi s-a părut ironică situația având în vederă că chiar copilul interior rănit o făcuse să scrie acea postare.

Pentru că toate strategiile de a atrage atenția și criticile pe care le aruncăm asupra celorlalți se nasc din rănile noastre din copilărie. Când cineva sau ceva ne răscolește, ne declanșează automat aceleași comportamente pe care le aveam în copilărie în situații similare.

Suntem atât de obișnuiți cu ele că nici nu le mai sesizăm. Așa se face că astfel de comportamente ne distrug relațiile și ne trezim însingurați căpătând convingerea că "ceilalți sunt răi/idioți/agresivi/etc." Dar ne uităm prea rar sau deloc în interiorul nostru pentru a căuta sursa comportamentelor: copilul din noi. Copilul invizibil. E clar că facebook are darul de a ne scoate la iveală fisurile psiho-emoționale și cele mai sensibile aspecte nevindecate.

Ok, și, până la urmă, ce e de făcut ca să vindecăm copilul interior? 

E un proces complex și de durată, însă merită parcurs pentru a ne scuti pe noi înșine de însingurare, de căsnicii și joburi ratate din cauza lipsei abilităților de relaționare și comunicare. Sunt multe exerciții care se pot face însă pentru astăzi am ales un exercițiu tranformator și cu valoare terapeutică ce poate avea rezultate vizibile dacă este făcut cu seriozitate într-o zi în care ne acordăm timpul și liniștea necesare. Gáspár György - psiholog român, un om remarcabil, l-a numit: scrisoare către copilul invizibil

În cartea sa numită "Copilul invizibil"Gáspár György spune: "Să îndrăznim să ne uităm la copilul interior, așa cum părinții noștri nu au știut sau nu au putut să o facă - într-o manieră ghidată de curiozitate, compasiune și acceptare umană necondiționată. Iar dacă credeți că acesta este cel mai stupid și banal mesaj din lume, așa cum consideră majoritatea adulților inconștienți și cum am crezut și eu mulți ani de zile, este esențial să știți că iubirea autentică și prețuirea de sine sunt dovezi supreme de curaj, într-o lume în care nu știm prea bine să facem diferența între auto-suficiență și auto-compasiune. În condițiile în care, ca adulți, încă din copilărie, suntem însetați după apreciere, validare și mai ales atenție... multă, multă, multă atenție."

Iată exercițiul "scrisoare către copilul invizibil" făcut chiar de domnia sa, sper să vă inspire și să vă fie de folos..


REMINDER: Balsam pentru copilul interior este regăsirea Bucuriei de A FI. Te invit într-un loc de basm, într-o atmosferă de la suflet la suflet, dincolo de barierele (pre)judecăților într-o tabără cu un format unic, o EXPERIENȚĂ care îți va schimba perspectiva asupra vieții. Într-un mod relaxat, "de vară", vom discuta despre experiențe concrete de viață, evoluția umană, vindecarea copilului interior și transformarea interioară autentică. Vom face o mulțime de chestii faine despre care am spus în descriere, dar am pregătit și multe surprize. Te poți înscrie în seria 25-29 iulie sau pentru 29 august – 2 septembrie. Detaliile organizatorice se găsesc pe pagina taberei AICI-link. Te aștept cu drag 💗


Filmele pe care le propun astăzi sunt pline de inspirație și merită văzute alături de întreaga familie dar și în intimitate împreună cu.. copilul interior 😁:
- "Povestea unui campion" (The Blind Side) -bazat pe povestea adevărată a lui Michael Oher- de vizionat aici-link sau aici-link;
- "Lupta cu valurile" (Soul Surfer) -bazat pe povestea reală a lui Bethany Hamilton- de vizionat aici-link sau aici-link;
- "Eu și Marley" (Marley And Me) -o comedie savuroasă despre aventurile pe care le implică viața alături de un cățel- de vizionat aici-link sau aici-link.

