"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta autocunoastere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta autocunoastere. Afișați toate postările

duminică, 19 ianuarie 2020

Cauzele reale ale depresiei și anxietății și soluții surprinzătoare (+ recomandare filme)

"Deoarece ți s-a oferit o explicație greșită pentru apariția depresiei și anxietății tale, cauți soluțiile greșite. Deoarece ți s-a spus că depresia și anxietatea reprezintă defecte ale substanțelor chimice din creierul tău, vei înceta să mai cauți răspunsurile în viața ta, în psihicul tău și în mediul tău, și nu vei mai încerca să le schimbi.

Vei rămâne blocat într-o poveste cu serotonină. Vei încerca să scapi de sentimentele depresive din mintea ta. Dar nu va funcționa, decât dacă scapi de cauzele sentimentelor depresive din viață ta. Suferință ta nu este o avarie. Este un semnal – un semnal necesar.

Este un citat din cartea "Legături pierdute. Cauze reale ale depresiei și soluții surprinzătoare" scrisă de Johann Hari. Cartea a ajuns bestseller în S.U.A., Marea Britanie, Canada și Australia și a fost tradusă în 15 limbi datorită perspectivei cuprinzătoare în care descrie cauzele reale ale depresiei și anxietății culese de Johann Hari de la oamenii de știință care au reușit să descopere soluțiile ce functionează durabil.

"Depresia este un mesaj și trebuie să ascultăm acel mesaj. Toți oamenii deprimați și anxioși din lume – cu toții ne transmit un mesaj. Ei ne spun că s-a întâmplat ceva greșit în modul cum trăim. Trebuie să încetăm să înăbușim sau să reducem la tăcere ori să transformăm acea durere într-o patologie. În schimb, trebuie să o ascultăm și să o apreciem. Abia atunci când ne ascultăm durerea o putem urmări până la sursa ei – și doar acolo, unde îi putem vedea adevăratele cauze, putem începe să o depășim". - Johann Hari

Punând cap la cap toate informațiile pe care le-a cules de la specialiști din întreaga lume, Johann Hari formulează șapte cauze sociale si psihologice ale depresiei si anxietatii au ceva in comun: toate sunt forme de deconectare. Iată-le mai jos:

- deconectarea de o muncă plină de sens,
- deconectarea de alţi oameni,
- deconectarea de valorile importante,
- deconectarea de traumele copilăriei,
- deconectarea de poziţia socială şi de respect,
- deconectarea de lumea naturală și
- deconectarea de un viitor sigur sau promiţător.

Desigur, este abordată și problematica apariției depresiei datorată cauzelor genetice, însă cercetările științifice adunate de Johann Hari conduc la concluzia că factorii genetici sunt reali, dar nu pot genera depresia și anxietatea decât sub acțiunea unui declanșator din mediu sau din propriul nostru psihic.


Pe scurt, antidepresivele psiho-sociale pe care le propune și le dezvoltă Johann Hari în cartea sa sunt:

- reconectarea față de alți oameni,
- prescripția socială - implicarea în acțiuni comunitare ce implică relaționarea cu ceilalți și reduc obsesia de sine,
- reconectarea față de o muncă plină de însemnătate,
- reconectarea față de valorile importante,
- bucuria solidară și depășirea dependenței de sine,
- conștientizarea şi depăşirea traumelor din copilărie și
- refacerea viitorului.

"Am început să mă întreb ce i-aș spune acum – după tot ceea ce am aflat – versiunii mele adolescente, dacă m-aș putea întoarce în timp, pentru a vorbi cu el, înainte de a înghiți, în acest loc, acea prima pastilă. Cred că aș încerca să îi spun acelui adolescent o poveste mai sinceră despre propria lui suferință. I-aș spune că ceea ce a auzit până atunci era fals. (...) Depresia este doliul pentru vietile noastre care nu sunt asa cum ar trebui sa fie." - Johann Hari

Poate că pentru specialiști această carte nu spune neapărat ceva nou, dar consider că este valoroasă prin faptul că sistematizează informațiile culese de la cercetătorii pe care i-a intervievat și cele găsite în literatura de specialitate într-un mod cuprinzător și mai ales "traduce" aceste informații în cuvinte simple pentru a fi accesibile oamenilor care nu au cunoștințe de psihologie.

Un alt mare plus al cărții este faptul că dezvăluie nu doar povestea depresiei prin care autorul a trăit-o ci și alte povești de viață ce dovedesc eficiența soluțiilor pe care le dezvoltă în a doua parte a cărții.
***
Cele două depresii din viața mea dar și cazurile întâlnite în ultimii ani mi-au demonstrat fără îndoială că numai confruntarea autetică cu sine poate demara procesul de vindecare, acesta nefiind ușor, dar fiind în majoritatea situațiilor posibil și dependent de voința și perseverența persoanei ce caută vindecarea. Alte lucruri despre subiect am spus deja în emisiunea ce poate fi vizionată aici-link.

Dau mai departe astăzi și discursul TED al lui Johann Hari pentru că este un speech consistent în informații dar și în emoții și inspirație. Vizionare plăcută și cu folos..


* Dacă ai nevoie de sprijin/ghidare în procesul de transformare interioară - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
În cotextul oferit de subiectul de astăzi, dau mai departe două filme. Primul este povestea adevărată de vindecare a depresiei scriitorului Ned Vizzini așa cum o descrie acesta în cartea autobiografică "It's Kind of a Funny Story" ("E un fel de poveste amuzantă") - care dă și titlul filmului. Este o poveste care confirmă lucrurile despre care vorbește Johann Hari și mi-a umplut inima de căldură și candoare, sper să vă placă. Vizionare plăcută.. aici-link.

