Deși suntem atât de diferiți și suntem ghidați de
sisteme de valori diferite unul dintre lucrurile care ne unesc este căutarea,
căutarea ca trăire, ca fenomen, dincolo de obiectul ei.
Unele căutări se termină rapid, altele au o durată
mai lungă, dar cred că cea mai lungă căutare este călătoria în noi
înșine, în Universul care suntem fiecare. Spun asta deoarece fiecare ființă este
asemeni Universului Mare într-o continuă curgere, astfel încât, ceea ce cunoaștem
astăzi în noi înșine capătă până mâine alte sensuri și semnificații. Doar cel
care nu zărește întru totul linia orizontului interior poate spune că acest
drum este unul ușor sau că l-a parcurs deja pe de-a-ntregul.
Filmul pe care îl recomand astăzi - "Fântâna" [2006] - deși
este încadrat de IMDB la genul "romance/dramă/SF" - nu e doar atât, este mult mai mult
și anume o călătorie în potențialele ce există în oameni, în fiecare dintre noi. Dar desigur, depinde de viziunea celui care privește. De aceea nu voi spune mai mult despre el decât că pentru mine a fost o călătorie transformatoare.
Filmul este preluat de pe acest site: (link), vizionare plăcută!
Dacă ești pentru prima dată aici și vrei să vezi și alte filme (artistice) pe care le-am recomandat le poți găsi aici (link) sau pe cele documentare aici (link). Celelalte subiecte tratate pe această pagină se găsesc în tabelul cuvintelor cheie din tabelul din dreapta.
Se spune că oamenii care au gustat din abundența financiară nu sunt
preocupați de autodezvoltare. Desigur aceasta este o idee preconcepută, un
clișeu mental eronat, numai că este unul foarte răspândit deoarece exemplele conforme
acestuia s-au tot repetat. Mă bucur mult când găsesc exemple care demontează
acest mit.
Pe de altă parte mă pasionează să ascult oamenii
care știu să spună lucrurile foarte simplu, atât de simplu încât orice om poate
să înțeleagă ceea ce spun oricare ar fi subiectul abordat. Dacă această calitate este dublată de autenticitate și
de o armonie interioară evidentă, atunci a asculta un astfel de om devine o
relaxare iar transferul de informație devine maxim (conform legii rezonanței -link).
Unul dintre oamenii care îndeplinește
caracteristicile de mai sus, care emană împlinire fără să fie nevoie să
vorbească despre ea, este Cristian Onețiu. În cazul în care nu ați urmărit ediția
emisiunii "Codul lui Oreste" la care a fost invitat, iată acum ocazia.
Ne vorbește pe parcursul emisiunii despre rolul, importanța și avantajele autodezvoltării,
despre modul în care putem alege ce ni se potrivește din "marea" de oferte de
cursuri existente și despre ideile preconcepute (miturile) cele mai vehiculate
privind dezvoltarea personală. Vizionare plăcută!
Cărți pe care le recomand cu încredere (transport gratuit oriunde în țară pentru orice comandă):
- "Ridică-te din propria ta cenușă mai puternic ca oricând" -Brené Brown- comandă online aici-link;
- "Trezește uriașul din tine" -Anthony Robbins- comandă online aici-link;
- "Putere nemărginită" (carte audio)-Anthony Robbins- comandă online aici-link;
- "Prezența. Arta păcii și a fericirii" (vol.I+vol.II) -Rupert Spira- comandă online aici-link;
- "Puterea prezentului" - Eckhart Tolle - comandă online aici (link);
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista "Articole recomandate" sau cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
Este multă vreme de când îmi doresc să aduc în atenție o filozofie de viață din care am învățat mult și căreia nu i-am găsit "fisuri" sau argumente
care să poată contrazice vreo parte a acesteia.