Cărți extrem de utile pentru autocunoaștere și împăcarea cu sine: 
- "Copilul invizibil" -Gáspár György- comandă online aici-link;
- "Cum să-ți îmblânzești rebelul interior" -Pauline Wallin- comandă online aici-link sau aici-lnik;
- "Manualul stimei de sine" -Glenn R. Schiraldi- comandă online aici-link;
- "Cum să te iubești pe tine pentru a te înțelege mai bine cu ceilalți" -C. Andre, F. Lelord- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Darurile imperfecțiunii" -Brené Brown- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Imperfecți, liberi și fericiți" -Cristophe Andre- comandă online aici-link sau aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Este un blog de dezvoltare personală dar și de informații din sfera descoperirilor științifice care ne pot ajuta să înțelegem mai bine realitatea. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate" și cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


marți, 29 mai 2018

Cele mai bine păzite secrete (+ recomandare film)

Odată cu răspândirea filozofiei gândirii pozitive, oamenii au început să-și ascundă din ce în ce mai mult trăirile pe care le etichetează drept "negative" până au ajuns să le considere nefirești. Însă, cum spunea Andrew Solomon în "Demonul amiezii. O anatomie a depresiei":

"Viaţa e împovărată de mâhnire: indiferent ce facem, în cele din urmă murim; fiecare dintre noi e prizonierul singurătăţii într-un corp de sine stătător; timpul trece, iar ceea ce a fost nu va mai fi nicicând. Durerea este prima trăire a neputinţei în faţa lumii şi nu ne părăseşte niciodată.

Suntem supăraţi că am fost smulşi din pântecul cel confortabil şi, de îndată ce supărarea se stinge, îi ia locul suferinţa. Chiar şi cei cărora credinţa le făgăduieşte că va fi cu totul altfel pe lumea cealaltă nu pot să nu simtă nelinişte pe lumea asta."

Astfel, cei care simt tristețea și eșuează în încercarea de a o nega (sau de a o băga adânc sub preșul atenției) ajung să se simtă "defecți" și se închid în sine. Uneori pentru totdeauna. E amuzant și trist în aleași timp că aproape toți oamenii zilelor noastre urăsc ipocrizia însă poartă cu mândrie zâmbete false pe față de fiecare dată când sufletul lor plânge.

Tristețea și sora ei mai mare Depresia au ajuns să fie cele mai bine păzite secrete. Pentru că cei care au curajul să fie sinceri în acest sens sunt de cele mai multe ori puși la zid și priviți ca niște ratați.

Datorită importanței subiectului și pentru că doresc să contribui la schimbarea perspectivei, dau astăzi mai departe o poveste de viață emoționantă - cea a lui Nikki Webber Allen, jurnalistă, câștigătoare a două premii Emmy, cu 20 de ani de experiență în producerea de conținut pentru mass-media: Warner Bros., HBO, ABC, 20th Century Fox și BET.

Sper ca povestea ei să inspire deschideri și mărturisiri terapeutice.. (Notă: reamintesc că subtitrarea nu poate fi accesată pe majoritatea telefoanelor dar apare automat la vizionarea materialului pe laptop/desktop).


ANUNȚ: Te invit într-un loc de basm, într-o atmosferă de la suflet la suflet, dincolo de barierele (pre)judecăților și să regăsim Bucuria de A FI. E o tabără într-un format unic, o EXPERIENȚĂ care îți va schimba perspectiva asupra experiențelor de viață și a vieții în ansamblu. Într-un mod relaxat, "de vară", vom discuta despre experiențe concrete de viață, evoluția umană și transformarea interioară autentică. Vom face o mulțime de chestii faine pe care le-am prezentat în descriere, dar am pregătit și multe surprize. Te poți înscrie în seria 25-29 iulie sau pentru 29 august – 2 septembrie. Detaliile organizatorice se găsesc pe pagina taberei AICI-link. Te aștept cu drag 💗
***
Filmul pe care-l recomand astăzi este o lectie despre curaj, optimism si vindecarea rănilor emoționale. E drept, nu pare așa chiar de la început :)). Este o dramă cu nuanțe de comedie, depinde din ce unghi îl privim. Ce e absolut sigur este faptul că e terapeutic pentru suflet, minte și emoții. Se numește "Cake", dar la noi a fost prezentat drept "Fericire cu orice preț". Nu pot decât să sper că nu l-am mai recomandat până acum:)) deoarece nu am o sistematizare a filmelor recomandate (e cam greu să caut în cele peste 600 de articole:))). Vizionare plăcută aici-link, aici-link sau aici-link.


Câteva cărți care pot ajuta în înțelegerea și depășirea depresiei (transport gratuit oriunde în țară):
- "Demonul amiezii. O anatomie a depresiei" -Andrew Solomon- comandă online aici-link
- "Exerciții de meditație pentru depașirea depresiei" -M. Williams, J. Teasdale, Z. Segal, J. Kabat-Zinn- comandă online aici-link;
- "Ieșirea din depresie" -Dominique Barbier- comandă online aici-link;
- "Învinge depresia înainte ca ea să te învingă" -Robert L. Leahy- comandă online aici-link;
- "Un minut la psiholog. Strategii ca să rămâi sănătos într-o lume nebună" -A.A. și D.N. Lazarus- comandă online aici-link.


Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual ne ajută să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


miercuri, 23 mai 2018

Funcționarea minții, programele mentale și gândirea distructivă

"Cel care este stăpânul minții sale este stăpânul Universului." - Confucius (sau Kong Fu Zi, n. 550 î.Hr.; d. 478 î.Hr.)

Deși este un lucru cunoscut de 2500 de ani, nici în zilele noastre nu este acceptat și aplicat de către toți oamenii. Pare ciudat că nici în era inteligenței artificiale specia noastră nu a învățat încă să-și transforme mintea într-un instrument pe care să se poată baza pentru a trăi o viață plină de bucurie și sens.

Cum probabil știți, 95% dintre comportamentele și reacțiile noastre se produc conform programelor (tiparelor) mentale existente la nivel subconștient, fapt care conduce la multă suferință, frustrări, relații interumane toxice și multe alte neîmpliniri în toate planurile. La prima vedere s-ar putea spune că suntem sclavii subconștientului, însă cei care au lucrat la ei înșiși știu că nu a fost în zadar.


De aceea cred că introducerea în școli a unui obiect (prin clasa a IX-a de exemplu) care să conțină informații despre funcționarea minții, programele mentale și cum se poate evita o gândire distructivă ar putea face ca întreaga societate din viitor să arăte cu totul altfel. 

Cu gândul la rolul vital pe care-l joacă gândirea și mintea în transformarea interioară, m-am gândit să abordez subiectul într-o nouă ediție a emisiunii "Orizontul Cunoașterii" realizată de Constantin Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație). Am discutat despre modul în care funcționează mintea, programele mentale, transformarea gândirii distructive de dragul influenței ei asupra sănătății. Vizionare plăcută și cu folos..


* Dacă ai nevoie de sprijin în transformarea gândirii sau regăsirea echilibrului emoțional sau dorești anumite clarificări despre transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.


Cărți care dezvăluie diverse aspecte despre creierul și mintea noastră și pe care le recomand cu încredere:
- "Manual de utilizare a creierului" -B. G. Bodenhamer, M. L. Hall- comandă online aici-link (vol.1+2);
- "Puterea creierului și uimitoarele sale capacități" -N. si J. Delecroix- comandă online aici-link;
- "Antrenează-ți creierul" -Joel Levy- comandă online aici-link;
- "Cuvintele iți modelează creierul" -A. Newberg, M. R. Waldman- comandă online aici-link;
- "Creierul se transformă" -Norman Doidge- comandă online aici-link;
- "Secretele creierului" -Sandra Aamodt, Sam Wang- comandă online aici-link;
- "Puterea magică a gândului" -David J. Schwartz- comandă online aici-link;
- "Puterea concentrării" -Jack Canfield, Mark Victor Hansen, Les Hewitt- comandă online aici-link ;
- "Puterea minții. Descoperirea și disciplinarea forței mentale" -S. V. Devanda- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și bucurie și inspirație pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



joi, 17 mai 2018

Femeia care a gustat din iad (întâmplări reale) (+ exercițiu)

Sunt mulți cei care cad, dar nu se mai ridică. Îi întâlnim în familie, în cercul de prieteni și/sau cunoscuți sau poate chiar noi înșine am experimentat ceva de acest gen. De fapt, nu cred că a ajuns nimeni la finalul vieții fără să fi trăit măcar o cădere majoră.

Și totuși, fără suferință nu ne putem modela, nu putem construi varianta noastră cea mai frumoasă, acel eu la care visează fiecare. Fericiți sunt cei care au acceptat deja că viața e o înșiruire de lecții din care e necesar să învățăm. Căci ei vor face pace cu viața și vor regăsi pacea din suflet.

Despre materialul de mai jos îmi este foarte greu să vorbesc. Deoarece, deși l-am văzut de două ori și încă o dată pe sărite, nu am reușit să scap de nodul din gât. Dacă sunteți cititori mai vechi ai acestei pagini, atunci ați aflat că intru în povești cu totul și trăiesc fiecare întâmplare ca și cum mi s-ar întâmpla mie. Înainte treaba asta mă lua prin surprindere. Mă fura. Acum o fac conștient deoarece știu că fitness-ul emoțional este profund terapeutic pentru antrenarea minții, dezvoltarea creierului și chiar pentru sănătatea fizică.