Al doilea film este de fapt o miniserie de 6 episoade scurte (de 30 min.) care ne poartă în călătoria de vindecare a depresiei personajului principal căruia i-a murit soția. L-am găsit într-un mod neașteptat și a avut un efect neașteptat asupra mea, unul pozitiv, desigur, altfel nu l-aș da mai departe..:)) Sper să aveți răbdare cu el în caz că nu gustați umorul englezesc, vă promit că nu e ceea ce pare. Se numește "After life" (2019) ("Dincolo de viață") și în rolul principal îl veți întâlni pe renumitul Ricky Gervais. Vizionare plăcută aici-link (click pe fiecare episod).
***

Cărți recomandate:
- "Legături pierdute. Cauze reale ale depresiei și soluții surprinzătoare" -Johann Hari- comandă online aici-link;
- "Demonul amiezii. O anatomie a depresiei" -Andrew Solomon- comandă online aici-link;
- "Exerciții de meditație pentru depașirea depresiei" - M. Williams, J. Teasdale, Z. Segal, J. Kabat-Zinn - comandă online aici-link;
- "Ieșirea din depresie" -Dominique Barbier- comandă online aici-link;
- "Cum sa fii propriul tău psihoterapeut" -Patricia Farrell- comandă online aici-link;
- "Învinge depresia înainte ca ea să te învingă" -Robert L. Leahy- comandă online aici-link;
- "Un minut la psiholog. Strategii ca să rămâi sănătos într-o lume nebună" -A.A. și D.N. Lazarus- comandă online aici-link;
- "Cum să-ți controlezi anxietatea" -Bret A. Moore- comandă online aici-link;
- "Anxietatea. O poveste personală despre frică, speranță și căutarea liniștii interioare" -Scott Stossel- comandă online aici-link;
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual ne ajută să evoluăm și să devenim din ce în ce mai conștienți de natura realității și potențialul uman. Poți căuta un subiect anume folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


marți, 10 decembrie 2019

De la vulnerabilitate si confuzie la claritate

Se poate întâmpla ca la un moment dat viața să ne pună în situații limită.. Un diagnostic grav, un accident, moartea cuiva drag, pierderea locului de muncă sau altele asemenea - pot avea efectul unui grav cutremur personal.

După șoc și negare, aproape întotdeauna apare furia care aprinde în mintea noastră zeci de întrebări care încep cu "De ce...?" Începând cu acest moment, mintea aleargă flămândă după răspunsuri și astfel începe odiseea căutărilor - o călătorie plină de oportunități dar și de multe capcane și blocaje.

Într-un astfel de moment devenim foarte vulnerabili, fiind în stare să acceptăm orice răspunsuri fără discernământ, doar să ne liniștim mintea și să găsim justificări și explicații experiențelor pe care le-am trăit sau le trăim și să găsim un SENS de care să ne-agățăm pentru a ne putea ridica.


Din sutele de povești de viață pe care le-am ascultat în cadrul seminariilor, serilor de inspirație și povești și în ședințele de consiliere, plus povestea personală (pe care o știu cu lux de amănunte 😄), am tras concluzia că merită punctate câteva aspecte importante despre drumul de la vulnerabilitate și confuzie la claritate.

Discuția am purtat-o în cadrul emisiunii "Întâlnire în punctul ZERO" unde am fost invitată de un om minunat - Magda Axinte, căreia îi mulțumesc pentru invitație. Am vorbit despre cum apare vulnerabilitatea și confuzia, despre "rătăcirile" pe căile pseudo-spirituale și bineînțeles, despre cum obținem claritatea în căutările și devenirea noastră. Vizionare plăcută și cu folos..


* Dacă ai nevoie de sprijin/ghidare în procesul de transformare interioară și/sau regăsirea clarității - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***

Cărți recomandate:
- "Omul în căutarea sensului vieții" -Viktor Frankl- comandă online aici-link;
- "Dă sens vieții. Cum să alegi ceea ce contează" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Cum să-ți reinventezi viața" -Jeffrey E. Young Janet S. Klosko- comandă online aici-link;
- "Acceptă-ţi teama, dar nu te lăsa inhibat de ea" -Susan Jeffers- comandă online aici-link;
- "Ce înseamnă fericirea" -Alan Watts- comandă online aici-link;
- "Arta de a fi" -Erich Fromm- comandă online aici-link;
- "Despre arta fericirii" -Christophe André- comandă online aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt peste 650 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege 😄 Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗



vineri, 29 noiembrie 2019

Viețile secrete ale creierului / Ca să-ți poți găsi pacea minții

"Toate speranţele, visele, aspiraţiile, temerile, instinctele caraghioase, ideile geniale, fetişurile, simţul umorului şi dorinţele noastre provin din acest organ ciudat – creierul. Iar când creierul se transformă, ne transformăm şi noi. Aşa că, deşi intuim că gândurile nu au o bază fizică, că se aseamănă penelor purtate de vânt, de fapt, depind în mod direct de integritatea misteriosului centru de control de o mie patru sute de grame.

Primul lucru pe care îl învăţăm atunci când studiem propriul nostru circuit este o lecţie simplă: majoritatea lucrurilor pe care le facem, gândim şi simţim NU se află sub controlul nostru conştient. Jungle imense de neuroni funcţionează conform propriilor programări.

Tu cel conştient – "eul" care prinde viaţă când te trezeşti dimineaţa – este cea mai mică bucăţică din truda creierului tău. Deşi suntem dependenţi de funcţionarea creierului în ceea ce priveşte viaţa noastră internă, acesta se conduce după legea lui. Majoritatea operaţiunilor sale depăşesc pragul de permisibilitate al minţii conştiente. Eul pur şi simplu nu are permis de trecere.

Conştiinţa (consciousness), sau nivelul conştient al minţii, este un mărunt pasager clandestin pe un transatlantic, care se bucură de călătorie fără să bage în seamă enorma inginerie de sub punte." - fragment din cartea "Incognito. Viețile secrete ale creierului" scrisă de David Eagleman.