Deși începutul fiecărui paragraf din această filozofie poate naște în mintea cititorului/ascultătorului revoltă și dorința de a demonstra contrariul, la finalizarea și analiza atentă a respectivului paragraf se poate constata că fiecare idee cuprinsă în el conține adevăruri tulburătoare care ne trezește din somnul rațiunii și jocurile cotidiene ale minții făcând-o cu precizia laserului, lăsându-ne fără replici sau scuze. Sau cel puțin mie așa mi s-a întâmplat. Iată doar două mostre ale ideilor autorului despre care vorbesc:
***
"Cui îi pasă de necazurile celorlalți? Avem
fiecare atât de multe probleme încât ne lipsește răgazul pentru problemele
altora. Ca să faci pe cineva sa te asculte trebuie sa plătești cumva: în bani,
în rugăciuni, sau în credință. Ascultătorul de profesie își va face meseria,
dar asta nu înseamnă nicidecum descătușare durabilă. Noi dorim să ne destăinuim
în mod liber, spontan, fără nici un fel de remușcare ulterioară.
Purificarea prin spovedanie nu depinde de cel care ascultă, ci de cel care dorește să-și
deschidă inima. A avea inima deschisă înseamnă a asculta, nu doar la tine
însuți, ci la fiecare influență, la fiecare mișcare din jurul tău. Că va fi sau
nu va fi posibil sa facem ceva tangibil cu ceea ce auzim, rămâne de văzut, dar
simplul fapt de a fi deschiși aduce cu sine propria acțiune. O asemenea
ascultare purifică inima, curățind-o de toate lucrurile minții. Ascultarea cu
mintea este simplă flecăreală, în ea nu există eliberare nici pentru noi nici pentru
ceilalți; ea este doar o continuare a suferinței."
"Tu, ca ființă umană îți dai seama că suntem toți unu? În esență. Nu ca idee ci ca o realitate! (...) Peste tot e la fel, înțelegeți? În primul rând pentru a realiza nu verbal ci în inima ta, în celulele tale, cu întreaga ta ființă (n. că suntem unu), este nevoie să devii conștient că toate ființele din întreaga lume, indiferent de religie sau de orice altceva, trec prin aceeași angoasă, aceeași singurătate, disperare, depresii, aceeași imensă incertitudine, insecuritate, fie că trăiesc la 10.000 de km sau la 2000 de km distanță sau aici. Toate ființele sunt cu adevărat unite psihologic. Dacă cineva conștientizează profund în celulele sale, în mintea și inima sa acest
lucru atunci este responsabil."
Este vorba despre Jiddu Krishnamurti (link) - un autor despre care se vorbește prea puțin în România, deși câteva dintre cărțile lui au fost traduse și în limba română pot fi comandate online de aici (link).
Despre adevăr și realitate, divizare și unitate (la nivel individual și colectiv), despre limitări, libertate și necondiționare, despre
relația cu noi înșine și cu ceilalți, despre autoeducare și educația pe care o
primim de-a lungul vieții din exterior, și multe alte lucruri cu adevărat interesante și demne de atenție - într-un film documentar de excepție cu titlul "The Challenge of Change" ("Provocarea schimbării"). Filmul cuprinde și amănunte din viața lui Jiddu Krishnamurti care este una de asemenea tulburătoare.
Vă mai spun doar că pentru mine acest film a fost o călătorie cu adevărat fascinantă. Vizionare plăcută!
Dacă este pentru prima dată când ai ajuns pe acest blog, îți urez bun venit! Sper să găsești lucruri utile care să te facă să revii din când în când. Poți găsi alt subiect care să-ți placă folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
Ce-ar fi dacă ai fi un barbat într-una dintre acele
perioade complicate ale vieții și într-o zi ai afla că ai o fiică de opt ani trezindu-te cu ea la ușă? Cum ai reacționa când l-ai întâlni pe soțul mamei
acesteia (care a crescut-o cu drag)? Te-ai putea împrieteni cu el?
***
Chiar dacă a fost încadrat de IMDB la categoria
"comedie", filmul pe care îl recomand astăzi - Cocoș cu vin - este un film care
ne dezvăluie într-un mod amuzant evoluția potențialului minunat al acceptării, potențial
ascuns în fiecare om dar care iese la iveală în situații de criză când nici nu
te aștepți. Creșterea relației tată-fiică de la zero se desfășoară în film alături
de transformarea relației lui Henry (personajul principal) cu Catherine - o
fostă iubită care l-a părăsit în urmă cu ceva timp din cauza neseriozității
lui.