*** Din acest motiv vă propun să faceți următorul exercițiu: să ascultați materialul cu ochii închiși, într-o poziție confortabilă, și să plecați (cu totul dacă se poate) în poveste. Ochii închiși vor asigura o mai bună imaginare a celor auzite și mai puține distrageri de la atenția asupra emoțiilor. Dacă reușiți asta, pentru emoții va fi într-adevăr o călătorie asemeni uneia cu un roller coaster (montagne russe). Dar vă pot asigura că la finalul exercițiului veți ieși cu o altă perspectivă asupra realității personale și, într-o anume măsură, asupra vieții.

Povestea de viață este cea a Alinei Ursu -născută în orașul meu (Roman)- un Om care pentru mine reprezintă un erou. Am găsit mai întâi primul ei TED, apoi al doilea, însă mărturisirea de suflet de mai jos mi-a dezvăluit detalii care m-au făcut să devin fanul ei pentru totdeauna. Dacă nu sunteți dispuși să faceți exercițiul, sper măcar să vă aducă inspirație atât cât mi-a adus mie. Vizionare plăcută prin ochii sufletului..


* Dacă treci printr-o experiență dificilă și ai nevoie de sprijin în găsirea unor noi perspective și clarificări - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.


Cărți pline de inspirație pe care le recomaand cu drag (transport gratuit oirunde în țară):
- "Ridică-te din propria ta cenușă mai puternic ca oricând" -Brené Brown- comandă online aici-link;
- "Curajul în sălbăticie" -Brené Brown- comandă online aici-link;
- "Curaj" -Debbie Ford- comandă online aici-link;
- "Viața nu e mereu roz" -Mel Robbins- comandă online aici-link;
- "Trezește uriașul din tine" -Anthony Robbins- comandă online aici-link;
- "Putere nemărginită" (carte audio) -Anthony Robbins- comandă online aici-link;
- "Prezența. Arta păcii și a fericirii" (vol.I+vol.II) -Rupert Spira- comandă online aici-link;
- "Puterea prezentului" - Eckhart Tolle - comandă online aici (link).
***
Dacă ai ajuns pentru prima oară aici, îți urez bun venit! Sper să găsești subiecte care îți plac în lista "Articole recomandate" și în tabelul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗 *>:D< îmbrăţişare


marți, 15 mai 2018

Vindecarea prin gândire între mit și realitate

"Tratamentele false cum ar fi pastilele de zahăr, injecţiile cu soluţii saline şi operaţiile chirurgicale false sunt folosite în mod curent în cadrul testelor clinice moderne pentru a stabili dacă un medicament anume, o operaţie chirurgicală sau un tratament sunt cu adevărat eficiente. Termenul de placebo este derivat dintr-o expresie latină care înseamnă "voi fi pe plac" şi a apărut în limbajul medical cu mult timp în urmă, indicând tratamentele inerte oferite în mod tradiţional pacienţilor nevrotici pentru a-i calma.

Secole la rând, medicii le-au prescris pacienţilor lor tratamente fără date clinice pentru a dovedi că acestea funcţionează. Nimeni nu a pus vreodată la îndoială eficacitatea tratamentelor prescrise şi nu a făcut studii pentru a dovedi că acestea sunt cu adevărat eficiente. Medicii nu făceau decât să amestece diferite tonice și să le administreze pacienţilor lor, care începeau să se simtă mai bine, cel puţin o perioadă de timp. Alternativ, medicii deschideau chirurgical un pacient şi îl operau, după care simptomele se puteau îmbunătăţi sau nu. Abia la sfârşitul secolului al XIX-lea a apărut ideea folosirii de placebo-uri în studiile clinice.

În anul 1955, The Journal of the American Medical Association a publicat un articol devenit celebru, semnat de dr. Henry Beecher şi intitulat „Puternicul placebo“. Dr. Beecher a declarat în el că dacă le administrezi oamenilor medicamente, mulţi dintre ei se simt mai bine, dar dacă le administrezi apă cu sare sau cu un alt ingredient inert, circa o treime din ei se vindecă la rândul lor, nu doar în mintea lor, ci chiar în plan fiziologic, într-o manieră care poate fi demonstrată clinic(...).