Multe lucruri s-au luminat și liniștit în viața mea după ce am învățat cum funcționează creierul și mintea. Pe bune, fără glumă și fără ghilimele. Nu, nu este vorba despre acel "învățat" cu punct și virgulă ca la școală. Ci despre un parcurs care este accesibil oricui - fără limbaj științific. Pentru că în aceste vremuri există această oportunitate.

Mă bucur că sunt contemporană cu un om care a făcut posibilă această "traducere" din limbajul științific pe înțelesul oricui: David Eagleman - cercetător în neuroștiințe, cu expertiză în capacitatea de adaptare a creierului, substituție senzorială, sinestezie și interconexiunile dintre neuroștiințe și sistemul juridic. Și, pe deasupra, are și un stil de scriitură/povestire care face totul palpitant asemeni unui film SF. Pentru că da, treaba asta cu creierul pare desprinsă dintr-un film SF, atât de ciudate sunt lucrurile pe care NU le știm despre creier.

Și e mare păcat că nu știm deoarece în creier se întâmplă tot ce ne face să fim NOI, tot ce ne face să luăm anumite decizii și nu altele, acolo se formează toată percepția experienței conștiente. Și da, în caz că e prea voalat, toată calitatea vieții noastre depinde de asta, inclusiv reacțiile chimice ce se petrec în corp care duc la starea de sănătate sau în sens opus la boală.

Vă invit să urmăriți cel mai tulburător documentar pe care l-am văzut (tulburător prin prisma consecințelor profunde pe care le are în înțelegerea lumii interioare și exterioare ființei care suntem). Se numește "Creierul. Povestea noastră" și ne oferă un ghid de utilizare a creierului în timp ce ne poartă într-o călătorie în viețile secrete ale acestuia.

Este o călătorie de șase episoade tulburătoare și provocatoare, atît prin cazurile și experimentele descrise, prin concluziile pe care le înfățișează, dar și prin întrebările la care nu răspunde chiar pînă la capăt. Îmi pare rău pentru persoanele care "n-au timp" (= nu-și fac timp) să ia contact cu aceste informații prețioase care ne ajută să scurtăm agonia căutărilor și să ne găsim pacea minții.

Un beneficiu foarte important al înțelegerii acestor informații este faptul că, știind aceste lucruri, putem discerne ce e real și ce nu din ceea ce auzim/citim despre abilitățile și mai ales despre percepțiile umane, câtă încredere putem avea în "viziunile" noastre sau ale altora și cât de adânci sunt peșterile subconștientului.

Alt beneficiu al vizionării, poate și mai important, este înțelegerea faptului că propria memorie ne manipulează, în sensul că trecutul nostru nu este o înregistrare fidelă, ci este o REconstrucție mentală - adică NU toate amănuntele amintirilor noastre sunt precise, unele bazându-se pe lucruri pe care ceilalți le-au spus despre noi, iar altele sunt umplute cu ceea ce am crezut noi că s-a întâmplat. Iar acest fapt ar trebui să aibă consecințe profunde în calitatea relațiilor.

Având în vedere aceste daruri neprețuite, sper ca vizionarea celor șase episoade ale documentarului să te minuneze de ceea ce se află în interiorul creierului și minții tale.

Episodul 1. se numește "Ce este realitatea?" și tratează cum se formează percepția timpului, spațiului și întreaga experiență conștientă în creierul nostru. Vizionare plăcută și cu folos.. (* următoarele episoade le găsiți cu titlu și link dedesubt).


Episodul 2. Ce te face să fii tu - vizionare aici-link - explorează modul în care creierul dă naștere gândurilor, emoțiilor, amintirilor noastre și cum se formează personalitatea. 

Episodul 3. Cine deține controlul - vizionare aici-link - oferă o privire științifică privind dimensiunea de control al creierului/minții și răsunde la întrebări precum: Există liber arbitru? Cine ia de fapt deciziile? La ce folosește conștientizarea noastră conștientă?

Episodul 4. Cum luăm decizii - vizionare aici-link - este o călătorie prin lumea nevăzută a deciziilor, a modului în care acestea sunt luate și ne oferă o idee despre cum se desfășoară competiția dintre rețelele neuronale rivale. 

Episodul 5. De ce avem nevoie unii de ceilalți - vizionare aici-link - explorează modul în care creierul uman se bazează pe alte creiere pentru a supraviețui și a prospera, cum apare și la ce este utilă empatia, ce învățăm din socializare și de ce e important să avem relații sănătoase.

Episodul 6. Ce urmează să fim (viitorul creierului uman) - vizionare aici-link. - oferă o posibilă imagine a ce urmează pentru creierul uman și pentru specia noastră, a unor noi modalități de a percepe mai mult realitatea fizică decât o facem în prezent. 
***

REMINDER 1: Te invit într-un loc de basm, într-o atmosferă de la suflet la suflet, într-o tabără cu un format unic, să regăsim Bucuria de A FI. Va fi o EXPERIENȚĂ care îți va schimba perspectiva și-ți va reda echilibrul. Într-un mod relaxat, "de vară", vom discuta despre experiențe concrete de viață și transformarea interioară autentică. Vom face o mulțime de exerciții și chestii faine despre care am amintit în descriere, dar am pregătit și multe surprize. Se va desfășura în perioada 23 - 27 august. Detaliile organizatorice se găsesc pe pagina taberei AICI-link. Te aștept cu drag 💗

