"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

miercuri, 27 februarie 2013

Puterea imaginii


Că tot vorbeam de condiționări în articolul trecut...

Acum căteva zile, am văzut la una dintre televiziunile naționale un experiment. O domnișoară drăguță s-a îmbrăcat cu o fustă scurtă, pantofi cu toc, etc. și machiată adecvat (deși nu strident), apoi a fost filmată în timp ce se învârtea într-o stație de metrou uitându-se la telefon ca și cum ar fi așteptat ca acesta să sune. În costum, cu geacă sau în trening, la prima, la a doua sau a n-a tinerețe, singuri sau la brațul soțiilor, aproape toți bărbații au fost furați de "peisaj", mulți chiar și-au încercat norocul cerând domnișoarei numărul de telefon.

Apoi, aceeași domnișoară a schimbat fusta scurtă cu o pereche de blugi clasici, și-a prins părul lung într-un coc cuminte și a revenit în același loc privind același telefon. Așa cum probabil bănuiți, nici un bărbat nu a mai întors capul, nimeni nu i-a cerut numărul de telefon.

Deși destul de mulți suntem de acord cu faptul că aspectul fizic nu ar trebui să conteze atât de mult, acest lucru se întâmplă și uneori creează adevărate drame în sufletul celor care nu s-au născut la fel de înzestrați ca și alții.

Mulți oameni cred că fotomodelele sunt fericite pentru că natura a fost atât de generoasă cu ele. Așa o fi? Iată ne vorbește despre asta într-un mod amuzant - Cameron Russell - fotomodel cu o experiență de 10 ani. Vizionare plăcută!


Cred că nici o experiență pe care o trăim nu este ușoară, iar faptul că unora le este mai ușor decât altora este pâna la urmă o iluzie. 
"Realitatea este doar o iluzie, însă este una foarte persistentă." - Albert Einstein


Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Tot ce vei găsi în acest spațiu virtual ne ajută să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



marți, 26 februarie 2013

Viața între condiționare și libertate

Fie că vrem sau nu să o recunoaștem, fiecare dintre noi se supune unor condiționări.

Chiar dacă nu suntem pe deplin conștienți de fiecare dintre acestea, chiar dacă am pierdut șirul motivelor pentru care ne supunem lor, chiar dacă le-am acceptat din partea societății sau ni le-am aplicat singuri, este totuși bine să le (re)cunoaștem pentru că numai prin conștientizare ne putem elibera de ele.

Fără pretenția de a fi epuizat subiectul, iată câteva păreri legate de condiționările care ne opresc din a trăi pe deplin fluxul armoniei vieții - într-o nouă ediție a emisiunii "Viața privită prin ochii sufletului" realizată de Maria Avrămasca (Mulțumesc Mariei pentru invitație).

Vizionare plăcută!


Nu am considerat necesar să ofer soluții deoarece soluțiile sunt specifice fiecăruia și doar noi (fiecare) știm ce e mai bine pentru noi, însă așa cum spuneam și pe parcursul acesteia, conștientizarea condiționărilor duce în principal la diluarea/dizolvarea lor și mai ales la găsirea soluțiilor respective.

Informații conectate cu acest subiect se găsesc în emisiunile:
Alte ediții ale acestei emisiuni pot fi găsite aici (click).


Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este Dezvoltarea Personală Integrală așa cum am definit-o aici-link. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând lista "Articole recomandate" și cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare


duminică, 24 februarie 2013

Recomandare film - V

Cred că de existența extratereștrilor nu se mai îndoiește nimeni. Sau da..? :))
Mai "buni" sau mai "răi", mai verzi sau mai gri, mai înalți sau mai scunzi, cu ochii mari și rotunzi sau mai alungiți,....cu toții avem în minte o imagine ale unora dintre rasele extraterestre.
Dar deoarece astăzi este o zi destinată relaxării, nu vreau să pornesc o discuție despre posibilele lor acțiuni sau despre cât de pregătiți sau nu suntem pentru a-i vedea/întâlni.
Astăzi vreau doar să recomand un film SF care mi-a plăcut deși producția lui a încetat înainte ca acțiunea să ajungă la final. Până la urmă, faptul că nu are final are un mare avantaj: fiecare dintre cei ce îl vizionează poate îl continua în imaginație așa cum dorește.
Este vorba despre filmul SF - V - apărut în 2009.
Acțiunea filmului începe cu apariția unei nave pe Pământ cu o civilizație extraterestră plină de bune intenții (la suprafață). Adevăratele lor intenții se dezvăluie însă pe parcursul celor 22 de episoade, care sunt pline de suspans și acțiune.
Serialul este creat de Kenneth Johnson, iar din distribuție fac parte nume cunoscute ale postului de televiziune ABC precum: Elizabeth Mitchell, Morris Chestnut, Scott Wolf and Joel Gretsch, Morena Baccarin, etc. Chiar dacă serialul a fost anulat după două sezoane, cred că merită vizionat pentru felul în care reflectă lucrurile, iar faptul că nu este finalizat ne oferă posibilitatea să construim cu ajutorul imaginației orice final al acțiunii acestuia. Iată aici doar episodul 1 (pilot), celelalte le găsiți pe link-urile de mai jos. Vizionare plăcută!


Filmul poate fi vizionat pe acest site-link ocolind cu răbdare reclamele ce se deschid automat la accesarea paginilor fiecărui episod.
Dacă ai ajuns pe acest blog pentru prima dată, îți urez bun venit! M-aș bucura să găsești lucruri care să-ți placă. Ideea de bază a blogului este dezvoltarea personală integrală așa cum am descris-o aici (click!). Pentru a căuta subiectul care te interesează poți folosi lista "Articole recomandate" sau cea cu cuvinte cheie, ambele fiind în coloana din dreapta.
Cu drag   *>:D< îmbrăţişare 

vineri, 22 februarie 2013

Remember - Debbie Ford ♥



Când cineva drag pleacă dincolo tristețea își face loc în sufletul nostru.
Când cineva care ne-a dăruit din înțelepciunea proprie pleacă, spre acea persoană se îndreaptă gândurile noastre de profundă recunoștință.  
Pentru cei care întâlnesc pentru prima dată numele lui Debbie Ford, reamintesc aici că este autoarea a 8 cărți de self-help traduse în 26 de limbi și vândute în peste un  milion de exemplare - dintre care cele mai cunoscute sunt Partea întunecată a căutătorilor de lumină, Secretul Umbrei, Întrebările Potrivite - și este pilonul principal al realizării filmului documentar de excepție Efectul Umbrei pe care l-am postat într-un articol aici (click!). Deși unii ar putea spune că ideea de bază a acestor cărți (existența umbrei) nu este nouă ci a fost introdusă inițial de Carl G. Jung, meritul lui Debbie Ford este acela de a fi expus această idee într-o astfel de formă încât să fie pe înțelesul tuturor și de a da atâtea exemple în aceste cărți încât să cuprindă majoritatea situațiilor posibile tot cu scopul de a aduce argumentele necesare acceptării părților noastre ce formează umbra. Consider meritul ei ca fiind unul foarte important atâta vreme cât fără aportul ei, acest concept ar fi doar în sfera precocupărilor celor pasionați de psihologie sau filozofie și nu ar mai fi ajutat atât de mulți oameni să-și recapete echilibrul interior.
DebbieFord a plecat din această lume acum câteva zile (17 februarie) fiind bolnavă de o formă rară de cancer, la vârsta de 57 de ani.
Cartea Partea întunecată a căutătorilor de lumină a însemnat pentru mine enorm. De aceea, Debbie este pentru mine cineva foarte drag.
A plecat pregătită și împăcată cu sine însăși.
"Mă simt pregătită pentru că așa cum am scris în noua mea carte Curajul, cred că toate experiențele mele de viață sunt aici, nu doar pentru a sprijini evoluția sufletului meu, ci pentru a sprijini și să folosi și celorlalți."