Articolele citite m-au pus pe gânduri. De fapt, ce este efectul placebo? Până când mi-am început cercetările, nu m-am gândit niciodată cu adevărat la această întrebare. Cu toţii ştim că oamenii supuşi testelor clinice se simt mai bine după ce sunt trataţi cu simple pastile din zahăr. De ce? Abia atunci mi-am dat seama că răspunsul la această întrebare reprezintă cea mai bună dovadă că mintea poate afecta corpul fizic. Dacă un procent din oamenii supuşi testelor clinice se simt mai bine pentru simplul motiv că sunt convinşi că primesc un medicament sau un tratament autentic, înseamnă că ei sunt vindecaţi exclusiv de mintea lor." - fragment din cartea "Vindecarea cu ajutorul minții" scrisă de Lissa Rankin.


În continuare, Dr. Lissa Rankin spune că a descoperit studii publicate în revistele de specialitate care arată că: aproape jumătate din pacienţii bolnavi de astm se simt mai bine după ce primesc un inhalator fals sau beneficiază de o şedinţă falsă de acupunctură, aproximativ 40% din oamenii care suferă de migrene se simt mai bine atunci când primesc un placebo, jumătate din suferinzii de colită se simt mai bine după un tratament placebo, mai bine de jumătate din bolnavii de ulcer studiaţi nu mai au dureri atunci când li se administrează un placebo, acupunctura falsă reduce bufeurile de căldură la jumătate din paciente (în timp ce cea reală le reduce la doar un sfert din paciente) și nu mai puţin de 40% dintre femeile infertile rămân însărcinate atunci când li se administrează medicamente placebo pentru infertilitate.

Asta înseamnă că mintea omului chiar are puterea să vindece corpul. Însă nu trebuie să pierdem din vedere condiția esențială: să fie convins că acel placebo îl poate vindeca (să creadă fără să se îndoiască). Dar..., atunci când un medic îi recomandă pacientului un "medicament" (în realitate placebo) e una, iar când acesta încearcă să se vindece singur sau să se convingă pe sine că se poate vindeca cu ajutorul minții proprii e cu totul altă situație.

După ce informațiile de mai sus care au ajuns să se "împrăștie" suficient, așa cum se întâmplă de obicei, au apărut și multe extinderi forțate/exagerate ale ideii inițiale, fără alte studii științifice. De la asta până la inventarea unor noi terapii nu a mai fost decât un pas :))

Pentru că am observat o "invazie" de terapii care mai de care cu nume mai ciudate și/sau bombastice, m-am gândit să aduc câteva clarificări care pot ajuta pe cei interesați să aplice sau nu o metodă/terapie nouă despre care au aflat. Așa că am abordat subiectul într-una dintre edițiile emisiunii "Orizontul Cunoașterii" realizată de Constatin Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație).

Urmărind emisiunea veți afla despre importanța gândirii în autovindecare, când și cum funcționează "noile" terapii, importanța regăsirii echilibrului mental și emoțional în vindecare și două experiențe personale în acest sens. Vizionare plăcută și cu folos..



Cărțile pe care le-am folosit în ultimii 10 ani - care m-au menținut sănătoasă fără să iau medicamente, suplimente de nici un fel și fără nici regim alimentar - sunt următoarele (transport gratuit oriunde în țară):
- "Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor" -Jacques Martel- comandă online aici-link;
- "Boala ca șansă. Cum sa descifram mesajul ascuns al bolii" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Boala ca simbol" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Puterea vindecătoare a bolii" -Thorwald Dethlefse, Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Vindecarea cu ajutorul minții" -Lissa Rankin- comandă online aici-link;
- "Corpul tău știe răspunsul" (despre care am vorbit în emisiune) -David I. Rome- comandă online aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt peste 600 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege 😄 Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista "Articole recomandate" sau cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



vineri, 4 mai 2018

O singură soluție pentru toate formele de ură

"Fetiţa privea pe fereastra noii case în care se mutase cu familia. Vecina întindea rufele la soare. La un moment dat, copila îi spuse mamei: "Vecina noastră nu prea ştie să spele rufele; uite ce murdare le întinde pe culme." Mama nu răspunse nimic. Peste două zile, fetiţa remarcă acelaşi lucru. Rufele vecinei erau la fel de murdare.