Vă mai spun doar că...mi-a plăcut mult! Am preluat filmul de pe acest site (link), însă pentru o vizionare în condiții optime recomand cumpărarea dvd-ului. Vizionare
plăcută! Partea I:
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun
venit! Ideea centrală a acestei pagini este Dezvoltarea Personală Integrală pe care am definit-o aici-link.
Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole
recomandate", Resurse video, cuvintele cheie din coloana din dreapta și
căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Poți primi direct pe mail
articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în formularul din
dreapta. Te mai aștept
Există o mulțime de credințe adânc înrădăcinate în mintea noastră care
ne împiedică să avem viața pe care ne-o dorim. Chiar și când suntem dispuși să
facem însfârșit schimbări în credințele noastre descoperim în noi înșine alte
credințe ascunse bine în subconștient care ne opresc să le schimbăm pe cele de
care suntem conștienți.
Da. Mintea noastră este un instrument miraculos
însă este în același timp unul foarte complex despre care știm prea puține
lucruri chiar dacă este foarte atent și intens studiată de către psihologie.
Dacă acum o săptămână am postat conferința legată de biologia percepțiilor (link) susținută de prof.dr.
Bruce Lipton, iată astăzi în cadrul seriei de informații insuficient popularizate partea a doua a
conferinței respective - parte susținută de psihologul Robert M. Williams - filozof, absolvent al UCLA, doctor în Consiliere şi servicii
personale la Universitatea din Colorado. Robert M. Williams este acum preşedinte
al The Myrddin Corporation şi director al PSYCH-K Centre International.
Acesta vorbește pe
parcursul conferinței despre felul în care credințele noastre ne afectează stima
de sine, relațiile cu ceilalți, prosperitatea, performanța la locul de muncă,
sănătatea și multe alte aspecte ale vieții noastre,
De asemenea, explică funcționarea
subconștientului, comunicarea cu acesta, exercițiile pe care le putem face în
acest sens, felul în care putem demonta miturile (credințele false) pe care le
avem despre schimbări în general și multe, multe alte lucruri foarte
interesante dar mai ales utile în cazul când vrem să începem schimbările și nu
știm de unde. Vizionare plăcută!
Cartea lui Robert M. Williams - "Partea/ Pacea ce lipsește din viața ta" - a fost tradusă și în limba română și poate fi cumpărată online la doar 12 ron cu un click aici-link. Reamintesc și cărțile lui Bruce Lipton pe care le-am recomandat în articolul precedent al seriei (6): "Biologia credinței" - comandă online aici-link și "Evoluția spontană" - comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima oară aici, îți urez bun venit! Este o pagină cu materiale care ne ajută să devenim mai buni și mai conștienți în alegerile noastre. Poți alege mai ușor un subiect cu ajutorul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
Cu toții știm că este
minunat să îi ajutăm pe ceilalți însă acest ajutor are niște nuanțe pe care
este necesar să le observăm dacă ne dorim o viață în armonie și relații de
aceeași natură.
Asemeni tuturor am
avut ocazia să cer sfaturile și suportul celorlalți dar și să le ofer la rândul
meu. Dintre numeroasele experiențe care m-au condus la o anume concluzie legată
de nuanțele ajutorului am ales să vă povestesc astăzi pe ultima dintre ele deoarece
consider că reflectă cu claritate respectiva concluzie.
Se întâmpla acum un
an (o fi vreo coincidență că scriu despre ea acum 😁 când eram într-o stare deloc
plăcută, una din gama celor descrise aici (link). Cum de o bucată de vreme
bunicică am tolba plină cu sfaturi pe care să mi le dau singură la nevoie 😁, dar starea nu era una care să "treacă" cu acestea, m-am
gândit să încerc o discuție cu o persoană specială care știam că nu are
obiceiul să judece oamenii și știa și să asculte. Că doar de atât aveam
nevoie, de ascultare.