Din nefericire la plecarea unui astfel de om gândurile de profundă recunoștință nu sunt singurele gânduri care apar în diverse articole, și nu vorbesc aici doar de acest caz ci în general, despre plecarea unui învățător.
De la cei care dăruiesc înțelepciune, oamenii au așteptări mari, uneori imense. Într-un mod vizibil sau uneori subtil, pe cei de la care învățăm lucruri îi vrem pur și simplu perfecți. Așteptările apar nu doar din cauza dorinței noastre de a vedea în ei exemple,  perfecțiune, de a avea eroi ca modele ci și din cauza dorinței de a dărâma piedestaluri despre care am vorbit aici (click!).
Mai clar spus, în astfel de situații, în anumite medii se pot auzi lucruri precum: "păi dacă a murit cu toate că a știut și predat aceste lucruri înseamnă că ceea ce spunea nu e ok" sau "înseamnă ca totul e doar ipocrizie, nici ea însăși nu aplica ce spunea".
Eu cred că viața noastră se desfășoară până la un punct între alegerile noastre umane și alegerile spiritului nostru (a scânteii noastre divine) și foarte puțini oameni au ajuns să înțeleagă alegerile spiritului. Pentru că alegerile umane nu coincid cu alegerile spiritului, moartea corpului fizic nu este una "anunțată" nici măcar în cazul maeștrilor sau a învățătorilor. Însă desigur, nu e nevoie să avem cu toții aceeași părere despre asta.

Până la urmă, oricare ar fi credințele noastre, acestea nu ar trebui să umbrească în nici un fel opera unui om și amprentele extraordinare ale acestei opere asupra vieților noastre. Dincolo de acestea, curajul ei de a-și pune sufletul în palmele noastre prin intermediul acestor cărți este unul care va rămâne un adevărat exemplu.
Să ne amintim cu drag de acest suflet minunat... simțind ce transmite aici - dincolo de cuvinte:


Să-ți fie drumul lin, drag suflet curajos *>:D< îmbrăţişare
Vei rămâne mereu un izvor minunat de inspirație pentru oameni 
***
Dacă nu ați văzut deja, ar fi minunat să vizionați filmul Efectul Umbrei aici (click!)

Cu drag *>:D< îmbrăţişare 

"Aveți, prin naștere, dreptul de a fi întregi, de a avea totul. E nevoie doar de o modificare a percepției voastre, de o deschidere a inimii. Atunci cand poți să-i spui celui mai profund și mai întunecat aspect din tine însuți "eu sunt acesta", atunci poți ajunge la adevarata iluminare. Asumarea părților pe care până acum le-am respins, proiectându-le în întunericul umbrei, reprezintă cea mai sigură modalitate de a ne actualiza întregul potențial uman. Dacă ne împrietenim cu ea, umbra devine o hartă divină. Citită și urmată corect, ea ne poate reconecta cu viața pe care ar trebui să o trăim, cu personalitatea pe care ar trebui să o avem și cu contribuția pe care ar trebui sa o oferim societății." ~ Debbie Ford




marți, 19 februarie 2013

Exercițiu de imaginație (3)

George A. Dorsey spunea că "joaca este începutul cunoașterii".
După ce devenim adulți ne rămâne jocul imaginației, un instrument foarte prețios dealtfel, deoarece, printr-un antrenament adecvat, acesta ne poate pregăti foarte bine diverse situații de viață, dacă jocul este luat în serios.
Pentru mine, așa cum am mai spus, filmele au fost și sunt mereu o ocazie foarte bună de fitness emoțional și mental ca și probabil pentru mulți dintre voi.
M-am gândit să recomand astăzi un film cel puțin interesant pe care, dacă nu l-ați văzut deja, merită să-l vizionați, măcar ca și un exercițiu de imaginație. După părerea mea, consider că viziunea filmului este un potențial posibil al lucrurilor care se întâmplă dincolo, dar nu cred că este unic ca și posibilitate. Și asta deoarece este "loc" pentru o infinitate de posibilități, cum spuneam și aici (click).
Dar....cum ar fi dacă ar fi...așa?