Spre sfârşitul săptămânii, copila observă o schimbare şi-i spuse mamei: "Se vede că vecina noastră a învăţat să spele rufe. Hainele pe care le întinde acum la soare nu mai sunt aşa murdare." Mama îi răspunse: "Astăzi, am venit mai devreme acasă, şi, cât erai încă la şcoală, am reuşit să spăl geamul prin care o vezi pe vecina."

Se întâmplă fiecăruia să vadă de multe ori realitatea deformată. Cel mai adesea ea e deformată de bănuielile, suspiciunile şi prejudecăţile pe care le are. E nevoie ca din când în când să spălăm geamul, astfel încât să reducem la maxim cantitatea de suspiciune şi prejudecăți care ne întunecă percepțiile, şi, atunci, lumea va fi cu siguranţă mai bună.


Povestea de mai sus am auzit-o azi dimineață la radio. Și mi-a plăcut atât de mult deoarece exprimă într-un mod atât de simplu motivele pentru care trăim într-o lume în care fiecare om judecă sau critică pe oricine deși cei mai mulți nu cunosc nimic sau cunosc mult prea puțin despre cei pe care-i pun la zid.

Experiențele pe care le-am trăit de-a lungul vieții mi-au demostrat că toți oamenii au ceva în comun: se topesc atunci când întâlnesc pe cineva care NU-i judecă. Care-i acceptă NE-condiționat. Care-i lasă SĂ FIE așa cum sunt. Desigur, sunt mulți cei care, datorită experiențelor abuzive trăite, sunt suspicioși și nu se deschid cu una cu două.. Însă, pentru cei care au răbdare, muuultă răbdare, vor avea ocazia să-i vadă.. înflorind.

Sunt convinsă că Omul poate ajunge să renunțe la judecăți și presupuneri asupra celorlalți lucrând cu sine însuți în mod susținut. Sunt convinsă că poate chiar să-și vindece ura, invidia sau altele din aceeași gamă. Și, deoarece am întâlnit puține persoane care lucrează serios la asta, continui să fiu profund impresionată de fiecare dată când găsesc câte o poveste de viață a unui om care a reușit să-și schimbe percepția despre ceilalți și viața însăși. 

O astfel de poveste este cea a lui Christian Picciolini. El a reușit să se transforme radical și chiar a găsit o soluție surprinzătoare și contraintuitivă pentru toate formele de ură. M-am grăbit să traduc această poveste tulburătoare și să o dau mai departe aici pentru porția imensă de înțelepciune și inspirație pe care o oferă. Sper să vă placă măcar la fel de mult cât mi-a plăcut și mie.. Vizionare plăcută :)


* Dacă vrei să faci schimbări în modul în care-i percepi pe ceilalți și să-ți armonizezi relațiile sau dacă treci printr-o experiență dificilă și ai nevoie de sprijin în găsirea unor noi perspective și clarificări - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.

Pentru că judecata celorlalți are o foarte clară legătură cu umbra noastră a fiecăruia, recomand în continuare articolele: Mituri despre umbra noastra de fiecare ziOglindă, oglinjoară, ce-a mai rămas de... integrat? și Cum ajung oamenii să fie răi. De (re)văzut documentarul din "musai list" pe care-l puteți viziona aici-link. Și ceva special aici-link.

Cărți pe care le recomand cu căldură spre clarificarea aspectelor de mai sus (transport gratuit oriunde în țară):
- "De ce oamenii buni fac lucruri rele" - comandă online aici-link;
- "Umbra din noi" -Verena Kast- comandă online aici-link;
- "Partea întunecată a căutătorilor de lumină" - comandă online aici-link;
- "Secretul umbrei" - comandă online aici-link;
- "Efectul umbrei" - Debbie Ford, Deepak Chopra și Marianne Williamson - comandă online aici-link;
- "Iubirea înseamnă renunțarea la frică" -Gerald G. Jampolsky- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este Dezvoltarea Personală Integrală așa cum am definit-o mai demult aici-link. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate" și cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


luni, 30 aprilie 2018

Cea mai simplă cale către Conștiență

Trăim vremuri în care din ce în ce mai mulți oameni se simt blocați în diverse situații de viață. Fie că este vorba de relații toxice sau unele în care nu se mai regăsesc, fie de un loc de muncă nepotrivit sau în care se simt abuzați, sentimentul de blocaj este același, seamănă cu cel pe care l-am avea dacă am fi închiși într-o cutie.