REMINDER 2: Dacă ești un fan al dezvoltării personale și vrei să-ți transformi pasiunea într-o carieră în domeniu, hai la cursul de Consilier pentru Dezvoltare Personală! Când: 20, 21, 22 august. Cum: online pe Zoom. Vei primi o mulțime de tehnici de lucru, exemple concrete, studii de caz utile, un suport de curs consistent*, fișe de lucru/exerciții și un certificat care-ți permite deschiderea unui cabinet.  Pentru detalii click AICI-LINK. Te aștept cu drag 💗
***
Cărți recomandate - despre creier:
- "Creierul. Povestea noastră" -David Eagleman- comandă online aici-link;
- "Incognito. Viețile secrete ale creierului" -David Eagleman- comandă online aici-link;
- "Halucinații" -Oliver Sacks- comandă online aici-link;
- "Creierul se transformă" -Norman Doige- comandă online aici-link;
- "Creierul vindecător. Miracolul neuroplasticității" -Norman Doige- comandă online aici-link;
- "Mintea. O călătorie spre centrul ființei umane" -Daniel Siegel- comandă online aici-link;
- "Iluzia utilizatorului" -Tor Nørretranders- comandă online aici-link;
și despre pacea minții:
- "Liniștea vorbește" -Eckhart Tolle- comandă online aici-link;
- "Puterea prezentului" -Eckhart Tolle- comandă online aici-link;
- "Cum să ajungi la pacea interioară" *audiobook -Eckhart Tolle- comandă online aici-link;
- "O minte profundă" -Dalai Lama- comandă online aici-link;
- "Mintea liniștită și senină" -Dalai Lama- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Este un blog ce oferă informații din sfera dezvoltării personale dar și descoperiri științifice care ne pot ajuta să înțelegem mai bine natura umană și realitatea. Poți căuta un subiect care să-ți placă folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗

vineri, 15 noiembrie 2019

Cum dezvoltăm flexibilitatea mentală

"Viața este o provocare. Este, totodată, o oportunitate.

Clipă de clipă, zi de zi, săptămână de săptămână, an de an, ne confruntăm cu o diversitate de obstacole care ne pun la încercare rezistența, credința și răbdarea. Deseori privim neputincioși și fără speranță cum devenim sclavii corporațiilor internaționale, ai șefilor, ai prietenilor, ai familiilor noastre și ai timpului. Dar nu trebuie să acceptăm aceste lanțuri înrobitoare! Putem să alegem calea care să ne permită să ne reconectăm la un uimitor potențial interior, dobândind deschidere, căldură și înțelepciune.

Și totuși, să faci acest lucru înseamnă să adopți o perspectivă nouă asupra tuturor circumstanțelor cu care te confrunți, fie că e vorba de boli cronice, suferințe din copilărie, dificultăți în relații, pierderea locului de muncă ori distrugerea căminului.

Deși mesajul ce mi-a fost transmis a fost inspirat de un om care a trăit în urmă cu două mii cinci sute de ani, el este la fel de actual și astăzi, cum era și atunci.

Care este acest mesaj?

Privește-ți propria viață! Privește modurile prin care definești cine ești și ce ești capabil să realizezi. Vezi care-ți sunt țintele. Ia seama la presiunile la care te supun cei din jur și cultura în care ai fost crescut. Privește totul din nou. Iar și iar. Continuă pană când vei înțelege din perspectiva propriei experiențe, că ești cu mult mai mult decât crezi. Continuă până când îți vei descoperi inima minunată, mintea neasemuită, esența ființei tale." - fragment din cartea "Inima deschisă, minte deschisă" - autor Tsoknyi Rinpoche

Avem nevoie de perspective noi. Avem nevoie să privim lucrurile din diverse alte unghiuri deoarece, cum spunea Einstein, "Nu poţi rezolva o problemă la acelaşi nivel de gândire la care a fost creată problema".

Din acest motiv am ales ca temă pentru emisiunea de mai jos flexibilitatea mentală și cum să o dezvoltăm. Este o emisiune din seria "Orizontul Cunoașterii" realizată de domnul Constantin Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație).

Urmărind-o, veți afla despre ce înseamnă flexibilitatea mentală, beneficiile acesteia în rezolvarea problemelor din viața de zi cu zi (printre care eliminarea suferinței, o bună adaptare, etc.) și bineînțeles, câteva idei despre cum poate fi dezvoltată. Vizionare plăcută și cu folos..


* Dacă ai nevoie de sprijin/ghidare în procesul de transformare interioară sau diverse clarificări - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.

INVITAȚII:
Miercuri 20 martie voi susține online seminarul din seria Pași spre Armonie cu tema: CRYSTAL MIND - exerciții de flexibilitate mentală. Ce am spus în emisiunea de mai sus e doar o introducere la exercițiile pe care le vom face. Detalii privind conținutul, beneficiile și participarea AICI-LINK, Te aștept cu drag și exerciții utile 💗.
✅Dacă ești un fan al dezvoltării personale și vrei să-ți transformi pasiunea într-o carieră în domeniu, hai la cursul de Consilier pentru Dezvoltare Personală! Când: 23, 24, 25 februarie. Se va desfășura online pe Zoom din confortul casei tale. Vei primi un suport de curs consistent* și un pachet generos de tehnici de lucru, exemple concrete, studii de caz utile, fișe de lucru/exerciții. Detalii AICI-LINKTe aștept cu drag și bucurie 💗
***

Cărți recomandate:
- "Antreneaza-ți creierul!" -Joe Dispenza- comandă online aici-link;
- "Cum să-ți antrenezi mintea" -Arnold Bennett- comandă online aici-link;
- "Codul pentru o minte extraordinară" -Vishen Lakhiani- comandă online aici-link sau aici;
- "Exerciții pentru creier" -Robert Goldman- comandă online aici-link;
- "50 de exercitii zen" -Gilles Diederichs- comandă online aici-link;
- "Inimă deschisă, minte deschisă" -Tsoknyi Rinpoche- comandă online aici-link;
- "Mic tratat de viata interioară" -Frederic Lenoir- comandă online aici-link;
- "Dincolo de gândirea pozitivă" -Robert Anthony- comandă online aici-link;
- "Așa cum gândește omul" -James Allen- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și bucurie și inspirație pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗

joi, 31 octombrie 2019

Starea de flux - secretul fericirii (+ recomandare film)

În psihologie, starea de flux este definită ca fiind starea în care ştim că ceea ce urmează să facem este posibil, chiar dacă este dificil, când simţul timpului dispare, când uităm de noi înșine și ne simţim parte din "ceva" mai mare. În spiritualitate se spune că suntem în starea de flux când suntem în curgerea firească a vieții, detașați, în afara automatismelor cotidiene mentale, emoționale și comportamentale.