Zis și făcut. Am
început o discuție pe messenger, apoi la telefon, și părea că totul e ok. Și
chiar a fost până la un punct. Însă la un moment dat persoana mi-a spus că mă
pune în legătură cu altcineva spunându-mi că știe ea de ce. Deși am precizat că
nu simt nevoia să vorbesc cu o persoană care nu mă cunoaște absolut deloc, mi-a
spus să fac așa cum spune că sigur o să fie bine.
Fiind deschisă la părerile și percepțiile celorlați
mi-am zis că merită să încerc să comunic și cu a doua persoană (cea pe care nu
o cunoșteam), deși intuiția îmi tot spunea că nu e cazul.
A doua discuție nu pot să o numesc nici măcar
dialog și nici pe departe comunicare. Asta deoarece a fost (încă de la început)
o înșiruire foarte rapidă de principii spirituale foarte cunoscute, de lemn aș putea spune, fără nici o
urmă de vreo întrebare gen "ce ai nevoie?", "cu ce aș putea să te ajut?". Din
când în când informațiile erau presărate cu exemple de succese personale,
succese obținute prin aplicarea respectivelor principii.
Mă uitam la monitor și vedeam rândurile cum apar și
curg cu rapiditate și nu reușeam să-mi dau seama cum aș putea să intervin pentru
a opri valul de informații și mărturisiri de succes de care sigurnu aveam nici
o nevoie. 😁
Până la urmă am reușit să opresc totul
cât de blând am putut, explicând și motivul pentru care „discuția” nu are rost, pentru că nu se potrivește cu nevoile mele din acel moment. Dar am rămas cu un gust amar
deoarece, chiar și după explicațiile mele, persoana respectivă nu a înțeles de
ce ajutorul pe care ea l-a oferit nu a funcționat ca un ajutor ci l-am perceput exact în
sens opus.
Există o opinie aproape unanim acceptată în
dezvoltarea personală și anume faptul că poți motiva un om arătându-i cât de "sus" ai reușit tu să te ridici și eventual explicându-i pașii pe care tu i-ai urmat
pentru a reuși.
Experiența pe care am povestit-o mai sus dar și
multe altele pe care le-am trăit sau le-am urmărit în poveștile de viață ale celor din jur
mi-au demonstrat cu claritate că:
1.principiul de mai sus nu numai că nu este
universal valabil ci mai mai mult de-atât, el poate funcționa chiar ca factor demotivant în anumite cazuri;
2.ceea
ce consider eu (de exemplu) că altcineva are nevoie nu se suprapune decât în
rare cazuri cu ceea ce acel cineva are nevoie cu adevărat. Așa că mai bine îl/o întreb.
Ca o concluzie finală aș putea spune că ajutorul pe
care îl oferim celorlalți (dacă ne dorim să constituie un ajutor real) trebuie
să îndeplinească două condiții:
·să fie cerut;
·să fim atenți la nevoile celuilalt - având
răbdarea ca acesta să le dezvăluie.
Poate părea suspect că am spus că ajutorul se oferă
la cerere. Nu mă refer aici la a ridica un om care a căzut pe trotuar ci doar la a
oferi sfaturi. Am spus că e nevoie să așteptăm să ni se ceară ajutorul deoarece
sfaturile oferite (așa cum se spune) “gratuit” au (în realitate) în spate un tip de aroganță - un fel
de "îți arăt eu cum stă treaba, că eu știu mai bine"- iar astfel de acțiuni nu au nimic de-a face cu ajutorul ci cu superioritatea.
Adevărul este că nimeni nu e expert în viața
altcuiva indiferent de experiențele prin care a trecut și doar persoana în
cauză știe ce e mai bine pentru ea însăși. În plus, mulți oameni au nevoie doar
să vorbească cuiva despre experiențele prin care trec, să fie ascultați, iar povestind reușesc să
găsească singuri cheile rezolvării acestor situații.