Dacă este prima dată când ai ajuns pe această pagină, poți vedea celelalte articole din categoria "exercițiu de imaginație" aici (click!).
Cu drag  *>:D< îmbrăţişare

vineri, 15 februarie 2013

Informații care mi-au schimbat viața (5)

Pe zi ce trece apar din ce în ce mai multe confirmări ale puternicei legături ce există între starea noastră psihică și starea corpului nostru fizic. În plus, numeroase studii științifice vin în număr din ce în ce mai mare să demonstreze influența pe care o au credințele noastre asupra gradului în care diversele tratamente pe care le folosim reușesc sau nu să trateze diferitele dezechilibre fizice pe care le simțim.

Din seria informațiilor insuficient popularizate reunite sub titlul de mai sus aduc astăzi în atenție un film documentar apărut în toamna lui 2011 care conectează într-un mod inedit informații privind necesitatea vitală a tratării ființei umane ca ansamblu spirit-minte-corp în toate situațiile și neapărat când vine vorba de tratamente și vindecări.

Este vorba despre documentarul "Project 10-10-10: Pill or Perception" ("Proiectul 10-10-10: Pastilă sau Percepție") realizat de Darren Manden şi Theresa Grainger, film care aduce împreună specialiști de renume precum: Bruce H. Lipton, Joe Dispenza, Robin Kelly, Pat Armitstead, Daniel Astinotti, Dana Bilbe, John Francis, Theresa Grainger, Camillia Temple, Rob McIntyre, Deborah Murtagh, Don Kaimi Pilipovich şi Richard Moat.

Consider că este inutil să fac o descriere mai amplă filmului deoarece titlul acestuia și numele recunoscute ale participanților îl recomandă deja, așa că voi da doar două citate:

"Orice ai decide să faci, primul pas este de a lua o decizie, că te vei mişca într-o direcţie diferită  de cea de până acum şi, în al doilea rând, că vei acţiona."

"Noi trăim într-o asemenea stare de contracţie, încât ratăm momentul prezent, adeseori. Există procese care-ţi permit să devii regizorul propriului "film", în care-ţi poţi lăsa deoparte trecutul şi crea viitorul, la un nivel de conştientizare cu totul nou."

Întrebarea este: Tu vrei să devii regizorul vieții tale?


Recomand cărțile lui Bruce Lipton
- "Biologia credinței" - comandă online aici-link sau aici-link;
- "Evoluția spontană" - comandă online aici-link sau aici-link;
- "Efectul de lună de miere" - comandă online aici-link sau aici-link.
***
Post-editare:
În completarea acestor idei vin și informațiile din articolele:

Din seria "documentare musai de văzut" le recomand pe cele de aici-link și aici-link.

Cărți care susțin aceste informații și pe care le recomand cu căldură celor interesați (*transport gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
- "Puterea vindecătoare a bolii" -T. Dethlefse, R. Dahlke- comandă online aici-link - registrul bolilor, tabel sinoptic al corespondenței dintre părțile corpului, organele sale și sensul lor simbolic;
- "Boala ca simbol. Manual de psihosomatică" -R. Dahlke- comandă online aici-link - compendiu cu 400 de tablouri clinice, peste 1.000 de simptome organizate în sistem alfabetic, regiunile corporale și organele în interpretarea lor simbolică pentru omul sănătos + registru cu simptomele maladive;
- "Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor" -Jacques Martel- comandă online aici-link - un dictionar complet al bolilor și al afecțiunilor aflate în strânsă legătură cu conflictele generate de gânduri, sentimente și emoții, informații ce pot facilita înțelegerea simbolică, realizată de creier, și care ne ajută să conștientizăm conflictul ce generează o anumita boală;
- "Boala ca șansă" -R. Dahlke- comandă online aici-link;
- "Vindecarea cu ajutorul minții" -Lissa Rankin- comandă online aici-link;
- "Remediul împotriva fricii" -Lissa Rankin- comandă online aici-link;
- "Secretele autovindecării" -Maoshing Ni- comandă online aici-link.
***
Dacă este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți urez bun venit! Este o pagină cu materiale care ne ajută să devenim mai buni și mai conștienți în alegerile noastre. Poți alege mai ușor un subiect cu ajutorul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗

miercuri, 13 februarie 2013

Iubirea care aduce renașterea

Există povești de viață care ne reamintesc puterea extraordinară de a renaște ce există ascunsă în fiecare dintre noi. Există de asemenea povești de viață care ne reamintesc adevăratele valori și printre acestea, cea mai importantă - iubirea necondiționată - care depășește imaginația noastră în mare parte limitată și care are putere vindecătoare.
Iată astăzi încă o poveste care are ambele valențe de mai sus și pentru care nu voi face nici un fel de introducere deoarece imaginile spun de ajuns, iar sufletul nostru înțelege oricum fără cuvinte...


Update: După ce am preparat video-ul am găsit și unul pe youtube, iată-l:


Alte detalii despre această poveste emoționantă găsești pe canalul de Youtube al lui Taylor Morris - aici (click!).
Celelalte povești de viață pe care le-am adus pe această pagină pot fi văzute aici (click!).

Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și bucurie în plus. Listele "Articole recomandate", cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus) te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


duminică, 10 februarie 2013

Darul diversității personalității umane

Suntem ființe sociale prin natura noastră însă felul în care relaționăm cu ceilalți este unul specific fiecăruia cum tot specifică este și măsura în care ne dorim să fim mai mult sau mai puțin timp în prezența celorlalți.
Deși la prima vedere ce am spus aici este un lucru firesc și acceptat, putem observa cu ușurință că oamenii extrovertiți (numiți și "deschiși") sunt în mod vizibil preferați de societate - sunt angajați mai ușor, sunt preferați în funcții de conducere, etc - față de cei introvertiți (sau așa numiți "închiși"). Probabil asta se întâmplă și din cauza faptului că trăim în epoca socializării.

Preferința societății pentru persoanele extrovertite face ca multe lucruri din viața noastră să fie proiectate special pentru acestea și să nu țină cont de nevoile persoanelor introvertite.
Despre implicațiile acestui fapt și despre ce pierdem ca societate prin acest tip de discriminare ne vorbește într-un discurs emoționant a lui Susan Cain - avocat, scriitoare și speaker - autoarea cărții “Liniște: Puterea introvertiților într-o lume care nu se poate opri din vorbit”.
Vizionare plăcută! 


Tot despre un dar al diversității găsiți un alt discurs aici (click!).
Iar dacă ai ajuns pe această pagină pentru prima dată, aparent fără legătură, te invit și aici (click!)
Cu drag   *>:D< îmbrăţişare

vineri, 8 februarie 2013

Durerile nașterii unei noi viziuni asupra Lumii [documentar nou]

"La Răscruce de Drumuri" este un documentar nou (din decembrie 2012) care aduce argumente noi în vederea schimbării mentalității la nivel de societate plecând de la nivel individual pentru a crea însfârșit Noua Lume în care să trăim cu toții în deplină armonie.

Documentarul conectează informații în majoritate noi astfel încât explică foarte clar necesitatea acestei schimbări pe care trebuie să o facem fiecare, în mod individual dar împreună. Realizarea aparține lui Joseph Ohayon - regizor, scriitor și speaker - cunoscut pentru abilitatea sa de a aduna piesele puzzle-ului informațional actual și pentru aceea de a avea o privire de ansamblu asupra întregului numit Lumea noastră. Joseph Ohayon scrie și realizează documentare și este gazdă a unor talk-show-uri de televiziune din Israel și SUA, și, de asemenea, susține prelegeri ce care au ca subiect principal necesitatea adaptării noastre la o lume tot mai interconectată.