Dacă ar fi să o descriu așa cum am simțit-o, aș spune că este asemeni unui salt în gol în care mintea se oprește și lasă loc inspirației, creativității, un fel de "punct zero" din continuumul intern spațiu-timp al ființei în care potențialul nostru nelimitat iese la iveală. În acest punct cred că "funcționăm" după cu totul alte "legi" și nu e vorba despre concentrare mentală ci despre prezența totală.

Spun asta deoarece nu am întâlnit oameni care să fi reușit să forțeze mental "intrarea" într-o astfel de stare. Aș spune mai curând că putem intra doar atunci când renunțăm măcar pentru o clipă la toate ideile preconcepute pe care le avem despre viață. La toate conceptele și definițiile pe care le-am învățat. Aș spune multe despre stare de flux, mai ales după experiențele pe care le-am trăit la evenimentele pe care le susținut în ultimii ani, dar cuvintele sunt atât de "strâmte" și nu-mi ajung 😍.


Mai bine propun să vedeți ce lucruri interesante a descoperit privind starea de flux Mihaly Csikszentmihalyi - profesor de psihologie la Claremont Graduate University, directorul Centrului de Cercetare a Calității Vieții, în trecut - conducător al departamentului de psihologie de la Universitatea din Chicago și al departamentului de sociologie și antropologie de la Colegiul Lake Forest.

A fost denumit "arhitectul" noțiunii de "stare de flux" pentru anii săi de cercetare asiduă pe acest subiect dar și pe teme precum optimismul, motivația și responsabilitatea. A publicat peste 120 de articole remarcabile, astfel încât consider că rezultatele cercetărilor sale merită toată atenția.

Studiile despre care ne povestește în acest discurs TED au plecat de la întrebarea "Ce face ca o viaţă să merite trăită?" Sper să aveți curiozitatea de a afla și voi răspunsurile foarte interesante pe care Mihaly Csikszentmihalyi le-a găsit, vizionare plăcută și cu folos..


Dacă tot am vorbit despre starea de flux, consider potrivit să recomand un film despre cineva care a trăit cu siguranță această stare: Séraphine de Senlis - o pictoriță a cărei poveste este aproape incredibilă. Filmul cu titlul "Séraphine" este ecranizarea acestei povești fiind plin de candoare și inspirație, sper să vă placă, vizionare plăcută..



Cărți recomandate:
- "Flux. Psihologia fericirii" - Mihaly Csikszentmihalyi - comandă online aici-link sau aici-link;
- "Marea carte despre fericire" -100 de experți- comandă online aici-link;
- "Antidotul. FERICIRE pentru oamenii care nu suportă gândirea pozitivă" -Oliver Burkeman- comandă online aici-link;
- "Cum să-ți construiești fericirea. O psihologie a fericirii" -Christophe André- comandă online aici-link;
- "Și nu uita să fii fericit" -Christophe André- comandă online aici-link;
- "Dincolo de gândirea pozitivă" - Robert Anthony - comandă online aici-link;
- "Bucuria. Fericirea care vine din interior" -Osho- comandă online aici-link;
- "Despre fericire, viață și multe altele" -Dalai Lama, Rajiv Mehrotra- comandă online aici-link;
- "Calea împlinirii personale" -Todd M. Duncan- comandă online aici-link;
- "De la bine la excelent. Fă-ți viața frumoasă" - comandă online aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt peste 650 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege 😄 Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗



marți, 15 octombrie 2019

Despre pacea minții și spațiul libertății

Toate experiențele pe care le-am trăit mi-au confirmat că cel mai important și mai prețios lucru pe care-l poate câștiga un om în decursul vieții este pacea minții. Practic, nu există nimic care măcar să se apropie cumva de valoarea acesteia.

Pentru că atunci când ai făcut pace cu mintea poți face orice la potențial maxim. O poți folosi ca pe un instrument minunat (ceea ce și este), poți gândi corect și echilibrat chiar în prezența emoțiilor, îți poți concentra atenția pe ceea ce faci, poți fi creativ, spontan, intuitiv și poți să conectezi punctele cu ușurință ("connecting the dots" - cum spunea Steve Jobs). În plus: te poți odihni noaptea, ai o chimie echilibrată în corp, imunitatea la punct și o sănătate durabilă.

Mulți cred că pot vindeca durerea și suferințele fără a face pace cu mintea. Cred că pot elimina frustrările, furiile, fricile și altele prin tehnici și metode care de care mai ciudate, inventate, ale căror nume sonore în ultima vreme se termină cu "cuantic/ă" și care nu au nimic de-a face cu "cuantica" și nici cu mintea. Care este de fapt sursa durerilor și suferințelor. Consider că e ca și cum ai pune comprese pe-un picior atunci când de fapt te doare capul.

Multă vreme am crezut și eu că mă pot fofila, că voi putea scurta drumul, că se poate sări peste etape, că pot face mici retușuri fără să lucrez la rădăcină sau că mintea o să tacă după ce-mi pun suficiente comprese la piciorul de lemn 😁. Dar n-a fost așa. Pur și simplu nu s-a putut. Pur și simplu nu putem dobândi libertatea de A FI în pace decât dacă facem pace cu sursa disconfortului la "mansardă": mintea.

Și spun pace, nu reducere cu forța la tăcere. Consider că precizarea merită făcută atâta vreme cât am întâlnit atitudini de tipul: "Ești în minte! Coboară-n inimă și renunță la minte!" Apoi urmează o luptă surdă (fără câștigători) în care oamenii fac diverse meditații ce au rezultate dar doar pe moment. Pentru că oamenii nu pot sta în meditație când la serviciu li se cere cine știe ce situație până-n ora x.