Dacă cineva ne întreabă de ce nu ieșim din situația X dacă tot ne aduce disconfort sau chiar suferință, mintea noastră fabrică o mulțime de scuze care de care mai complexe care să ne justifice starea de fapt și faptul că acceptăm respectivul compromis. Desigur, ne place să găsim cât mai mulți vinovați "externi" pentru acea situație (o "poveste" despre care voi vorbi altă dată 😁)

Însă vine un moment pentru fiecare când ne dăm seama că trebuie să ne asumăm situațiile de viață în care suntem deoarece sunt rezultatul mentalității noastre și deciziilor personale pe care le-am luat de-a lungul vremii și că doar noi înșine ne putem "extrage" din oricare "cutie" în care am intrat (întotdeauna de bună voie dar nu întotdeauna în mod conștient).

După o luuuungă analiză profundă a experiențelor de viață prin care am trecut de-a lungul timpului și una la fel de profundă a metodelor de conștientizare și autocunoaștere existente, am ajuns la concluzia că cea mai simplă cale spre conștiență și clarificare este autoinvestigația (unii o numesc introspecție dar nu este același lucru). Ce poate fi mai simplu decât să ne punem întrebări?

Ei..., având în vedere că nu obișnuim să fim foarte sinceri cu noi înșine (deoarece e atât de inconfortabil 😁), autoinvestigația pare ceva foaaaarte complicat. În acest context, e nevoie să găsim în noi înșine curajul (link) de a formula acele întrebări ale căror răspunsuri să nu mai reprezinte scuze pentru situațiile în care ne aflăm. Iar curajul îl vom găsi în interiorul nostru doar atunci când ne săturăm cu adevărat de blocajul respectiv.


Rezultatele unei autoinvestigații conduse cu sinceritate maximă sunt uimitoare și conduc către clarificări de neimaginat. Chiar dacă răspunsurile pe care le găsim la propriile întrebări sunt inconfortabile, acestea au darul de a ne apropia de noi înșine, de Esența care suntem (despre care vorbea Gangaji atât de simplu și frumos aici-link).

Mă bucur să dau mai departe astăzi un material video care reflectă într-un mod aparte transformările profunde pe care le aduce autoinvestigația în viața unui om: simplitatea, claritatea și încrederea care radiază pur și simplu... o să vedeți de ce spun asta după ce îl vizionați.

Materialul conține o mărturisire care a avut loc la un satsang al lui Mooji și cred că este una reprezentativă pentru cei care au pătruns cu înțelegerea esența din care suntem alcătuiți. Modul în care crește intensitatea mesajului este... într-un fel. Un material pe care îl consider terapeutic în cazul în care este parcurs nu doar cu mintea deschisă ci și cu.. simțirea..


Un exercțiu oferit de Mooji găsiți în articolul Liniștea care durează; conștientizări pline de claritate în: Cine ești tu cu adevărat. Un documentar important care cuprinde o viziune complexă asupra "părții întunecate" a minții noastre găsiți aici-link.

Recomand cu drag următoarele cărți care constituie un suport important în autoinvestigatie (toate beneficiază de transport gratuit oriunde în țară):
- "Doar rămâi tăcut" -H.W.L. Poonja (Papaji - maestrul lui Mooji)- comandă online aici-link;
- "Evanghelia lui Ramana Maharshi" -Ramana Maharshi- comandă online aici-link;
- "Cine Sunt Eu?" -Ramana Maharshi- comandă online aici-link;
- "Eu sunt acela. Dialoguri despre absolut" -Nisargadatta Maharaj- comandă online aici-link;
- "Dizolvarea egoului. Realizarea sinelui" -David R. Hawkins- comandă online aici-link;
- "Eliberarea de cunoscut" -Jiddu Krishnamurti- comandă online aici-link;
- "Experiența conștientizării" -Ovidiu Brazdău- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual ne ajută să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


miercuri, 18 aprilie 2018

Ce sunt, de fapt, emoțiile (explicația științifică)

"Străvechea poveste a emotiei sună așa: cu totii ne naștem având aceste emotii, ele fac parte din zestrea noastră genetică, sunt fenomene distincte si recognoscibile care există în noi. Atunci când se întîmplă ceva în lume, fie că este vorba despre un atac armat ori doar despre o privire seducătoare, emoțiile apar rapid și automat, ca si cum cineva ar apăsa un buton. Chipul nostru transmite emoțiile prin zâmbete, prin încrețirea frunții, priviri încruntate și alte expresii caracteristice pe care oricine le recunoaste cu ugurință. Vocea transmite emoția prin râsete, strigăte și plânsete. Postura corporală ne trădează sentimentele de fiecare dată când facem un gest, chiar și atunci cind lăsăm pur și simplu umerii în jos.