După descrierea regizorului - "Filmul explorează adâncimi ale condiției umane actuale și apariția unei noi viziuni asupra lumii, viziune care să recreeze lumea noastră de la interior spre exterior."

Documentarul aduce împreună descoperiri și constatări din biologie, psihologie, științe de rețea (network), știința sistemelor, afaceri, cultură și mass-media, dezvăluind mecanismele interioare ale experienței umane în secolul XXI și îndemnând pe cei ce îl vizionează să "iasă din cutie" și să conteste presupunerile/prejudecățile lor despre cine suntem cu adevarat, și de ce facem ceea ce facem. Toate aceste informații sunt plasate în contextul evolutiv actual: tulburări sociale, dezastre naturale și economice și alte eșecuri - context care ne-a adus în situația pe care o trăim astăzi. Acest context pregătește pașii unei noi viziuni integrate asupra lumii, viziune care își croiește drum prin puterea rețelelor sociale în prim-planul conștiinței noastre personale și colective.

Filmul oferă o imagine proaspătă asupra realității noastre pentru toți cei care îl vizionează și o chemare clară pentru toți cei care poartă în interiorul lor semințele ce vor naște noua viziune asupra Lumii.

În cadrul filmului apar intervenții ale unor cunoscuți oamenii de știință, gânditori și mari vizionari precum: Amit Goswami, Neale Donald Walsch, Elisabet Sahtouris, Bruce Lipton, Peter Joseph (creatorul seriei „Zeitgeist), Caroline A. Miller, Nicholas Christakis, James Fowler, Michael Laitman, Ervin Laszlo, Dean Radin, Dave Sherman, Annie Leonard, Jairon G. Cuesta, și John St. Augustine.

Calitatea acestui documentar îl face să se încadreze foarte bine în seria pe care o derulez pe acest blog sub titlul "Informații care mi-au schimbat viața" și cred că merită toată atenția noastră. Vizionare plăcută!


Link alternativ aici-link. Celelalte filme documentare din seria "Informații care mi-au schimbat viața" se găsesc aici (click!).
În spiritul “sharing is caring” (= a distribui înseamnă a-i prețui pe cei cărora le distribuim materiale) vă propun să dați mai departe acest link pentru a participa cu toții la plantarea semințelor ce vor naște această nouă viziune asupra Lumii în Armonie.


Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să restabilim armonia în viața cotidiană. Poți căuta un subiect anume utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


marți, 5 februarie 2013

Miracolul necondiționării în relațiile interumane

Fiecare moment din viața noastră este cu adevărat sfânt. Numai că noi nu putem percepe sfințenia momentelor decât  uneori și doar pe acelea le considerăm speciale.

Fiecare întâlnire cu o ființă este cu adevărat o inițiere. Numai că noi nu putem concepe/accepta acest fapt cu mintea și atunci le zicem inițieri doar acelora făcute de oamenii numiți maeștri.

Ți s-a întâmplat vreodată să observi o sclipire specială în ochii persoanelor cu care vorbești? Și nu vorbesc aici despre persoana de care tocmai te-ai îndrăgostit ci despre un cu totul alt gen de sclipire.
***
Deși am mai adus în discuție magia relațiilor interumane pe acest blog aici (click) și magia simplității vieții aici(click!), câteva momente speciale pe care le-am trăit săptămâna trecută mi-au readus motivul să reiau astăzi aceste subiecte de suflet.

Ar fi inutil să povestesc experiențele, pentru că așa cum am mai spus, sunt dificil de redat în cuvinte, dar îți pot spune că nu am întâlnit până acum momente mai înălțătoare, mai pline de bucurie, decât momentele în care se creează o conexiune sufletească în spațiul oferit de necondițonare. Sunt momente în care simți că Cerul a coborât pe Pământ.

Deoarece când în viața noastră apar experiențe similare în mod repetat putem determina condițiile care duc la producerea lor prin analiza acestora în paralel, iată îți voi spune în continuare ce cred că au în comun astfel de experiențe.