Unul dintre pașii care dau cu adevărat rezultate durabile este înțelegerea modul în care funcționează mintea și la ce e ea de folos. Pentru că este de un real folos și chiar ea ne conduce spre conștientizarea faptului că are limitări 😄 ce ne împiedică să avem o viață echilibrată și să funcționăm eficient. Este doar unul dintre pași dar există speranță. Putem pleca pe drumul spre eliberare începând cu acest prim pas. 

Pentru a arunca o privire spre "capătul" drumului am ales să dau mai departe astăzi un documentar de excepție: "Spațiul Libertății". Acesta ne oferă răspunsuri la întrebări precum: Ce e libertatea? Ce este fericirea? Ce înseamnă satsang? Există ceva neschimbător? Răspunsurile aparțin lui Sri Mooji (Anthony Paul Moo-Young) și altor căutători ce au fost intervievați în Rishikesh (India) în februarie și martie 2015 pe parcursul a 5 săptămâni de Satsang. 

Documentarul conține multă înțelepciune, imagini și o muzică ce atinge inima și bineînțeles, liniștește mintea. Vă doresc vizionare plăcută și cu folos..


ANUNȚ: Vineri 18 octombrie voi susține la IAȘI al treilea seminar din seria Pași spre Armonie cu are tema: DETOX MENTAL. Având în vedere ce spuneam mai sus, se înțelege de ce am ales această temă. Detalii privind conținutul și participarea găsiți aici-link, Vă aștept cu drag și exerciții utile 💗.
* Dacă ai nevoie de sprijin/ghidare în procesul de transformare interioară și conștientizare - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
Articole conectate: Mintea - prieten sau dușman?Credințele care ne limitează viațaLiniștea care durează și documentarul pe care-l puteți viziona aici-link.

Selecții din dialogurile cu Sri Mooji se găsesc în cărțile ce pot fi comandate online de aici-link. De asemenea recomand:
- "Liniștea vorbește" -Eckhart Tolle- comandă online aici-link;
- "Puterea prezentului" -Eckhart Tolle- comandă online aici-link;
- "Cum să ajungi la pacea interioară" audiobook -Eckhart Tolle- comandă online aici-link;
- "O minte profundă" -Dalai Lama- comandă online aici-link;
- "Mintea liniștită și senină" -Dalai Lama- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Este un blog ce oferă informații din sfera dezvoltării personale dar și descoperiri științifice care ne pot ajuta să înțelegem mai bine natura umană și realitatea. Poți căuta un subiect care să-ți placă folosind listele "Articole recomandate" și cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


joi, 26 septembrie 2019

Cum ne ridicăm nivelul de conștiință (conștiență)

Faptul că trăim vremuri în care informația circulă liber și există în cantități greu de contorizat nu prezintă numai avantaje ci și un mare dezavantaj. Anume faptul că e necesar un timp dedicat studiului și analizei pentru a alege informația de calitate și a clarifica diversele ambiguități ce pot interveni atunci când o "culegem" din mai multe surse.

Un exemplu foarte bun în privința ambiguităților ce le naște este conceptul de conștiință. Numim simultan conștiință:
  • cunoașterea intuitivă sau reflexivă pe care o are fiecare despre propria existență și despre lucrurile din jurul său / sentimentul înțelegerii existenței personale și a integrării ei în univers;
  • sentimentul de responsabilitate morală a individului față de propria sa conduită;
  • (în textele din spiritualitate) tot ceea ce există = câmpul energetic cosmic, universal.
Pentru a face diferența între aceste semnificații, putem folosi termenul de conștiență (în engleză "awareness") atunci când ne referim la luciditatea câmpului conştiinţei = a fi conștienți de propria existență și de lucrurile din jurul nostru.

Cu această precizare, putem spune că evoluția spirituală reprezintă creșterea nivelului de conștiență, adică creșterea nivelului de înțelegere și percepție a realității obiective prin intermediul senzațiilor, percepțiilor și gândirii sub formă de reprezentări, noțiuni, judecăți, raționamente.

Pentru o mai bună înțelegere, dau mai departe astăzi clasificarea nivelelor de conștiență elaborată de David R. Hawkins - medic psihiatru, autor, lector și cercetător al conștiinței. Am găsit-o cu tot cu câteva explicații sumare într-un articol scris de Steve Pavlina și tradus de Petre Dămoc.

Dau mai departe această perspectivă cu precizarea că nu agreez deloc porțiunea din schemă (pentru mărire click pe foto) cu cifrele (numite de David R. Hawkins logaritmi) și nici metoda de testare kinesiologică folosită de David R. Hawkins. Iată mai jos articolul (în care David R. Hawkins folosește conștiință în loc de conștiență referindu-se la aceasta din urmă):
***
"În cartea "Power vs. Force" ("Putere vs. Forță") scrisă de David R. Hawkins există o ierarhie a nivelelor constiintei umane. E un model interesant. Dacă citești cartea e de asemenea destul de ușor să-ți dai seama unde te situezi în această ierarhie pe baza situației în care se afla viața ta acum.

De la scăzut la ridicat, nivelele conștiinței sunt: rușinea, vina, apatia, durerea, frica, dorința, mânia, mândria, curajul, neutralitatea, bunăvoința, acceptarea, rațiunea, iubirea, bucuria, pacea, iluminarea.

Deși putem atinge pentru scurt timp anumite nivele, de obicei este un nivel care definește starea noastră "normală". Dacă citești acest blog, șansele sunt să fii cel puțin la nivelul curajului pentru că dacă ai fi la un nivel mai scăzut, probabil că nu ai avea nici un interes conștient în legătură cu dezvoltarea proprie.