Mai mult de atât, a fi pur și simplu alături de
cineva care trece printr-o situație grea (doar ascultându-l) - situație prin care noi înșine am trecut sau ar fi fost posibil să trecem - ne
poate ajuta să ne clarificăm atitudinile și viitoarele decizii iar pe celălalt
să le găsească pe cele proprii simțind un suflet alături în mod necondiționat
(că despre ajutorul gen "te ajut ca să mă ajuți când voi avea nevoie" nu cred
că este cazul să vorbesc).
Pentru simplul motiv că împreună este întotdeauna mai ușor.
Mărturisesc că acest articol a fost inspirat de o
întrebare pe care am primit-o într-o discuție pe Facebook: "care e cea mai bună
modalitate de a ajuta o persoană care nu îți cere ajutorul?". Răspunsul: NU ajuta niciodată o persoană care NU cere ajutorul deoarece o astfel de acțiune este percepută drept superioritate/aroganță.
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta sau punând un cuvânt în căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
Și dacă tot am vorbit săptămâna trecută despre
stările de neputință și despre adâncimile lor, m-am gândit că ar fi potrivit să
nu mă îndepărtez prea tare de subiect și să aduc astăzi aici o poveste de viață
emoționantă din care bineînțeles putem învăța o mulțime de lucruri interesante.
Să-l ascultăm în felul acela special...cu sufletul.
Dacă este prima dată când ai ajuns pe această pagină - poți găsi o altă poveste de viață aici (link) și câteva idei depre beneficiile fitness-ului emoțional aici (link) .
O incursiune într-o experiență de viață tulburătoare se găsește în cartea lui Andrew Solomon "Demonul amiezii" - carte despre care Daniel Goleman spunea că este "O călătorie de o sinceritate sfâșietoare printr-una dintre cele mai sumbre încăperi ale sufletului omenesc." - comandă online aici-link.
Unele texte din unele culturi spun că în vremuri
străvechi oamenii erau stăpânii celor patru elemente de bază ale Terrei: aerul,
apa, pământul și focul. Acestea mai spun că cele patru elemente nu trebuie
înțelese doar în sensul propriu al cuvintelor (adică apa nu e doar un lichid,
pământul nu e doar un amestec de substanțe, etc.) ci luând în considerare
semnificațiile subtile ale acestora ca forme de energie vizibile sau
invizibile, fizice și spirituale.
Chiar dacă ar fi să credem în aceste texte, chiar
dacă nu, îmi place să îmi imaginez cum ar fi dacă aceste elemente s-ar lăsa
mânuite de noi...Da, știu, pentru momentul actual de evoluție al omenirii asta
ar însemna un mare haos, din cauza mulțimii foarte diverse de sisteme de valori
care ne conduc pe fiecare 😁.
Dincolo de toate acestea, filmul fantasy pe care
îl recomand astăzi este unul relaxant care lasă imaginația copilului din noi
să "zburde" liberă, lucru care nu poate fi decât benefic pentru dezvoltarea
creativității fiecăruia. Titlul filmului este "Ultimul Războinic al Aerului" și
a fost lansat în 2010.
Am preluat filmul de pe ok.ru, însă pentru o vizionare în condiții optime recomand cumpărarea dvd-ului. Vizionare plăcută!
Dacă ești pentru prima dată aici, își urez bun venit! Sper să găsești subiecte care să-ți placă în tabelul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
Stările
de neputință există. Cu toții le avem, chiar dacă diferă adâncimea și durata
lor. Când apar, cu toții fugim de ele și nu vreau să fac o comparație relativ
la felul în care fugim deoarece bănuiți care ar fi aceea.
Pentru
oamenii care merg la serviciu fără pasiune, pentru cei care au o familie, rate
la bancă și griji cât să nu le rămână timp pentru nimic altceva, rutina zilnică
acoperă ca o ceață realitatea dar funcționează și ca o carapace protectoare
care nu lasă vizibilitate prea mare asupra adâncimii stărilor de neputință. Ceva
în genul "ce nu ai timp să observi nu te macină". Sau ca o anestezie.
Alți
oameni observă stările "negative" dar le neagă rapid existența luând din
dezvoltarea personală doar ideea "gândește pozitiv și totul va fi bine"
considerând că asta este de ajuns. Posibil să funcționeze pentru o vreme.
Însă
pentru persoanele preocupate de autocunoaștere și de propria dezvoltare (care
din fericire sunt tot mai multe), stările de neputință pot să dărâme lucruri
construite cu greu în luni sau chiar ani de muncă interioară. Aici lucrurile se
complică.
Oricărui
om din ultima categorie îi place să spună că totul e ok, că munca de dezvoltare
a dat rezultate și că stările de tristețe, de pesimism, de negativitate (sau
căderile în general) au dispărut. Dar asta ar însemna să privim doar suprafața stărilor prin care trecem. Mii de articole s-au scris și se scriu în fiecare zi pe
hârtia reală sau virtuală despre cum au reușit oamenii să iasă din astfel de
stări. Fiecare dintre aceste articole oferă tehnici și numeroase metode în 3
puncte, 7 pași sau "n" etape prin care promit garanții în ceea ce privește
depășirea stărilor de neputință oricare ar fi natura acestora. Sunt sigură că
ați citit astfel de titluri, internetul abundă. Dar oare se rezolvă lucrurile în profunzime în oricare caz?
De
asemenea, articolele motivaționale și video-urile din aceeași gamă funcționează
pentru o vreme dar probabil știți că impulsul lor nu ne poate ține la infinit departe de propriile
stări.
Astfel,
dezamăgirea apare din nou în numeroase cazuri când stările revin parcă mai în
forță. Și atunci e posibil să ne întrebăm unde am greșit, de nu reușim să
atingem starea mult dorită de echilibru sau de ce aceasta durează mult mai
puțin decât ne-am așteptat.
Experiențele
mele și ale celor pe care îi cunosc mi-au arătat că dezamăgirea pe care o
produce neputința de a depăși starea de neputință și autoînvinuirea că greșim
undeva este mult mai aspră decât neputința inițială în sine. Sper că nu sună chiar atât
de complicat (și nu, nu e o greșeală în fraza precedentă, expresia unde se
repetă cuvântul neputință am scris-o intenționat), vorbesc aici despre gândul din spatele gândului inițial. Adică vreau să spun: e mai simplu
să încerci să ieși dintr-o stare când mintea nu complică lucrurile și e mult
mai greu când o lași să facă asta.
Când
omul este pe un drum al cunoașterii de sine, adică după ce și-a dat silința să
observe și să accepte sau să transforme diversele sale aspecte (link), am observat că
o stare de neputință funcționează ca un buldozer care mătură totul în cale. Și
nu vorbesc aici de stările de lipsă de voință cu care s-ar putea confunda. Mă
refer la starea în care omul simte că a făcut tot ce i-a stat în puteri și totuși
simte că ceva îl oprește asemeni unui zid - ceva a cărei semnificație logică
lipsește. În astfel de cazuri ne apar în minte expresii de genul "însemnă că nu
am învățat/nu cunosc destul", "nu am acceptat destul", "nu-s în stare de fapt de
nimic", "poate că așa mi-e scris", "unde mi-e curajul pe care am crezut că îl am?", etc.
Am
ajuns la concluzia că ceva ne scapă când ne luptăm să îndepărtăm cu orice preț (!)
astfel de stări. Că acest tip de abordare face parte din negarea unei părți din firescul lucrurilor. Nu am
neapărat un fir logic (rațional) să argumentez ceea ce simt și ce am spus aici. Dar...dacă
stările de neputință sunt "pauzele" de care ființa în întregul ei are nevoie
pentru a se reseta? Dacă aceste pauze neplăcute sunt suportul
indispensabil al stărilor de bucurie ce se vor naște? Dacă aceste stări au un
rost (fac parte din firesc) exact în aceeași măsură în care stările de bucurie
au? Dacă mintea noastră nu este încă în măsură să cuprindă întregul mister al stărilor de
neputință?