Probabil ai observat și tu că atunci când suntem stresați de vreo problemă sau de vreun disconfort de orice natură este destul de greu să ne concentrăm pe lucrul pe care dorim să-l facem sau pe o discuție cu cineva. Simțim cum parcă nu ne putem „aduna și gândul ne fuge” spre disconfortul sau frustrarea pe care o avem.

Se pare însă că în momentele de relaxare când gândul nu ne fuge nicăieri în altă parte decât în momentul prezent, lucrurile stau cu totul altfel iar comunicarea cu ceilalți se face într-un mod special.

De asemenea am observat că atunci când interacțiunea pe care o avem are un scop sau un interes oricât de mic și „nevinovat”, fie ascuns sau la vedere, acesta acaparează parcă toată energia interacțiunii și momentul poate fi cu greu altfel decât unul tensionat de atingerea scopului respectiv.

Și asta se întâmplă inclusiv în cazul când interesul este înlocuit de o nevoie cum ar fi nevoia de a fi apreciat de celălalt sau chiar aceea de a socializa pur si simplu. Dar dacă se întâmplă să te întâlnești cu cineva „din întâmplare” (când scopul lipsește), probabil ai observat că asta se simte clar și în dinamica discuției.


Dacă întâlnirea/interacțiunea presupune totuși discutarea unui proiect acesta creând la rândul său așteptări, respectiv dorința unui anumit rezultat al discuției, atunci momentele speciale de care vorbesc se creează doar când persoanele reușesc să se detașeze de rezultatul discuției. Da. Știu că e greu, dar se poate.

Am observat de asemenea că acele momente speciale apar doar când creatorii lor (participanții la respectiva experiență) încetează să mai păstreze vreo aparență sau vreo imagine prefabricată, altfel spus când încetează să mai vrea „să pară” și reușesc să se oprească la A FI - într-o autenticitate 100%.

Și până la urmă, dacă ar fi să reduc toate acestea la un singur cuvânt atunci acel cuvânt magic ar fi necondiționare.

Necondiționarea este cea care aduce strălucirea în ochii oamenilor, cea care îmbracă o interacțiune umană într-o lumină pe care cuvintele nu o pot descrie. Pentru că nimic nu se compară cu libertatea de A FI. Iar oamenii simt când cineva le oferă această libertate fără să-i condiționeze să fie altfel decât sunt.

Iar dacă ar fi să vorbesc în termeni energetici aș putea spune cu siguranță că energia necondiționării are o astfel de textură încât o poate simți oricine, oriunde, oricând, fie în realitate în preajma cuiva, fie în cuvintele unui text sau într-o secvență video.

Poate că uneori nu știm ce se întâmplă sau nu o putem defini exact, poate nu știm de ce ne simțim altfel decât de obicei, poate nu știm de ce în urma unei întâlniri cu cineva suntem plini de bucurie fără un motiv clar conturat. Dar chiar dacă nu o putem defini, odată ce simțim această stare nu o mai putem confunda cu nimic și devine un fel de standard spre care tindem.

Deși trăim într-o lume în care ni se pare că suntem aproape la tot pasul condiționați de câte ceva sau de către cineva, într-o lume în care cuvântul „trebuie” este rostit de mult prea multe ori pe zi, sunt absolut sigură că fiecare om care a trăit măcar și un singur moment în care a simțit necondiționarea, fiecare astfel de om se poate clarifica rapid cu privire la ceea ce e natural să fie o relație interumană.

În plus, cel puțin pentru mine este clar că astfel de momente ne încarcă pentru foarte foarte mult timp și ne dau puterea de a continua să ne (re)construim propria ființă pentru a putea trăi în armonie cu toți cei din jur și pentru a putea să le fim alături în mod necondiționat.

Chiar dacă momentele de necondiționare pe care le dăruim celorlalți sunt la început destul de greu de creat, eu cred că merită toată strădania interioară pentru a ajunge să coborâm Cerul pe Pământ.