Am să descriu aceste nivele în ordine, insistând mai mult pe cele dintre curaj și rațiune, de vreme ce astea sunt nivelele unde e cel mai probabil să stai. Etichetele sunt ale lui David R. Hawkins. Descrierile fiecărui nivel sunt bazate pe descrierile lui Hawkins dar amestecate cu propriile gânduri. Hawkins definește această scala că fiind logaritmică, așadar sunt din ce în ce mai puține persoane la nivelele superioare decât la cele inverioare. O creștere de la un nivel la altul are ca rezultat o schimbare enormă în viață ta.

Rușine – Doar un pas deasupra morții, Probabil că te gândești la sinucidere la nivelul acesta. Ori asta ori ești un criminal în serie. Gândește-te la nivelul asta ca la ura direcționată către propria persoană.

Vinovăție – Un pas deasupra rușinii, dar e încă posibil să te gândeșți la sinucidere. Te gândești la tine că la un păcătos, incapabil să-ți ierți păcatele trecutului.

ApatieTe simți fără speranța, o victimă. Starea de neajutorare învățată. Mulți din oamenii străzii sunt blocați aici. (*Nu numai ei..)

Durere – O stare de tristețe perpetuă, sentimente de pierdere. E posibil să ajungi aici după ce pierzi pe cineva drag. Depresie. Nivelul e mai ridicat decât apatia de vreme ce începi să scapi de amorțeală.

Frică – A vedea lumea ca un loc periculos și nesigur. Paranoia. De obicei vei avea nevoie de ajutor ca să treci peste nivelul acesta sau vei rămâne blocat pentru mult timp, cum ar fi de exemplu o relație abuzivă.

Dorință – A nu se confundă cu fixarea și atingerea țelurilor, acesta este nivelul dependenței, al "setei" și al poftei – de bani, aprobare, putere, faimă, etc. Consumism. Materialism. Acesta este nivelul fumatului, al băutului și al drogurilor.

Mânie/furie – Nivelul frustării, adesea datorită faptului că nu îți sunt îndeplinite dorințele. Acest nivel te poate determina să acționezi la nivele mai înalte sau te poate ține blocat în ură. În relațiile abuzive cel mai ades vei vedea o persoană în "manie" combinată cu o persoană în "frică".

Mândrie – Primul nivel în care începi să te simți bine, dar e un sentiment fals. Depinde de circumstanțe externe (bani, prestigiu, etc) deci este vulnerabil. Mândria poate duce la naționalism, rasism și războaie religioase. Gândește-te la Naziști. Un nivel de negare irațională și de apărare. Fundamentalismul religios este de asemenea blocat la nivelul acesta. Devii atât de prins în ceea ce crezi încât vezi un atac asupra a ceea ce crezi că pe un atac asupra propriei persoane (!).

CurajulPrimul nivel al adevăratei puteri. Aici este nivelul unde începi să vezi viața că pe ceva provocator și excitant în loc să o vezi că pe ceva copleșitor. Începi să ai un vag interes pentru dezvoltarea personală, deși la nivelul acesta probabil că ai eticheta acest interes drept creare de aptitudini, avansare în carieră, educație, etc. Începi să îți vezi viitorul că pe o îmbunătățire a trecutului în loc să-l vezi că pe o continuare al aceluiași nivel.


Neutralitatea – Acest nivel este descris de fraza "trăiește și lasă și pe alții să trăiască". Ești flexibil, relaxat și neatașat. Indiferent ce o să se întâmple o să mergi cu valul. Nu trebuie să dovedești nimic. Te simți în siguranță și te înțelegi bine cu celelalte persoane. Foarte multe persoane care lucrează pe cont propriu sunt la acest nivel. Nu este nivel foarte confortabil. Nivelul complacerii și al lenei. Îți asiguri traiul dar nu te strădui prea tare.

Bunăvoința – Acum că eșți în siguranță și stai confortabil, începi să-ți foloseșți energia mai eficient. Doar să te descurci nu mai e destul. Începe să-ti pese în a-ti face treaba bine – poate chiar pe cât de bine poți. Te gândești la gestiunea timpului, la productivitate și la a te organiza, lucruri care nu erau chiar atât de importante pentru ține la nivelul neutralității. Gândește-te la nivelul acesta că la dezvoltarea voinței și a autodisciplinei. Aceste persoane sunt "soldații" societății; ei fac lucrurile bine și nu se plâng prea mult. Dacă ești la școală, atunci ești deja un elev foarte bun îți iei studiile în serios și depui destul timp pentru a face o treaba bună. Acesta este punctul în care conștiința începe să fie mai organizată și mai disciplinată.

Acceptare – Acum are loc un transfer puternic și îți dai seama de posibilitățile oferite de traiul proactiv. La nivelul acceptării ai devenit competent și acum vrei să-ți folosești bine capabilitățile. Acesta este nivelul la care îți fixezi și atingi țeluri. Nu-mi place eticheta de "acceptare" pe care Hawkins o folosește aici, dar de fapt înseamnă că începi să accepți responsabilitatea pentru rolul pe care îl ai în lume. Dacă ceva este în neregulă cu viață ta (carieră, sănătatea, reltatia) îți definești rezolvarea dorită și schimbi starea. Începi să vezi mult mai clar imaginea de ansamblu a vieții tale. Acesta este nivelul care determina multe persoane să-și schimbe cariera, să deschidă o afacere sau să-și schimbe dieta.

Rațiunea – La nivelul acesta transcenzi aspectele emoționale ale nivelelor inferioare și începi să gândeșți clar și rațional. Hawkins definește nivelul acesta că nivelul medicinei și al științei. Cum văd eu lucrurile, când ai ajuns la nivelul acesta, devii capabil să-ti folosești capabilitatea de a raționa la maxim. Acum ai disciplină și proactivitatea să exploatezi la maxim capabilitățile tale naturale. Ai ajuns în punctul în care spui, "Wow. Pot să fac toate lucrurile astea și știu că trebuie să la folosesc bine. Deci cum îmi pot folosi cel mai bine talentele?" Te uiți la lumea din jurul tău și începi să faci contribuții însemnate. La un nivel înalt, acesta este nivelul lui Einstein și Freud. E probabil clar că marea majoritate a oamenilor nu ajung la nivelul acesta niciodată.