Știința modernă are o explicație care este în consonanță cu această poveste. Este vorba despre ceea ce eu numesc perspectiva clasică asupra emoției. Potrivit acesteia, tremurul vocii cuiva a provocat o reacție în lanț care s-a declanșat în creierul meu. Un anumit set de neuroni - să-i spunem "circuitul tristeții" - s-a activat și a determinat chipul și trupul meu să reacționeze într-un anumit mod. Sprâncenele s-au apropiat, m-am încruntat, am lăsat umerii în jos și am plâns. Acest presupus circuit a declanșat și schimbările fizice din corpul meu, ducând la creșterea frecvenței ritmului cardiac și a respirației, la activarea glandelor sudoripare și la constrictia vaselor de sânge. Complexul acesta de mișcări în interiorul și exteriorul corpului este considerat a fi asemenea unei "amprente" după care identificăm în mod distinct tristețea, exact asa cum amprentele digitale vă identifică doar pe dumneavoastră.

Perspectiva clasică asupra emoției susține faptul că în creierul nostru există mai multe astfel de circuite ale emoției și că fiecare ar produce un set distinct de schimbări, adici o amprentă. Poate un coleg de serviciu care vă agasează vă declanșează "neuronii furiei" și atunci vă crește tensiunea arterială vă încruntați, urlați, simțiți cum clocotește furia. Sau poate o știre alarmantă vă declanșează "neuronii fricii" și atunci inima începe să bată cu putere, înghețați de frică și simțiți fiori de groază. Deoarece resimțim furia, bucuria, surpriza și alte emotii ca stări clare și ugor de identificat, ideea că fiecare emoție ar avea un tipar subiacent care o definește la nivelul creierului și al corpului nostru pare rezonabilă.

Conform tezei clasice, emoțiile sunt rezultate ale evoluției; cu mult timp in urmă, ele ne-au ajutat să supraviețuim, iar acum sunt o componentă statornică a structurii noastre biologice." - fragment din cartea "Cum iau naștere emoțiile. Viața secretă a creierului" scrisă de Lisa Feldman Barrett.


Dar iată că, după ce ultimele descoperiri au fost puse cap la cap, acestea demonstrează că emoțiile nu sunt ce par a fi. În ultimii 25 de ani, Lisa Feldman Barrett - profesor de psihologie la Universitatea Northeastern, cercetător în neuroștiințe - a descris expresii faciale, a scanat creiere și a analizat sute de studii de fiziologie pentru a înțelege ce sunt, de fapt, emoțiile. În discursul său pe care l-am ales pentru astăzi, ea împărtășește rezultatele cercetărilor sale și explică de ce am putea avea mai mult control decât credem asupra propriilor emoții.

Mă bucur că aceste descoperiri aduc motive în plus care demonstrează de ce nu e deloc indicat să ne luăm după prima impresie atunci când cunoaștem pe cineva. Vizionare plăcută și cu folos.. (*reamintesc că subtitrarea apare doar pe laptop/desktop, nefiind accesibilă de pe majoritatea telefoanelor)


* Dacă vrei să-ți formezi un control mai bun asupra emoțiilor sau dacă treci printr-o experiență dificilă și ai nevoie de sprijin în găsirea unor noi perspective și clarificări - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***

Cărți pe care le reomand cu încredere (transport gratuit oriunde în țară):
- "Cum iau naștere emoțiile. Viața secretă a creierului" -Lisa Feldman Barrett- comandă online aici-link;
- "Emoții date pe față" -Paul Ekman- comandă online aici-link;
- "Cartea gesturilor" (ce trădează emoțiile) -Peter Collett- comandă online aici-link;
- "Creierul si inteligenta emotionala" -Daniel Goleman- comandă online aici-link;
- "Emoții vindecătoare" -Daniel Goleman, Dalai Lama- comandă online aici-link;
- "Emoții distructive" -Daniel Goleman, Dalai Lama- comandă online aici-link;
- "Cum să-ți controlezi furia" -Albert Ellis, Raymond Chip Tafrate- comandă online aici-link;
- "Emoțiile, cum ne putem elibera de mânie, gelozie și teamă" -Osho- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau materiale video ce aduc bucurie pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...