Mulțumesc 💗persoanelor minunate (de toate vârstele😉) alături de care am trăit bucuria momentelor speciale din această săptămână și care mi-au oferit în acest fel ocazia să scriu acum despre asta. 😚


Alte articole despre relații și comunicare:
- 3 pași importanți pentru relații armonioase,
- Cum ar fi să nu-ți fie teamă (teama de ceilalți),
- Comunicarea conștientă - secretul relațiilor armonioase și
- IERTAREA - aspecte esențiale și o schimbare de perspectivă.

***
Recomand cu toată căldura câteva cărți ale renumitului psiholog Jacques Salomé în care acesta explică mecanismele relaționale în termeni foarte simpli pe înțelesul tuturor și într-un mod cald, aproape de sufletul omului:
- "Transmiterea. Despre ce ne aducem unii altora" -Céline Alvarez, Christophe André- comandă online aici-link;
- "Arta de a cultiva relații durabile" - Gerard Apfeldorfer - comandă online aici-link;
- "Curajul de a fi tu însuți. Arta de a comunica conștient" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Vorbește-mi, am atâtea să-ți spun" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Dacă m-aș asculta, m-aș înțelege" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Trăind cu cei apropiați în fiecare zi...viața!" -Jacques Salomé- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Trăind cu ceilalți în fiecare zi...viața!" -Jacques Salomé- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Toți comunicăm, dar puțini stabilim și relații" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Jocurile noastre de toate zilele. Psihologia relațiilor umane" -Eric Berne- comandă online aici-link.
Pentru părinții care doresc să-și îmbunătățească relațiile cu copiii recomand:
- "Empatia în parenting" -Shauna Shapiro, Chris White- comandă online aici-link;
- "Comunicarea relațională pe înțelesul celor mici" -Jacques Salomé- (pentru părinți) comandă online aici-link sau aici-link.
***
Dacă este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți urez bun venit! Sper să găsești lucruri care să-ți placă și să mai treci din când în când. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


sâmbătă, 2 februarie 2013

O poveste de viață despre.. iubire

Cred că toate poveștile de viață sunt fascinante pentru că nu există om să nu fi trecut prin experiențe complexe care l-au marcat într-un fel sau altul și din care a învățat ceva.

Cu toate că percepțiile noastre raportate la fiecare experiență în parte sunt unice, ar fi minunat să încercăm să învățăm unii de la ceilalți punându-ne în locul celui care a trăit o experiență și încercând cu sinceritate să ne dăm seama cum am fi reacționat în respectivele situații. Și asta nu pentru a ne compara între noi ci cu scopul fitness-lui emoțional despre care am mai vorbit aici(click!) și care ne poate îmbunătăți calitatea relațiilor și a vieții în general.

Dintre oamenii minunați care au avut curajul să își facă poveștile publice, aduc astăzi aici un interviu emoționant cu doamna psiholog Gigi Ghinea în care aceasta ne aduce în dar povestea ei. Ascultând-o, este o ocazie foarte potrivită pentru a ne antrena empatia în modul descris mai sus.

Ca să vă fac curioși o să vă dau doar un citat pe care îl consider foarte important: "Poți găsi ceea ce cauți abia când renunți la disperarea de a căuta."
Vizionare plăcută!


Cărțile publicate de doamna psiholog Gigi Ghinea sunt (transport gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
"Iubirea care vindecă" - comandă online aici-link;
"Cum m-am vindecat de nefericire" - comandă online aici-link;
"Respiră, iubește și taci" - comandă online aici-link;
Recomand încă două cărți care consider că au valoare terapeutică:
"Iubește-te pe tine însuți și vindecă-ți viața" - Louise L. Hay - comandă online aici-link;
"Iubește-te pe tine însuți și lasă-i pe ceilalți să facă ce vrei tu" - Lawrence Crane - comandă online aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor și căutărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi listele "Articole recomandate", cuvintele cheie sau căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare