"Încă din copilărie, foarte mulţi oameni au ajuns să creadă că sunt ființe nevrednice, păcătoase, ba chiar demne de dispreț. Lor li s-a spus din toate părțile că sunt pătaţi şi impuri, motiv pentru care nu merită să fie iubiți.
Oricare ar fi explicațiile culturale, religioase sau psihologice care stau la baza acestui mesaj, faptul că noi îl acceptăm derivă din tendința noastră de a căuta iubirea în exterior. Educația primită ne-a făcut să credem că noi suntem totuna cu egoul sau cu personalitatea noastră, care pur şi simplu nu este suficient de bună. Ni s-a spus deasemenea (parcă miliarde de oameni ne-au spus acest lucru de miliarde de ori) că dacă nu vom face ceea ce doresc ceilalți de la noi, nu merităm să fim iubiți… și nici nu vom fi.
Noi am fost îndoctrinați prin nenumărate metode să nu ne respectăm pe noi înșine şi să ne măsurăm propria valoare în funcție de capacitatea noastră de a obține aprobarea celor din jur. Dacă obținem această aprobare, ne simțim iubiți și demni de a fi iubiți. Dacă nu o obținem însă, ne simțim neiubiți și nedemni de a fi iubiți. Din păcate, nimeni nu poate obține aprobarea tuturor, simțindu-se astfel iubit pe întreaga durată a vieții sale. Aprobarea semenilor noștri este mult prea efemeră pentru a ne face să ne simțim în siguranță.
Căutarea iubirii din perspectiva egoului, adică în lumea exterioară, este un proiect sortit din start eșecului. Egoul nostru (care nu este totuna cu sinele nostru real) nu se poate simți niciodată suficient de iubit pentru a fi satisfăcut. Mai mult, nimeni nu poate controla într-un mod decisiv ceea ce se întâmplă în lumea exterioară. De aceea, căutarea iubirii în exterior nu poate avea vreodată succes." - fragment din "Răspunsul este simplu – Iubește-te pe tine însuți" - Sonia Choquette (link).
*
* *
Foarte mulți oameni suferă la un moment dat pentru că nu sunt prețuiți de ceilalți la "adevărata valoare". De fapt am trecut cu toții măcar o dată prin faza asta 😄. Apoi, cumva, în viața fiecăruia apare conștientizarea faptului că felul în care ne văd ceilalți reflectă cu precizie felul în care ne privim noi pe noi înșine. Este momentul când învinovățirea celorlalți pentru diverse este înlocuită cu învinovățirea propriei persoane - de obicei nu doar pentru experiențele personale ci aproape pentru tot ce se întâmplă rău în lume 😁. Încetul cu încetul ne dăm seama că nici această atitudine nu e utilă deoarece ne consumă interior foarte mult și ne împiedică să ne exprimăm la adevăratul potențial. Pe "drum" devenim conștienți de necesitatea îmbunătățirii stimei de sine, de acceptarea de sine și, în final, de rolul și importanța iubirii de sine.
Mulți oameni confundă iubirea de sine cu egoismul. Asta deoarece între ele e o graniță foarte fină care nu e deloc simplu de detectat (de păstrat în mod conștient ce să mai zic 😁) Confuziile apar în principal din cauza credințelor de care vorbește Sonia Choquette în fragmentul de mai sus. De aceea am considerat necesar să vorbesc despre acest subiect într-o nouă ediție a emisiunii Cafeneaua Spirituală realizată de Constantin Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație). Chiar dacă în 20 de minute nu a fost timp decât pentru câteva aspecte, sper ca acestea să fie de folos.. Vizionare plăcută ♥
Articole conectate cu subiectul se găsesc aici-link, aici-link și aici-link. Documentare musai de (re)văzut sunt aici-link și aici-link. Două daruri speciale - aici-link și aici-link.
Cărțile pe care le recomand astăzi aduc zeci și zeci de argumente și clarificări privind iubirea de sine (transport gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
"Răspunsul este simplu – Iubește-te pe tine însuți" -Sonia Choquette- comandă online aici-link;"Iubește-te pe tine însuți și vindecă-ți viața" -Louise L. Hay- comandă online aici-link;
"Poți să-ți vindeci viața" -Louise L. Hay- comandă online aici-link;
"Iubește-te pe tine însuți și lasă-i pe ceilalți să facă ce vrei tu" -L. Crane- comandă online aici-link;
"Adevărul suprem referitor la iubire și fericire" -Lester Levenson- comandă online aici-link;
"Cum să-ți îmblânzești rebelul interior" -Pauline Wallin- comandă online aici-link;
"Cum să te iubești pe tine pentru a te înțelege mai bine cu ceilalți" -C. Andre, F. Lelord- comandă online aici-link.
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să restabilim armonia în viața cotidiană. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