Da, după muuulte, muuulte analize, am ajuns la concluzia că aceste stări sunt într-adevăr momentele (perioadele) în care e necesar să dăm drumul credințelor vechi pentru a ne adapta unor noi credințe ce corespund unei noi realități. Aceste stări sunt pe atât de grele (fix) pe cât de multă rezistență opunem schimbării. Dacă nu am opune rezistență schimbării, nu ar exista nici efort și nici suferință. Cu alte cuvinte, dacă am lăsa să plece tot ceea ce e necesar să plece, dacă am înțelege că schimbarea este singura constantă din Univers, atunci viața s-ar desfășura cu adevărat LIN.
Posibil să nu fiți de acord cu aceste explicații, e un lucru firesc. E mai puțin important să găsim aceleași răspunsuri. Ce este cu adevărat important e faptul că întrebările ne ajută să menținem clară flacăra lucidității în momentele de cumpănă ale vieții. Mie cel puțin, aceste
întrebări mi-au dat o altă perspectivă asupra stărilor prin care am trecut și
prin care mai trec câteodată în această realitate (link).
O altă perspectivă despre subiect se găsește aici (link).
***
Recomand cu încredere (măcar) una dintre cărțile lui Brené Brown (trei dintre ele au fost traduse în limba română (transport gratuit oriunde în țară pentru orice comandă):
- "Ridică-te din propria ta cenușă mai puternic ca oricând" - comandă online aici-link;
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate", cuvintele cheie și căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
Mi s-a întâmplat în ultima vreme să vorbesc cu
persoane care suferă de diverse boli grave sau mai puțin grave. În majoritatea
cazurilor, medicii la care au fost le-au prescris liste lungi de medicamente și/sau
le-au recomandat să se pregătească de operații.
În timpul discuțiilor pe care le-am avut am amintit
că medicina a evoluat în numeroase direcții și că există informații noi care
schimbă lucrurile mult față de ceea ce se știa pâna acum. Am dat și detaliile
necesare pe scurt atât cât a fost posibil. Am primit răspunsuri care pleacă
de la "Posibil, dar nu cred că se aplică în cazul meu", "Așa ceva nu cred", "Nu, nu are cum să fie chiar așa", până la "Nu știu eu, dar doctorii la care am fost mi-ar fi spus dacă
ar fi fost așa"...
Adevărul este că nici 10% dintre doctori nu au
timpul necesar pentru a se pune la punct cu ultimele noutăți din genetică sau
din alte ramuri ale medicinei sau biologiei (link). Am spus 10% dar cred că procentul
medicilor care reușesc să țină pasul cu descoperirile este mult mai mic așa cum
se întâmplă și cu oamenii din domenii precum fizica (link) sau chimia.
Cred că oamenii au ajuns să își pună prea mult
încrederea în medici și de aceea, prin diverse căi din mass-media, atâtea
întâmplări din spitale vin spre noi să ne "îndrume" să schimbăm ceva în concepțiile noastre
în ceea ce privește tratarea dezechilibrelor de orice natură din ființa noastră.
Informațiile există, dar depinde de noi dacă luăm
în calcul sau nu faptul că lucrurile nu au cum să rămână așa cum s-a învățat la școală acum "n" ani, ci se schimbă mereu, lucruri noi descoperindu-se în fiecare zi, fără ca oamenii să reușească să țină pasul cu ele. Dacă am vorbi de lucruri care nu au aplicabilitate directă, ar mai fi cum ar mai fi, dar dacă vorbim despre sănătate cred că ar fi necesară o atenție mărită.
Din motivele de mai sus, nu am să fac o prezentare detaliată a conferinței lui Bruce Lipton (link) de mai jos, spun doar că pe mine m-a convins și că, dacă nici cei peste 30 de ani de cercetare nu sunt o dovadă că lucrurile pe care le spune sunt adevărate, atunci nu știu ce altceva ne-ar mai putea convinge. CV-ul lui Bruce Lipton poate fi citit aici (link) iar conferința se numește "Biologia percepției" și consider că este insuficient popularizată, de aceea îi dedic locul astăzi aici.