Iubirea – Nu-mi place eticheta de "iubire" a lui Hawkins pentru că nu este sentimentul iubirii. Este iubirea necondiționată, o înțelegere permanentă a conexiunii cu tot ce există. Gândește-te la compasiune. La nivelul rațiunii trăiești în serviciul minții tale. Dar eventual ajungi al un punct terminus unde cazi în capcană de a intelectualiza în exces. Vezi că ai nevoie de un context mai larg decât a gândi de dragul gândirii. La nivelul iubirii, îți pui acum mintea și celelalte talente ale tale în slujba inimii tale (nu sentimentele tale, ci simțul tău de bine și rău – conștiința ta). Văd nivelul acesta că pe nivelul trezirii la adevăratul tău scop. Motivele tale la nivelul acesta sunt pure și necorupte de dorințele egoului. Acesta este nivelul unei vieți întregi în slujba umanității. Gândește-te la Gandhi, Maica Tereza, Dr. Albert Schweitzer. La nivelul acesta începi de asemenea să fii ghidat de o forță mai mare decât ține. Este sentimentul renunțării. Intuintia ta devine extrem de puternică. Hawkins susține că acest nivel este atins în timpul vieții lor de 1 în 250 de persoane.

Bucuria – O stare de bucurie univesala, de neclintit. Eckhart Tolle descrie această stare în "Puterea prezentului". Este nivelul atins de sfinți și de învățătorii spirituali avansați. Doar a fi în jurul persoanelor de la acest nivel te face să te simți incredibil. La nivelul acesta viața este ghidată complet de sincronism și intuiție. Nu mai este nevoie să-ți fixezi țeluri și să-ți faci planuri detaliate – expansiunea propriei conștiințe îți permite să operezi la un nivel mult mai înalt. O experiență în care treci razant pe lângă moarte te poate transporta temporar la nivelul acesta

PaceaTranscendența totală. Hawkins susține că acest nivel este atins de una în 10 milioane de persoane.

IluminareCel mai înalt nivel al conștiinței umane, unde umanitatea se amestecă cu divinitatea. Extrem de rar. Nivelul lui Krishna, Buddha, Iisus. Chiar și numai a te gândi la persoane de la nivelul acesta îți poate ridică conștiința.

Cred că o să gășiți modelul acesta vrednic de reflectare. Nu numai oamenii dar și obiectele, evenimentele și societăți întregi pot fi clasificate pe aceste nivele. În propria viață vei vedea că anumite aspecte din viață ta sunt la nivele diferite, dar ar trebui să fii capabil să-ți identifici nivelul tău general. Poate că eșți la nivelul neutralității per total dar încă mai ești dependent de fumat (nivelul dorinței). Cu cât vor fi nivele mai scăzute în ține cu atât ele te vor trage înapoi și te vor reține. Dar de asemenea vei găsi și nivele mai înalte în viața ta. Poate că ești la nivelul acceptării si citești o carte de la nivelul rațiunii si te simți cu adevărat inspirat. Gândește-te la cele mai puternice influențe din viață ta acum. Care îți ridică conștiința? Care ți-o coboară?" - sursa aici.
***
Dacă oamenii nu ar fi atașați de diverse credințe iraționale, de teorii ale conspirației și credința că suntem niște marionete, dacă ar elege să-și ia viața în propriile mâini și să se dezvolte conștient în direcția ascendentă, atunci și-ar oferi șansa să evolueze natural pentru că acesta este mersul natural al lucrurilor. Însă, după cum știm, atașamentul de credințele iraționale ne ține blocați în nivelele inferioare.

Clarificarea pe care doresc să o aduc subiectului prin textul de mai sus este completată și de un material video, anume o discuție ce a avut loc în cadrul Festivalului de Spiritualitate Evoluția Conștientă la care am participat ca lector 18-19 mai anul acesta.

Discuția s-a numit "Cum ne ridicăm nivelul de conștiință" și, urmărind-o, veți avea ocazia să cunoașteți trei perspective asupra subiectului: a doamnei Crina Vereș, a domnului Vasile Păun și a mea. Moderator este doamna Ada Bianca Anastasiu - psiholog, organizator al festivalului. Având în vedere că pe lângă informațiile utile prezintă și suficiente aspecte amuzante 😃, sper să vă trezească interesul. Vizionare plăcută și cu folos..


* Dacă ai nevoie de sprijin/ghidare în procesul de transformare interioară sau în procesul de evoluție conștientă - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***

Cărți recomandate:
- toate cărțile scrise de David R. Hawkins- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Puterea prezentului" -Eckhart Tolle- comandă online aici-link;
- "Puterea prezentului. Ghid practic" -Eckhart Tolle- comandă online aici-link;
- "Cum să ajungi la pacea interioară" -Eckhart Tolle- comandă online aici-link;
- "Miracolul conștientizării" -Thich Nhat Hanh- comandă online aici-link;
- "Pacea poate fi întâlnită la fiecare pas" -Thich Nhat Hanh- comandă online aici-link;
- "Experiența conștientizării" -Ovidiu Brazdău- comandă online aici-link;
- "Trezirea din somnul conștiinței" -Steve Taylor- comandă online aici-link;
- "Conştientizarea. Cheia pentru a trăi în armonie" -Osho- comandă online aici-link;
- "Fii aici, acum" -Ram Dass- comandă online aici-link;
- "Descoperă-te pe tine însuți. Isus, Krishna și calea către iluminare" -Paul Brunton- comandă online aici-link;
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual ne ajută să evoluăm și să devenim din ce în ce mai conștienți. Poți căuta un subiect anume utilizând lista "Articole recomandate" și cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