Precizez și faptul că Bruce Lipton este autorul următoarelor cărți bestseller:
Mulțumiri și recunoștință domnului Marian Matei pentru traducere. Vă doresc vizionare plăcută și cu folos!
Dacă este prima dată când ai ajuns pe această pagină, poți găsi un documentar de excepție în care Bruce Lipton are o contribuție importantă aici (link), iar celelalte articole din seria "Informații care mi-au schimbat viața" sunt aici (link).
Există mai multe articole de aici s-ar încadra cu succes în această serie, dar știu că le vei găsi oricum dacă e important pentru tine. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
Preocupările noastre cotidiene din dimensiunea
fizică sau din cea mentală ne limitează mult percepția în ceea ce privește
armonia construcției Universului ce există de la nivel de microcosmos până la nivelul macrocosmosului. La
prima vedere Universul pare a avea o structură haotică și este destul de greu de surprins dovezi ale design-ului său inteligent. Și totuși, de-a lungul istoriei, mulți oameni au
bănuit că nu poate fi chiar totul la întâmplare sau mai mult, că nu poate fi nimic la întâmplare.
Dintre aceștia, în 1975, matematicianul Benoît Mandelbrot a pus bazele geometriei fractale, deschizând astfel o poartă către o
dimensiune minunată a Universului, dimensiune care de atunci este studiată intens
pentru numeroasele aplicații ale acesteia în diverse domenii ale vieții.
Dacă ar fi să îi fac cea mai scurtă descriere aș spune
despre dimensiunea fractală a Universului că este ordinea din aparenta dezordine
pe care o vedem în jurul nostru dar cred că este mult mai mult de atât.
Un documentar care încântă nu doar privirea și
mintea dar în aceeași măsură și sufletul și care ne întroduce în minunata lume
a fractalilor este filmul cu titlul "Fractalii - Vânătoarea dimensiunii ascunse".
Nu vă mai spun decât că veți fi uimiți de numeroasele aplicații ale acestora.
Deși voiam să scriu despre altceva, mi-am amintit
că astăzi este 8 martie - zi care merită sărbătorită, că doar nu cunosc pe
nimeni căruia să nu-i placă să sărbătorească :))
Și cum să o sărbătorim mai bine decât printr-o
pauză? Dar nu orice fel de pauză, ci una specială (nu pentru noi toți dar încă pentru mulți
oameni).
Nu vreau să vă spun prea multe deoarece am găsit pe
cineva care vorbește într-un fel anume despre acest gen de pauză specială.
Este vorba despre Andy Puddicombe care la 22 de ani a decis să părăsească Marea
Britanie și să devină călugăr. El a pornit astfel într-o frumoasă călătorie
către sine însuși, aceasta culminând cu hirotonirea sa integrală la o mănăstire
tibetană din Himalaya. Acum, Andy a revenit în Anglia pentru a explica cât mai
multor oameni importanța meditației (nu neapărat în sensul ei clasic)
și pentru a ne împărăși beneficiile acesteia asupra stării noastre fizice și
psihice. Ca fost călugăr, Andy Puddicombe vrea să dovedească lumii că pacea interioară
poate fi realizată într-o sesiune de meditație mai scurtă decât o cursă medie de taxi. Și ne explică asta în doar 10 minute.
Acest gen de "pauză" este un cadou pe care ni-l putem face nouă înșine zilnic și este recomandat nu doar domnișoarelor
și doamnelor ci în aceeași măsură și domnilor, indiferent de vârstă, de oră, zi
sau anotimp :))
Și special pentru doamne și domnișoare un cadou video de suflet aici (click)
Post-editare: Ceva frumos găsiți și aici-link, sigur o să vă placă :D
Dacă e prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți ofer cadou toate articolele de până acum dar și pe cele viitoare pe care le poți citi cu ușurință prin conectare la pagina de Facebook dedicată blogului sau prin abonare pe mail, utilizând formularul din coloana din dreapta.
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
+(2).jpg)
.jpeg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
